joi, 30 octombrie 2014

Descoperiri arheologice extraordinare în situl Teotihuacan

O serie de descoperiri arheologice importante au fost facute, in aceasta perioada, in Tunelul Zeilor de langa orasul prehispanic Teotihuacan, intr-un sit aflat pe platoul central din Mexic, la 50 kilometri de Ciudad de Mexico. Descoperirile constau in câteva zeci de mii de obiecte-ofrandă, găsite la o adâncime de 18 metri.
Ingropate vreme de 1.800 de ani, ofrandele au fost descoperite la o distanţă de 103 metri de intrarea în tunelul Piramidei Kukulkan, piramida ce a fost dedicată zeului omonim, cunoscut şi sub denumirea "Şarpele cu pene", obiect gasit în octombrie 2003, a declarat Sergio Gomez, şeful de proiect al şantierului arheologic.
Sapaturile au durat 11 ani, timp in care au fost gasite câteva zeci de mii de artefacte din jad, patru statuete remarcabile din piatră verde, zeci de cochilii de mari dimensiuni provenind din Golful Mexic şi din Marea Caraibilor, osemintele unor feline de talie mare, obiecte din lemn şi mii de seminţe de plante.
"Tunelul şi ceramica datează din anii 150-200 e.n., dintr-o epocă în care au fost depuse toate aceste ofrande", a declarat acelaşi arheolog mexican.
Conform arheologului Sergio Gomez, locuitorii din Teotihuacan au săpat un tunel la o adâncime de 15 metri, pentru "a menţine în permanenţă o rezervă de apă, pentru că, potrivit miturilor, lumea din adâncuri are propria sa geografie sacră şi metaforică: râuri, munţi, lacuri şi chiar propriul cer".
In interiorul sitului arheologii au găsit "pereţii şi bolta tunelului acoperite de o pudră provenind dintr-un mineral metalic", obţinută din hematit şi magnetit, fapt ce demonstrează că oamenii acelor vremuri intrau în tunel având torţe în mâini, iar tunelul era luminat ca "un cer cu stele strălucitoare".
Sergio Gomez spera ca aceste descoperiri vor putea ajuta arheologii ca să înţeleagă mai bine structura de putere şi modul de transmitere al acesteia, care, până în prezent, au rămas un mister pentru istorici.
Inclus in patrimoniul UNESCO, Teotihuacan - sau "Oraşul Zeilor", în limba nahuatl - a fost una dintre principalele aşezări omeneşti din America Centrală în epoca prehispanică. 
Vechile civilizatii sud-americane raman si in prezent niste enigme. Enigme care, odata cu fiecare descoperire, par sa isi dezvaluie secretele ascunse timp de mii de ani.

sursa: http://www.mediafax.ro/    sursa foto: http://www.dallasnews.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu