miercuri, 4 iulie 2012

Misterele Retezatului


Saua Papusa

* Aparitii de tip OZN, situatii ce tin de paranormal, fiinte umanoide bizare sau fenomene inexplicabile, toate acestea fac din Retezat nu doar cel mai frumos munte al Romaniei, dar si cel mai misterios *
Dincolo de frumusetea sa unica, in care des­coperi pesteri ornamentate cu corali, poieni nesfarsite de narcise sau palcuri de fluturi albastri, Retezatul, aceasta piramida naturala cu varful retezat, pare ca ascunde multe enigme si intrebari, ce depasesc traditia si povestile populare. Exista o intreaga mitologie legata de aceste locuri, inca din cele mai vechi timpuri. Povestile lui Ispires­cu cu Apa Vie si Apa Moarta, cu Valea Plangerii sau Valea Seaca, cu viata fara de moarte sunt toate culese din aceasta zona. Și tot poveste pare, dar nu este, fap­tul ca ciobanii care stau cu oile si beau apa din
Zona Muntelui Godeanu traiesc in medie peste o suta de ani. Iar intre varfurile Godeanu si Paltinu au loc fenomene bizare, ce nu se pot explica stiin­tific. Oricine merge cu o busola obis­­nuita acolo o sa vada ca este nefo­lositoare: acul ei se invarte si nu poate indica o directie anumita. La prima ve­dere, este un loc cu un magnetism ne­obis­nuit. Însa evenimentele care s-au pe­­trecut in zona par a spune ca este mai mult de-atat. Dincolo de povesti au fost evenimente recente, traite de oameni pregatiti sa le povesteasca. Prin­tre ei se numara si George Resiga.

Sferele luminoase

Vicepresedinte al Salvatorilor Montani din Roma­nia, George Resiga si-a petrecut intrea­ga viata pe mun­te. De 25 de ani, misiu­nea sa este de a fi ingerul pazitor al tu­ris­tilor plecati in drumetie, si asa se face ca, in in­treaga sa cariera, a batut la pas toti muntii Romaniei. Retezatul il cu­noas­te piatra cu piatra. I-a admirat de atatea ori lacurile glaciare inconjurate de stanci, a va­zut sute de pesteri in care inca se pastreaza oasele ani­malelor pre­istorice, i-a deslusit secretele in toate ano­tim­purile. Cand nu esti un turist gra­bit, ai timp sa respiri odata cu muntele, sa iti lipesti sufletul de el si sa il simti ca pe o fiinta vie, uriasa. În Retezat, Geor­ge Resiga a vazut el insusi multe feno­mene greu de expli­cat stiintific, intam­plari si experiente iesite din comun. "Asa ceva nu se uita! În august 1991, am trait un ast­fel de fenomen, as zice de tip OZN. Era 4 august. Eram alaturi de colegul meu, Domokos, si inca 5 turisti, cu care ne intorceam spre baza noastra de salvamont de la 
Pietrele. Unul dintre turisti, o fata, isi luxase picio­rul, si grupul che­mase salvamontul sa ii ajutam. La inceput, ne-am des­partit. Noi, cei care du­ceam fata, am mers mai incet. Cand ne-am reintalnit, ne-am dat seama ca luminile pe care le vazusem, si noi, si ei, nu erau de la grupul nostru. Am privit din nou spre ver­sant si am vazut aceleasi sfere luminoase, cu totii. Se deplasau cu vite­za foarte mare, in zona de jnea­pan, si ne-am dat seama ca om nu poate sa fie.
Una dintre fe­tele grupului s-a speriat si lumina s-a oprit. Domokos credea, totusi, ca sunt oameni si, cum noi aveam ne­voie de lumina ca sa ajungem la cabana, a inceput sa strige: «Prieteni, veniti incoace si lua­ti-ne!». Moment in care luminile s-au tras intr-o parte, catre Șaua Vaii Rele, si au ince­put sa descrie niste forme geometrice. Erau sfere lumi­noase, mai multe decat vazusem la inceput, si ele dese­nau pe spatii mari, as zice de pana la cinci kilometri lungime, diferite forme geometrice: o sfera, o inima, un om in miscare. La un moment dat, parea chiar un oras vazut de sus, cu strazi, apoi parea o pista de semna­lizare, ca pentru avioane. A durat cam 27 de minute acest dans al luminilor. Destul de mult incat ne-am gandit ca poate ne-am ratacit si se vad lu­mi­nile orasu­lui Hateg. Atunci am scos eu binoclul din rucsac si am privit. Am vazut clar, la una dintre lu­mini, o zona de metal, ca un hublou, in partea supe­rioara. Cand am scos statiile de radio-emisie, ca sa ii chemam si pe colegii
aflati la cabana salvamon­tului de la Pietrele, s-a lasat o ceata deasa si luminile s-au aglomerat intr-un singur punct, dupa care au dispa­rut", isi aminteste cu emotie George acea prima intal­nire cu misterele Retezatului. Avea sa fie prima expe­rienta de acest fel, insa nu si ultima. La 14 zile du­pa aceasta intamplare, nu departe de acel loc, s-a pra­busit, in conditii misterioa­se, un avion, noua per­soa­ne pierzan­du-si viata in tragicul eveni­ment.

O tragedie inexplicabila

Avionul era un IL-18 si era pilotat de unul dintre cei mai buni aviatori romani de la vre­mea respectiva, Ioan Berenghi. Plecase din Bucu­resti cu o echipa de specia­listi, care trebuia sa re­pare un avion din Ti­misoara. Con­ditiile de zbor erau per­fec­te, cerul senin si fara ploaie. Cu toa­te astea, in mod inex­plicabil, brusc, s-a pierdut legatura ra­dio cu ei, undeva in dreptul Retezatu­lui, si ultimul mesaj a fost o jumatate de propozitie: "Vedeti ca se vede...". Au inceput cautarile si i-au ga­sit nu departe de locul in care, cu cateva zile in urma, George Resiga si ceilalti salvamontisti va­zu­sera ciu­da­tul dans al sferelor luminoase. A fost o tragedie. Noua per­soane au murit si, din pacate, nicio­data nu s-au elucidat cauzele accidentului. S-a spus ca a fost eroare de pilotaj, ceea ce este greu de crezut, la expe­rienta unui vechi pilot. S-au luat atunci in calcul si alte posibilitati: racheta antiaeriana, coor­donate gresite date de la sol, un motor care a luat foc etc
S-au veri­ficat toate si niciuna nu a fost confirmata. Fie mag­netismul zonei a afectat apa­ratura de la bordul avio­nului si nu au stiut exact unde sunt, nu au reusit sa mai con­troleze pozitionarea, fie au va­zut lumi­nile inexpli­cabile ce sema­nau cu un oras sau cu o pista de ateri­zare si au crezut ca sunt deja la Deva. "Ade­varul este ca lumi­nile misterioase pe care le-am vazut noi in acea noapte erau intinse pe o distanta mare si erau destul de puternice, cat sa poata fi confundate cu luminile unui oras, sau cu luminile unei piste de aterizare. Au redus probabil din altitudine si s-a pro­dus accidentul", este de parere George Resiga.

Omuletii din ceata

Un an mai tarziu, in apropiere de Valea Rea, a venit de la Bucuresti un grup de cercetatori, pen­tru a studia fenomenele bizare si, spuneau ei, pre­gatiti pentru o intalnire de gra­dul trei. Gru­pul era condus de doamna Mi­ha­ela Mu­raru-Mandrea, ca­re initia­se la acea vreme Centrul de Știinte Pros­pective si Science Fiction din Bu­curesti. George Re­­siga i-a dus in apro­pierea locului unde vazu­se sferele de lu­mina ce alcatuiau, parca, niste mesaje. În total au fost atunci 16 persoane, si expeditia nu a fost deloc o sim­pla excursie la mun­te: "Știu ca tot ce s-a fil­mat si s-a fotografiat atunci nu s-a inregistrat. Peli­cula, filmele erau voa­late, ster­se! Experi­en­ta insa a ramas. Nu stiu daca se poate considera ca a fost o intalnire de gradul trei, cel mai bine ar fi sa vorbiti cu doamna Mihaela. Dumneaei atunci a reusit inclusiv sa dese­neze un soi de fiinte umanoide.
Ori­cum, un con­tact cu altfel de enti­tati cu siguranta a fost". Doam­na Mihaela, pe care am intalnit-o apoi in Bucu­resti, mi-a
povestit toata acea expeditie al carei punct culminant a fost o "intal­nire" de gradul trei. "Nu a fost un contact fizic", isi amin­teste dansa. "Eram in­tre somn si trezie, cand am simtit telepatic sau, oricum, intr-o stare de constiinta specia­la, ca doua fiinte uma­noide aflate in apropiere au luat legatura cu mine. Era ca si cum ma cercetau de la dis­tanta, si am fost cu­prin­sa de un sentiment puter­nic de teama. M-am rugat si, incet-incet, m-am linistit, iar fiintele acelea pe care le puteam ba­nui au disparut. Am crezut ca poate e doar un vis. A doua zi, insa, am descoperit ca inca un mem­­bru al echipei vazuse si simtise acelasi lucru".
În fiecare an se intampla evenimente inexpli­cabile in Retezat. De cele mai multe ori sunt lumini care apar, dar au fost consemnate si sunete ciudate, care se aud din pamant, sau mici cutre­mure pe arii restranse. Un alt caz concret a fost inregistrat in urma cu putin timp, tot de catre echipa salvamontistilor, cand au intalnit un grup de turisti disperati: erau plini de sange pe maini, pe fata, si erau in mare panica, cereau ajutor. Explica­tiile erau halucinante. "Turistii au povestit ca in acea zi de vara, cu cer senin si fara nici un nor pe cer, au fost cuprinsi de o ceata deasa. Prin ceata au vazut for­me uma­noide care se apropiau sau se depar­tau de ei, unele miscandu-se foarte rapid. S-au speriat si au fugit la vale, pe grohotis, ceea ce le-a cauzat ranile. Nu stiu cat de adevarate erau acele for­me umanoide, insa fri­ca si ranile ace­lor turisti erau cat se poate de reale. Ma indoiesc ca un grup de cate­va persoane ar fi in­ven­tat o asemenea poveste", spune George Resiga.
Lista intamplarilor bizare este lunga. Ea ar putea con­tinua cu marturia domnului N. Giorgi, care in anul 1987, aflat la Chei­le Butii, a vazut pe cer, la mare alti­tudine, o cruce luminoasa. Aceasta a mers deasupra var­fu­lui Pe­leaga si a co­borat foarte repede, aproxi­ma­tiv 5000 de metri. Dupa o oprire scurta, lumina a dis­pa­rut. Sau cu cea a lui Nicu Vlaicu, care a vazut o sfera lumi­noa­sa uriasa, foarte aproape, in zona Muntelui Straja. Sau cu zecile de alte marturii ale ciobanilor din zona, care vad mereu flacari, "dar nu ca cele de pe comori".

Un paradis deasupra pamantului

Despre acel loc se spun foarte multe po­vesti, incepand cu legenda lui Iorgovan, care s-a luptat cu balaurul si a taiat din greseala varful muntelui, si pana la cele mai fanteziste teorii legate de o posibila poarta in­ter-planetara, un veritabil teren de aterizare pentru na­vele extraterestre din trecut sau din viitor. Doctorul Lu­cian Hancila din Lupeni a ajuns in nenumaratele sale drumetii si in acest punct ultim al Retezatului. Am vrut sa-i ascult povestea si am trecut pe la cabinetul sau de la Spitalul Central din Lupeni. M-a primit ca pe un pacient, la masuta sa de doctor, imbracat in halat alb. Cu plete pana la umeri, "ca un dac liber", si cu o mus­tata argintata, doctorul mi-a povestit cum i s-a pa­rut "varful lipsa" al Retezatului. "Senzatia mea a fost ca acea platforma din varful muntelui nu poate fi ceva natural.
Imaginati-va o su­prafata cam cat un te­ren de fotbal, perfect dreapta, si numai stanca. Oricat ar fi slefuit vantul si natura pia­tra, parerea mea este ca nu avea cum sa realizeze asa ceva. În plus, e adevarat ca mintea te duce la un aero­drom sau, oricum, la o pis­ta pe care poate sa aterizeze o nava. Poate e doar din cau­za inaltimii si a faptului ca esti intre nori, ha­bar nu am, dar senzatia mea aceas­ta a fost. Daca vreti un scenariu SF, acel loc e ca si cum un laser urias a deca­pitat unul dintre cei mai inalti munti ai Romaniei. Nu stiu daca e mana de om sau de altceva, dar cred ca lo­cul a fost facut asa in mod intentionat, nu in mod natu­ral". Aveam sa aflu insa ca cea mai surprin­za­toare ex­perienta, doctorul Hancila nu a avut-o pe varful Re­te­zatului, ci la poa­lele lui, intr-un loc poa­te la fel de spec­­taculos: La­­cul Bucura. Daca de la ciobanii din zo­na obtinu­sem marturii despre lumini care intra si ies din acest lac, "fara sa miste oglinda apei", doctorul mi-a povestit ceea ce a trait
acolo in urma cu doar cativa ani.

Bliturile de la Bucura

"Eram sase sau sapte prieteni si am mers pana la Bucura sa petrecem acolo cateva zile, pe malul lacu­lui. Peisajul e superb si lacul e ca un ochi urias des­chis catre cer. Totul e pur si neatins acolo! S-a intam­plat insa ca am vazut ceva foarte bizar. Era in jur de 12 noap­tea. La inceput, erau globuri luminoase de o culoare al­bas­­truie. Veneau pe vale si apoi o luau pe versantul mun­­telui Pietrele. Pentru un om, era impo­sibil sa mearga pe acolo. Au stat cam 5 mi­nute si apoi au coborat, s-au oprit si apoi au disparut, pur si sim­plu. Dupa aceea, au in­ceput in cer niste flash-uri de lumina uriase, de fractiuni de secunda.
Era ca un blit, dar foarte puternic. Unii au zis ca e furtuna pe undeva si se vad fulgerele. Însa lu­mi­na aceea nu lumina deloc pamantul, era mai degra­ba o lumina care mergea de jos in sus. Altii au spus ca sunt fulgere globulare. Ma rog, majoritatea erau convinsi ca e vorba de o furtuna undeva, dincolo de creasta. Eu am zis ca e imposibil si asa am hotarat sa mergem de la Lacul Bucura pana in Curmatura Bucu­reisi sa ne lamurim. Între Custura Bucurei si Bucura, ai o vedere de ansamblu asupra tuturor muntilor din masivul Retezat. Am urcat acolo si, surpriza: cerul era senin pana departe si nici macar un nor pe cer. Flash-urile acelea insa au continuat sa lumineze cerul intr-un mod bizar. Nu aveau practic o sursa anume, un punct cu intensitate mai mare din care sa iradieze, ci tot cerul se lumina in mod egal, foarte puternic".
Doctorul Hancila mi-a povestit toate astea pe un ton egal, fara emfaza. Parea ca imi povesteste lucruri normale, din muntele in care a copilarit si pe care toata viata l-a explorat. De fapt, acelasi ton pe care il au toti oamenii din zona cand povestesc lucruri inexplicabile si bizare pentru mine, insa vechi si stiute pentru ei. În­talnirea cu doctorul Hancila s-a terminat cu o invitatie la drumetie, in cel mai curat spirit al iubitorilor de mun­­te: "E un mister al Retezatului, e o atmosfera ma­gica, greu de pus in cuvin­te, incat asemenea intam­plari par firesti acolo. Cel mai bine este sa urci pe mun­te si sa vezi, dar in acelasi timp, sa simti si atmosfera locului, care este una speciala. Aerul, apa, pamantul, toate au acolo un susur pastrat de la facerea lumii: curat si adevarat".

Naluca alba

Intri pe Valea Jiului, faci stanga catre Lupeni, si mergi pana in ultima localitate de la poalele Reteza­tului: Campul lui Neag. De-acolo faci dreapta, pe drumul neasfaltat ce duce pe valea Paroseniului si cand a disparut si ultima casa, o iei in sus, pe un drum ce merge pe langa un firicel de apa, ce izvoraste cine stie de unde. Drumul devine o poteca intortocheata, ce te indeparteaza de lumea civilizata, pe masura ce padurea te invaluie in fosnet moale. Ca intr-o poveste din copilarie, flu­turi de toate culorile iti ies in cale si parca vor sa te cheme dupa ei, sa te rataceasca. Le urmezi dansul si uiti toate gandurile, si incotro vrei sa mergi. Te lasi atras in alte locuri si nu mai stii cum trece timpul admirand ba o floare mica-mica, dar cu petale sofisticate, ba un fag urias, de cel putin doua sute de ani, ba miile de frunze ale ierburilor, decupate atat de diferit si delicat, incat nu poti sa nu simti mana divina in facerea lor. Atata frumusete ti se ofera, fara sa ti se ceara nimic in schimb!
Mun­tele devine un drog dul­ce, care iti anes­teziaza orice durere din suflet, iti sterge toa­te gandurile negre si iti um­ple inima cu pace. Ajungi sus, pe platoul de la Paroasa, beat de fericire.
Eu am ajuns tarziu: Mircea Aurel impreuna cu vecinul sau aproape ca ter­minasera de arat, mai aveau doar o brazda. Doi oameni arsi de soare si de vant ara cu plugul tras de cal, pe sub merii infloriti. Îi intreb direct despre luminile si semnele din munte. Mircea pri­veste catre Muntele Marii, ce se vede in departare si, lasand dar­logii calului, se aseaza pe margi­nea araturii, ca sa imi poves­teasca. "Acolo, sus, pe varful asta, is doua pietre asa, ca doi stalpi de poarta. La asta va referiti? Unii spun ca ceva se intampla acolo, ca se vad lumini, ca ar fi comoara ingropata intre ele. Da' cine poate sa stie? Sunt semne lasate de la Dumnezeu peste tot pe mun­tii astia, da noi sun­tem poate prea mici sa le intelegem. Io pot sa va spun ce mi s-a intamplat mie. Ca io de atunci nu-s pre curios cu treburile astea, nu-mi trebe mie alte nacazuri decat ce am.
Era intr-o iarna si am urcat cu fratele meu sa taiem ceva lemne. Și spre seara, cand eram gatati, io am zis ca innoptez la cineva pe sus si pe fratele meu am zis sa-l trimit aca­sa. Da' cum stateam asa, cum stau acuma cu dum­neata, numa ce s-arata prin padure o lumina mare, alba. Era distanta cam cat de-aici in fagul ala, sa zic vreo doua sute de metri. Era rotunda si mare cum ii luna! Numa' ca mai alba, alba ca laptele.
A venit si sta­­tea nemis­cata. Nu stiu daca se sprijinea pe ceva, ca nu vedeam de co­paci. Da a stat o vreme. Lu frate-miu i-o fo frica. A zis ca el nu se mai duce acasa. Dupa un timp, s-a ridicat lumina ceea si o pornit catre munti, da' ince­tisor, asa. Nu m-am dus sa vad daca ii urma in zapada sau nu. Am innoptat la un om si a doua zi am plecat. Da' astfel de lumini apar mereu si multi au vazut. Uite, colo, pe muntele ala, s-a prabusit si un avion, cred c-ati auzit dumneavoastra. Am mai vazut lu­mini de-aceste, de se plimba, dar mai mici si isi schim­­ba culorile: cand bate spre rosu, cand spre albastru. Or fi aratari de la Dum­­nezeu sau poate de la altu', asa ca cine are curaj sa verifice? Ne vedem noi de-ale noastre, ca de munca ii destul si n-avem timp sa ne miram de toate cate sunt".
Orase subterane? Puncte de intersec­tie cu alte lumi? Poarta de intrare pentru civilizatiile extraterestre? "Fenomene in­ex­plicabile" este tot ce se poate spune des­pre ce se intampla in Retezat. Printre florile de o frumusete unica, in paradisul fluturilor, al caprelor negre si al lacurilor glaciare neatinse, natura isi pastreaza misterele.
Mircea se ridica, apuca darlogii calu­lui si zice incetisor: "Hiii!". Calul sforaie si se opin­teste. În urma lui, pamantul se in­toarce rotund, brazda e proaspata. Un vant usurel scutura floarea pomilor.

AS

preluat din... www.esoterism.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu