sâmbătă, 13 septembrie 2014

Cand totul se schimba, schimba totul - Neale Donald Walsh... Video

Cand totul se schimba, schimba totul  de Neale Donald Walsh
Schimbarea … nimeni nu este de acuzat ca nu vrea sa se schimbe, cred eu. Schimbarea presupune renuntarea la siguranta tiparelor din tine cu care te-ai obisnuit si asta iti da o stare de vulnerabilitate, poate ca si o senzatie de pieredere de sine uneori, pentru ca stii unde erai pana azi, dar nu stii exact incotro te indrepti si unde vei ajunge.  E drept ca aceasta falsa stabilitate pe care ne-o da constructul nostru de viata, este o iluzie, pentru ca noi suntem in permanenta transformare si mobilitate interioara si exterioara. Stabilitatea este o iluzie, iar schimbarea este o certitudine. Stabilitatea este trecatoare, schimbarea este permanenta.
Daca ai noroc si nevoia de schimbare se naste in tine natural dintr-o nevoie de evolutie umana, ai noroc, pentru ca nu ai toata lumea daramata si ai pe ce te mai sprijini. Asta, pana cand nu te trezesti ca schimbandu-te ,se schimba si lumea si viata ta si ajungi inevitabil la constructie noua la un moment dat si la conflict cu lumea veche.
Daca ai parte de un altfel de noroc :) si schimbarea vine peste tine pe nepregatite, aceasta deschide un drum in care vrand nevrand iti dai masura ta de om, te confrunti cu propriile limite si iti renegociezi granitele din afara si dinlauntrul tau. Asta este frumos spus si apare doar cand devii constient ca esti angrenat intr-un proces asumat de transformare interioara. In prima faza si o buna parte de drum, pana cand se reaseaza lucrurile intr-o noua structura stabila :), crezi ca toata lumea din tine si din jurul tau se prabuseste, ca esti intr-un proces de disolutie, de dezintegrare.
Pentru a opri impresia de viata distrusa, de alunecare in prapastie, este bine sa te opresti si in toata situatia asta coplesitoare, sa ai puterea sa accepti ce se intampla, sa accepti schimbarea vietii tale, sa accepti ca s-a incheiat o parte din ea si cu tot cu ea s-a dus si partea din tine care ii apartinea si ca de acum inainte te asteapta intalnirea cu o alta fateta a ta si a vietii tale. Este primul pas care iti va reda un strop de putere. Apoi  sa iti doresti sa iesi cu bine din aceasta incercare. Astfel vei recapata viziunea directiei. Urmatoarea etapa este de a cauta solutii sau oameni care crezi ca ar putea sa te sustina in cautare sau in rezolvare. De aici incolo, schimbarea devine asumata. Este ca si cum ai redresat barca pe cale sa se scufunde si reincepi sa navighezi, chiar daca fara o directie precisa in acest moment, dar cel putin esti pe linia de plutire. Apoi vei gasi si busola si directia. Important este ca ai preluat controlul vietii tale.
“Poti trece printr-o schimbare, te poti afla in mijlocul unei catastrofe si sa te simti bine” cu ajutorul unor instrumente, a unor carti, a unor oameni, a unei munci interioare sustinute… si sa faci fata fricii pe care o declanseaza schimbarea.
In cartea Cand totul se schimba, schimba totul  a lui Neale Donald Walsh el iti propune noua instrumente pentru schimbare:
1.       Prima schimbare: Schimba-ti decizia de a trece singur prin aceasta schimbare
Gata cu ideea de a nu-i impovara pe altii! Gata cu frica de a fi perceputi altfel decat perfecti si stapani pe situatie! Cand intri in contact cu altcineva, te conectezi cu tine insuti. Uneori, trebuie sa iesi din tine insuti pentru a ajunge la sinele tau autentic. Uneori  trebuie sa incetezi sa te vezi, pentru a te vedea pe tine cel adevarat. Pentru tine este important sa nu te simti singur. Povestea ta nu traieste in sufletul tau, ci doar in mintea ta.
2.       A doua schimbare: Schimba-ti gama de emotii
Gandurile tale sunt cele care dau nastere emotiilor. Schimba-ti gandurile. Sta in puterea ta sa faci asta. Schimbi gandul schimbi emotia. Noi ne alegem emotiile.
3.       A treia schimbare: Schimba-ti preferinta pentru anumite ganduri
Gandul creeaza realitatea. Exista: realitatea absoluta, realitatea observata, realitatea distorsionata. Gandul este energie
4.       A patra schimbare: Schimba-ti optiunile in privinta adevarurilor
Evenimentele se transforma in informatii, care se transforma in adevaruri, care se transforma in emotii, care se transforma in experiente, care formeaza realitatea ta. Exista: adevarul efectiv, adevarul aparent, adevarul imaginat. Nu exista adevar absolut. Observa clipa, fii prezent acum si aici. Din adevarul efectiv apare realitatea absoluta; din adevarul aparent apare realitatea observata, iar din adevarul imaginat apare realitatea distorsionata. Este posibil ca realitatea pe care o traiesc sa nu fie reala? Perspectiva este cel mai puternic element din procesul crearii realitatii.5.       A cincea schimbare: Schimba-ti viziunea despre schimbarea insasi Orice schimbare este spre binele tau.Nimicnu se schimba in rau. Intelepciunea se afla in afara mintii. Intelepciunea se afla in suflet.Schimbarea este un anunt al intentiei vietii de a continua sa existe. Schimbarea este impulsul fundamental al vietii insasi. Nu avem nimic de schimbat in afara de schimbarea insasi.
6.       A sasea schimbare: Schimba-ti conceptia despre motivul schimbarii
Schimbarea se petrece , pentru ca tu vrei sa se petreaca. Tot ceea ce se schimba, se schimba la comanda ta. Esti mai mult decat mintea ta. Sufletul nu are o perceptie limitata. Sufletul tau este conexiunea ta cu Dumnezeu.
7.       A saptea schimbare: Schimba-ti conceptia despre schimbarea viitoare
Tot ceea ce se intampla are loc pentru implinirea celui mai inalt scop al evolutiei. Tot ceea ce urmeaza sa ti se intample in viitor este tot spre binele tau. Totul este energie. Creezi ceea ce gandesti. Realitatea actuala este cea care creeaza urmatoarea ta perspectiva. Este un cerc.
8.       A opta schimbare: Schimba-ti conceptia despre viata
Energia este informatie. Informatia este energie. Pentru a accesa informatiile vietii trebuie sa-ti linistesti mintea, astfel incat sa-ti poti auzi sufletul.  Pentru a accesa constienta sufletului, este necesar sa incetinesti viteza. Lumea materiala trebuie inteleasa ca fiind iluzorie, in sensul ca ea nu este nici locul in care te afli, nici ceea ce esti tu. Viata este un proces. Ea nu este ceva care pur si simplu se intampla, ea este ceva care se intampla in mod deliberat. Viata isi atinge scopul prin procesul numit schimbare.
9.       A noua schimbare: Schimba-ti identitatea
Fiecare actiune este un act de autodefinire. Intreaba-te: cine este aici, chiar acum? Cine este cel care traieste aceasta experienta?
Pentru aplicarea in practica, in forta si cu succes a celor noua schimbari, o persoana trebuie sa aiba:
  • Dorinta ferma
  • Intelegerea deplina
  • Implicarea totala
  • Actionarea consecventa
  • Impartasirea pe scara larga
Aceasta a fost o sinteza a cartii, nu un comentariu asupra ideilor din ea, nu o manifestare a parerii proprii.
Video cu autorul vorbind despre carte:

sursa: https://cibela.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu