marți, 1 ianuarie 2013

Dasha Maha Vidya - Cele Zece Cai ale Intelepciunii


Înţelepţii au spus că Divinul, Supremul, esenţa a tot, sau Inima a tot, atman nu poate fi cuprins în cuvinte. Şi totuşi, dacă a fost să aleagă ceva prin care să condenseze ceea ce e de necuprins, au ales trei cuvinte: sat, cit, ananda. Existenţă, conştiinţă, beatitudine.
În plan uman, singura noastră certitudine, adevărul pe care toţi îl recunoaştem, indiferent de religia noastră, naţionalitate, sau orice fel de apartenenţă… este faptul că existăm. Fiecare ştie că există, simte că există, există pur şi simplu. Sat.
Yoga este o cale de unire cu esenţa divină, o cale de recunoaştere a ceea ce suntem cu adevărat – sat, cit, ananda. Inima Spirituală.
În viaţa de fiecare zi facem yoga chiar fără să ştim. Atunci când trezim în noi speranţa pentru atingerea unui ideal, facem primii paşi în yoga. Sau când iubim ieşind din limitele individualului, sau când ne topim în frumuseţe, sau descoperim o poartă spre nemărginirea cunoaşterii pure… Facem yoga.
Hridaya Yoga, Yoga Inimii Spirituale este o cale directă către tine însuţi.  Ea reuneşte metodele esenţiale recunoaşterii Sinelui – atman.
La baza acestei forme de yoga este învăţătura marelui yoghin Ramana Maharishi şi preceptele nondualismului din advaita vedanta.
Hridaya yoga porneşte de la premiza unităţii şi unicităţii divine.
La această unitate fundamentală ne putem reîntoarce trezind în noi Înţelepciunea.
În tantra există o parte esenţială despre Înţelepciunea divină – Maha Vidya.
Maha Vidya reprezintă un capitol important în tantra. Este considerată a fi inima tantrei. De ce? Pentru că Maha Vidya este Marea Înţelepciune (maha – înseamnă mare în sanscrită, iar vidya – înţelepciune sau cunoaştere ). Este vorba despre Înţelepciunea divină exprimată prin zece aspecte – Dasha Maha Vidya (dasha – zece).
Cele Zece Mari Înţelepciuni sau Căi ale Înţelepciunii sunt tot atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe care fiecare om le are mai mult sau mai puţin trezite în el însuşi. Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de trăirea deplină a Înţelepciunii, în toate cele zece aspecte ale sale.
Pentru o mai uşoară înţelegere, înţelepţii Indiei au atribuit calităţi umane acestor forme ale Înţelepciunii, vorbind despre ele ca despre Mame divine, binevoitoare, ce îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie însuşi Universul fizic şi subtil.
Indiferent dacă ştii sau nu, Cele Zece Maha Vidya există în tine şi exişti prin ele.  Iată câteva idei despre fiecare:
Kali este Înţelepciunea eternităţii, forţa transformatoare care există pretutindeni. Te ajută să depăşeşti teama şi limitele determinate de timp şi efemeritate.
Tara este Înţelepciunea conştienţei, forţa compasiunii divine. Ea este Steaua călăuzitoare a tuturor celor ce aspiră la o fericire adevărată.
Tripura Sundari este Înţelepciunea voinţei divine, iubirea şi frumuseţea la nivel esenţial. Prin ea te ridici deasupra personalităţii limitatoare trăind iubirea şi recunoscând frumuseţea.
Bhuvaneshvari este Înţelepciunea cunoaşterii supreme, energia spaţiului nesfârşit. Te ghidează pentru a depăşi ataşametele faţă de maya, iluzia cosmică.
Tripura Bhairavi este Înţelepciunea acţiunii purificatoare, energia tapasului ardent. Ea te pregăteşte pentru a putea primi graţia lui Dumnezeu.
Chinnamasta este Înţelepciunea curajului şi a sacrificiului suprem. Ea îţi trezeşte discernământul, bijuteria cea mai de preţ a fiecărui om.
Dhumavati este Înţelepciunea Divinului ocultat, lumina de dincolo de întuneric. Ea este forţa vidului beatific.
Bagalamukhi este Înţelepciunea fascinaţiei divine, cea care te încântă pentru a te înălţa.
Matangi este Înţelepciunea armoniei, a perfecţiunii. Este forţa vindecătoare a naturii. Prin ea întreaga viaţă va fi plină de armonie.
Kamalatmika este Înţelepciunea splendorii divine, energia prin care atingi prosperitatea materială şi spirituală.
Pentru fiecare dintre acestea există modalităţi specifice pentru a le trezi în propria fiinţă, pentru a folosi conştient energia lor în evoluţia spirituală, dar şi în viaţa de zi cu zi.
În următoarele zece articole veţi găsi descrierea fiecărei înţelepciuni şi modalităţi practice de cunoaştere a lor.
Cea mai importantă parte din sadhana (practica spirituală) consacrată fiecărei maha vidya este folosirea mantrelor. Aceste iniţieri le veţi putea primi participând la seminariile de tantra shastra ce sunt organizate în cadrul Centrului Kamala.



articol preluat din... http://centru.kamala.ro
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu