sâmbătă, 21 iulie 2012

Buddha si invataturile sale


S-a născut în India, în jurul anului 550 î.H. Părinţii săi, regele Suddhadana şi regina Maya, i-au dat numele de Siddharta. Se povesteşte că la naşterea sa, sihastrul Asita, care trăia în munţii Himalaya, a zburat către palatul regal, a cerut să vadă copilul şi a prezis: “Dacă acest prinţ rămâne la palat, va deveni un mare rege şi va domina lumea întreagă. Însă dacă va abandona viaţa de curte şi va îmbrăţişa viaţa religioasă, el va deveni Buddha, Eliberatorul lumii.” Când a fost adus într-un templu, reprezentările zeilor „au coborât de la locurile lor, au îngenuncheat la picioarele lui şi au cântat un imn de slavă.” Înţelepţii i-au cercetat corpul şi au găsit cele 80 de semne care indicau că el este „Marele suflet” (Mahapurusha).
Regele era din ce în ce mai îngrijorat din cauza profeţiei sihastrului şi l-a izolat pe prinţ în palat şi în minunatele sale grădini. Dar în trei ieşiri consecutive din palat, prinţul a zărit, la început, un bolnav, apoi un bătrân care de-abia mergea, sprijinit într-un toiag, şi în ultima zi, la poarta cimitirului, un convoi mortuar. Vizitiul i-a spus atunci că boala, bătrâneţea şi moartea sunt inevitabile pentru orice om din această lume. Într-o altă ieşire, el a văzut un călugăr care cerşea, senin şi împăcat. A înţeles atunci că religia poate oferi o cale de eliberare de suferinţele vieţii.
Când a împlinit vârsta de nouăsprezece ani, regele a aranjat căsătoria fiului său cu prinţesa Yashodhara. Timp de zece ani, Prinţul a fost cufundat într-un vârtej de muzică, dans şi plăceri, dar meditaţiile sale reveneau totdeauna la problema suferinţei şi se străduia să înţeleagă adevăratul sens al vieţii umane.
La vârsta de 29 de ani, după naşterea copilului său, prinţul a hotărât să abandoneze palatul şi să devină un ascet rătăcitor. Sub numele de Gautama, el a căutat mai mulţi maeştri, însuşindu-şi rapid filozofia Samkhya şi tehnicile Yoga, dar nu a fost mulţumit. Apoi, timp de şase ani, Gautama a realizat cele mai severe forme de asceză şi mortificări. A ajuns să se hrănească cu un singur grăunte de mei pe zi, dar a înţeles inutilitatea ascezei ca mijloc de eliberare şi s-a hotărât să întrerupă postul. În urma acestor asceze severe, el a primit numele de Sakyamuni (ascetul). Din acel moment, nimic din infinita varietate a experienţelor umane nu mai era necunoscut: frumuseţea şi dezamăgirile culturii, ale dragostei şi ale puterii, sărăcia unui pelerin rătăcitor, contemplarea şi stările lăuntrice profund spirituale ale yoghinului, singurătatea şi mortificările deosebit de severe ale ascetului.
Apoi, el s-a îndreptat către o pădure, a ales un arbore şi   s-a aşezat la rădăcina lui, hotărât să nu se ridice decât după ce va dobândi Suprema Eliberare, zicându-şi: “Chiar dacă sângele mi se va scurge, şi carnea mi se va descărna de pe oase, chiar dacă oasele îmi vor cădea în ţărână, eu nu voi părăsi acest loc decât atunci când voi fi găsit drumul Supremei Iluminări.” Atunci, Mara, demonul morţii, simţind că domnia sa este ameninţată, l-a atacat, însoţit de o armată de demoni, strigoi şi monştri, dar meritele spirituale ale lui Sakyamuni, precum şi atitudinea sa blândă şi prietenoasă au creat în jurul lui o zonă de protecţie şi a rămas neatins. Atunci, Mara a revendicat locul de sub arbore în virtutea meritelor pe care le câştigase cândva. Sakyamuni acumulase şi el merite în cursul existenţelor sale anterioare, dar, deoarece nu avea nici un martor, el a invocat-o pe “Mama nepărtinitoare a tuturor” şi a atins pământul cu mâna dreaptă, cu un gest devenit clasic în iconografia budistă. Ea s-a arătat şi a confirmat spusele lui Sakyamuni. Mara l-a ispitit atunci prin nenumărate femei care l-au înconjurat pe ascet,  străduindu-se în van să-l atragă cu farmecele, goliciunea şi frumuseţea lor. Învins, Mara s-a retras înainte de sosirea dimineţii.
În acea meditaţie, Gautama a dobândit “cele patru adevăruri nobile” (cel referitor la existenţa suferinţei, originea acesteia, suprimarea ei şi drumul care duce la atingerea acestui ţel) şi a devenit, odată cu venirea zilei, Buddha, marele eliberat. El a rămas şapte săptămâni în starea supremă de Nirvana. ªi-a propus să nu părăsească planul fizic decât după ce va lăsa în urma lui o comunitate spirituală bine organizată şi puternică. După mulţi ani de peregrinări prin ţară şi expuneri ale doctrinei sale, după ce crease o nouă religie, având mii de discipoli credincioşi, Buddha a intrat în starea de Nirvana şi a părăsit corpul fizic în anul 478 î.H., la vârsta de 80 de ani. 
“Fenomenele vieţii pot fi comparate cu un vis, o fantasmă, o umbră, roua strălucind în lumina unui fulger, şi aşa trebuie ele contemplate.”  „Sutra nemuritoare”

Din învăţăturile sale
Legăturile fundamentale care atrag după ele suferinţa
„Puterea de înţelegere şi acţiune care atrage după sine gradul mai mare sau mai mic de ignoranţă depinde în toate cazurile de propria noastră Karma (sau de ceea ce noi numim destin).
De propria noastră Karma depinde într-o foarte mare măsură conştiinţa individuală şi modul predominant de ”oglindire a realităţii care ne caracterizează. 
De conştiinţă depind numele şi forma. 
De nume şi formă depind organele de simţ.
De cele şase organe ale simţurilor (mentalul este cel de al şaselea organ de simţ) depinde contactul.
De contact depinde senzaţia.
De senzaţie depinde dorinţa.
De dorinţă depinde ataşamentul. 
De ataşament depinde existenţa. 
De existenţă depinde naşterea.
De naştere depind bătrâneţea, moartea, tristeţea, înlănţuirile, lamentările, mizeria, durerile, regretul, disperarea.
Astfel, datorită legăturilor care există între ele, agregatele suferinţei decurg unul din altul.”
Eliberarea supremă şi definitivă de orice suferinţă
„Prin anularea şi încetarea completă a ignoranţei încetează complet Karma noastră individuală (sau altfel spus dispar total condiţionările şi înlănţuirile care în cazul nostru sunt posibile datorită destinului).
Prin încetarea completă a karma-ei individuale, încetează imediat să mai fie condiţionată de aceasta conştiinţa.
Prin încetarea tuturor condiţionărilor conştiinţei încetează numele şi forma.
Prin încetarea numelui şi a formei încetează să ne mai influenţeze în multiple moduri cele şase organe ale simţurilor (mentalul este cel de al şaselea organ de simţ).
Prin încetarea influenţei tiranice a celor şase organe de simţ care, spontan, pot fi controlate perfect, atunci şi întotdeauna încetează definitiv contactul.
Prin încetarea contactului încetează senzaţia.
Prin încetarea senzaţiei încetează dorinţa.
Prin încetarea dorinţei încetează ataşamentul.
Prin încetarea ataşamentului încetează existenţa condiţionată şi se atinge Suprema Detaşare.
Prin încetarea existenţei încetează naşterea.
Prin încetarea naşterii încetează bătrâneţea, moartea, tristeţea, înlănţuirile, lamentările, mizeria, durerile, regretul şi disperarea.
Astfel, lanţul întreg şi esenţial al agregatelor fundamentale ale suferinţei dispare şi fiinţa umană atinge suprema eliberare spirituală divină care îi permite să cunoască Adevărul Ultim.”
Legământul unui Boddhisattva
În limba rămână, “boddhisattva” înseamnă “fiinţa trează din punct de vedere spiritual”. În budism, Boddhisattva este o fiinţă care aspiră cu putere să dobândească starea de Buddha prin amplificarea sistematică a calităţilor şi virtuţilor perfecte, dar care renunţă să se bucure se Eliberarea Supremă atât timp cât toate celelalte fiinţe umane nu sunt trezite spiritual şi nu s-au eliberat din lanţurile ignoranţei şi egoismului. 
„ 1. Chiar dacă voi ajunge Buddha, nu voi fi cu adevărat perfect, până când toate fiinţele născute pe pământ nu vor realiza starea de Buddha şi nu vor dobândi iluminarea.
2. Chiar dacă voi deveni Buddha, nu voi fi cu adevărat perfect până când lumina înţelepciunii nu se va răspândi în tot universul.
3. Chiar dacă voi deveni Buddha, nu voi atinge perfecţiunea dacă viaţa mea nu se va prelungi la infinit de-a lungul timpului şi nu va contribui la eliberarea mulţimilor nenumărate.
4. Chiar dacă voi ajunge Buddha, nu voi fi cu adevărat perfect până când oamenii de pretutindeni nu vor aspira la iluminare şi nu vor săvârşi cu sinceritate fapte bune, pentru a renaşte în Împărăţia Supremă.
5. Chiar dacă voi ajunge Buddha, nu voi fi cu adevărat perfect până când toţi oamenii ce se vor naşte în Ţara mea nu vor siguri că vor realiza starea de Buddha şi nu vor manifesta Marea Compasiune cu scopul de a conduce toţi oamenii la suprema eliberare.
6. Chiar dacă voi ajunge Buddha, nu voi fi cu adevărat perfect până când marea mea compasiune nu va îmbrăţişa toţi oamenii întregului univers, purificându-i şi ridicându-i deasupra acestei lumi iluzorii.
7. Chiar dacă voi ajunge Buddha, nu voi fi cu adevărat perfect până când toţi oamenii întregului univers, care îmi vor auzi numele, nu vor înţelege cu adevărat ce înseamnă naşterea şi moartea şi nu vor obţine Marea Înţelepciune care le va păstra spiritul în pace şi puritate chiar în însuşi sânul lăcomiilor şi suferinţelor acestei lumi.
Jur să nu realizez eliberarea supremă decât atunci când toate aceste legăminte vor fi îndeplinite. Doresc să devin un izvor de lumină infinită care va face să se răspândească comoara de înţelepciune, luminând toate lumile, trezind şi eliberând oamenii întregului univers.”

preluat din... http://centru.kamala.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu