joi, 27 februarie 2014

Viata noastra pe pamant este doar o mica parte din ceea ce avem de trait

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN - "Viata noastra pe pamant este doar o mica parte din ceea ce avem de trait"


Este medic neurolog si psihiatru, cercetator in domeniul constiintei, o fire curioasa si temerara, ce a indraznit sa caute raspunsuri despre om in teritorii ale cunoasterii inca neexplorate.


Distinse cu premii si declarate bestsellers, cartile domniei sale au schimbat viziunea stiuta despre univers, punand pe ganduri o intreaga comunitate stiintifica. Cea mai recenta aparitie, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci si expresia unei inteligente iesite din comun, ce a reusit performanta absolut originala de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale si ale stiintelor neurocognitive, cu experientele religioase si ale mortii clinice, pentru a ne oferi o descriere cat mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirma originea noastra divina si importanta de a trai dupa legi spirituale.


"Moartea clinica este o trecere intre doua lumi"


- Domnule Constantin Dulcan, tocmai a iesit de sub tipar cartea dvs. cea mai recenta, care aduna si sintetizeaza studii si marturii ale experientei mortii clinice. De ce ati ales tocmai acest subiect? Poate experienta mortii clinice sa dezlege unele mistere ale existentei umane?
- Nimic din ce am scris pana acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare data curiozitatea de a sti ce este dincolo de noi. As putea spune ca, scriind, mi-am raspuns singur la multe intrebari. Am scris intai Inteligenta materiei, pentru ca am vrut sa argumentez stiintific intuitia ca in spatele tuturor lucrurilor se afla o Ratiune universala care ordoneaza si coor­do­neaza totul. Şi ca aceasta Ratiune e Dum­nezeu. Daca Dum­nezeu exista, atunci si noi, oa­menii, trebuie sa avem un sens. Cea de-a doua carte, În cautarea sensului pier­­dut, a fost motivata de faptul ca lumea actuala se inscrie din punct de vedere moral pe o curba des­cen­denta. Am pierdut legatura cu Sursa si am uitat de ce sun­tem aici. Singuri, fara o busola spi­rituala, am alu­necat in marele impas moral, so­cial si economic in care ne aflam. Acum, ceea ce am incercat in cartea Min­­tea de dincolo a fost sa arat ca experienta mortii cli­­nice vine sa sustina cu argumente clare originea noas­­tra spi­rituala - idee pentru care
pledeaza desco­pe­ririle fizicii cuantice, religiile, psihologia trans­per­sonala, stiintele neurocognitive si nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun ca viata noastra pe pamant e doar o mica parte din ceea ce avem de trait, o lectie pe care tre­buie sa ne-o insusim pentru evolutia noastra spirituala. Scriind aceasta carte, simt ca am in­cheiat un ciclu fundamental al adevarului des­pre noi. Suntem si materie, suntem si spirit, a re­duce existenta lumii doar la dimensiunea ei fi­zica inseamna a ne intemeia viata pe un ade­var incomplet.


- Ce inseamna concret, din punct de ve­de­re me­dical, moartea clinica?



- Moartea clinica este acea experienta in urma ca­reia individul traverseaza toate etapele mortii bio­lo­gice, dar nu definitiv, fiindca e re­suscitat, readus la viata spontan sau prin inter­ventie medicala, iar functiile sale vitale sunt reluate. Ce traiesc aceste persoane in timpul mortii clinice e insa tulburator. Studiul expe­rien­telor de moarte clinica demonstreaza ca exis­ta un tipar comun la toata lumea, indi­fe­rent de rasa, origine sau moment al istoriei.
- Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reintors la viata si au avut, in timpul mortii clinice, o seama de revelatii. Ce "vad" de fapt aceste persoane?
- La inceput, chiar in momentul mortii, subiectii sunt confuzi, nu inteleg ce li se intampla. Durerea, in cazul celor foarte bolnavi, inceteaza brusc. Apoi con­sti­entizeaza ca au murit si incep sa-si vada din afara lor corpul bolnav, ranit sau abandonat. Se mira ca nu pot fi vazuti si nu pot fi auziti de nimeni; sunt uimiti sa-i auda pe cei din jur ca-i declara morti. Decor­po­ra­lizati, isi cauta rudele, vor sa le imbratiseze, dar ma­na lor trece prin corpul acestora fara sa fie per­ceputa. În­tr-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mu­tilat in razboiul din Vietnam si-a vazut corpul de dea­supra sa. A vazut elicopterul american care l-a trans­­­portat la spital si, spune el, "m-am in­trebat unde sunt dus si am zburat dupa el". Cei mai multi indivizi vor­besc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obli­­gati sa treaca, singuri sau insotiti de ghizi - rude de­ce­date sau ingeri. Este trecerea dintre doua lumi, din lu­mea noastra fizica in lumea spiritelor, in lumea de din­colo.
- În cele mai multe cazuri, indivizii se intalnesc cu o Fiinta de Lumina. E chiar Dumnezeu?
- Dincolo de tunel, toti martorii acestor experiente vad o lumina vie, de o stralucire foarte intensa, care nu orbeste totusi. E o lumina feerica, invaluitoare si cal­da, ce ofera mangaiere si bucurie. Cei care au trait aceste experiente spun ca e Fiinta Suprema, Iisus, Buddha sau Allah, in functie de apartenenta religioasa a fiecaruia. O fiinta pe care o descriu mai degraba ca pe o impresie traita, decat ca pe o figura concreta. Se si spune ca Dumnezeu este asa cum si-l imagineaza fiecare dintre noi, dar in realitate nu este ca in niciuna din inchipuirile noastre. Asa cum marturisesc cei care au experimentat moartea clinica, Dumnezeu ii intam­pina cu o iubire coplesitoare, o pace profunda si o stare de beatitudine despre care toti spun ca nu au mai trait-o niciodata. Nici urma de Dumnezeul dur, amenintator si acuzator, cum e descris traditional.


- ...care in plus ne va supune la Judecata de Apoi.


- Exista si in marturiile acestor oameni un soi de judecata. Este filmul vietii pe care il vad cei ajunsi in fata Fiintei de Lumina, un film panoramic cu ama­nun­te in detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecatii De Pe Urma, cu care ne-au obisnuit religiile. Nu ne judeca nimeni, ne judecam singuri, fiindca, vazand acest film, tra­im, in toata cruzimea sa, efectul actiunilor noastre asu­pra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moar­te clinica, mercenar angajat in armata, martu­ri­seste ca a simtit durerea provocata de gloantele trase pe front in soldatii armatei inamice, dar si durerea si disperarea copiilor, mamelor si sotiilor celor ucisi in timpul misiunilor lui. A marturisit ca a simtit inclusiv durerea propriului caine, pe care il lovea, enervat ca ii roade covorul. La filmul vietii nu esti, deci, un simplu spectator, ci traiesti aievea durerea si tristetea pe care le-ai produs altora, dar si bucuria si recu­nostinta celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.


- Exista, deci, o plata in ceruri a tuturor faptelor noastre?


- Nu Dumnezeu ne pedepseste, ne pe­depsim singuri, aici, pe pamant. Exista o lege cosmica, dupa care tot ce facem altora se re­percuteaza asupra noastra, mai devreme sau mai tarziu, prin boala, necazuri si nefericire. Iadul e mai degraba o stare de spirit, o stare a constiintei noastre incarcate de rele. Toti cer­cetatorii acestor fenomene afirma cu con­vin­gere ca nu exista dincolo o pedeapsa divina fara sfarsit, pentru nimeni.


- Sa revenim la experienta propriu-zisa a mortii clinice. Ce se intampla mai departe?



- Dupa ce filmul vietii ii face sa inteleaga unde au gresit si unde au procedat corect, celor aflati in moarte clinica li se arata o ba­riera, o punte sau un rau, si li se interzice sa trea­ca. E semnul distinctiv dintre cele doua lumi. "Nu este inca timpul" e ceea ce aud cei mai multi dintre ei. Altora li se spune, intr-o forma sau alta, "Du-te inapoi si spune lumii ce ai vazut". Toti cei care au trecut prin asa ce­va spun deschis ca nu mai au niciun fel de frica fata de moarte. Pentru cei care traiesc aces­te experiente e atat de covarsitor, incat ra­man con­sti­enti si dupa aceea de existenta unei dimensiuni spi­rituale in univers, dedican­du-se, pe mai departe, unei vieti spirituale sau unei vieti puse in slujba binelui.


"Nu creierul genereaza constiinta, ci constiinta are in primire un creier de care se foloseste"


- Domnule Dulcan, va provoc sa dis­cu­tam si din punct de vedere stiintific. Cum se impaca toate aceste descoperiri cu formatia dvs. de medic neurolog?
- Tocmai pentru ca sunt medic neurolog si am stu­diat creierul pot sa afirm cu tarie ca mintea omeneasca nu se reduce la reactiile biochimice care au loc in cre­ier. S-au facut masuratori ale momentului in care sunt activate diferite arii din creier si ele demonstreaza ca aceste activari preced cu cateva miimi de secunda con­stientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de execu­tare a unei miscari pare a fi luata inainte de a fi infor­mat creierul. Şi atunci, daca initiativa creierului pre­cede, oa­recum, vointa noastra de a actiona, ne intre­bam fi­resc: gandim sau suntem ganditi? Nu avem inca o teorie coerenta referitoare la constiinta. Experienta mortii clinice pledeaza pentru independenta constiintei fata de creier. Nu creierul genereaza constiinta, asa cum inca se crede la modul general, ci constiinta are in primire un creier, de care se foloseste de-a lungul unei vieti, pentru a se informa, a experimenta si a evolua.
- S-a imputat acestor viziuni avute in timpul mortii clinice ca ar fi rodul anestezicelor sub care se afla majoritatea pacientilor.
- Da, s-a adus argumentul ca ar putea fi halucinatii sau expresia unui creier in suferinta, ca ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog si pot aduce oricand argumente medicale impotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, caci sunt si multi oameni care au avut aceste experiente spontan, fara nicio influenta chimica. Apoi, exista oameni care si-au dezvoltat ca­pa­citatea de a calatori extracorporal, ei sunt cat se poa­te de lucizi si de sanatosi, iar marturiile lor se muleaza perfect pe viziunile celor care au trait o moarte clinica. Nu e vorba de nicio influenta exterioara. E pur si sim­plu o alta stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, sti­inta va trebui sa o accepte. Exista studii facute pe sute de oameni, de varsta, sex, religie si provenienta dife­rite. Viziunile lor sunt asemanatoare, fie ca e vorba de Sfanta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.
- Aduce studiul mortii clinice argumente concrete in favoarea realitatii lumii de dincolo?
- Unul din cele mai puternice argumente este faptul ca in timpul mortii clinice, nevazatorii din nastere vad pri­ma oara ce se intampla in jur. Ei vad cu ochii spiri­tului, ai corpului de energie. Este o dovada ca nu avem doar corp fizic, ci si corp subtil, care este insotit de o con­stiinta detasata de creierul nostru anatomic si care are o alta perceptie asupra timpului si a spatiului. Ex­pe­­rienta este a acestei constiinte, nu a creierului. Ve­derea se face intr-un unghi de 360 de grade si poate ex­plora instantaneu la orice distanta. Aceasta vedere pa­noramica apare nu numai la cei care au o moarte cli­nica, ci si in starile de extaz mistic sau in experienta unor maestri spirituali ai Orientului. Un creier trau­ma­tizat poate genera, desigur, si halucinatii, dar ele n-au coerenta, n-au logica. Tot ceea ce se petrece in expe­rienta mortii clinice are o coerenta, un sens moral, o filosofie profunda, cu referire la viata persoanei im­pli­cate. În urma lor, invatam intotdeauna o lectie. Un alt
argument extrem de important este memoria noas­tra de dincolo. Filmul retrospectiv al vietii, care li se prezinta tuturor celor care ajung dincolo, demons­trea­za ca nimic nu se uita din ceea ce am trait aici. Se retin si cele mai mici ama­nun­te, pe care credeam ca le-am uitat de mult, pe care si le amintesc chiar si in­di­vizii bolnavi de Alzhei­mer. În timpul vietii noas­tre, nu me­moria se pierde, ci ins­tru­mentul de redare, ne­uronul se a­tro­fiaza. Me­moria ra­ma­ne in campul constiintei, care se ex­tin­de dincolo de noi in acelasi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente exista cu du­iumul, dar pro­babil cele mai puternice sunt marturiile celor re­intorsi la viata.
- Din toate cazurile pe care le-ati intalnit si stu­diat, care vi se pare cel mai spectaculos?
- Cred ca cel mai im­presionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a si relatat intr-o carte autobio­grafica. Era de patru ani bolnava de can­cer limfatic cand, in­trata in coma profunda, terminala, incepe sa per­ceapa lumea dincolo de limitele obisnuite. Desi are ochii inchisi, fiindca e supusa reanimarii, il ve­de pe fratele sau in avi­onul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viata. Aude discutiile intre medici si sotul sau, desi ele aveau loc pe un coridor indepartat. Şi nu doar ca ii aude si vede, dar le aude si gandurile. Se elibereaza din trupul fizic si constata, cu uimire, ca poate fi in mai multe locuri in acelasi timp. Vede toate mane­vrele de reanimare pe care le fac medicii, intelege disperarea sotului si ar vrea sa-i spuna fratelui sa nu se grabeasca, fiindca nu va muri pana nu va veni. Însa nimeni nu o aude. Du­pa o vreme, atasamentul ei fata de oameni se es­tom­peaza si intra intr-o lume mi­nunata, guvernata de bucurie si de iubire
necon­ditionata. Îsi revede tatal, care murise cu zece ani ina­inte, cu care sta de vorba si care o anunta ca nu a ve­nit inca timpul sa ra­mana acolo. Îsi vede filmul vietii si intelege misi­unea pentru care a sosit pe pamant si ceea ce mai are de facut pentru a o implini. Nu se bucu­ra la gandul revenirii in corpul bolnav, dar intelege ca trebuie sa se intoarca sa transmita lumii un mesaj. La iesirea din coma, le zambeste medicilor si le spune ca a fost vindecata si va trai. Nimeni n-o ia in serios. Şi totusi, pes­te cateva zile, la analizele efec­tuate, medicii consta­ta semne certe de vindecare. Însa Anita Moorjani a mai spus ceva in cartea ei au­tobiografica, si anume ca, in spatiul de dincolo, in timpul filmului panoramic, i s-au revelat si vietile pe care le-a avut pana atunci.


"Suntem cu adevarat «lumina din Lumina»"


- Atingeti o chestiune extrem de controversata, tema reintruparii, respinsa, de altfel, de religia crestina. Avem motive sa credem in asa ceva?
- Ideea reintruparii e motiv de mare controversa intre crestini si susti­na­torii ei. Exista insa argumente ce tin de im­presia fiecaruia din­tre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care il avem, une­ori, cand intalnim o anu­mita persoana. Din nou, marturiile oamenilor sunt cele care ar trebui sa ne puna cel mai tare pe ganduri. Cerce­ta­toa­rea Sandra Anne Tay­lor aduce in dis­cutie un caz foarte in­te­re­sant, al unui tanar a­rab, care s-a nascut in munti, in Liban, si nu si-a parasit casa pana la 20 de ani. S-a intamplat sa fie dus ocazional intr-o alta lo­calitate, la sute de km distanta, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea in care a trait anterior.
Ba mai mult, dintr-un im­puls, a mers direct la casa in care se nascuse, i-a iden­tificat pe nume pe cei care o lo­cuiau, le-a aratat lo­cul in care si-a amintit ca a ascuns niste bani si i-a gasit. Familia res­pectiva era atunci in­tr-un proces de sta­bi­lire a unui hotar intre pa­manturi. El si-a a­min­tit unde era ve­chiul hotar. A fost atat de con­vin­gator, incat si justitia i-a acceptat mar­turia. Se nascuse in acelasi anotimp in care, in urma cu 20 de ani, ve­chea persoana fusese ucisa. Rein­car­narea lui a fost, deci, imediata. Mai e si cazul lui Rand James­ton Shields, care in tim­pul unei morti cli­ni­ce retraieste 68 de evenimente din vietile anterioare. A retinut locul unde a trait si cine a fost. A facut 8 vizite in acel oras, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viata si a recunoscut 35 de cladiri. Cazul lui e ce­le­bru si e studiat de dr. Jim B.Tucker, la sectia de medicina psihi­a­trica din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naste cele mai multe intrebari e chiar
cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus sa stea linistita, ca va fi vin­decata si i-a aratat si celelalte vieti pe care le-a avut. Daca stiinta a putut confirma vindecarea ei miraculoasa, anuntata in lumea de dincolo, de ce n-am crede si in celelalte lucruri va­zute de ea acolo? Este o intrebare ce nu poate fi evitata.



- Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar conti­nuam sa tra­im sub alta forma.


- Continuam sa tra­im in corpul subtil, care e format din lu­mina de inalta frec­venta. Cei care au va­zut cor­pul subtil, ceea ce nu­mim in mod traditio­nal "suflet", in timpul experientelor extra­cor­porale, l-au descris ca fiind format din milioane de punc­te lu­minoase. Daca in ceea ce priveste trupul nos­tru s-a spus ca "pa­­mant suntem si in pa­mant ne vom in­toar­ce", in ceea ce pri­ves­te sufletul, "lumina suntem si in Lumina ne vom intoarce". Sun­tem cu adevarat "lumina din Lumina". E valabil si daca ex­tra­polam la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o holograma gigantica. Între lumea de aici si lumea de dincolo e doar o diferenta de frec­venta. Ceea ce nu vedem nu inseamna ca nu exista. De pil­da, noi percepem sunetele a caror frecventa se si­tueaza intre 16.000 si 20.000 Hz. Liliacul emite si re­cep­teaza ultrasunete cu frecventa pana la 150.000 Hz. Iar del­finii comunica pe frecvente situate peste 150.000 Hz. La fel si cu lumina. Sub un anumit prag al frecventei, lumina se
condenseaza in materie fizica, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibila. Suntem aici, pe pamant, limitati de zidul unei frec­vente care ne obtureaza vederea. Însa Dumnezeu, in ma­ri­nimia Lui, ne-a asezat intr-o fereastra cosmica, din ca­re putem vedea universul, din care ni se ofera des­chi­­de­rea.


- Vreti sa spuneti ca Îl putem cunoaste pe Dum­nezeu pentru ca El Însusi vrea sa fie cunoscut?



- Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noas­tre au explodat o serie de preocupari stiintifice care nu fac decat sa confirme aceasta dimensiune spi­ri­tuala a universului, sa demonstreze ca istoria uni­ver­sului si a omului e scrisa de aceeasi mana, ca om si univers au aceeasi origine spirituala. Experienta mortii cli­nice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pen­tru a ne indemna sa schimbam drumul gresit pe care am mers pana acum si sa ne insusim lectia cu­noas­terii si a iubirii, care e adevaratul sens al vietii. Avem o singura sansa de iesire din criza in care in­trea­ga omenire este implicata: sa optam pentru o adevarata re­nastere spirituala. Cu alte cuvinte, sa traim in armo­nie cu Dumnezeu, cu noi insine, cu semenii si cu natu­ra. Nu intamplator, Iisus a spus: "Eu sunt Calea, Ade­va­rul si Viata". Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Ca­lea, e randul nostru sa raspundem chema­rii Lui.


preluat din: http://www.esoterism.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu