sâmbătă, 4 august 2012

Templul Ursitoarelor de la Sinca Veche

Manastirea rupestra Sinca Veche este un vechi lacas de cult ce se afla la Sinca Veche , in cotul format de Muntii Fagaras si Perisani, la 45 de kilometri de Brasov si la 22 de kilometri de Fagaras. Locasul de cult se gaseste langa comuna Sinca Veche, sub dealul Plesu. Localitatea in sine se afla in centrul tarii la 30 de kilometri nord de Zarnesti, intre Cocoasa Persanilor la nord si podul peste paraul Bungetu la vest.
In localitatea Sinca Veche se poate ajunge usor cu masina, localitatea fiind amplasata la cativa kilometri de localitatea Persani, pe DN 68, intre localitatile Brasov si Fagaras. Biserica rupestra se afla la circa doi kilometri de localitatea Sinca Veche - toti localnicii cunoscand drumul si putand sa va ofere indrumarile necesare.
La Sinca Veche se vine pentru legendele si misterul lacasului de cult sapat in piatra. Acestui lacas i s-a dus vestea de "Templul Ursitelor", "Manastirea Sapata in Piatra” sau "Templul de la Sinca Veche ", loc de reculegere, de implinire a dorintelor bune, dar si de oaresce fenomene paranormale - dupa parerea unora.
Cunoscut mai mult sub denumirea de "Templul Ursitelor", locasul de cult din Sinca Veche se banuieste ca are o vechime de aproximativ 7.000 de ani si se presupune ca ar fi apartinut aceleiasi civilizatii care a intemeiat "Templul Alb" din Insula Serpilor.
Sinca Veche apare in acte incepand cu secolul al XII-lea si este cunoscuta, pe langa numeroasele vestigii arheologice inca nevalorificate, gratie istoricului si filologului roman Gheorghe Sincai, a carui famile isi are radacinile aici.
Dat fiind faptul ca Sinca a fost o localitate la granita intre Romania si Imperiul Habsburgic, aceasta a avut o istorie mai napastuita, influentata de comunitatile care s-au perindat in timp pe aici.
Manastirea rupestra nu a putut fi datata cu precizie, versiunea mai des intalnita accepta ca an al aparitiei 1742, moment cand bisericile ortodoxe sunt interzise. Sunt pareri care spun ca manastirea exista de cateva mii de ani, avand origini dacice sau chiar mai inaintate.
In anul 1789 pastorul reformat din Fagaras scria despre manastire: "Manastirea este taiata in intregime in piatra de cariera si deci nu are acoperis. Este sapata cu pricepere, cu o munca uriasa, demna de mirare. Ferestrele sunt taiate lateral, atat de inguste incat calugarii cand slujesc se plimba cu cartile dupa razele soarelui".
Controversele asupra lacasului sunt legate nu numai de imposibilitatea datarii si a stabilirii originilor sale, a autorilor insemnelor de pe pereti, ci si de arhitectura. Biserica are doua altare, ceea ce ii face pe multi sa sustina ca nu are o origine crestina. Altii sunt de parere ca in timp peretii s-au surpat si au fost unite cele doua biserici, care au existat atunci cand comunitatea de monahi si-a marit numarul.
Istoricii spun ca templul este unic in lume, insa locul este controversat, iar opiniile sunt diverse. A fost folosit ca loc de refugiu si rugaciune de catre calugarii ardeleni haituiti de Maria Tereza in anii 1700, pentru a trece la catolicism. Cu toate acestea, in nici una din incaperi nu exista vreun semn al crucii.

Deci, toata lumea e de acord ca avem de-a face cu ceva unic. Ascunsa privirilor de un palc de padure, descoperi o adevarata biserica subterana. Pangarita si partial distrusa, de-a lungul timpului, din cauza prostiei si a lacomiei.

Fenomene bizare la Sinca Veche :
 

Corul din cer

Pentru a ne putea forma o imagine mai clara asupra magiei acestui loc si a fenomenelor care se produc aici in rastimpuri, am studiat mai multe relatari ale unor oameni care au fost martori ai unor fenomene bizare. O descriere despre un asemenea fenomen, impresionanta prin claritatea si veridicitatea sa, va oferim in continuare:
"Eram in prima zi de dupa Sfanta Maria Mare, zi de duminica si zi splendida de vara fierbinte, cu cer complet senin, de un albastru intens. Copiii nostri au ales sa mearga la scaldat in apa Sincai, iar eu cu sotul meu si cu o prietena am mers la Manastirea Sapata in Stanca. Prietena mea era nerabdatoare sa ajunga la Templul de la Sinca. Mihai , sotul meu, a venit si el, ca sa nu fim singure. Ajunsi la manastire, ne-am petrecut un timp in interior, apoi eu m-am apucat sa fac putina curatenie, mai precis sa strang resturile de hartie, bidoanele de plastic si bucatile de lemn smulse din gardul de protectie.
Cand tocmai mi-am terminat multumita treaba, m-am intors involuntar si privirea mi s-a oprit direct pe un briceag infipt in gardulet. Ma miscasem mult pe acolo, doar facusem curat, si pana atunci nu stiu cum de nu-l vazusem. Mi-a venit sa zambesc, gandindu-ma ca asta trebuie sa fie "rasplata" pentru ca am ingrijit acel loc, care mie imi este foarte drag.
Am iesit din pestera si i-am propus Liviei, prietena mea, sa ne urcam pe stanca si sa privim in interiorul templului prin spartura de sus.

Dupa ce-am cotit insa pe carare, in dreptul unui bloc de piatra, am ramas amandoua pironite pe loc, caci in acea clipa s-a auzit de undeva, din vazduh (mie mi s-a parut ca de sus), un cor barbatesc, ca de patru-cinci voci, deosebit de melodios. Muzica parea bisericeasca, cuvintele erau foarte clare, dar, spre nedumerirea noastra, desi eram foarte atente, n-a fost chip sa prindem vreun cuvant cunoscut. Si totusi, nu pareau straine de limba romana. Era ceva arhaic. A durat cat o strofa. Apoi nu s-a mai auzit nimic. Mare ne-a fost mirarea!
Dupa ce am stat cateva minute deasupra templului, la intoarcere, cand am ajuns langa blocul de piatra de unde am auzit acel cor, am avut amandoua acelasi gand: "Oare nu se va mai auzi o data?". Nu, nu s-a mai auzit si am trecut destul de repede mai departe. Dar, culmea, dupa cativa pasi, s-a auzit din nou acelasi cor, fara nici o diferenta. Cand era aproape de final, mi-am adus aminte ca-l lasasem pe sotul meu la intrarea in templu, cioplind ceva cu briceagul gasit mai inainte. M-am repezit sa-l fac atent.
Da, auzise si el. Abia ce ne adunasem toti trei, cand apare o doamna tanara si extrem de frumoasa, urcand in graba dealul "sa vada calugarii". A fost surprinsa sa afle ca aici nu mai sunt calugari de trei sute de ani, doar auzise cantecul! La scurt timp, au aparut si sotul si baietelul ei, dar acestia nu auzisera nimic. Erau la masina, la baza dealului. Muzica era atat de limpede, atat de reala, de coplesitoare, incat atunci nu ne-am pus problema de unde vin acele armonii sonore.
Abia apoi ne-am intrebat daca nu cumva chiar exista un cor in zona, dar in locurile acelea se afla numai satul Sinca Veche, care nu a avut niciodata cor bisericesc, iar vocile veneau de sus. Si mai era un lucru: desi cunosc destul de bine mai multe limbi, cuvintele acelea, in ciuda faptului ca sunau extrem de familiar si se auzeau foarte clar, nu puteau fi intelese. De fiecare data, ne-am concentrat sa deslusim macar un cuvant, ca sa ne dam seama in ce limba canta, dar n-am recunoscut nimic.
Am ramas o vreme la templu cu noii sositi, care erau acolo pentru prima oara, oferindu-le detalii despre acel loc. Pentru a putea vedea ce este inauntru, am folosit bricheta sotului meu, pana i s-a epuizat gazul. Ne-am despartit de noile noastre cunostinte, lasandu-le numerele de telefon, ocazie cu care am aflat - vazand portvizitul tinerei femeii - ca lucra undeva in Ministerul de Interne (numele ei nu-l mai retin). Credeam ca lantul de fenomene inedite s-a sfarsit si ne-am continuat excursia prin valea inverzita de pe Paraul Cretu (unde se afla si manastirea).
Ultima surpriza a fost de proportii mai mici, dar intregeste magia acelei zile. Prin locurile izolate din aceasta vale, pe unde nu trec decat ciobanii, privirea ne-a fost atrasa de un loc din iarba, in care sclipea o bricheta perfect identica cu cea consumata de sotul meu cu o ora inainte. Parca rasarise din pamant.
Cunosc de zeci de ani aceasta vale, vin aici pe tot timpul verii, intrucat am o casa in apropiere, si nu stiu cine de prin sat ar fi putut lasa in acele pustietati o asemenea bricheta, repet: perfect identica cu cea pe care o consumasem inainte. Ce era sa mai zic? Cand e sa fie, este!".
Povestea aceasta are ca protagonisti doi doctori conferentiari universitari ai catedrei de matematica: conf. univ. dr. Livia Sangeorzan si conf. univ. dr. Tofan Doina, precum si un profesor universitar: dr. Tofan Mihai (considerat unul din cei mai competenti oameni de stiinta in domeniul mecanicii din Europa). Intrebati daca sunt de acord sa le declinam identitatea, spre uimirea mea, ei au fost de acord, spunand: "Asa a fost, asa ca nu avem nici o retinere".
 
Legende si mistere ale Manastirii Sapate in Stanca
   

Locul in care se implinesc dorintele

• Intr-una din incaperile manastirii, in locul in care patrund razele de soare prin cupola sapata in stanca, se spune ca se implinesc toate dorintele bune si curate. Acest templu era numit, de altfel, de unii localnici Manastirea Ursitelor sau, mai nou, Templul Ursitelor. Acum un secol, fetele de maritat si flacaii se urcau pe dealul Plesu, unde este sapata manastirea, si aruncau o roata cu paie in flacari, cu credinta ca, vazand desenele facute de foc si traseul rotii, isi vor afla "ursita" si se vor casatori in acel an.

• Cel mai bine este sa-ti spui dorintele si sa te rogi pentru implinirea lor in Manastirea Ursitelor in trei zile ale anului: Sfantul Gheorghe, Lasata Secului de Pasti si de Schimbarea la Fata. Unii localnici, printre care si un roman care traieste in Sua si care a copilarit pe aceste locuri, afirma ca - in anumite momente - viata lor a fost schimbata decisiv in bine de catre influenta acestui loc. Un moment relevant povestit de G. Moldovan a fost atunci cand, in 1953, era banuit de colaborare cu Rezistenta anticomunista din Muntii Fagarasului (care, intr-adevar, a actionat in acele locuri cu o darzenie si un curaj iesite din comun) si era cautat pentru a fi arestat. In acel moment, i-au aparut nopti la rand in vis fiinte de lumina, care ii dadeau indicatii ce sa faca, pe unde sa umble si unde sa se ascunda de urmaritorii securisti, care cu siguranta l-ar fi trimis in fata plutonului de executie sau intr-una din inchisorile mortii.

O vizitatoare, Cecilia L. din Cluj, povesteste ca in timpul rugaciunii in manastire, a vazut "un sir de fiinte ca niste sfere albe, stralucitoare", urcand spre manastire, si in urma lor pe mama sa, pe care nu o mai vazuse de mult timp si de care ii era foarte dor. Pe moment, nu a stiut cum sa interpreteze aceasta viziune. Ajunsa acasa insa, a primit pe nepusa masa vizita mamei sale care venise s-o vada.

Globurile stralucitoare

Pe filmele aparatelor de fotografiat apar uneori imagini luminoase - care in momentul fotografierii nu erau vizibile cu ochiul liber - sub forma unor globuri stralucitoare, de dimensiuni diferite, cu un centru alb intens si cu margini translucide. Nu se poate spune prin ce fenomen apar aceste sfere de lumina, dar ele nu fac decat sa demonstreze ca aici se produc intr-adevar - in anumite momente - fenomene energetice inca necunoscute, comparabile cu cele din celebra padure Baciu, de langa Cluj.
Livia S. din Brasov povesteste ca, pe cand se afla intr-o stare de reculegere in interiorul pesterii, s-a speriat pur si simplu cand a fost cuprinsa de un val orbitor de lumina, venit din neant. Acelasi fenomen, dar de o intensitate mai mica, este povestit si de localnici, care spun ca au avut perceptii de acest fel, mai ales cand erau copii. Atunci, ei vedeau adesea globuri de lumina care pareau insufletite. Sa fie vorba de aceeasi lumina surprinsa si pe pelicula?

Cristale de comunicare cu lumea de dincolo
 

Se vorbeste foarte mult despre niste cristale de cuart, prin intermediul carora cei din vechime ar fi comunicat din aceasta pestera cu "lumi superioare" ori cu fiinte din alte dimensiuni. G. Moldovan afirma chiar ca, in mod periodic, din pamantul pesterii apar asemenea cristale de cuart, care insa sunt furate de catre turisti sau de catre amatorii de suveniruri din imprejurimi. Initial, am crezut ca aceste cristale sunt o pura fantezie (eventual cu nuante publicitare), dar ulterior am luat cunostinta de doua relatari venite din partea unor persoane de a caror buna credinta cu greu te-ai putea indoi, care au
aruncat o alta lumina
Prima relatare, care a fost inclusa la momentul respectiv si in paginile unor publicatii (cum ar fi "Monitorul" de Brasov), apartine unui reporter al Tvr. In 1996, Lucian Babeanu a ajuns impreuna cu un grup in Manastirea Sapata in Stanca. La scurt timp dupa intrarea in incinta, camera de filmat a reporterului a inceput sa se comporte bizar: pornea si se oprea din inregistrare dupa bunul sau plac, neraspunzand la comenzi.
Se parea ca acest fenomen nu a fost insotit de alte urmari. Ajuns insa inapoi la studiouri si vizionand materialele inregistrate, reporterul a observat uimit imagini pe care nici el si nici ceilalti nu le vazusera in pestera la momentul filmarii. Pe banda apareau sfere de lumina, care straluceau intens, iar la un moment dat aparea chiar un obiect, pe care reporterul l-a definit ca "un diamant de o marime apreciabila".
Dupa o zi, inregistrarile acelea bizare, in total sapte minute, au disparut de pe banda, aparand in schimb o silueta invesmantata intr-o mantie inchisa la culoare, iar in planul indepartat vazandu-se "o mana luminoasa". Aceasta caseta a fost vizionata de mai multi martori, la momentul respectiv.
O alta relatare este a aceleiasi Doina T., care (in aceeasi zi in care a auzit si corul) a fost martora unui fenomen oarecum similar: "Eram in interiorul pesterii si am inchis pentru cateva minute ochii, pentru a ma reculege. Cand i-am deschis, vazul mi se obisnuise cu intunericul si pe tavanul incaperii in care ma aflam am vazut un cristal stralucitor, de dimensiuni mici (cativa milimetri). Se vedea foarte clar pe tavanul incaperii, fiind imposibil sa fi fost un efect de lumina".
In urma cu ceva mai mult de patru ani, am primit spre publicare un articol al unui domn care tocmai se intorsese din Romania si sustinea ca a facut o descoperire mai mult decit interesanta. Articolul se intitula "Miraculoasa descoperire arheologica de la Sinca Veche , judetul Brasov" si a fost publicat in numarul din Octombrie 1994 al ZUM - ului.
Domnul respectiv, Gheorghe Moldovan domiciliat in Parispanny, New Jersey, povestea ca in ziua de Craciun a anului 1993 a participat la slujba intr-o manastire de la Sinca Veche. Cu aceasta ocazie, domnia sa a descoperit o firida in spatele altarului in care se aflau sculptate cu mare maiestrie steaua lui David, in interiorul acesteia simbolul Yin - Yang si alaturi bustul lui Zalmoxis.
In sfirsit, cupola lacasului care ulterior fusese transformat in manastire, avea de fapt forma unei piramide cu virful taiat. Domnul Moldovan facea in articolul respectiv un apel la cititorii ziarului, cerind sprijinul acestora pentru salvarea templului - manastire de la Sinca Veche (care se afla in stare de degradare) si in acelasi timp, facea diferite supozitii pe baza celor doua simboluri care erau, chiar dupa spusele dinsului, "stravechi, apartinind a doua civilizatii diferite".
 
Ca sa fiu sincer, acum patru ani cind am vazut cele doua simboluri de la Sinca Veche , am ramas mai mult decit surprinsa si de atunci m-am gindit mult la istoria antica a romanilor. Raspunzind supozitiilor domnului Moldovan, as putea spune ca aceste doua simboluri apartin astazi unor civilizatii diferite. In trecutul indepartat insa, ele au apartinut unei singure civilizatii, civilizatia atlantida. Ignatius Donnelli, considerat astazi o autoritate clasica in subiectului Atlantidei, a scris in 1882 o carte interesanta si foarte documentata, "Atlantis - lumea ante-eluviana" in care face citeva dizertatii asupra fenomenului de migrare din continentul Atlantid. Pe scurt (spune acesta pe baza a nenumarate argumente lingvistice, religioase, mitologice, dovezi de civilizatie, etc) in Atlantis s-au dezvoltat trei rase: turaniene (care-i includ pe chinezi, japonezi, mongoli, tatari, finlandezi), semitice si aryene. Cele trei rase s-au raspindit prima oara atit in Asia, cit si in Europa, cu mult inainte de scufundarea
Atlantidei in scopul colonizarii continentelor respective. Un al doilea val de migrare, de data aceasta fortat de evenimente, a avut loc in urma cataclismului final, cind oamenii au incercat sa se salveze de la moarte prin refugiul pe cele mai apropiate coaste continentale sau bucati de uscat.
Asa se explica, de exemplu, progresul pe care unele civilizatii antice l-au facut intr-un mod ultra-rapid. Spre exemplu, istoria chinezilor sustine ca in decursul a numai citeva sute de ani, in timpul celor cinci imparati mitici, au fost inventate alfabetul si scrisul, agricultura, zootehnia, stiintele medicale, matematica, astronomia, astrologia, armele, vehicolele de transport pe uscat si corabiile, busola, ceasul si instrumentele muzicale, greutatile si cintarul, scolile, casatoria monogama, samd.
Ori este imposibil ca toate aceste minuni ale civilizatiei sa fie "inventate" si implementate in decursul vietii a cinci oameni. Este clar ca ele au fost aduse de undeva. De fapt, mai spune Donnelli, insisi chinezii, in legendele lor timpurii, spuneau ca originea lor este legata de o civilizatie care a fost distrusa de potop si ca ei au sosit in China, venind din Nord-Estul continentului Asiatic. Rasele turaniene sint "fiul cel mare al lui Noe" din Vechiul Testament.
In concordanta cu Donnelli (ca si cu alti autori, de altfel), toata lumea antica a fost formata initial din colonii ale atlantizilor si mai tirziu, din refugiatii Atlantidei. Desi majoritatea autorilor si istoricilor sustin ca piramida lui Cheops a fost construita cu citeva mii de ani in urma, realitatea este ca atit aceasta, cit si Sfinxul au fost construite cu mai mult de 12.000 in urma, inaintea cataclismului care a scufundat Atlantisul. Sfinxul este cea mai veche constructie din lume, baza lui indicind clar ca acesta a suferit o eroziune masiva provocata de inundatii.
In mod similar, Donnelli argumenteaza in mod foarte plauzibil ca toti Zeii Greciei antice erau de fapt, regi, regine si conducatori ai tarii colonizatoare. Mitologia greaca vorbeste despre o rasa "asemanatoare cu cea a Zeilor care locuieste in Olympus, marea insula din mijlocul Oceanului Atlantic" si povesteste despre viata, legaturile de rudenie, geloziile si certurile acestora. In realitate, moralul corupt al Zeilor din Olymp nu este nimic altceva decit coruptia clasei politice conducatoare a Atlantisului.
In fiecare an se cheltuiesc tone de hirtie pe care fiecare incearca sa demonstreze ca Zeul X nu era "al alora", ci "al nostru" si "de-aia am fost noi 'naintea lor", ca noi "am inventat ce era de inventat" si tot asa. In realitate insa, exista un singur patrimoniu Universal, fiecare civilizatie preluind de la cele anterioare prototipurile clasice si adaugind eventual acestui patrimoniu elemente proprii. Zeus, de exemplu, a fost unul dintre ultimii regi ai Atlantisului care se pare ca a fost ingropat in Creta si ulterior zeificat. Demeter sau Ceres a fost fiica unui alt rege Atlantean, Cronos, care "a prescris" felul in care trebuie arat pamintul si semanat orzul, un fel de inginera agronoma, daca vreti. A fost ulterior zeificata.
Dionysos, ne spun grecii, era nepotul lui Poseidon, alt rege Atlantid, si a fost trimis sa colonizeze India, unde i-a invatat pe localnici cum sa cultive vita-de-vie. Viticultura s-a extins peste tot si atit de mult le-a placut oamenilor vinul, incit si Dyonisus a fost zeificat si convertit ulterior la romani in Zeul destrabalat Bacchus. Cit despre tehnologia si inventiile care au permis un decalaj atit de mare intre civilizatia Atlantida si vecinii ei ramasi in stare de semi-salbaticie... multe dintre acestea au fost aduse si preluate de catre oameni de la civilizatii extra-terestre care au vizitat planeta in trecut.
In ceea ce-i priveste pe aryeni, Donnelli (ca si alti autori precum respectatul Max Muller, Lenormant si Chevallier, Winchell, etc) arata ca acestia au fost o rasa dezvoltata in a doua jumatate a istoriei de 800.000 - 1 milion de ani a atlantizilor, fiind reprezentati in Biblie de fiul cel mai mic al lui Noe. Ocupatia lor principala in Atlantis era agricultura, acestia fiind prin excelenta fermieri si plugari. Numele lor se trage chiar de la ocupatia pe care o aveau, adica de la plugarit. Ceea ce personal m-a frapat, a fost faptul ca in romaneste verbul a plugari se traduce prin "a ara". Ori, ne spune Donnelli, numele rasei aryene s-a tras de la "a ara".
Fiind fermieri prin excelenta, aryenii au fost trimisi sa colonizeze Europa si Asia. Primul grup a populat Europa, din el desprinzindu-se mai tirziu popoarele Indo-Europene. Exista o legenda foarte veche in rindul popoarelor Nord-Europene care spune ca "aryenii au fost fortati odata sa traiasca intr-o tara in care Soarele verii stralucea numai doua luni pe an". Al doilea grup a traversat, ceva mai tirziu, Europa si a populat Persia si India. Insusi marele Zeu al hindusilor, Varuna, nu este nimeni altcineva decit Zeul grecilor Ouranos care de fapt era, unul dintre regii atlantizi si fondatori ai dinastiei regale din Atlantis. In cadrul grupului colonizator din Europa, Donnelli si ceilalti autori ii citeaza pe traci. Aruncind o privire sumara asupra celor spuse mai sus, este de presupus ca si Zeul Zalmoxis al geto-dacilor a fost si el, intocmai ca alti Zei antici, tot un colonizator Atlantid.
Este absolut normal ca o populatie indigena aflata in stare de semi-salbaticie sa creada ca un Zeu a aterizat pe pamintul lor, mai ales daca acesta a sosit intr-un vehicol spatial ca cel al lui Pacal Votan descoperit la Palenque in Mexic.
Nenumarate legende si texte antice vorbesc despre masinile zburatoare ale civilizatiilor apuse. Astfel, la Lasha in Tibet, s-au descoperit nu cu mult timp in urma documente sanskrite tinute ascunse de-a lungul veacurilor si mileniilor, care contin indicatii referitoare la construirea unor nave spatiale inter-stelare! Manuscrisele mai trateaza si alte doua mari subiecte si secrete importante in acelasi timp: "antima" sau "cum sa devii invizibil" si "garima" sau "cum sa devii greu ca un munte de plumb". In concordanta cu aceste documente, navetele spatiale numite in sanskrita "astra" puteau efectua zboruri inter-planetare avind la bord echipaje de oameni. Este descris totodata planul unei calatorii pe Luna, desi nu se specifica in final daca aceasta calatorie a fost facuta sau nu.
Un alt epic indian insa, Ramayana, confera amanunte asupra unei calatorii pe Luna care a fost facuta cu ajutorul masinilor zburatoare, numite "vimanas". Mai mult decit atit, in Ramayana se povesteste despre o lupta care a avut loc pe Luna intre vimanas si masinile zburatoare ale atlantizilor, numite "asvin". Vimanas aveau forma circulara, asemenea farfuriilor zburatoare si foloseau drept combustibil "un lichid alb-galbui" (despre care se crede ca ar fi fost un produs asemanator benzinei) si unii compusi ai mercurului. Ca forta de propulsie foloseau forta anti-gravitationala, acestea ridicindu-se vertical de la sol, fiind capabile sa stationeze in aer si zburind in sus, in jos, in fata si inapoi, in lateral, in orice unghi si directie dorea pilotul. Ceea ce apare insa si mai curios, este faptul ca un grup de cercetatori rusi au descoperit nu de mult in pesterile din Turkestan si desertul Gobi "instrumente din vremuri imemoriale folosite in vehicole pentru navigatia Cosmica". "Instrumentele" sint semi-sfere de sticla sau portelan care se termina intr-un con si mai pastreaza inca picaturi de mercur!



preluat din... www.esoterism.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu