sâmbătă, 16 iunie 2012

Aromele naturale - Folosirea uleiurilor volatile in vindecare


Mucoasa olfactiva este singurul loc din organism unde sistemul nervos central intra in legatura directa cu lumea exterioara, fara o intermediere realizata de catre “circuite” nervoase suplimentare. Datorita acestui fapt, se poate spune ca simtul mirosului este cel mai direct simt al nostru, fiind astfel deosebit de celelalte cinci simturi. Aceasta caracteristica aparte explica, de altfel, si influenta majora pe care mirosul o poate exercita asupra starilor psihice, legatura lui cu instincte fundamentale ale fiintei umane (hranirea, atractia sexuala etc.), capacitatea lui de a ne induce cu rapiditate modificari la nivelul mintii.

Asaltul olfactiv
La ora actuala, nici macar 25% din mirosurile care ne inconjoara nu mai sunt naturale. Sampoanele, sapunurile, parfumurile sunt preponderent aromatizate cu arome artificiale. Aceste mirosuri, mult mai puternice si mai agresive, inlocuiesc toate mirosurile naturale determinand chiar o pervertire a acestui simt, manifestata la unii oameni prin preferinta pentru mirosuri din ce in ce mai stridente, pana la cele 100% nocive, cum ar fi cel al tutunului, alcoolului si altele la fel de perturbatoare. Unele din maladiile actuale cum ar fi migrena si alergia sunt produse de influenta nefasta a acestor excitanti.
Acestei avalanse artificiale de mirosuri i s-au gasit si alte intrebuintari. Studiindu-se tot mai mult legatura dintre simturi si minte, cercetatorii au observat ca aceste mirosuri “sintetice” au un efect excitant asupra mintii si au inceput sa le foloseasca chiar in scopuri comerciale. Ca urmare, in ultima perioada parfumarea artificiala a obiectelor care nu se asociaza direct cu anumite mirosuri a luat o amploare foarte mare: exista cerneala parfumata, mape parfumate, perne, lumanari, parfumate, jucarii cu arome de ciocolata, banane sau mere. Pentru copii, mirosurile alimentare sunt un stimulent. S-a observat ca unor copii le-a placut atat de mult mirosul radierei cu arome de capsuni incat au inceput sa o manance. Unei tapiterii de masina care miroase splendid a piele i se va scuza mai repede consistenta artificiala decat uneia care miroase a plastic sau a chimicale.
In acelasi timp, s-au raspandit mult reclamele mirositoare. In revistele occidentale se intalnesc pagini cu reclame la diverse bauturi sau chiar parfumuri. Zgariind putin pagina, te inconjoara rapid mirosul respectiv.

Arome pentru minte si inima
Parfumul modifica starea de spirit. Un miros placut, natural, genereaza o senzatie de bine, ne ofera o mica bucurie in timp ce altele ne dezgusta, ne streseaza, ducand uneori chiar la stari de rau fiziologic. O esenta naturala contine mult din energia plantei din care provine, transferand in fiinta noastra acea energie. Trandafirul calmeaza, busuiocul inveseleste, menta stimuleaza, isopul relaxeaza, lavanda invioreaza.
Administratia metroului parizian, cu ajutorul instalatiilor de aer conditionat, aromatizeaza statiile si interiorul vagoanelor cu aroma de violete, care are rolul de a inlatura agresiunea care ar putea aparea la pasageri datorita aglomeratiei.
Tendinta de a parfuma totul a dus la aparitia “cinematografului mirositor” al lui Aldous Huxley. La premierea filmului sau “Polyester”, John Waters a distribuit spectatorilor microcapsule parfumate pentru ca ei sa fie mai mult captivati de actiune. Un miros de flori de camp va face mult mai captivant un film a carei actiuni se desfasoara la tara, iar un miros de alge va trezi imediat in spectator ideea unei aventuri in largul marii.
Pe langa aceste efecte comerciale, cercetatorii au constatat ca productivitatea muncii in birouri poate creste cu 10%, daca in mediul respectiv se pulverizeaza un ulei volatil de pin sau lavanda, stresul unor anumite munci poate fi mai usor depasit daca se pulverizeaza un ulei de trandafir sau de roinita, iar intr-o munca foarte dificila si solicitanta uleiul volatil de brad poate fi salvator.

Folosirea uleiurilor volatile
La ora actuala, aromatizarea este o practica foarte frecvent intalnita, aceasta deoarece ea prezinta anumite avantaje:
- Previne extrem de eficient bolile contagioase. Studii realizate in locurile cele mai poluate din punct de vedere microbian au aratat ca 70-90% din coloniile de microbi mor dupa o aromatizare facuta cu numai cateva picaturi dintr-un ulei puternic cum ar fi menta, cimbrul sau busuiocul.
- Pastreaza si valorifica o perioada relativ lunga efectele plantelor.
- Actioneaza la nivel psihomental inducand anumite stari benefice, specifice plantei.
- Vaporii de ulei volatil ajung in caile respiratorii o data cu inspiratia, producand aici o serie de efecte benefice, mai ales in cazul celor care sufera de maladii respiratorii, sau care sunt in pragul contaminarii cu o boala infectioasa
- Este o metoda economica, obtinandu-se efecte remarcabile cu numai cateva picaturi de ulei. In plus, este posibila actiunea concomitenta asupra mai multor persoane.

Modul de realizare al aromatizarii
Pentru a realiza aromatizarea avem nevoie in primul rand de un ulei volatil natural, o lampa de aromoterapie si o lumanare pentru aceasta.
Folosirea uleiurilor naturale este foarte importanta deoarece uleiurile sintetice pot provoca unele efecte daunatoare cum ar fi dureri de cap, iritatii, senzatii de voma. Aceste efecte pot fi resimtite imediat sau in timp. Pe de alta parte, uleiurile sintetice nu pot imita in totalitate uleiurile naturale deoarece acestea au o structura foarte complexa ceea ce le face imposibil de imitat prin sinteza.
Inainte de realizarea aromatizarii, incaperea trebuie sa fie aerisita.

Modul de utilizare a lampii de aromoterapie:
- se umple vasul de deasupra cu apa.
- se adauga in apa cateva picaturi de ulei volatil
- se aprinde lumanarea si se pune sub vas.
Trebuie sa avem grija sa punem o cantitate suficienta de apa pentru a evita arderea uleiului volatil.

12 uleiuri volatile si efectele lor asupra mintii
Toate uleiurile volatile au un efect antiseptic la nivelul aparatului respirator, de aceea ele sunt in general indicate pentru afectiuni respiratorii cum ar fi gripa, sinuzita, bronsita, TBC-ul, etc.
Cel mai interesant efect al uleiurilor volatile este insa cel asupra sistemului nervos, prin starile pe care aceste arome le pot induce. Alese si folosite cu abilitate la timpul potrivit, acestea ne pot ajuta foarte mult in crearea ambiantei dorite, in amplificarea starii de sanatate, in generarea unor senzatii si stari agreabile in sfera aparent greu de influentat a psihicului si mintii.
1. Bergamota (Citrus bergamia) - Are un miros fin, inviorator, limpezeste si inalta. Ca sedativ nervos este utilizat in depresii si stari de anxietate.
2. Brad (Abies alba) - Are un efect regenerator amplu, improspateaza si ajuta la evitarea suprasolicitarii. Este in mod deosebit indicat celor care au tendinta de a munci foarte mult (pana la extenuare).
3. Busuioc (Ocimum basilicum) - Uleiul de busuioc limpezeste mintea, confera claritate mentala si forta interioara, inlatura oboseala intelectuala. Uleiul volatil de busuioc este unul din cele mai bune tonice nervoase. El poate fi folosit in special in afectiunile asociate cu frica, slabiciune, isterie. Renumitul fitoterapeut francez Jean Valnet il recomanda in epilepsie si paralizie.
„Mirosul busuiocului este bun pentru inima…alunga nelinistea care devine melancolie si-l face pe om vesel si bucuros ” (John Gerard)
4. Eucalipt (Eucaliptus globulus) - Uleiul de eucalipt este unul din cele mai puternice uleiuri antiseptice. Un studiu realizat in fosta Uniune Sovietica in 1973 arata ca el este foarte eficient impotriva virusurilor gripale A2 si A. In plus, are actiune expectoranta si antispasmodica asupra tractului respirator. Este indicat in majoritatea afectiunilor respiratorii. Mirosul eucaliptului faciliteaza concentrarea, inlatura oboseala si durerea de cap congestiva. Confera o stare de luciditate, armonie, pace interioara, inspiratie.
5. Muscata dulce (Pelargonium odorantissimum) - Este un ulei care are atat rolul de a calma hiperexcitabilitatea nervoasa, nervozitatea, iritabilitatea persoanelor mai active, dinamice, cat si cel de a dinamiza, de a elimina anxietatea, depresia fiintelor mai pasive. Daca nu se puteti gasi uleiul volatil in magazine, fiind mai rar si destul de scump, atunci este recomandat sa faceti rost chiar de planta in sine, care este folosita ornamental. Muscata dulce nu face flori la fel de frumoase ca muscata obisnuita, dar este foarte rezistenta, atinge dimensiuni impresionante si este suficient sa fie expusa la soare puternic ori sa se striveasca intre degete o frunza pentru a se obtine o aromatizare excelenta.
6. Ienupar (Juniperus comunis) - In vechime, ienuparul era ars, la fel ca si tamaia, pentru alungarea spiritelor rele. Uleiul de ienupar are un efect de reechilibrare si calmare in plan psihic, fiind tonic al nervilor. Elimina starile depresive, anxietatea, stresul, grijile excesive. Confera o stare de forta interioara, incredere in sine. Regleaza viata sentimentala si ne scuteste de oscilatii. Este foarte recomandat persoanelor care trec cu usurinta de la o stare de entuziasm la o stare astenica.
7. Isop (Hyssopus officinalis) - Uleiul de isop are o actiune stimulatoare. Este un excelent tonic nervos, intareste si incalzeste corpul, dand o senzatie de relaxare. Este util si in tratamentul isteriei.
8. Lavanda (Lavandula angustifolia sau L.officinalis) - Este cea mai renumita planta pentru actiunea ei asupra sistemului nervos central in depresii, apatie, insomnie, tensiune nervoasa, isterie. Confera o stare de regenerare sufleteasca, prospetime si puritate interioara. Alunga gandurile negative. Mai este indicata in stari de panica, stres, iritabilitate, treceri bruste de la o stare la alta, depresie mintala, depresie maniaca, epuizare nervoasa.
9. Menta (Mentha sp.) - Uleiul de menta este revigorant, intareste nervii. Este eficient in isterie. Confera fermitate in actiune, inlatura gandurile negative, genereaza o stare de usurare interioara, stimuleaza si purifica mintea.
10. Pin (Pinus sp.) - Este un ulei care inlatura starile de oboseala si de iritabilitate nervoasa cauzate de prea multa munca, de lipsa de odihna. Da fiintei o dispozitie interiorizata, meditativa si plina de forta in acelasi timp.
11. Portocal (Citrus auratium) - Uleiul de portocal este unul din cele mai eficiente uleiuri sedativ-antidepresive. Este utilizat in stari de frica fata de evenimente neasteptate, insomnie, isterie, stari de anxietate si depresie. Determina aparitia unui sentiment de seninatate interioara, intelegere si deschidere fata de ceilalti.
12. Trandafir (Rosa damascena sau R. centifolia) - Se spune ca esenta de trandafir ar fi „regina” uleiurilor volatile. Trandafirul este un simbol al iubirii, al puritatii, al gratiei. Despre el se spune ca ar fi rasarit din sangele lui Adonis, romanii credeau ca a rasarit din sangele lui Venus, iar mahomedanii cred ca a rasarit din sangele lui Mahomed. Confera o stare de iubire, armonie, pace interioara. Reconforteaza inima si ascute mintea. Este calmant, antidepresiv, fiind indicat in insomnie, iritabilitate nervoasa, depresie.
„Trandafirul cu mireasma lui vindecatoare calmeaza zvacnetul durerii.” (Anacreon)

Sa nu uitam!
Odata cu procesul de industrializare si urbanizare, acuitatea perceptiei prin simturi si in special prin intermediul simtului olfactiv a scazut considerabil. Acest fenomen este intrucatva firesc avand in vedere intensitatea stimularii olfactive nocive ca urmare a poluarii industriale si a numeroaselor mirosuri nenaturale, chimice. Mentinerea pe durate lungi a acestei stari de "oprimare" olfactiva diminueaza starea de tonus, capacitatea naturala de regenerare, creeaza o tensiune psihica accentuata, conduce in timp la accentuarea tendintelor depresive. Tocmai din aceste motive este important sa nu uitam sa folosim cat mai des aromele agreabile, naturale, atat sub forma uleiurilor volatile, dar si prin contactul direct cu natura. Respirand profund aerul proaspat dintr-o padure de brazi sau parfumul suav al florilor de primavara putem sa amplificam in fiinta noastra o energie noua, revigoranta, datatoare de entuziasm si capabila sa ne deschida sufleteste in mod profund spre natura si spre oameni.

preluat din... http://centru.kamala.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu