duminică, 30 martie 2014

Viata fara hrana si somn

O minune imposibila



Alimentele, apa si somnul, sunt elementele indispensabile unei functionari normale a organismului uman. În timp ce alte fiinte pot supravietui pentru o lunga perioada de timp fara acesti factori vitali, viata omului este imposibila in asemenea conditii. Cel putin asta spune stiinta! Şi totusi, exista oameni care sustin ca de zeci de ani nu au mancat nimic, ca nu au pus strop de apa in gura si nu au dormit nici macar o clipa, de-o viata intreaga -



15 zile fara somn



Dupa cum se stie, lipsa prelungita a somnului pro­voaca dereglari psihice grave, determina instalarea afectiunilor cardiace, accelereaza procesul imbatra­ni­rii, creste riscul de accidente vasculare cerebrale si, in final, se soldeaza cu decesul. Privarea de somn este considerata una dintre cele mai cumplite torturi.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, sa­vantii sovietici, in incercarea de a crea un super-sol­dat, au realizat o serie de experimente legate de efec­tele nesomnului asupra organismului uman. "Cobaii" au fost selectati din randurile soldatilor ce se oferisera voluntari. Introdusi intr-o camera mo­ni­torizata, ei au fost impiedicati sa adoarma. În primele trei zile, totul parea normal, cu exceptia faptului ca subiectii isi pe­tre­ceau tot timpul povestindu-si experientele trau­ma­tizante prin care trecusera. Dupa cinci zile, au inceput sa aiba halucinatii, sa vorbeasca singuri, sa tipe unul la celalalt, in accese puternice de violenta, sa ceara cu insistenta eliberarea din celula. Dupa cateva zile cercetatorii au anuntat subiectii ca vor fi eliberati dar, spre stupoarea tuturor, "cobaii" au refuzat cu indarjire sa paraseasca camera de ex­pe­riente. Dupa 15 zile de lipsa completa a somnului, ma­jo­ritatea indivizilor supusi experimentului au decedat, dar cei ramasi in viata le cereau cu insistenta supra­ve­ghe­torilor sa fie reintrodusi in camera unde nu se dor­mea niciodata, ca si cum nesomnul devenise un drog.
Halucinanta poveste a fost relatata in anii '90 de un fost soldat care auzise despre aceste expe­ri­mente cumplite. Dovezile insa stau in continuare adanc in­gropate in arhivele ultrasecrete ale fostului KGB.
De-a lungul secolului trecut, mai multi oameni s-au incumetat sa experimenteze viata fara somn, din pro­prie initiativa, in incercarea de a-si depasi limitele propriului organism si de a intra in Cartea Recor­du­rilor. În 1965, Randy Gardner, un adolescent in vars­ta de 17 ani, a batut toate recordurile precedente, in­trand in Guinness Book, pentru 11 zile si 24 de mi­nu­te de nesomn. Prin aceasta incercare curajoasa, ta­narul voia sa demonstreze ca privarea de somn nu pro­voaca efecte dezastruoase. În timpul experi­men­tului, Randy a fost atent si constant monitorizat de o echipa de cer­cetatori si medici condusa de psihologul Wil­liam Dement, pro­fesor doctor la Universitatea din Stan­ford. Con­form raportului final, dupa zece zile de ne­somn, Randy Gardner era inca capabil sa realizeze diferite sar­cini complexe si chiar a reusit sa il invinga pe un co­leg de-al sau la pinball, un joc pe care cei doi il jucau adesea, desi comportamentul si capacitatile cog­nitive ii fusesera afectate.
Printre efectele starii de nesomn raportate de catre medici, Randy suferea de probleme de concentrare, de halucinatii, schimbari bruste de dispozitie si de pierderea memoriei pe ter­men scurt. În cea de a 11-a zi, a fost rugat sa scada in mod repetat cifra sapte din 100. Randy a inceput sca­derea, oprindu-se insa la 65. Întrebat de ce nu con­ti­nua, acesta a raspuns confuz ca nu mai tine minte ce trebuia sa faca.
Dupa incheierea maratonului de ne­somn, Randy Gardner a dormit conti­nuu timp de 15 ore si, in cateva zile, viata i-a revenit la normal. Astfel, tana­rul a reusit sa demonstreze ca in anume conditii de sanatate fizica si mentala, privarea de somn nu aduce consecinte dezastruoase asupra organismului, pe termen lung.




Omul care n-a dormit niciodata



În 1915, in timpul Primului Razboi Mon­dial, Paul Kern, un soldat al trupe­lor austro-ungare, a fost impuscat in cap de un ostas din armata tarista. Incidentul, aparent ba­nal, a devenit celebru, tinand prima pagina a ziarelor chiar si peste decenii. Şi asta, pentru ca glontul ce pa­trun­sese in cra­niul soldatului, atingandu-i lobul fron­tal, nu ii pro­vo­case moartea, ci doar imposibilitatea de a mai dormi. Anumiti centri nervosi ai creierului ii fusesera afectati si hipotalamusul nu mai reusea sa regleze ritmul de somn-veghe, fara insa ca functio­narea normala a or­ga­nismului sa-i fie afectata.
Chiar si in urma inves­ti­gatiilor cu raze X, medicii au ridicat neputinciosi din umeri, declarand ca individul era condamnat la ne­somn si la o moarte ce va surveni cat de curand. Tre­cu­sera insa 35 de ani si Paul Kern era inca in viata, per­fect sanatos, desi nu atipise nici ma­car pentru o se­cunda de la incidentul din timpul raz­bo­iului. Toti me­dicii din Bu­da­pesta care il consul­tasera sustineau ulu­iti ca ar fi trebuit sa moara cu mult timp in urma. Sistemul sau ner­­­vos nu reactiona nici chiar du­pa ce i se adminis­trau se­da­tive, in ciu­­da carora nu reusea de­­loc sa adoar­ma. Cu toate a­ces­tea, Kern era imun la obo­seala, se simtea ex­celent, caci organis­mul sau se adap­tase per­fect la starea de ve­ghe. Asa cum il sfa­tuisera me­di­cii, in fiecare zi se intindea in pat si inchidea ochii doua ore, pentru a-si re­laxa muschii si organele. "În tim­pul zilei, Paul Kern lu­crea­za pana la ora 18, intr-un bi­rou de avocatura. În timpul noptii, cand toata lumea doar­me, Paul ramane perfect treaz, citind si studiind geo­grafia, is­toria, stiintele naturale. Orice om il poate invidia, caci, practic, viata lui Paul Kern s-a dublat!" - se scria intr-un articol aparut in coti­dianul Népsza­va, in martie 1950.



Iacov Ţiperovici - dupa ce a inviat, n-a mai adormit niciodata



Cazul soldatului ungur care nu dormea niciodata nu este insa singular. În orasul german Halle locu­ies­te un barbat care, de 35 de ani, nu mai stie ce in­seam­na somnul. Desi nu a mai dormit de peste trei de­cenii, Iacov Ţiperovici nu se simte niciodata obo­sit, este mereu bine dispus, plin de energie, radi­ind optimism si sanatate si, cel mai surprinzator, nu mai imbatra­nes­­te! Cazul sau feno­me­nal a fost dezbatut in presa in­­ternationala, s-au scris sute de articole si s-au reali­zat zeci de documentare.
Povestea sa neobisnuita a inceput in 1979 cand, la varsta de 29 de ani, a fost otravit de catre sotia lui. "Pe vremea aceea locuiam la Minsk, acolo unde m-am si nascut. Maria, sotia mea, era o femeie foarte ge­loasa. Înca din primii ani de casnicie, m-a banuit mereu, pe nedrept, ca o insel. Într-o buna zi, inne­bu­nita de incertitudine, mi-a strecurat in paharul cu vin cateva picaturi de otrava. Substanta toxica si-a facut rapid efectul si dupa cateva minute de la prima in­ghititura, mi-am pierdut cunostinta. Doua ore mai tarziu, cand a realizat ce a savarsit, Maria a sunat la serviciul de ambulanta. Medicii de la Spitalul Muni­cipal din Minsk, unde am fost dus, au declarat ca functiile mele vitale, activitatea cardiaca si respiratia incetasera. Ma aflam in stare de moarte clinica!"
Minutele treceau si medicii, care depuneau toate eforturile de a readuce muribundul la viata, aproape ca isi pierdusera orice speranta. Dupa mai bine de o ora, inima lui a reinceput sa bata, dar Iacov Ţiperovici si-a revenit in simtiri abia dupa o saptamana. Medicii erau uluiti de faptul ca pacientul rasturnase toate canoanele medicinei. Ceea ce se petrecuse cu el parea absolut incredibil, caci atunci cand inima inceteaza sa mai pompeze sange in organism, creierul incepe sa sufere leziuni grave si, treptat, se instaleaza procesul ire­versibil al mortii. Doar ca in cazul lui Iacov Ţi­pe­rovici, printr-o minune, aceasta nu s-a intamplat!
Cand s-a trezit, a realizat ca ceva neobisnuit se pe­trecuse cu el. Pentru o lunga perioada de timp, nu a putut scoate nici macar o vorba, singura lui moda­litate de comunicare cu cei din jur fiind pixul si hartia. De abia dupa un tratament de peste sase luni, Iacov si-a revenit complet. Doar ca acum totul era schimbat. Temperatura corpului sau nu crestea mai mult de 33,5 grade, vocea ii era cu totul alta, mintea ii clocotea de ganduri ce ii pareau straine, in capul lui aparusera de nicaieri cunostinte noi, din domenii necunoscute pana atunci. Întreaga lume inconjuratoare ii parea complet diferita. În scurt timp, Iacov a descoperit alte lucruri de neinteles despre sine: nu isi mai simtea trupul, era ca si cum ar fi plutit constant, iar obiectele inconjuratoare de­ve­nisera, brusc, mult mai usoa­re decat inainte de in­cident. Dar cel mai ciudat era faptul ca Iacov nu mai pu­tea dormi absolut deloc. Mai mult decat atat, in primele luni dupa recu­perare, nici ma­car nu putea sta intins la orizontala, simtea ca si cum o forta nevazuta il arunca in sus, in picioare. Zilele tre­ceau si Iacov nu putea nici­cum atipi. Aceasta stare de per­ma­nen­ta veghe l-a ingro­zit. Se gandea ca inci­dentul l-a lovit ca o pedeapsa pen­tru toate pacatele pe care le savarsise. În­cer­cand sa afle raspunsuri, s-a adre­sat celor mai luminate minti de la Moscova. Aca­de­mi­cieni si profesori de renume l-au su­pus la zeci de tes­te, i-au scanat creierul, i-au veri­fi­cat ficatul, rinichii, plamanii, glandele endocrine, inima. Rezultatele ulu­iau mereu specialistii: Iacov Ţiperovici era un om perfect sanatos!
Saptamanile de nesomn s-au transformat in luni, iar lunile in ani. Zeci de ani fara somn! A trecut mult timp ca Iacov sa inteleaga ca se poate trai, si inca foar­te normal, in aceasta stare de lipsa completa a somnului. "M-am impacat cu soarta mea de-abia atunci cand am incetat sa simt scurgerea timpului. Acum, pentru mine, timpul pur si simplu nu mai exis­ta. Zilele nu se mai impart in ore, in minute si se­cun­de, caci timpul este un proces indivizibil. Iar eu tra­iesc in afara lui si a granitelor pe care noi, oa­menii, i le impunem. Mai precis, nu ma mai las domi­nat de timp!"
Iacov Ţiperovici a avut nevoie de o experienta du­ra pentru a invata sa se impace cu timpul, pen­tru a constientiza ca limitele mintii nu sunt trasate decat de om, pentru a intelege ca organismul uman este o masinarie fabuloasa, care se poate adapta la orice conditii si ca doar de individ de­pind toate aceste lucruri. Conform teoriei sale, nu­mai omul este cel care isi abandoneaza trupul in sta­panirea acelor elemente pe care le socoteste nevoi esentia­le: somn, apa, hrana... "Sunt absolut convins ca asa cum eu am invins somnul si, ca o con­­secinta, tim­pul, tot astfel pot fi infrante si ce­le­lalte necesitati pe care omul le considera vita­le".
În mai toate colturile lumii dainuie numeroase marturii scrise si orale, care relateaza ca inca din timpuri stravechi au existat oameni care au trait ani in sir, fara hrana si fara apa. În mai toate re­li­gii­le lumii exista mentiuni despre calugari si si­hastri care, in calea lor catre iluminarea divina, se re­trageau in cele mai pustii locuri, nevoindu-se in ru­gaciune si post negru continuu, perioade de timp inimaginabile.
Nu cu mult timp in urma, in anul 2005, presa in­ter­nationala scria despre cazul fenomenal al unui ta­nar budist din Nepal care, mai bine de un an de zile, a trait fara pic de mancare si fara strop de apa. Palden Dorje, in varsta de doar 24 de ani, despre care adeptii sai spun ca este reincarnarea lui Budha, s-a retras in scor­bura unui co­pac, petrecandu-si timpul in pro­fun­da meditatie. Zeci de oameni s-au adunat atunci in ju­rul arborelui, pentru a i se alatura in rugaciune si post.
Conform martorilor, intr-o zi, Palden Dorje a dis­­­parut, pur si simplu, chiar din fata ochi­lor multi­mii. Se spune ca ase­me­nea puteri capata numai cel ce rupe legatura cu ome­nescul, cel ce transcende in­tr-un alt nivel al cunoas­terii, lepadandu-se de nevoile bio­­logice vitale. Cateva luni mai tarziu, a fost gasit de ca­tre ofiterii de politie din orasul Nijgadh, in adanca me­ditatie, intr-o came­ra a carei intrare era zavorata din afara, aflata sub un templu budist. Într-un final, a ex­­plicat ca parasise scorbura copacului in care se re­tra­­sese initial pentru ca "nu mai avea suficienta li­nis­te". Asemenea cazuri fenomenale, de oameni ce nu ma­nanca absolut nimic cu anii, s-au raportat peste tot in lume. Cei care au adoptat acest stil de trai apa­rent imposibil sustin nu numai ca nu indura niciodata chi­nurile infometarii, dar si ca trupul lor s-a eliberat de boli grave si suferinte grele.
Povestea Zinaidei Bara­nova, femeia care de peste 13 ani traieste fara a avea ne­voie de mancare si apa, este cel putin uluitoare. În anul 1980, Zinaida si-a pierdut unicul fiu, de 18 ani, decedat intr-un ac­cident de auto­mo­bil. Dupa tragedie, femeia s-a izolat com­plet de familie si de prie­teni si a picat intr-o depresie severa. În cativa ani, starea ei de sanatate s-a de­te­riorat atat de grav, incat toti medicii ca­re au consultat-o s-au decla­rat neputinciosi. Fe­meia su­fe­rea de mai multe afectiuni cardio-vasculare, de tahicar­die, ischemie, an­ghi­na pec­to­rala. De ase­me­nea, vederea aproape ca o pa­rasise com­plet, avea mari probleme la mem­brele infe­rioa­re si difi­cultati grave de res­piratie. Pentru medici, re­cu­perarea ei era practic im­posibila!



Zinaida Baranova 



Zece ani a suferit Zinaida, ago­nizand intre viata si moar­­te, rugandu-se doar sa fie luata la Cel de Sus. Ze­ce ani i-au trebuit sa inteleaga de ce a trebuit sa su­porte asemenea chinuri, sa afle taina pentru care a fost zamislita. "Am renascut cand am realizat ca esenta vietii sta in ascensiunea catre Dumnezeu, ca­tre co­mu­niu­nea cu energiile macrocosmosului, in­ga­duind mi­cro­­cosmosului, adica trupului meu, sa se lepede de hrana si lichide".
În 1990, Zinaida Baranova a purces in cautarea unor metode alternative, non-conventio­na­le de vinde­care si, imediat, le-a pus in prac­tica. A inceput cu tehnica lui Porfiri Iva­nov, de purificare si tamaduire a orga­nismului prin bai la copca, prin mers des­cult in zapada, prin post si ru­ga­ciune profunda. Şi-a cum­parat o ca­suta modesta, complet izo­lata, la poalele muntilor Cau­caz, si a lo­cuit acolo singura, timp de sapte ani, hranindu-se doar cu legumele culti­vate in ograda. Cu timpul, a­proa­pe toate betesu­gu­rile din tru­pul sau au dis­­parut, rand pe rand. Conform spu­selor sale, in martie 2000, in timp ce se ruga, a avut o vi­ziune: viata poate fi trai­ta si fara hrana! 40 de zile, cat a durat Postul cel Ma­re, Zi­naida nu s-a hranit decat cu ceai cu miere de al­bine si lapte din soia. La doua saptamani dupa sar­ba­toarea Învierii Domnului, Zina a hotarat sa re­nunte si la consumul lichidelor.
"Din acel moment, a in­ceput cea mai mare cazna trupeasca pe care a tre­buit sa o indur doar prin credinta si vointa. Aveam cram­pe cumplite de stomac, capul imi vajaia, corpul mi-era atat de slabit incat abia reuseam sa ma ridic din pat, pielea mi se exfoliase si se acoperise de um­fla­turi mici, ca niste mus­caturi de tantar. Dupa doua luni, starea mea a re­ve­nit la nor­mal. De atunci, cor­pul meu functioneaza fara ali­mente si fara lichide. A­ceasta nu inseamna o simpla info­metare, caci organismul meu se hraneste, doar ca din alte surse".
Îngrijorati ca starea ei de sanatate se va subrezi din nou, apropiatii au convins-o pe Zina sa mearga la Mos­co­va pentru a fi examinata me­di­cal. Dupa o serie de ana­lize, Alexandr Semenii, pro­fe­sor doctor la Facultatea de Me­di­cina din Moscova, cel care a supus-o pe Zina unui set de investigatii complexe, a con­clu­zionat uluit: "Zina­ida Ba­ranova este un om sa­na­tos! Desi nu atinge o gre­utate ide­a­la, organismul ei functio­neaza perfect. În in­treaga mea cariera, de peste 30 de ani, nu am mai intalnit un ase­menea caz!" În ciuda fap­tului ca are peste 70 de ani, Zina are un program foar­te incarcat, incercand acum sa promoveze me­toda ei de autovindecare prin renuntarea la hrana si lichide. "Atunci cand esti in slujba lui Dumnezeu si a oa­menilor, nu ai timp de odih­na sau de sarbatori! Noi toti trebuie sa intelegem ca resursele Pamantului sunt limitate. Singur omul, Fiul lui Dumnezeu, nascut dupa chipul si asema­narea Lui, este unic, capabil sa de­paseasca orice granita a trupului sau. Caci sufle­tul este nemuritor si nici un trup nu-i poate margini as­cen­siunea catre coeziunea cu energiile atotputer­nice, vindecatoare, ale Universului".


Natasa Galche

preluat din: http://www.esoterism.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu