joi, 21 februarie 2013

Descoperire de amploare in judetul Timis

Sit arheologicSapaturile derulate la constructia viitoarei autostrazi de vest au mai scos la iveala niste vestigii foarte importante pentru istoria poporului roman. "Peste 50 de morminte de incineratie vechi de peste 3000 de ani, vase de lut si rasnite de piatra folosite in ritualul funerar, sute de locuinte din secolul XIII inainte de Christos. Sunt doar cateva dintre descoperirile de senzatie facute de echipa de arheologi condusa de prof.dr. Florin Drasovean pe tronsonul autostrazii Lugoj - Deva", scrie site-ul Timis Online.
Potrivit arheologilor aceasta descoperire reprezinta "cea mai mare necropola a unui grup cultural din Epoca Bronzului", scriu cei de la tion.ro
"Cercetarile arheologice preventive efectuate in vara anului trecut pe tronsonul autostrazii Lugoj-Deva (segmentul Belint - Traian Vuia) au condus la descoperirea si cercetarea a mai mult de sase situri care se dateaza in Epoca Bronzului, perioada romana si medievala. In acest moment materialele arheologice sunt prelucrate de specialistii de la Muzeul Banatului, care intentioneaza sa le publice in cadrul unor monografii", scrie tion.ro.
Florin Drasovean, cel care s-a ocupat de realizarea raportului tehnic necesar emiterii certificatului de descarcare de sarcina arheologica cerut de lege in vederea autostrazii Lugoj - Deva a declarat: "Printre cele mai importante situri este cel descoperit in localitatea Paru care apartine epocii bronzului, grupului cultural Balta Sarata, datat, prin metode clasice, in secolele XIII-XII in. Chr. Au fost cercetare peste 500 de complexe arheologice, gropi ale unor locuinte, gropi din care a fost extras lutul necesar construirii locuintelor, precum si peste 50 de morminte de incineratie, fiind, pana in acest moment, cea mai mare necropola a purtatorilor acestui grup cultural. Deosebit de importante sunt mormintele care arunca o noua lumina despre ritul si ritualul funerar de la sfarsitul Epocii Bronzului din nord-estul Banatului. S-a constatat ca defunctii erau depusi pe un rug funerar pe care erau arse si obiectele din trusoul funerar, din care faceau parte o masa-altar din lut pe care se aduceau ofrandele funerare, rasnite din piatra, precum si diferite vase din lut care erau folosite pentru banchetul funebru. Metodele moderne de datare prin metoda carbonului radioactiv arata ca necropola de la Paru se situeaza in intervalul de timp cuprins intre 1300 si 1200 in. Chr".

sursa: http://stirileprotv.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu