joi, 13 decembrie 2012

Suntem fericiti?

„Fericirea nu este o recompensă a virtuţii, ci virtutea însăşi.“ SPINOZA
Începem viaţa cu convingerea că fericirea poate fi obţinută în şi prin această lume. Cei mai mulţi dintre oameni continuă să creadă aceasta până la sfârşitul vieţii, dar mulţi nu dau nici o importanţă faptului că speranţele lor de fericire nu s-au realizat încă până acum.
Cum se poate orienta viaţa în scopul atingerii fericirii dacă nu ajungem la un moment dat să ne întrebăm dacă nu cumva am greşit în alegerile noastre anterioare, din moment ce până acum nu am atins încă fericirea pe care o căutam? Pe măsură ce timpul trece, mulţi oameni uită să mai caute fericirea, mulţumindu-se cu surogate.
Ceea ce ne reţine de la o reculegere profundă şi o analiză detaliată, lucidă şi sinceră a propriei noastre vieţi este ideea că vom obţine cât de curând de la viaţă ceea ce noi dorim: Fericirea, oricum ne-am comporta, am gândi sau am acţiona. Aceasta este o mare eroare pe care majoritatea oamenilor o perpetuează continuu.
În cazul tuturor acestor oameni, singurul lucru care le-ar putea zdruncina această idee eronată este trăirea unei tragedii. Marele înţelept şi eliberat spiritual al Indiei, RAMANA MAHARISHI susţine că această realitate exprimă o manifestare a Naturii şi ne oferă analogia cu visele pentru a dovedi aceasta: atunci când visăm lucruri plăcute, nu ne trezim, dar tresărim speriaţi de îndată ce apar viziuni înfricoşătoare. Tot astfel, un mod de viaţă placid, inert, confuz, nespiritualizat, punctat numai cu plăceri mai uşor sau mai greu de obţinut, nu e de natură să stimuleze o analiză serioasă, profundă şi lucidă asupra vieţii şi sensului acesteia.
Să presupunem că am descoperit că viaţa noastră de până acum ne-a dezamăgit, că a ajuns să ni se pară chiar insuportabilă şi că am făcut această descoperire referindu-ne la noi înşine sau la întreaga specie umană.
Ce am făcut noi de fiecare dată? Am cerut sfatul cunoscuţilor, al prietenilor, al preoţilor sau al astrologilor, sau în cel mai bun caz ne-am rugat lui Dumnezeu. De multe ori nu am făcut decât să amânăm criza existenţială prin rezolvări parţiale, prin compromisuri, prin complacere într-o situaţie mediocră.
Şi aşa va fi până când nu ne vom reculege pentru a gândi şi medita profund asupra scopului propriei noastre vieţi. Am căutat fericirea în toţi anii monotoni ai vieţii de până acum; iar şi iar am fost pe punctul de a o câştiga şi de a o avea pentru totdeauna, dar de multe ori am fost înfrânţi şi, fără a ne reculege pentru a gândi - aşa cum va trebui să facem de acum înainte -, am continuat să trăim în acelaşi fel. Dacă acum vom reflecta mai profund, ne vom da seama că probabil ne-am pus problema fericirii fără o înţelegere corectă a adevăratei sale naturi şi a sursei sale.
De ce suntem nefericiţi?
La început, trebuie să analizăm fericirea şi să descoperim ce este ea de fapt. Ceea ce înţelepţii trăiesc şi ştiu, iar oamenii obişnuiţi doar intuiesc este faptul că fericirea ar trebui să fie starea normală a oamenilor, percepută ca o trăire constantă, permanentă şi firească în bucurie, iubire, unitate, armonie, frumuseţe şi adevăr. Dar, ceea ce noi înşine ne oferim ca echivalent, ceea ce lumea exterioară ne oferă nu reprezintă fericirea adevărată, ci aspecte limitate şi trecătoare al căror nume corect aplicat global este „plăcere“ sau „satisfacţie“. Fericirea şi plăcerea sunt însă două stări diferite. Cel mai adesea presupunem că fericirea este o înşiruire de plăceri şi satisfacţii care mai de care mai exotice; ne închipuim că dacă ne putem găsi o sursă permanentă de plăceri şi satisfacţii ne-am asigurat fericirea. Dar ceea ce în general oamenii nu ştiu este că inconstanţa este trăsătura fundamentală a plăcerii, fiindcă plăcerea reprezintă doar reacţia noastră de moment la impactul cu lucrurile exterioare. Unele obiecte sau fiinţe ne oferă plăcere şi de aceea noi căutăm să le obţinem şi să le posedăm sau să le căutăm compania, lăsându-ne treptat dominaţi de acestea; însă aceleaşi lucruri şi fiinţe nu ne oferă întotdeauna aceeaşi plăcere; câteodată ele ne pot genera chiar durere sau neplăcere. De aceea, noi suntem deseori înşelaţi de plăcerea pe care am dorit-o atât de mult şi descoperim că durerea, neplăcerea şi insatisfacţia apar din ce în ce mai des; de fapt, atât timp cât conştiinţa fiinţei umane se menţine în planul relativului, plăcerea şi durerea, atracţia şi repulsia sunt inseparabile, şi oamenii le „gustă“ pe rând de-a lungul vieţii lor.
Înţelepţii afirmă că nici chiar plăcerea nu depinde de obiectele exterioare. Dacă plăcerea pe care o gustăm din viaţă ar proveni din lucruri ar trebui să fie mai multă la cei ce posedă multe lucruri, mai puţină la cei ce au mai puţine lucruri şi inexistentă la cei ce nu au nimic; dar nu este deloc aşa. Cei bogaţi care posedă o abundenţă de lucruri, nu sunt nici pe departe deplin fericiţi, după cum nici cei săraci care au foarte puţine lucruri nu sunt complet nefericiţi.
În urma acestei analize, putem sublinia câteva idei:
1. Fericirea adevărată este - aşa cum mulţi înţelepţi ne-au spus - ceva aparţinând naturii noastre intrinseci.
2. Plăcerea nu are o existenţă în sine, independentă, ea este inerentă naturii obiectelor exterioare.
3. Dorinţa de a obţine şi perpetua plăcerea efemeră este cauza exilului din starea de fericire ce există deja în noi. Controlul, pentru moment, al dorinţelor noastre ne permite să gustăm o frântură din acea fericire intrinsecă fiinţei noastre, dar încă nedescoperită.
4. Din cauză că noi aproape tot timpul dorim să obţinem câte ceva sau dorim să scăpăm de ceva, suntem aproape tot timpul nefericiţi. Dorinţa de a scăpa de ceva se datorează fricii. Deci, putem concluziona că, dorinţa şi frica sunt cei doi duşmani ai fericirii. Atât timp cât rămânem sub dominaţia lor despotică, nu vom fi nici măcar o singură clipă cu adevărat fericiţi. A trăi sub imperiul dorinţei sau al fricii este însăşi nefericirea şi cu cât este mai intensă dorinţa sau frica, cu atât este mai chinuitoare nefericirea. După cum dorinţa este nesfârşită, la fel este şi frica; pentru că lucrurile pe care frica ne spune să le evităm sunt infinite.
De aceea ajungem la această concluzie: atât timp cât dorinţa şi frica ne vor domina şi ne vor înlănţui, nu vom putea trăi cu adevărat fericirea.

7 PAŞI SPRE FERICIRE
1. Analog concepţiei populare exprimate prin ideea de „a pune căruţa înaintea boilor“, în general noi gândim: „Voi fi fericit dacă voi avea succes şi voi fi sănătos.“ Maniera înţeleaptă de a gândi şi acţiona este aceea în care noi suntem buni şi generoşi cu ceilalţi, ajungând astfel să fim foarte fericiţi.
2. Fericirea este chiar o obişnuinţă mentală, care dacă nu este învăţată şi practicată în prezent, nu va fi niciodată experimentată. Fericirea nu trebuie să depindă de simplul fapt de a rezolva o problemă externă, pentru că acea problemă odată rezolvată, o alta va apărea în locul său. Viaţa este, pentru mulţi, o succesiune de probleme. Dacă dorim să fim cu adevărat fericiţi trebuie pur şi simplu să fim fericiţi, fiind noi înşine FERICIREA şi nu să fim fericiţi “pentru că…”.
3. Fericirea este o stare mentală armonioasă, care se cultivă şi se dezvoltă. „Oamenii sunt fericiţi în măsura în care ei se condiţionează a fi“ spunea ABRAHAM LINCOLN.
4. Fericirea este pur interioară, ea nu provine de la obiecte, ci de la ideile, gândurile şi atitudinile pe care le menţineţi, le dezvoltaţi şi le construiţi prin propriile voastre resurse lăuntrice în mod independent de anturajul exterior.
5. Nu lăsaţi evenimentele şi oamenii să vă împingă haotic după bunul lor plac. Străduiţi-vă mai degrabă să vedeţi şi să ascultaţi tot ce este bine orientat în jurul vostru, bun şi benefic pentru propria fiinţă. Fericirea, pacea minţii, seninătatea sufletului, sunt la îndemâna tuturor. Propria noastră atitudine în faţa circumstanţelor vieţii generează procese de rezonanţă cu energiile corespondente, benefice, pozitive, divine, ale stării de fericire oceanică, universală, sau dimpotrivă rezonanţa cu energiile corespondente negative, malefice, care conduc către deziluzie, ratare, neputinţă, suferinţă, boală, mizerie.
6. Această energie subtilă specifică fericirii, a existat, există şi va continua să existe în eternitate. Fericirea se află la poarta tuturor fiinţelor. Fericirea există. Ea poate fi regăsită şi trăită de tine în iubire, în veselie, în sănătate, în pace, în calm, în artă, în natură şi în mii de alte lucruri.
7. Totul în jur emană fericire. Aminteşte-ţi că totul a fost creat de Dumnezeu care este Pura Existenţă, Pura Conştiinţă, Pura Beatitudine a Extazului Suprem, stare pe care la rândul tău o ai deja în tine!

articol preluat din revista de naturism si spiritualitate Elixirium, aparuta la editura Kamala (http://centru.kamala.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu