miercuri, 14 septembrie 2011

Telocitele repara inima

 O descoperire senzationala a cercetatorilor romani continua sa faca valuri in strainatate. O echipa de cercetatori de la Institutul "Victor Babes" condusa de Acad. Laurentiu M. Popescu, a descoperit un grup de celule care exista in organe si care potrivit cercetarilor de la momentul actual ar avea rol in regenerarea inimii. Aceasta descoperire a fost intamplatoare si a fost facuta in timp ce se faceau studii asupra celulelor din intestin. In timpul studiului s-a observat prezenta unor celule care impreuna cu cele stem ar putea reface muschiul inimii afectat de infarct. Aceste celule sunt telocitele. Telocitele sunt niste celule cu corp mic si prelungiri asemanatoare neuronilor, prezente in toate organele corpului uman. In trecut aceste celule au fost ignorate deoarece sunt foarte mici si nu sunt vazute prin microscopul obisnuit, aceasta descoperire fiind facuta prin folosirea microscopului electronic care a vazut fragmente de telopode,starnind mai apoi curiozitatea cercetatorilor. Viitorul pare sa fie promitator, deoarece mai multe mari laboratoare din SUA si China si-au exprimat intentia de a subventiona Institutul National de Patologie Victor Babes la o conferinta despre telocite. Aceasta descoperire ne face sa credem ca toate organele umane se pot regenera natural in anumite conditii. Dar depinde de noi sa creeam aceste conditii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu