luni, 13 august 2012

Notiuni de baza, foarte importante in dezvoltarea personala

1. Habar nu aveti ce se intampla.
          Este imposibil sa intelegeti tot ce se intampla in jurul dumneavoastra, fie in mod constient, fie inconstient. Mintea si corpul dumneavoastra se pun de acord in aceasta clipa fara sa va dati seama de acest lucru. In aer exista numeroase semnale invizibile, de la undele radio la ganduri, semnale de care nici macar nu sunteti constienti. Intr-adevar, va construiti realitatea chiar acum, dar faceti asta inconstient, fara controlul sau stiinta dumneavoastra constiente. De aceea puteti gandi pozitiv, continuand totusi sa aveti esecuri. Nu mintea constienta este creatoarea vietii.

2. Nu detineti controlul asupra tuturor lucrurilor.
          In mod evident, daca nu stiti tot ce se intampla in jur, e clar ca nu puteti controla totul. Este o farsa a eului care va face sa credeti ca puteti determina ca lumea sa va stea la picioare. Din moment ce eul nu poate pricepe prea mult din ceea ce se intampla in lume, a-l lasa sa decida ce e mai bine pentru dumneavoastra nu este chiar o optiune inteleapta. Aveti de ales, dar nu detineti controlul. Va puteti folosi mintea constienta pentru a incepe sa alegeti ceea ce ati prefera sa traiti, dar trebuie sa renuntati sa va mai impotriviti, fie ca veti realiza un lucru, fie ca nu, trebuie sa renuntati sa stabiliti modul si timpul exact cand veti intreprinde ceva. Renuntarea este cheia.

3. Puteti sa va eliberati de tot ce va sta in cale.
          Tot ce apare in viata dumneavoastra, indiferent de felul in care a ajuns acolo, poate fi vindecat, atata timp cat ati ajuns sa constientizati acel aspect. Ideea este ca tot ceea ce simtiti puteti si vindeca. Daca vedeti la altcineva ceva ce va deranjeaza, tine tot de dumneavoastra sa purificati persoana respectiva. Am auzit ca Oprah a spus: "Daca poti numi o problema, o poti si rezolva." Poate nu aveti idee cum ceva anume a ajuns sa faca parte din viata dumneavoastra, dar trebuie sa va eliberati de acel aspect atunci cand deveniti constienti de existenta lui. Cu cat veti purifica mai mult din ceea ce se manifesta in viata, cu atat e mai aproape ceea ce ati dori sa obtineti, pentru ca astfel veti elibera energiile blocate care ar putea fi folosite in alte privinte.

4. Sunteti 100% responsabili pentru tot ceea ce traiti.
          Ceea ce se intampla in viata nu e din vina dumneavoastra, dar este responsabilitatea dumneavoastra. Conceptul de responsabilitate personala merge dincolo de ceea ce spuneti sau ganditi. Acest concept include in el si ceea ce spun, gandesc sau fac altii. Daca va asumati responsabilitatea totala pentru ceea ce apare in viata dumneavoastra, inseamna ca atunci cand cineva din jur are o problema, ea devine si problema dumneavoastra. Acest punct se leaga de al treilea principiu care spune ca puteti vindeca tot ce va sta in cale. Pe scurt, nu puteti da vina pe nimeni si pe nimic din realitatea dumneavoastra exterioara. Tot ce puteti face este sa va asumati responsabilitatea pentru aceasta realitate, ceea ce inseamna mai intai sa o acceptati, sa o stapaniti si sa o iubiti. Cu cat veti purifica mai mult din ceea ce vi se intampla, cu atat va veti afla mai mult in armonie cu sursa.

5. Biletul spre zona cu zero limite este repetarea formulei "te iubesc".
          Permisul de trecere spre zona pacii dincolo de orice intelegere, spre zona vindecarii si a realizarii dorintelor, este formula simpla "te iubesc". Spunandu-i asta Divinitatii, va purificati totul in interior si astfel veti putea experimenta miracolul acestei clipe: zero limite. Ideea e sa iubiti totul. Sa iubiti kilogramele in plus, dependenta, copilul-problema, vecinul sau partenerul de viata; sa iubiti totul. Dragostea elibereaza energiile blocate si le transforma. Rostirea acestui "te iubesc" este parola care va ajuta sa traiti in prezenta Divinitatii.

6. Inspiratia este mai importanta decat intentiile.
          Intentiile sunt de fapt o jucarie a mintii; inspiratia este o indicatie pe care v-o da Divinitatea. La un moment dat, va veti supune si veti asculta in loc sa asteptati si sa tot implorati. Intentiile inseamna a-ti dori sa-ti controlezi viata bazandu-te pe viziunea limitata a eului; inspiratia inseamna sa primesti mesajul Divinitatii si apoi sa actionezi. Intentiile functioneaza si aduc rezultate; inspiratia functioneaza si declanseaza producerea unor miracole. Ce preferati?

extras din cartea... "Zero limite" de Joe Vitale si dr. Ihaleakala Hew Len

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu