luni, 5 martie 2012

Osho - Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc


In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:

”De ce este imbratisarea un instrument vindecator atat de eficient? Pana nu demult credeam ca luciditatea, inteligenta si autoanaliza sunt principalele instrumente vindecatoare, dar ele nu inseamna nimic prin comparatie cu imbratisarea.”

Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.


Lectura placuta!


Omul simte nevoia sa fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiintei umane. Daca nu se simte iubit, omul incepe sa moara. Daca simte ca viata sa nu conteaza pentru nimeni, ea isi pierde semnificatia chiar pentru el insusi.

De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibila.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru ca ii lipseste iubirea.


Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc; iubirea ar fi mai mult decat suficienta. Imbratisarea nu este altceva decat un gest de iubire, de caldura, de atentie. Simpla senzatie de caldura provenita de la cealalta persoana poate vindeca multe boli, inclusiv raceala si egoul. Ea este suficienta pentru a te transforma din nou intr-un copil.


La ora actuala, psihologii au inteles ca daca nu este imbratisat si sarutat suficient de mult, copilul nu poate creste normal. Lui ii lipseste un anumit tip de hrana. Sufletul are nevoie de hrana, la fel ca si trupul. Ii poti indeplini copilului toate nevoile fizice, dar daca nu il imbratisezi niciodata, el nu va creste normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simti tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hranit fizic, dar nu si afectiv.


Cercetatorii au remarcat faptul ca daca nu este imbratisat, copilul scade in dimensiuni si poate chiar muri, chiar daca ii este asigurata hrana fizica. Corpul este ingrijit, dar sufletului ii lipseste iubirea. El se izoleaza, devine rupt de existenta-mama.


Iubirea asigura aceasta punte, ea este radacina noastra.


Asa cum respiratia este esentiala pentru corpul fizic – daca incetam sa mai respiram, corpul moare –, iubirea reprezinta respiratia interioara a sufletului. Acesta traieste prin iubire.


Luciditatea, inteligenta si autoanaliza nu sunt suficiente. Poti sa cunosti toate terapiile din lume, poti deveni un expert, dar daca nu cunosti arta iubirii nu vei ramane decat la suprafata activitatii terapeutice.


Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi sufera in primul rand pentru ca nu au avut parte de iubire. De aceea, daca terapeutul simte o grija deosebita fata de pacientul sau, hranindu-l cu iubire si implinindu-i aceasta nevoie, starea acestuia din urma se poate schimba in mod miraculos.


Dincolo de orice indoiala, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care exista.


Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Imbratisarea nici nu intra in discutie, dar el prefera chiar sa nu dea ochii cu pacientul, temandu-se sa nu simta o stare de simpatie fata de acesta dupa ce i-a ascultat toate plangerile si cosmarurile interioare.


Se temea sa nu inceapa sa planga, sa nu i se umezeasca ochii, sau – Doamne fereste! – sa nu simta chiar nevoia de a-l lua de mana pe pacient. Se temea atat de tare de relatia de iubire dintre terapeut si pacient incat a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sa stea intins pe spate, iar psihanalistul statea pe un scaun in spatele sau, astfel incat sa nu fie nevoit sa dea ochii cu el.


Retineti insa: iubirea nu poate creste decat fata in fata. Animalele nu pot simti acest lucru, caci ele nu stiu sa faca dragoste decat pe la spate; de aceea, intre ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relatie adevarata. O data actul sexual terminat, fiecare pleaca in treaba sa, separat, fara un multumesc sau un la revedere! Animalele nu au reusit sa isi creeze familii, relatii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv ca atunci cand fac dragoste nu se privesc in ochi, nu stau fata in fata. Ca si cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. El nu contine nici un element uman.


Omul si-a creat un intreg univers al relatiilor pentru simplul motiv ca este singurul animal care face dragoste fata in fata. Ochii partenerilor comunica intre ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. In acest fel, intimitatea creste, bazandu-se pe impartasirea emotiilor, atat de intense in asemenea momente (bucurie, extaz, stralucirea specifica orgasmului).


Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esentiala.


De aceea, este mai bine sa faceti dragoste pe lumina, nu in intuneric – cel putin intr-o lumina mai slaba, cum ar fi cea a unei lumanari. Actul amoros in intuneric exprima inca latura noastra animala, dorinta de a evita fata celuilalt.


Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimata. Se temea sa nu se implice. Dorea sa ramana in afara, nu sa se implice in sufletul pacientului sau, sa fie doar un observator stiintific, detasat, rece, la distanta. El a creat psihanaliza ca si cum aceasta ar fi o stiinta. In realitate, nu este o stiinta si nu va fi niciodata! Este o arta, fiind mult mai apropiata de iubire decat de logica.


Un psihanalist adevarat nu se teme sa patrunda adanc in sufletul pacientului sau; dimpotriva, el este dornic sa isi asume acest risc. Intr-adevar, apele sunt tulburi acolo, te poti ineca cu usurinta – la urma urmei, esti si tu un om! Cine stie peste ce necazuri poti da, dar trebuie sa-ti asumi acest risc.


De aceea il iubesc atat de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat intreaga psihanaliza prin implicarea sa. El a renuntat la detasarea omului de stiinta. De aceea, eu il consider un revolutionar mult mai mare decat Sigmund Freud. Sigmund Freud a ramas un traditionalist, speriat de propriile sale reprimari.


Daca nu va temeti de propriile voastre reprimari, le puteti fi de mare ajutor semenilor vostri. Daca nu va temeti de propriul vostru subconstient, daca v-ati rezolvat cat de cat problemele personale, va puteti implica in lumea interioara a pacientului, devenind mai degraba un participant la aceasta, nu un simplu observator detasat.


Eu inteleg teama lui Sigmund Freud, caci si psihanalistii au problemele lor, uneori mai mari decat cele ale pacientilor lor. De aceea, doresc sa fac o afirmatie cat de poate de categorica: daca omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevarat.


Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, caci el nu mai are probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sau. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezinta un pacient.


Aceasta este diferenta care exista intre relatia dintre un pacient si terapeutul sau si cea care exista intre un discipol si maestrul sau. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi si-au pierdut entitatile separate si au devenit una. Aceasta unitate este intregul secret.

Imbratisarea este doar un gest care aminteste de unitate, dar chiar si acest gest este de mare folos.


De aceea, ai dreptate. Ma intrebi: „De ce este imbratisarea un instrument terapeutic atat de eficient?“

Da, este, si este doar un gest. Daca este extrem de autentic – daca la el participa inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu intreaga situatie.


Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sa le intelegeti este urmatorul: ideea ca un copil moare, iar in om se naste adolescentul; ca adolescentul moare, iar in el se naste adultul tanar; ca si acesta moare, iar in om se naste adultul matur, si asa maideparte – este gresita.


Copilul nu moare niciodata – nici o etapa nu moare. Copilul ramane de-a pururi, inconjurat de alte experiente, de adolescenta, apoi de tinerete, de maturitate si de batranete, dar nu moare.


Omul este la fel ca o ceapa, alcatuit din mai multe straturi succesive. Daca decojesti ceapa, vei descoperi in curand foile fragede din interior. Cu cat te apropii mai mult de miez, cu atat mai fragede devin ele. Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste omul: daca patrunzi adanc in interiorul lui vei descoperi intotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.


Imbratisarea permite un asemenea contact. Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca inima ta participa la el, intri imediat in contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafata reprezinta un act cu o imensa valoare terapeutica, intrucat inocenta copilului este vindecatoare in sine. Ea nu a fost corupta. Ai atins astfel miezul pur al persoanei in care coruptia nu a patruns niciodata, iar acest lucru este suficient pentru a declansa procesul de vindecare.


Copiii sunt atat de puri, atat de plini de vitalitate, debordeaza de atata energie. Regasirea acestei energii este suficienta pentru a-l vindeca pe om. Important este sa scoti acest copil la lumina, iar imbratisarea este una din modalitatile cele mai eficiente.


Autoanaliza este o cale mentala; imbratisarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, in timp ce inima este sursa oricarei vindecari.


preluat din... http://www.esoterism.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu