miercuri, 15 ianuarie 2014

Armonia Totului

Este fireasca aspiraţia de integrare intr-un intreg din ce in ce mai vast. Sentimentul de apartenenţa care se transforma in implinire pe un plan, devine apoi senzaţie de parţial pentru un plan superior. De exemplu apartenenţa la familie te poate face sa te simţi “intreg” dintr-o anumita perspectiva. Dar cand privesti acest lucru din punctul de vedere al comunitaţii in care te afli, simţi nevoia unei cuprinderi mai vaste. Aceasta dorinţa de intregire, de implicare intr-o realitate din ce in ce mai cuprinzatoare pare a fi o caracteristica a vieţii omenesti. Yoga se refera la aceasta integrare-intregire. Exista parca in noi mereu senzaţia de incomplet, de lipsa a ceva esenţial care odata dobandit ne-ar potoli cautarile si agitaţia care ne insoţesc viaţa. Si cu toţii am dori o soluţie definitiva, satui parca de temporar, de trecator.
Paradoxul pe care ni-l pun in faţa yoghinii este ca in fapt nu este nimic de adaugat. Ca nu este nimic din afara de care am avea nevoie pentru a trai unitatea, intregul. Participam clipa de clipa la viaţa universului asemenea unei celule care participa la viaţa corpului. Suntem parte a unei armonii vaste a vieţii si pulsam in ritmul ei. De unde atunci sentimentul de separare? De unde atunci sentimentul de neimplinire? Soluţia nu este dependenta de o logica anume. De o schema care aplicata sau inţeleasa sa ne permita sa experimentam intregul si libertatea care decurge din acesta. Soluţia este un mod de a fi, o schimbare de perspectiva care insa nu poate fi doar rezultatul unei gandiri anume, ci mai degraba al unei experienţe anume. Este daramarea unei bariere artificiale creata intre noi si univers prin jocul “iluziei”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu