Carl Jung este cunoscut ca fiind un mare psiholog. De origine elvetiana, acesta a fost medic, psiholog și psihiatru fiind si fondatorul psihologiei analitice. Jung a făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, Elvetia, si a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich precum și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Carl Jung se focalizeaza pe psihoterapia clinică și, concomitent, pe cercetarea experimentală și teoretică. Între aniii 1907 și 1912 Carl colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung.
O atractie speciala asupra lui o au cercetările lui Freud legate de isterie și de vise. Dar drumurile celor doi se despart. Ruptura de Freud este marcata de aparitia lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia.
Cercetarile sale din domeniul psihologic il face pe acesta sa descopere adevarul. Adevar pe care avea sa il declare de mai multe ori in interviurile pe acestea la dat.
Acesta declara:
“Credeţi în Dumnezeu!”, psihologul avea să răspundă:“Nu e nevoie să cred, acum ştiu.” Oarecum ciudat, într-o scrisoare către M.Y.Evans-Wentz, din 9 februarie 1939, el spune: “…pentru mine, ca om de ştiinţă, agnosticismul e o datorie.” Ca să înţelegem aparenta contradicţie, trebuie să înţelegem că pentru Jung Dumnezeu nu este o entitate transcendentă, ci “ceea ce numesc unii instinct sau intuiţie nu este nimic altceva decât Dumnezeu. Dumnezeu este această voce din noi care ne zice ce trebuie şi ce nu trebuie să facem. Altfel spus, conştiinţa noastră (…) eu le cer pacienţilor mei să înţeleagă că tot ce li se întâmplă împotriva voinţei lor emană dintr-o forţă superioară. Am putea-o numi Dumnezeu sau diavol, însă pentru mine nu are nici o importanţă din momentul în care luăm cunoştinţă că avem de-a face cu o forţă superioară. Putem face experienţa lui Dumnezeu în fiecare zi”, sau, mai sintetic: “Servindu-ne de noţiunea de Dumnezeu noi exprimăm doar o realitate psihică şi anume autonomia şi preponderenţa asupra individualului a unor factori psihici”.
Jung: Da. Dacă este un sfârşit și noi nu suntem destul de siguri cu privire la acest sfârşit, pentru că știm că există aceste proprietăţi ciudate ale sufletului (psihicului) care nu se limitează la spațiu și timpîn întregime. Puteți avea vise sau viziuni ale viitorului. Puteti vedeadincolo de colţuri si multe astfel de lucruri. Numai ignoranţii pot nega acest lucru. E destul de evident că ele există și au existat întotdeauna.Acum aceste fapte arată că psihicul, în parte, nu este dependent deaceste limitări. Și apoi? Atunci când psihicul nu se află în obligația de a trăi în timp și spațiu singur – și, cu siguranţă nu este – atunci psihicul nu este supus acestor legi și aceasta înseamnă ocontinuare practică a vieții dincolo de moarte, un fel deexistență psihică dincolo de timp și spațiu.
Reporter: Credeţi că moartea este sfârşitul sau credeţi că…
Jung: Ei bine, nu pot să spun cuvântul “cred”, pentru că este un lucrudificil pentru mine. Eu nu “cred”; eu trebuie să am un motiv pentru oanumită ipoteză. Ori știu un lucru, şi îl ştiu, nu-i nevoie să-l cred. Dar dacă nu cred un lucru, de dragul de a-l crede, pur şi simplu nu-l cred!Dar atunci când există motive suficiente pentru o anumită ipoteză, voiaccepta aceste motive în mod natural.
Reporter: Ei bine … ne-aţi spus că ar trebui să privim moartea ca fiindun fel de scop și dacă ne abatem de la ea e ca şi cum ne-am sustrage de la viaţă şi scopul vieţii. Ce sfat ați da oamenilor aflaţi la capătul vieţii, care cred că moartea este sfârşitul tuturor lucrurilor?
Jung: Ei bine … vedeţi, am tratat multe persoane în vârstă și e destul de interesant de urmărit faptul că a lor conştiinţă e amenințată cusfârșitul complet. Dar, cel mai bine este ca persoanele în vârstă să-şi continue viaţa, să aştepte cu nerăbdare ziua următoare, nu să le fie frică. Acestor persoane le e frică să privească înainte şi se uită doar înapoi. Ele se împietresc, devin rigide și mor înainte de vreme; dar, dacă ar trăi şi ar privi înainte, aşteptând cu nerăbdare marea aventură, atunci ele ar trăi. Desigur, este destul de evident că noi toţi o să murim şi aceasta este un final trist de tot, dar există ceva în noicare nu crede lucrul acesta…
surse: http://ro.wikipedia.org/ sursa foto: http://www.la-psiholog.ro/
http://www.lovendal.ro/
http://mirelazivari.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu