luni, 31 martie 2014

Bashar - despre codul inimii

Vibratia voastra radiaza! Exista pe planeta voastra ceea ce puteti numi a fi o carte noua. Unii dintre voi o cunoasteti, altii nu. Desi rareori facem recomandari, va sugeram sa o cumparati si sa o cititi. Daca meditati la conceptele din carte, veti intelege impactul pe care fiecare dintre voi il poate avea. Cartea este numita "Codul Inimii". In ea vi se reaminteste faptul ca inima voastra este inteligenta si comunica cu fiecare inima de pe pamant –ad literam vorbind. Toate inimile comunica intre ele. Ce am spus pana acum nu este o idee filozofica, un eufemism sau o metafora. Inimile voastre comunica acum prin intermediul impulsurilor electromagnetice. Voi stati unii in altii, imersati in inimile voastre expansive. Ascultati ce va spun, ganditi-va, folositi-va imaginatia, oferiti energie si veti vedea influenta pe care tot timpul o aveti. Fiecare bataie a inimii trimite in exterior o sfera electromagnetica, un impuls electromagnetic cu viteza luminii, 300.000 km pe secunda! Acest lucru inseamna ca fiecare dintre aceste sfere vibreaza instant in fiecare colt al planetei, fiind trimise de fiecare om. Sunteti cufundati in bataile de inima ale fiecarei persoane. Atunci cand incepeti sa vorbiti cu propria voastra inima veti incepe sa vorbiti cu inimile celorlalti, uneori nerostind vreun cuvant sau gandind (ceea ce uneori este, fara suparare, cel mai bun lucru pe care il puteti face).
Fiecare dintre voi a-ti trait un razboi intre creierul, inima si corpurile voastre. Este momentul sa le dati ceea ce li se cuvine, sa le permiteti propriile forme de comunicare pentru a functiona ca o triada aflata in armonie. Echilibrarea inimii, corpului si mintii inseamna a le lasa pe fiecare sa isi faca treaba ei, si numai treaba ei. Mintea relationeaza cu inima prin faptul ca executa sarcinile care se afla in competenta inimii si cu care este ea inzestrata, dar aceste ganduri trebuie sa fie in acord si armonie cu cunoasterea directa a inimii si cu simturile corpului; altfel va aflati in conflict. De exemplu, inima poate simti ceva ce mintea crede ca nu este in interesul ei. Depinde de minte sa accepte iubirea primita de la inima si numai daca o accepta va stii cum sa stea la locul ei.
Va voi oferi o analogie privind echilibrarea mintii, corpului si a inimii. Corpul reprezinta cele 7 culori ale spectrului vizibil al luminii. Creierul este alb sau negru. Inima este o combinatie intre toate culorile. Corpul, mintea si inima au propriile mijloace de a receptiona informatii. Corpul percepe vibratia prin fenomenul de rezonanta. Astfel obtine el informatie, prin simturi. Creierul obtine informatie gandind si procesand. Inima primeste informatie prin cunoasterea directa, simtind. Corpul, mintea si creierul au propriile nivele de rezonanta si vibratie. Inima poate ajuta la vindecarea corpului. Va sugeram sa consultati literatura de specialitate pentru a vedea ca atat inima cat si creierul sunt inteligente, au memorie si energie; si ca ele comunica. Daca intrati in rezonanta cu inteligenta inimii si invatati cum sa o ascultati si sa vorbiti din ea probabil veti reusi sa dezvoltati noi tehnici de vindecare.
Asadar, ascultati-va inima, fiti siguri de informatiile transmise de ea si in momentul cand aflati ca sunteti completi in inima voastra, corpul vostru va fi si el complet!
Daca va permiteti acest lucru, daca doriti, gasiti o apa. Poate fi un ocean, poate fi un lac, sau poate fi una din piscinile voatre. Scufundati-va corpul in apa. Nu este imposibil sa faceti acest lucru stand intr-o cada, dar cu cat aveti mai mult loc cu atat mai bine. In timp ce plutiti incercati sa stati pe spate. Daca aveti dificultati in a pluti puteti folosi o pluta, ideea este sa fiti inconjurati de apa, fie ca sunteti in ea, fie ca nu sunteti. Permiteti-va sa plutiti lin, fiti atenti sa nu va bronzati prea tare. Timp de 10-15 minute inchideti ochii – mergeti in interior – relaxati-va si uitati de viata de zi cu zi. Pur si simplu plutiti si sunteti inconjurati de aceste energii, de acesti curenti ai constiintei colective. Deschideti-va catre ei in orice maniera doriti, dupa cum va spune imaginatia ca este cel mai usor. Imaginati-va ca simtiti cum aceste energii trec prin voi, imaginati-va ca le vedeti, ca le auziti, orice tehnica functioneaza mai bine pentru voi. Pur si simplu lasati-va imaginatia sa va arate cum sa va raportati la acest concept si in timp ce plutiti in apa simtiti cum acesti curenti trec prin voi. Stand in pacea voastra veti avea un simt al directiei. Lasati-l sa va ghideze.
Datorita prezentei in zona cavitatii nazale a unei substante numita magnetita, unii dintre voi pot simti furnicaturi. Acea substanta va aliniaza si va orienteaza in directia campului magnetic al pamantului. Ea are rolul ei, dar noi vorbim despre energii mai subtile. Permiteti-va sa simtiti cum acele energii va orienteaza catre propria persoana, catre scopul vostru, catre adevarul si constiinta voastra naturala.
Daca sunteti dezechilibrati, iritati, ingrijorati sau coplesiti de ceea ce percepti a fi probleme zilnice, lasati-va sa simtiti aceasta energie, acest curent. El va va aduce inapoi catre adevarata voastra pozitie, exact ca acul unui busole. Imaginati-va ca sunteti acul unei busole care nu trebuie sa fie neaparat indreptat catre nord, ci doar sa gaseasca adevaratul nord al vostru (truth – north). Orice simtiti, orice va puteti imagina, orice puteti concepe, orice gand creat de imaginatia voastra reprezinta CUNOASTEREA faptului ca inima, mintea, sufletul, spiritul si existenta voastra se afla in armonie.
Aceasta este starea in care puteti spune fara ezitare: ACEASTA este starea in care vreau sa traiesc, ACEASTA este ceea ce sunt cu adevarat. ACEASTA este frecventa energiei in care operez cel mai bine, ACEASTA este energia mea creativa, ACESTA este sinele meu natural. Atunci cand va deschideti catre acea armonie, acel moment, acea vibratie si energie veti beneficia de acesti curenti ai constiintei colective. Acest lucru se va intampla indiferent de ce spune personalitatea voastra de zi cu zi, indiferent de frustrarile si dezechilibrele pe care credeti ca le veti trai. Inclinatia voastra naturala este de a va mentine si a va alinia cu directia iubirii si creativitatii.
Facand acest exercitiu va veti permite, mult mai des decat o faceti acum, sa deveniti mai senzitivi in a percepe acea frecventa perfecta care este adevaratul vostru sine natural.

Traducere: Oprea Alexandru


sursa: http://salt-in-constiinta.blogspot.ro/

duminică, 30 martie 2014

Viata fara hrana si somn

O minune imposibila



Alimentele, apa si somnul, sunt elementele indispensabile unei functionari normale a organismului uman. În timp ce alte fiinte pot supravietui pentru o lunga perioada de timp fara acesti factori vitali, viata omului este imposibila in asemenea conditii. Cel putin asta spune stiinta! Şi totusi, exista oameni care sustin ca de zeci de ani nu au mancat nimic, ca nu au pus strop de apa in gura si nu au dormit nici macar o clipa, de-o viata intreaga -



15 zile fara somn



Dupa cum se stie, lipsa prelungita a somnului pro­voaca dereglari psihice grave, determina instalarea afectiunilor cardiace, accelereaza procesul imbatra­ni­rii, creste riscul de accidente vasculare cerebrale si, in final, se soldeaza cu decesul. Privarea de somn este considerata una dintre cele mai cumplite torturi.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, sa­vantii sovietici, in incercarea de a crea un super-sol­dat, au realizat o serie de experimente legate de efec­tele nesomnului asupra organismului uman. "Cobaii" au fost selectati din randurile soldatilor ce se oferisera voluntari. Introdusi intr-o camera mo­ni­torizata, ei au fost impiedicati sa adoarma. În primele trei zile, totul parea normal, cu exceptia faptului ca subiectii isi pe­tre­ceau tot timpul povestindu-si experientele trau­ma­tizante prin care trecusera. Dupa cinci zile, au inceput sa aiba halucinatii, sa vorbeasca singuri, sa tipe unul la celalalt, in accese puternice de violenta, sa ceara cu insistenta eliberarea din celula. Dupa cateva zile cercetatorii au anuntat subiectii ca vor fi eliberati dar, spre stupoarea tuturor, "cobaii" au refuzat cu indarjire sa paraseasca camera de ex­pe­riente. Dupa 15 zile de lipsa completa a somnului, ma­jo­ritatea indivizilor supusi experimentului au decedat, dar cei ramasi in viata le cereau cu insistenta supra­ve­ghe­torilor sa fie reintrodusi in camera unde nu se dor­mea niciodata, ca si cum nesomnul devenise un drog.
Halucinanta poveste a fost relatata in anii '90 de un fost soldat care auzise despre aceste expe­ri­mente cumplite. Dovezile insa stau in continuare adanc in­gropate in arhivele ultrasecrete ale fostului KGB.
De-a lungul secolului trecut, mai multi oameni s-au incumetat sa experimenteze viata fara somn, din pro­prie initiativa, in incercarea de a-si depasi limitele propriului organism si de a intra in Cartea Recor­du­rilor. În 1965, Randy Gardner, un adolescent in vars­ta de 17 ani, a batut toate recordurile precedente, in­trand in Guinness Book, pentru 11 zile si 24 de mi­nu­te de nesomn. Prin aceasta incercare curajoasa, ta­narul voia sa demonstreze ca privarea de somn nu pro­voaca efecte dezastruoase. În timpul experi­men­tului, Randy a fost atent si constant monitorizat de o echipa de cer­cetatori si medici condusa de psihologul Wil­liam Dement, pro­fesor doctor la Universitatea din Stan­ford. Con­form raportului final, dupa zece zile de ne­somn, Randy Gardner era inca capabil sa realizeze diferite sar­cini complexe si chiar a reusit sa il invinga pe un co­leg de-al sau la pinball, un joc pe care cei doi il jucau adesea, desi comportamentul si capacitatile cog­nitive ii fusesera afectate.
Printre efectele starii de nesomn raportate de catre medici, Randy suferea de probleme de concentrare, de halucinatii, schimbari bruste de dispozitie si de pierderea memoriei pe ter­men scurt. În cea de a 11-a zi, a fost rugat sa scada in mod repetat cifra sapte din 100. Randy a inceput sca­derea, oprindu-se insa la 65. Întrebat de ce nu con­ti­nua, acesta a raspuns confuz ca nu mai tine minte ce trebuia sa faca.
Dupa incheierea maratonului de ne­somn, Randy Gardner a dormit conti­nuu timp de 15 ore si, in cateva zile, viata i-a revenit la normal. Astfel, tana­rul a reusit sa demonstreze ca in anume conditii de sanatate fizica si mentala, privarea de somn nu aduce consecinte dezastruoase asupra organismului, pe termen lung.




Omul care n-a dormit niciodata



În 1915, in timpul Primului Razboi Mon­dial, Paul Kern, un soldat al trupe­lor austro-ungare, a fost impuscat in cap de un ostas din armata tarista. Incidentul, aparent ba­nal, a devenit celebru, tinand prima pagina a ziarelor chiar si peste decenii. Şi asta, pentru ca glontul ce pa­trun­sese in cra­niul soldatului, atingandu-i lobul fron­tal, nu ii pro­vo­case moartea, ci doar imposibilitatea de a mai dormi. Anumiti centri nervosi ai creierului ii fusesera afectati si hipotalamusul nu mai reusea sa regleze ritmul de somn-veghe, fara insa ca functio­narea normala a or­ga­nismului sa-i fie afectata.
Chiar si in urma inves­ti­gatiilor cu raze X, medicii au ridicat neputinciosi din umeri, declarand ca individul era condamnat la ne­somn si la o moarte ce va surveni cat de curand. Tre­cu­sera insa 35 de ani si Paul Kern era inca in viata, per­fect sanatos, desi nu atipise nici ma­car pentru o se­cunda de la incidentul din timpul raz­bo­iului. Toti me­dicii din Bu­da­pesta care il consul­tasera sustineau ulu­iti ca ar fi trebuit sa moara cu mult timp in urma. Sistemul sau ner­­­vos nu reactiona nici chiar du­pa ce i se adminis­trau se­da­tive, in ciu­­da carora nu reusea de­­loc sa adoar­ma. Cu toate a­ces­tea, Kern era imun la obo­seala, se simtea ex­celent, caci organis­mul sau se adap­tase per­fect la starea de ve­ghe. Asa cum il sfa­tuisera me­di­cii, in fiecare zi se intindea in pat si inchidea ochii doua ore, pentru a-si re­laxa muschii si organele. "În tim­pul zilei, Paul Kern lu­crea­za pana la ora 18, intr-un bi­rou de avocatura. În timpul noptii, cand toata lumea doar­me, Paul ramane perfect treaz, citind si studiind geo­grafia, is­toria, stiintele naturale. Orice om il poate invidia, caci, practic, viata lui Paul Kern s-a dublat!" - se scria intr-un articol aparut in coti­dianul Népsza­va, in martie 1950.



Iacov Ţiperovici - dupa ce a inviat, n-a mai adormit niciodata



Cazul soldatului ungur care nu dormea niciodata nu este insa singular. În orasul german Halle locu­ies­te un barbat care, de 35 de ani, nu mai stie ce in­seam­na somnul. Desi nu a mai dormit de peste trei de­cenii, Iacov Ţiperovici nu se simte niciodata obo­sit, este mereu bine dispus, plin de energie, radi­ind optimism si sanatate si, cel mai surprinzator, nu mai imbatra­nes­­te! Cazul sau feno­me­nal a fost dezbatut in presa in­­ternationala, s-au scris sute de articole si s-au reali­zat zeci de documentare.
Povestea sa neobisnuita a inceput in 1979 cand, la varsta de 29 de ani, a fost otravit de catre sotia lui. "Pe vremea aceea locuiam la Minsk, acolo unde m-am si nascut. Maria, sotia mea, era o femeie foarte ge­loasa. Înca din primii ani de casnicie, m-a banuit mereu, pe nedrept, ca o insel. Într-o buna zi, inne­bu­nita de incertitudine, mi-a strecurat in paharul cu vin cateva picaturi de otrava. Substanta toxica si-a facut rapid efectul si dupa cateva minute de la prima in­ghititura, mi-am pierdut cunostinta. Doua ore mai tarziu, cand a realizat ce a savarsit, Maria a sunat la serviciul de ambulanta. Medicii de la Spitalul Muni­cipal din Minsk, unde am fost dus, au declarat ca functiile mele vitale, activitatea cardiaca si respiratia incetasera. Ma aflam in stare de moarte clinica!"
Minutele treceau si medicii, care depuneau toate eforturile de a readuce muribundul la viata, aproape ca isi pierdusera orice speranta. Dupa mai bine de o ora, inima lui a reinceput sa bata, dar Iacov Ţiperovici si-a revenit in simtiri abia dupa o saptamana. Medicii erau uluiti de faptul ca pacientul rasturnase toate canoanele medicinei. Ceea ce se petrecuse cu el parea absolut incredibil, caci atunci cand inima inceteaza sa mai pompeze sange in organism, creierul incepe sa sufere leziuni grave si, treptat, se instaleaza procesul ire­versibil al mortii. Doar ca in cazul lui Iacov Ţi­pe­rovici, printr-o minune, aceasta nu s-a intamplat!
Cand s-a trezit, a realizat ca ceva neobisnuit se pe­trecuse cu el. Pentru o lunga perioada de timp, nu a putut scoate nici macar o vorba, singura lui moda­litate de comunicare cu cei din jur fiind pixul si hartia. De abia dupa un tratament de peste sase luni, Iacov si-a revenit complet. Doar ca acum totul era schimbat. Temperatura corpului sau nu crestea mai mult de 33,5 grade, vocea ii era cu totul alta, mintea ii clocotea de ganduri ce ii pareau straine, in capul lui aparusera de nicaieri cunostinte noi, din domenii necunoscute pana atunci. Întreaga lume inconjuratoare ii parea complet diferita. În scurt timp, Iacov a descoperit alte lucruri de neinteles despre sine: nu isi mai simtea trupul, era ca si cum ar fi plutit constant, iar obiectele inconjuratoare de­ve­nisera, brusc, mult mai usoa­re decat inainte de in­cident. Dar cel mai ciudat era faptul ca Iacov nu mai pu­tea dormi absolut deloc. Mai mult decat atat, in primele luni dupa recu­perare, nici ma­car nu putea sta intins la orizontala, simtea ca si cum o forta nevazuta il arunca in sus, in picioare. Zilele tre­ceau si Iacov nu putea nici­cum atipi. Aceasta stare de per­ma­nen­ta veghe l-a ingro­zit. Se gandea ca inci­dentul l-a lovit ca o pedeapsa pen­tru toate pacatele pe care le savarsise. În­cer­cand sa afle raspunsuri, s-a adre­sat celor mai luminate minti de la Moscova. Aca­de­mi­cieni si profesori de renume l-au su­pus la zeci de tes­te, i-au scanat creierul, i-au veri­fi­cat ficatul, rinichii, plamanii, glandele endocrine, inima. Rezultatele ulu­iau mereu specialistii: Iacov Ţiperovici era un om perfect sanatos!
Saptamanile de nesomn s-au transformat in luni, iar lunile in ani. Zeci de ani fara somn! A trecut mult timp ca Iacov sa inteleaga ca se poate trai, si inca foar­te normal, in aceasta stare de lipsa completa a somnului. "M-am impacat cu soarta mea de-abia atunci cand am incetat sa simt scurgerea timpului. Acum, pentru mine, timpul pur si simplu nu mai exis­ta. Zilele nu se mai impart in ore, in minute si se­cun­de, caci timpul este un proces indivizibil. Iar eu tra­iesc in afara lui si a granitelor pe care noi, oa­menii, i le impunem. Mai precis, nu ma mai las domi­nat de timp!"
Iacov Ţiperovici a avut nevoie de o experienta du­ra pentru a invata sa se impace cu timpul, pen­tru a constientiza ca limitele mintii nu sunt trasate decat de om, pentru a intelege ca organismul uman este o masinarie fabuloasa, care se poate adapta la orice conditii si ca doar de individ de­pind toate aceste lucruri. Conform teoriei sale, nu­mai omul este cel care isi abandoneaza trupul in sta­panirea acelor elemente pe care le socoteste nevoi esentia­le: somn, apa, hrana... "Sunt absolut convins ca asa cum eu am invins somnul si, ca o con­­secinta, tim­pul, tot astfel pot fi infrante si ce­le­lalte necesitati pe care omul le considera vita­le".
În mai toate colturile lumii dainuie numeroase marturii scrise si orale, care relateaza ca inca din timpuri stravechi au existat oameni care au trait ani in sir, fara hrana si fara apa. În mai toate re­li­gii­le lumii exista mentiuni despre calugari si si­hastri care, in calea lor catre iluminarea divina, se re­trageau in cele mai pustii locuri, nevoindu-se in ru­gaciune si post negru continuu, perioade de timp inimaginabile.
Nu cu mult timp in urma, in anul 2005, presa in­ter­nationala scria despre cazul fenomenal al unui ta­nar budist din Nepal care, mai bine de un an de zile, a trait fara pic de mancare si fara strop de apa. Palden Dorje, in varsta de doar 24 de ani, despre care adeptii sai spun ca este reincarnarea lui Budha, s-a retras in scor­bura unui co­pac, petrecandu-si timpul in pro­fun­da meditatie. Zeci de oameni s-au adunat atunci in ju­rul arborelui, pentru a i se alatura in rugaciune si post.
Conform martorilor, intr-o zi, Palden Dorje a dis­­­parut, pur si simplu, chiar din fata ochi­lor multi­mii. Se spune ca ase­me­nea puteri capata numai cel ce rupe legatura cu ome­nescul, cel ce transcende in­tr-un alt nivel al cunoas­terii, lepadandu-se de nevoile bio­­logice vitale. Cateva luni mai tarziu, a fost gasit de ca­tre ofiterii de politie din orasul Nijgadh, in adanca me­ditatie, intr-o came­ra a carei intrare era zavorata din afara, aflata sub un templu budist. Într-un final, a ex­­plicat ca parasise scorbura copacului in care se re­tra­­sese initial pentru ca "nu mai avea suficienta li­nis­te". Asemenea cazuri fenomenale, de oameni ce nu ma­nanca absolut nimic cu anii, s-au raportat peste tot in lume. Cei care au adoptat acest stil de trai apa­rent imposibil sustin nu numai ca nu indura niciodata chi­nurile infometarii, dar si ca trupul lor s-a eliberat de boli grave si suferinte grele.
Povestea Zinaidei Bara­nova, femeia care de peste 13 ani traieste fara a avea ne­voie de mancare si apa, este cel putin uluitoare. În anul 1980, Zinaida si-a pierdut unicul fiu, de 18 ani, decedat intr-un ac­cident de auto­mo­bil. Dupa tragedie, femeia s-a izolat com­plet de familie si de prie­teni si a picat intr-o depresie severa. În cativa ani, starea ei de sanatate s-a de­te­riorat atat de grav, incat toti medicii ca­re au consultat-o s-au decla­rat neputinciosi. Fe­meia su­fe­rea de mai multe afectiuni cardio-vasculare, de tahicar­die, ischemie, an­ghi­na pec­to­rala. De ase­me­nea, vederea aproape ca o pa­rasise com­plet, avea mari probleme la mem­brele infe­rioa­re si difi­cultati grave de res­piratie. Pentru medici, re­cu­perarea ei era practic im­posibila!



Zinaida Baranova 



Zece ani a suferit Zinaida, ago­nizand intre viata si moar­­te, rugandu-se doar sa fie luata la Cel de Sus. Ze­ce ani i-au trebuit sa inteleaga de ce a trebuit sa su­porte asemenea chinuri, sa afle taina pentru care a fost zamislita. "Am renascut cand am realizat ca esenta vietii sta in ascensiunea catre Dumnezeu, ca­tre co­mu­niu­nea cu energiile macrocosmosului, in­ga­duind mi­cro­­cosmosului, adica trupului meu, sa se lepede de hrana si lichide".
În 1990, Zinaida Baranova a purces in cautarea unor metode alternative, non-conventio­na­le de vinde­care si, imediat, le-a pus in prac­tica. A inceput cu tehnica lui Porfiri Iva­nov, de purificare si tamaduire a orga­nismului prin bai la copca, prin mers des­cult in zapada, prin post si ru­ga­ciune profunda. Şi-a cum­parat o ca­suta modesta, complet izo­lata, la poalele muntilor Cau­caz, si a lo­cuit acolo singura, timp de sapte ani, hranindu-se doar cu legumele culti­vate in ograda. Cu timpul, a­proa­pe toate betesu­gu­rile din tru­pul sau au dis­­parut, rand pe rand. Conform spu­selor sale, in martie 2000, in timp ce se ruga, a avut o vi­ziune: viata poate fi trai­ta si fara hrana! 40 de zile, cat a durat Postul cel Ma­re, Zi­naida nu s-a hranit decat cu ceai cu miere de al­bine si lapte din soia. La doua saptamani dupa sar­ba­toarea Învierii Domnului, Zina a hotarat sa re­nunte si la consumul lichidelor.
"Din acel moment, a in­ceput cea mai mare cazna trupeasca pe care a tre­buit sa o indur doar prin credinta si vointa. Aveam cram­pe cumplite de stomac, capul imi vajaia, corpul mi-era atat de slabit incat abia reuseam sa ma ridic din pat, pielea mi se exfoliase si se acoperise de um­fla­turi mici, ca niste mus­caturi de tantar. Dupa doua luni, starea mea a re­ve­nit la nor­mal. De atunci, cor­pul meu functioneaza fara ali­mente si fara lichide. A­ceasta nu inseamna o simpla info­metare, caci organismul meu se hraneste, doar ca din alte surse".
Îngrijorati ca starea ei de sanatate se va subrezi din nou, apropiatii au convins-o pe Zina sa mearga la Mos­co­va pentru a fi examinata me­di­cal. Dupa o serie de ana­lize, Alexandr Semenii, pro­fe­sor doctor la Facultatea de Me­di­cina din Moscova, cel care a supus-o pe Zina unui set de investigatii complexe, a con­clu­zionat uluit: "Zina­ida Ba­ranova este un om sa­na­tos! Desi nu atinge o gre­utate ide­a­la, organismul ei functio­neaza perfect. În in­treaga mea cariera, de peste 30 de ani, nu am mai intalnit un ase­menea caz!" În ciuda fap­tului ca are peste 70 de ani, Zina are un program foar­te incarcat, incercand acum sa promoveze me­toda ei de autovindecare prin renuntarea la hrana si lichide. "Atunci cand esti in slujba lui Dumnezeu si a oa­menilor, nu ai timp de odih­na sau de sarbatori! Noi toti trebuie sa intelegem ca resursele Pamantului sunt limitate. Singur omul, Fiul lui Dumnezeu, nascut dupa chipul si asema­narea Lui, este unic, capabil sa de­paseasca orice granita a trupului sau. Caci sufle­tul este nemuritor si nici un trup nu-i poate margini as­cen­siunea catre coeziunea cu energiile atotputer­nice, vindecatoare, ale Universului".


Natasa Galche

preluat din: http://www.esoterism.ro/

vineri, 28 martie 2014

NASA - Civilizatia moderna se apropie de colaps

Civilizatia umana se apropie de colaps, cel putin asa ne spun cei de la NASA. Pentru a sustine aceasta teorie cei de la NASA  ne aduc si cateva argumente. Unul dintre argumente ar fi instabilitatea economica mondiala crescânda şi presiunea excesiva asupra resurselor planetei.
Cei de la NASA sustin ca au folosit modele teoretice pentru a prezice ceea ce se va întâmpla în ţările industrializate în cursul următorilor 100 de ani si astfel matematicienii au ajuns la concluzii îngrijorătoare: chiar făcând predicţii conservatoare (fără a recurge la cele mai pesimiste scenarii), perspectivele sunt sumbre, deoarece situaţia se înrăutăţeşte rapid.
Cercetatorii de la NASA aduc exemple istorice cum ar fi colapsul unor civilizaţii sofisticate, precum cea romană, dinastia Han sau Imperiul Gupta.
Specialistii NASA concluzioneaza faptul că şi atunci, la apariţia semnelor de avertizare în privinţa apropiatului dezastru, elita societăţii a perseverat adesea pe aceeaşi cale pe care obişnuia să meargă, păstrănd acelaşi mod de viaţă, până când a fost prea târziu – iar in ziua de azi se întâmplă la fel.
Cercetatorii spun ca aceste exemple istorice demonstreaza faptul ca până şi cele mai complexe şi avansate societăţi pot fi fragile, efemere şi susceptibile de a intra în colaps. Acestia mai aduc ca exemplu si calculul facut de un matematician, pe nume Safa Motesharri, unul dintre autorii raportului, bazat pe un model numit “Human And Nature Dynamical” (Handy). Acesta afirmă că procesul de ridicare şi prăbuşire a unor civilizaţii este un model ciclic, recurent, ce poate fi întâlnit de-a lungul întregii istorii.
"Studiul explorează factorii care pot duce la colapsul civilizaţiei, de la creşterea populaţiei la schimbările climatice, ajugând la concluzia că, atunci când mai mulţi factori se combină, se poate ajunge la prăbuşirea societăţii din cauza „supraexploatării resurselor” şi a „stratificării economice a societăţii în elite şi mase”
Cresterea populatiei a fost tot timpul o problema, dar nu pentru umanitate ci pentru elita mondiala. Schimbarile climatice sunt exagerate, acestea facand parte din ciclul natural al planetei noastre.
In ceea ce priveste civilizatia actuala - ea va cadea si va trebui sa cada. Precum civilizatiile romane, Han sau Gupta si aceasta civilizatie se bazeaza pe dominatie si pe control, realizat prin intermediul unui sir neintrerupt de razboaie si tragedii.
Caderea unei asemenea civilizatii va face parte din normalitate. Deoarece normalitatea inseamna o lume in care oamenii trebuie sa fie cu adevarat liberi pentru a-si cunoaste propriul ei Eu si nu dominata prin razboaie, politica, mass media sau teroare.
In acest moment omenirea se afla sub un atac psihotronic prelungit cu rol precis de dominare si subjugare - aceasta nu este normalitate.

sursa: http://www.descopera.ro/

P.S. Cand spun ca aceasta forma de civilizatie va trebuie sa cada nu ma refer la dezastre sau la un colaps total al existentei civilizate. Ma refer doar la o schimbare totala a societatii si o regandire a politicii mondiale.

joi, 27 martie 2014

Descoperire extraordinara in Egipt - Au fost gasite doua statui uriase

Egiptul ramane taramul "sacru" al arheologiei. In martie 2014 arheologii din Luxor au descoperit doua statui uriase care ii reprezinta pe faraonul Amenhotep III si pe sotia acestuia, Tiye.
 "Până în prezent, lumea îi cunoştea pe cei doi Coloşi ai lui Memnon, dar, începând de azi, va cunoaşte patru coloşi ai lui Amenhotep al III-lea" , a declarat arheologul de origine germană Hourig Sourouzian, ce se ocupă de conservarea templului.
Cele doua vestigii au fost descoperite în situl arheologic unde se afla celebrii Coloși ai lui Memnon, reprezentări ale aceluiași faraon. Statuile se aflau chiar în templul funerar al faraonului, cunoscut și ca ”templul milioanelor de ani”.
Statuile prezinta destul de multe deteriorari cauzate de vreme, irigații, dar și din cauza vandalismului. "Una din noile statui din cuarțit roșu cântărește aproximativ 250 de tone și îl reprezintă pe Amenhotep III așezat, cu mâinile sprijinite pe picioare. Statuia măsoară 11,5 metri, deși la origine avea 13.5 metri și o greutate de 450 de tone. Diferența o face dubla coroană tradițională pe care o purta înainte, iar care acum a dispărut. Faraonul este reprezentat purtând o coroană, ”nemes”, o tunică plisată, iar la mijloc poartă o curea. La piciorul drept se află statuia soției sale, Tiye, care poartă peruca specific egipteană și o rochie. La piciorul stâng se afla statuia mamei sale, care acum a dispărut. Tronul este decorat cu scene ce reprezintă unirea Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos. Cealaltă statuie, reprezentându-l pe faraon în picioare a fost pusă la intrarea nordică în templu. De asemenea, arheologii au descoperit și o statuie a fiicei faraonului, prințesa Iset".

sursa:  http://www.historia.ro

miercuri, 26 martie 2014

Neale Donald Walsch - Citate despre tine si despre tot


    Neale Donald Walsch
  • Gândiţi critic şi nu memoraţi doar ceea ce vor alţii să gândiţi.
  • Salvarea voastră nu se află în acţiunea altuia, ci în acţiunea şi reac­ţia voastră.
  • Frica ne înfăşoară corpurile în haine. Dragostea ne permite să stăm goi. Frica înhaţă şi acaparează tot ce avem, dragostea dăruieşte tot ce avem. Frica îmbrăţişează averi, dragostea îmbrăţişează pe cel iubit. Frica ţine strâns, dragostea dă drumul. Frica înveninează, dragostea mângâie. Frica atacă, dragostea iartă.
  • Dacă Dumnezeu este ţinta ta, atunci ai noroc; pentru că Dumnezeu este atât de mare încât nu se poate să nu nimereşti.
  • Toate conflictele provin din dorinţe prost plasate.
  • A avea nevoie de cineva este cel mai rapid mod de a omorî o relaţie.
  • Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie să vă asiguraţi că daţi ascultare adevăratelor sentimente şi nu unui model contrafăcut, construit în mintea voastră.
  • De ce îndepărtaţi bebeluşii de mamele lor la câteva minute după ce au fost separaţi de singura formă de viaţă pe care au cunoscut-o în toa­tă existenţa lor actuală? Oare măsuratul şi cântăritul şi înţepatul şi scormonitul nu pot să mai aştepte, până ce nou-născutul trăieşte experienţa siguranţei şi mângâierii celei care i-a dat viaţă?
  • "Eu sunt" este cea mai puternică afirmaţie creatoare din univers.
  • Visaţi la o lume în care niciodată unul nu-l mai judecă pe celălalt, în care nu se mai pun condiţii, înainte de a se oferi dragoste şi în care frica nu mai este niciodată un mijloc de a se obţine respect.
  • Există un scop divin în spatele a tot ceea ce se află - şi deci o prezenţă divină în totul.
  • Iluminarea înseamnă a înţelege că nu ai unde să mergi, că nu ai ni­mic de făcut şi că nu trebuie să fii nimeni altcineva decât exact cel ce eşti chiar acum.
  • În majoritatea cazurilor, voi nu vreţi să dovediţi că părinţii voştri, şcoala voastră, religiile voastre, tradiţiile voastre, scrierile voastre sfinte greşesc - aşa că vă negaţi propria experienţă în favoarea a ceea ce vi s-a spus să gândiţi.




marți, 25 martie 2014

WikiLeaks dezvaluie: Putin planuia inca din 2008 sa intervina in Crimeea

Mihail SaakasviliWikiLeaks scoate, inca odata, adevarul la iveala. Conform unui document "declasificat" de aceasta organizatie informatica Putin ar fi planuit inca din 2008 sa intervina in Crimeea iar acest lucru a fost intarit si de afirmatiile pe care le facea presedintele georgian Miheil Saakasvili in acel moment.
In 2008 presedintele georgian ar fi spus ca “Rusia se pregateste ca, dupa invazia din 2008 in Georgia, sa intervina in Crimeea”. Titlul documentului e elocvent: “Ukraine - next on Putin's to do list?” („Ucraina – urmatoarea pe lista de treburi a lui Putin”).
Conform documentului Saakasvili a prezis ca Rusia va incita la tensiuni etnice in peninsula” iar apoi se va oferi “in mod generos” sa rezolve problema. Saakasvili presupunea ca in momentul invaziei  Ianukovici va fi presedinte desi in 2009 in fruntea Ucrainei era Victor Iuscenco. Potrivit WikiLeaks, Saakasvili ar fi spus ca “Putin vrea sa mentina presiunea asupra Ucrainei si Georgiei ca sa dea o lectie si un avertisment altor tari ex-sovietice”. Documentul citat ar proveni de la Departamentul american al Apararii, mai precis de la un reprezentant al acestui departament in Tbilisi, capitala Georgiei. 
Saakasvili a confirmat acest lucru la postulCNN. “In 2008, atunci cand Georgia a fost invadata de trupe rusesti, am avertizat chiar inainte de invazie ca o sa vina si randul Ucrainei. Putin se tine de planul sau”. Saakasvili  a mai spus ca interventia din Crimeea a fost realizata pe acelasi model precum cea din Georgia.
Putin nu poate fi acuzat ca isi ascunde intentiile. Inainte de a invada Georgia, el si apropiatii au avertizat asupra iminentei unui razboi cu tara noastra. Inca de la summit-ul de la Bucuresti din 2008 insista ca Ucraina nu e o tara, ci un teritoriu”, sustine Saakasvili intr-un editorial publicat in Financial Times.
Saakasvili a mai dezvaluit ca seful de stat al unei tari vecine cu Ucraina i-a spus in 2012 ca Putin i-a propus impartirea Ucrainei intre Rusia si vecinii ei din vest. “Mi-a spus ca, in opinia lui, nu parea o gluma”.
Saakasvili considera ca urmatoarea tinta vor fi tarile baltice si ca UE si NATO va trebuie sa intervina. In 2008, cand avertizam ca Ucraina poate fi urmatoarea victima, chiar si politicienii americani si europeni care erau de partea mea m-au considerat nebun” a mai declarat acesta.
Intotdeauna am crezut ca aceste miscari pe care Rusia le face in acest moment au fost stiute de americani de dinainte (le stia si Saakasvili ca doar acesta nu a fost un fel de Nostradamus sa prezica ca presedintele ucrainean va fi Ianukovici). Miscari care au fost gandite la un nivel foarte inalt, iar Rusia nu a facut toata aceasta problema de capul ei.
O asemenea mutare i-ar fi fost fatala Rusiei intr-un scenariu diferit. Chiar daca Rusia detine rezerve mari de petrol si gaze, Europa, cu putin efort, ar fi procurat aceste substante energetice din alta parte si la costuri chiar mai mici iar Rusia ar fi fost izolata complet economic si diplomatic.
Dar dupa cum observ Rusia nu a fost mai deloc penalizata - a fost penalizata doar la nivel declarativ, iar scoaterea ei din G8 este doar de ochii lumii.
Totul este un circ care are rolul de a destabiliza intreaga zona, de a o controla cat mai bine si de a construit suport pentru viitoare conflicte majore. Este elocventa declaratia presedintelor georgian de mai sus - Rusia va incita la tensiuni etnice in peninsula iar apoi se va oferi “in mod generos” sa rezolve problema, numai ca acest fapt se aplica mai bine Ocultei Mondiale.

sursa:http: //stirileprotv.ro/ 

luni, 24 martie 2014

NASA descoperit o structura misterioasa în centura de radiaţii a Terrei... Video

O stire recenta publicata de NASA ne dezvaluie faptul ca s-a descoperit o structura misterioasa ce se afla in centura de radiatii a Terrei. Conform acestora structura a fost detectată de sondele Van Allen, care monitorizează aceste centuri de radiaţii.
Pentru aceasta descoperire a fost deja conturata o teorie, specifica celor de la NASA, care cred ca structura gasita este rezultatul de mişcarea de rotaţia a Pământului, deşi până acum ei erau convinşi că această mişcare nu poate influenţa particulele din centura de radiaţii, care se deplasează cu viteze apropiate de cea a luminii.
Structura misterioasa descoperita pare sa semene cu  niste dungi de zebra. Aceasta era vizibila şi în timpul unei activităţii solare reduse, deci nu era produsă de vântul solar.
„Electronii din interiorul centurii de radiaţii sunt de fapt organizaţi sub forma unui model dungat, ca de zebră, iar noi abia acum am observat asta”, a declarat Alexandr Ukhorskiy, de la The Johns Hopkins Applied Physics Laboratory, autorul studiului.
Conform cercetatorilor NASA mişcarea de rotaţie a planetei noastre produce un câmp electric foarte slab, oscilant, care pătrunde prin centura de radiaţii.
In acest mod apare acest model cu dungi, care poate fi vizibil peste tot în centura interioară de radiaţii, care începe deasupra atmosferei Terrei (800 km altitudine) şi ajunge până la aproximativ 12.874 km altitudine.
Cercetatorul David Sibeck, de la NASA Goddard Space Flight Center, care se ocupa cu monitorizarea sondelor Van Allen, spune că această observaţie este fără precedent, deoarece până acum nimeni nu ştia că acest fenomen există.
Centurile de radiatii Van Allen sunt regiuni dinamice, în forma unor gogoşi, aflate deasupra atmosferei terestre, formate din particule încărcate cu energie - electroni şi ioni - care sunt reţinute în câmpul magnetic ale Terrei. Nivelul de radiaţii este influenţat de activitatea solară.
Aceasta dezvaluire parca are rolul de a ne duce de tot in eroare. Daca la inceput se considera ca miscarea de rotatie a Pamantului nu poate influenta particulele din centura de radiatii, acum se pare ca este tocmai invers.
Eu sunt sigur ca cercetatorii NASA  cunosc mai bine Universul decat ni se da sa credem. Mai mult ca sigur acestia cunosc faptul ca Pamantul este un vortex energetic care creeaza unde energetice prin imprejurul lui. Aceste unde energetice sunt captate si vazute de specialistii NASA care inventeaza tot felul de teorii pentru a ne distrage atentia de la adevarul stiintific.
Aceste teorii ajung sa se bata cap in cap la un momentdat dar asta nu ii deranjeaza pe cercetatori, chiar daca schimbarea de optica ar putea influenta decisiv cam toate teoriile pe care ei ni le baga pe gat zi de zi. Oricum, majoritatea oamenilor nu sunt atenti la aceste aspecte. Iar cei care le constientizeaza sunt in minoritate neputand influenta majoritatea cu nimic.



sursa: http://www.descopera.ro/

sâmbătă, 22 martie 2014

Mintea care nu se grăbește

Extras din lucrarea “Linistea timpului” de Eknath Easwaran, ed. Kamala.
Presiunea este contagioasă, dar la fel este şi bunăvoinţa. Doar o singură persoană care încetineşte ritmul, o singură persoană care nu-i pune pe ceilalţi sub tensiune, îi ajută şi pe alţii să se relaxeze. 
Ca să-l parafrazez pe Buddha, învăţăm să facem asta făcând-o. Învăţăm să încetinim, încetinind. Acest capitol îţi va arăta câteva modalităţi de a începe – moduri pe care le-am învăţat în zilele de început ale carierei mele de universitar. Sugestiile care urmează nu sunt soluţii atotcuprinzătoare. Ele sunt îndemânări şi cresc prin practică. Cu cât le aplici mai mult, cu atât mai multe oportunităţi vei găsi ca să le aplici mai departe. 

1. Acordă-ţi mai mult timp
Cel mai uşor mod de a găsi mai mult timp este atât de simplu încât adesea îl trecem cu vederea: trezirea devreme. 

Aceasta înseamnă mult mai mult decât să câştigi o oră sau două în plus. Ritmul pe care-l ai dimineaţa se imprimă pentru tot restul zilei. Dacă te trezeşti devreme şi eşti calm, lipsit de grabă, este mult mai uşor să rezişti grabei de mai târziu, pe măsură ce presiunea zilei se măreşte. 
Acest pas simplu are efecte profunde. În ritmurile naturale ale vieţii este o perioadă în care, la îngemănarea nopţii cu ziua, în refluxul şi fluxul dintre activitate şi odihnă, mintea se calmează. Dacă porneşti cu o perioadă de timp liniştită dimineaţa devreme, asta îţi ordonează toate activităţile într-o perspectivă mai liniştită care va persista întreaga zi. 
Apoi, dacă este posibil, fă-ţi timp pentru un mic dejun cu familia sau cu prietenii înainte de a pleca la serviciu. Dacă locuieşti singur, ajută fie şi numai să stai jos să serveşti un mic dejun hrănitor – nu mânca niciodată în picioare! – şi savurează-l fără grabă. Toate acestea stabilesc ritmul pe care îl vei avea tot restul zilei şi, în timp, poate deveni un obicei pentru tot restul vieţii. 
În acelaşi mod, mergi la lucru un pic mai devreme, la timp ca să stai de vorbă cu colegii, la timp pentru câteva minute de reflecţie în vreme ce stabileşti priorităţile de lucru ale zilei. Aceştia sunt paşi simpli, dar pot face minuni în a încetini ritmul minţii, nu numai pentru tine, ci şi pentru cei din jur. 
La Universitatea din Minnesota, acolo unde am ajuns prima dată trimis de programul Fulbright, obişnuiam să merg la o cafenea pe la şapte şi jumătate, când deschideau; luam loc şi mă delectam cu micul dejun. Pe la opt fără zece uşile se deschideau brusc şi studenţii năvăleau cu sutele, aşezându-se repede la coada cafenelei. Stăteau foarte puţin la masă, înfulecau mâncarea şi în zece minute plecau cu toţii la cursurile de la ora opt. N-am încetat niciodată să fiu uluit de toate acestea. 
Până la urmă, într-o dimineaţă am oprit un student pe care-l cunoşteam, şi l-am întrebat:
– Spune-mi, de ce vii la masă la opt fără zece? 
Era de-a dreptul jenat de simplitatea întrebării.
– Pentru că, încerca el să explice, mă trezesc la opt fără un sfert.
Când începem ziua cu doar câteva minute pentru micul dejun, toată ziua aceea vom fi într-o continuă grabă.

2. Nu-ţi aglomera ziua 

Dorinţa de a înghesui cât mai multe într-o secvenţă fixă de timp este ceva foarte răspândit, iar tehnologia nu face decât să sporească presiunea. La serviciu şi acasă toţi vor să fim la curent cu ultimele informaţii, iar mass-media ne acaparează fără să vrem. Cunosc oameni care se simt datori să citească ziarele. La urma urmei, trebuie să fie ceva important acolo. Chiar trebuie să ştim ce se întâmplă… 
Adesea ne descurcăm cu asta încercând să trecem în revistă tot ce ne pică în mână. Este oare o cursă, la fel ca şi multe altele din viaţa noastră? Dar oare vrem să luăm parte la ea? Când deja ne simţim jefuiţi de timp, încă mai vrem să mai pierdem vremea cu activităţi care doar aduc un plus de zgomot şi de încordare minţii? 
Pentru a slăbi încordarea, pur şi simplu trebuie să încercăm să facem tot ceea ce este posibil. Este important să ne dăm seama că nu putem citi tot, că nu putem fi la curent cu tot ce apare în fiecare secundă, că nu putem cuprinde aşa-zisa informaţie care ne este oferită zilnic. Trebuie să facem alegeri, ceea ce presupune o minte odihnită.
Fă alegeri înţelepte în legătură cu lecturile tale. Citeşte numai ceea ce este necesar sau ceea ce merită. Şi apoi acordă-ţi timp pentru a citi cu atenţie. 
Mi-a plăcut întotdeauna să citesc. Am crescut apreciind citatul din Carlyle: „O carte bună este cea mai pură esenţă a sufletului omenesc.” Chiar şi ca student am căutat ceva care să merite citit şi am citit încet, foarte atent, în aşa fel încât să pătrund tot sensul pe care autorul îl picurase acolo. Nici azi nu-mi place să am muzică de fundal sau ceaşca de cafea lângă mine. Şi când ajung la finalul unui capitol sau al unei secţiuni, închid cartea şi mă gândesc la ceea ce am citit. Mai degrabă citesc o carte bună, cu concentrare şi înţelegere, decât să răsfoiesc o listă de best-seller-uri care nu vor avea nici un efect asupra vieţii mele, sau asupra înţelegerii vieţii. O carte citită pe îndelete şi asupra căreia meditezi valorează cât o sută de cărţi răsfoite şi din care nu ţi-a rămas nimic. Încercarea de a citi tot ce ne pică în mână este un alt aspect al faptului că încercăm să facem tot. Cu televizorul, echivalentul este surfingul pe canale. Odată ce ne-am lămurit că nu avem la ce să ne uităm, de ce nu închidem? Tot comutând pe cincizeci sau mai multe canale, nu facem decât să dividem atenţia şi mai mult, şi când nu putem să facem mintea să încetinească destul pentru a fi concentraţi la ceva, cum credem că ne mai putem bucura de vreun lucru? Cum putem face vreo treabă ca lumea, oricare ar fi aceea? 
Pentru că vieţile noastre au un ritm atât de rapid, acordăm câte puţină atenţie lucrurilor. O minte cu adevărat creativă poate fi mult timp atentă. Când un mare pictor, muzician sau om de ştiinţă se apleacă asupra unui subiect, rămâne acolo nu doar câteva minute, ci ore, zile sau chiar ani, aprofundându-l tot mai mult.
Nu doar cu noi înşine încercăm să stoarcem orice picătură de energie. Facem aşa şi cu vieţile acelora pe care îi iubim. Mulţi părinţi pe care îi cunosc petrec ore întregi zilnic dădăcind copiii cu activităţile de după şcoală. Sunt cu totul de acord să oferi copiilor oportunităţi, dar chiar şi aici e nevoie să fii selectiv, poate că mai ales aici, deoarece copiii nu au control asupra propriului lor timp. Timpul lor se află în mâinile noastre. 
Părinţii de azi cred că progeniturile lor sunt frustrate dacă nu au diferite activităţi. Dar lucrul acesta nu este în realitate chiar aşa. Copiii sunt frustraţi dacă nu beneficiază de dragostea şi atenţia părintească, ei sunt frustraţi dacă nu au mâncare şi aer curat, o educaţie bună şi timp pentru joacă, dar chiar nu au nimic de pierdut dacă nu merg la întrunirea Cercetaşilor, apoi la ora de fotbal, după care nu aleargă la lecţia de pian şi apoi la aceea de karate. Copiii au nevoie de protecţie împotriva acestui stres chiar mai mult decât părinţii. Când le umplem zilele în halul acesta, tot ceea ce îi învăţăm este să se grăbească, să se grăbească, să se grăbească, aşa cum facem noi.

3. Întreabă-te ce este important

Cu multă vreme în urmă, când am început să văd beneficiile meditaţiei, am vrut să mă asigur că îmi făceam timp pentru ea în fiecare zi. Dar nu ştiam cum voi reuşi. Aveam un orar extrem de încărcat, cu îndatoriri de dimineaţa până seara. Ţineam la toate, dar eram hotărât să fac din meditaţie o prioritate de prim rang. Aşa că m-am aşezat şi am scris o listă cu toate lucrurile pe care mă simţeam dator să le fac. Apoi am luat un creion roşu şi am tăiat cu o linie tot ceea ce nu era neapărat necesar sau bun. Unele rezultate m-au surprins. Am descoperit că eram implicat în activităţi de care nu puteam spune că beneficia cineva, şi nici eu însumi. Pur şi simplu mă obişnuisem să le fac. Când am privit încă o dată la ceea ce rămăsese, am constatat că îmi eliberasem câteva ore pe săptămână. 
Acest exerciţiu cu creionul roşu poate să pară dureros, dar foarte repede vei constata că este eliberator, vei constata că ai mai mult timp pentru ceea ce consideri că este important, mai mult timp pentru familie şi prieteni, mai mult timp pentru tot ceea ce merită în viaţă. 
Fireşte, lista reflectă priorităţile tale, nu ale altcuiva, nimeni nu se uită peste umăr la ceea ce tai când te hotărăşti să foloseşti creionul roşu. Şi bineînţeles că lista nu este permanentă. 
Din când în când repetă exerciţiul, mai fă o listă, şi mai pune la index unele activităţi, pentru că priorităţile sunt altele între timp. 
Unul dintre cele mai importante lucruri în legătură cu acest fel de revizuire este că recunoşti faţă de tine însuţi că nu poţi să le faci pe toate. Odată ce conştientizezi aceasta, poţi începe să te întrebi: „Ce vreau? Ce este important?”. Când totul s-a spus şi s-a făcut, dacă nu faci această listă pentru tine însuţi, presiunea vieţii cotidiene o va face în locul tău.
După ce ai scris lista, testează-ţi hotărârea timp de câteva săptămâni. Adesea vei constata că şi tu şi lumea puteţi rezista şi fără activităţile pe care le-ai crezut esenţiale, şi că ai timp liber pe care îl poţi folosi aşa cum vrei.
Când am făcut asta prima dată, am constatat cu surprindere că doar puţine lucruri pe care le făceam erau cu adevărat valoroase. Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva. Când m-am lăsat de aceste activităţi, am avut impresia că oamenilor le va fi dor de mine. Chiar mă întrebam ce voi face când oamenii mă vor întreba de ce nu revin. Dar am fost mai curând jenat să descopăr că nimeni nu-mi observase lipsa. Nimeni nu mă întreba măcar „Unde ai fost?”. A fost o lecţie foarte sănătoasă. 

4. Fă-ţi timp pentru relaţii

Relaţiile personale sunt adesea prima cauză a ritmului grăbit al vieţii. 
„Fă-ţi timp pentru relaţii” poate să sune ca un sfat ciudat. Tocmai am sugerat cum să-ţi faci mai mult timp şi acum vin şi spun să daţi acest timp altora. Este adevărat că relaţiile cer timp, uneori destul de mult chiar. Dar este un timp bine petrecut. Gândeşte-te la exemplul meselor. Pe măsură ce ritmul vieţii a crescut, mulţi dintre noi ne-am dezobişnuit să stăm împreună cu familia sau prietenii la masă. Adesea mâncăm singuri, grăbiţi, în picioare, alergând pe stradă, sau la volan. Cunosc oameni despre care cu greu se poate spune că iau o masă; ei se alimentează doar, ori bagă în ei nişte snacks-uri. Acesta nu este numai rezultatul grabei, ci o şi sporeşte. Putem încetini ritmul prin a ne face timp să găsim un prieten sau doi şi să creăm o oază mică în timpul zilei în care să anulăm presiunea din jurul nostru, să ne bucurăm de compania unor oameni. 
Mâncatul în comun încă mai este considerat sacru în multe culturi. Aceste legături simple joacă un anumit rol în a ţine o societate la un loc. Aşa că, chiar dacă locuieşti singur, aranjează să iei masa regulat cu prietenii sau cu familia. Cunosc oameni care locuiesc singuri pentru că aşa au ales, dar care menţin cu grijă relaţiile personale prin întâlniri cu prietenii şi bucurându-se împreună de pregătirea mesei şi de degustarea ei. Când faci asta nu obţii doar elemente nutritive, ci şi o companie dragă pe care o împărtăşesc toţi cei de la masă. 
Relaţiile personale, fireşte, nu numai că iau timp, dar iau timp preţios. Aceasta este în mod deosebit adevărat la copii, când ceea ce contează nu este doar numărul de ore petrecut, ci şi atenţia pe care o dăm, iubirea pe care o arătăm, până acolo încât intrăm în lumea copilului în loc să-l tragem pe el într-a noastră. Orarele sunt foarte bune la birou, dar copiii au un alt simţ al timpului, mai natural. Ei nu au habar de întruniri sau de spaţiul de parcare, de viaţa în ritm alert şi noi nu putem să-i facem să înţeleagă toate acestea. Tot ceea ce facem este să-i grăbim.
Noi, adulţii, putem învăţa să încetinim ritmul îndeajuns de mult ca să intrăm în lumea lor; dar nu este treaba lor să accelereze ritmul şi să se alăture lumii noastre. Unde este graba? Ce perioadă a vieţii este mai preţioasă decât copilăria? Dacă înţelegem valoarea ei, ne vom ocupa  de încetinirea ritmului copilăriei în loc să-i zorim pe copii să iasă din lumea lor. Timpul petrecut cu copiii noştri când sunt mici va fi mai bine răsplătit când vor ajunge adolescenţi. 

5. Fă-ţi timp pentru reflecţie

A-ţi face timp să te gândeşti, din când în când, nu numai că face parte din încetinirea ritmului, ci este şi una dintre recompense. Şi pentru că adaugă eficienţă oricărui domeniu de viaţă, este un mod foarte bun de a folosi timpul. 
Desigur, sunt situaţii când este necesară o acţiune imediată, când nu este timp de gândire. Dar asemenea situaţii sunt rare şi cel mai bun mod de a fi pregătit pentru ele este să înveţi să rămâi calm şi să te gândeşti, atunci când circumstanţele sunt de aşa natură încât ar trebui să te grăbeşti. 
Această abilitate este aplicabilă peste tot. Pot da un singur exemplu de la mine de la universitate, unde examenele finale sunt susţinute contra cronometru. Aceasta în mod natural îi pune pe studenţi sub o mare tensiune, iar majoritatea dintre ei vor începe să scrie imediat ce au primit foaia de examen. Însă mereu mai rămân câţiva care se vor opri să studieze eseurile, vor alege pe acelea la care ştiu să răspundă cel mai bine şi îşi vor planifica timpul; abia după aceea vor începe să scrie. Şi, în general, rezolvă bine cerinţele, adesea mai bine decât un student strălucitor care s-a repezit să scrie fără să se gândească. 
Indiferent că este vorba despre un examen, un raport la serviciu sau chiar un răspuns la o scrisoare, întotdeauna e bine să te opreşti să reflectezi asupra a ceea ce trebuie spus. Avem nevoie să ne amintim mereu să ne facem timp de reflecţie, de observaţie, de gândire originală.
6. Nu te lăsa purtat de grabă
Adesea, după ce mă aud vorbind despre încetinirea ritmului, oamenii vin şi-mi spun:
– Ceea se spui sună bine, dar nu-mi cunoşti situaţia de la serviciu. Chiar trebuie să mă grăbesc.
Cerinţele de serviciu pot să fie variate, totuşi, un tehnician medical de la urgenţă care lucra pe ambulanţă mi-a spus că este posibil să rezişti încordării chiar şi în mijlocul celor mai severe condiţii. De fapt, spunea el, asta i se întâmpla când era necesar să-şi păstreze mintea limpede, concentrată şi judecata la rece. În asemenea situaţii, mâinile şi creierul unui paramedic, ale unei sore medicale sau ale unui pompier sunt foarte bine antrenate. Ei ştiu ce au de făcut şi îşi îndeplinesc cu brio sarcinile. O minte grăbită nu face decât să pună beţe în roate. (În capitolele următoare voi prezenta câteva tehnici eficiente de a rămâne calm şi concentrat atunci când oamenii din jur încearcă să te zorească.)
În al doilea rând, dacă reflectăm un pic, este posibil să evităm multe situaţii în care ştim că vom fi presaţi să ne grăbim. Dacă ne gândim la viaţa noastră de acasă şi de la serviciu, s-ar putea să vedem că un număr surprinzător de mare de astfel de situaţii pot fi evitate. Dacă nu le putem evita, e bine ca ele să fie măcar prevenite. Totodată s-ar putea să găsim moduri de a scăpa dintr-o situaţie dificilă în care credeam că nu avem de ales. 
Graba este o parte a culturii noastre; cu cât vei căuta mai mult, cu atât vei vedea mai multe exemple. Priviţi ce mult timp avem la semafoare ca să traversăm o stradă aglomerată. Prima dată când m-am confruntat cu acest fenomen, am  aşteptat cuminte pe trotuar până când a apărut indicatorul „Mergi!”, şi abia după aceea am părăsit trotuarul. Când am ajuns la jumătatea drumului, deodată s-a schimbat cu indicatorul „Aşteaptă!” şi am vrut să obiectez „dar încă nu am apucat să traversez! Dacă vrei să mă opresc pe strada asta aglomerată, nu cred că voi mai ajunge acasă întreg.” 
Văd oameni grăbiţi să traverseze înainte de a se schimba culoarea semaforului, târând şi copii mici după ei. Îmi amintesc de un bătrân care ţinea o mână ridicată în timp ce încerca să se grăbească, ca şi cum ar fi implorat maşinile să nu treacă peste el. Îmi imaginez ziua în care indicatorul va spune „Aşteaptă!” şi apoi, mult mai cinstit, „Fugi!”, iar noi îl vom asculta, alergând cu credinţa de nestrămutat că este bine să ne grăbim.
7. Măreşte-ţi răbdarea
Răbdarea este una din virtuţile nelăudate ale vieţii. Când oamenii scriu despre iubire, folosesc majuscule, italice, litere caligrafiate; toată lumea pune covorul roşu la picioarele iubirii. Dar când vine vorba despre răbdare, cui îi pasă? Nimeni nu scrie poeme despre răbdare. Nu sunt cântece celebre despre ea. Dacă este cumva rostit acest cuvânt, este numai pentru că are trei silabe şi un anume ritm.
Este nedrept, pentru că răbdarea este chiar esenţa iubirii. Eu, unul, nu cred că există în viaţă altceva mai valoros. Răbdarea este cea mai bună protecţie pe care o cunosc, împotriva a tot felul de probleme fizice şi emoţionale, şi este absolut esenţială în a învăţa să încetineşti ritmul.
Foarte puţini oameni s-au născut răbdători, dar toată lumea poate să înveţe să-şi sporească răbdarea. La fel ca şi cu încetinirea, tot ceea ce trebuie să facem este să avem răbdare ori de câte ori viaţa ne provoacă. Şi avem multe, multe ocazii de a practica, în fiecare zi.
Chestiunea nu implică o pânză gigantică de cusut mărunţel. Arta mogulilor1, una dintre cele mai strălucitoare realizări din India, adesea este reprezentată în miniaturi. Artistul s-a concentrat pe suprafeţe foarte mici şi a lucrat cu atât de multă migală şi precizie încât trebuie să te uiţi foarte atent ca să vezi iubirea şi munca de care a fost nevoie pentru o piesă.
Viaţa este ca şi arta miniaturilor: pânza de canafas este atât de mică, iar îndemânarea cerută atât de mare, încât e uşor să treci cu vederea potenţialul artistic şi sentimental.
Într-o duminică frumoasă şi răcoroasă, la scurtă vreme după ce mama şi nepoatele mele au sosit din India, Christine şi cu mine le-am scos în oraş la o îngheţată. M-am aşezat pe bancheta din spate a Volkswagenului nostru, între Meera şi Geetha. Ele au sporovăit bucuroase toată ziua, fără încetare, întrebându-mă tot felul de lucruri. Tot încercam să ţin minte ceva ce noi, maturii, mai uităm: că fiecare copil are un punct de vedere. Copiii au propriul lor mod de a privi viaţa, ceea ce îi face să pună întrebări, şi pentru ei, lucruri precum de ce Texaco şi Mexico se pronunţă diferit2 din moment ce rimează, sunt de importanţă vitală.
Când am ajuns în oraş, a trebuit să mergem pe jos încet, din cauză că mama mea avea aproape 80 de ani. Fetele totuşi voiau să alerge şi voiau ca eu să alerg împreună cu ele. Nu le-am spus că „nu e potrivit ca un profesor cunoscut să se prostească alergând; că asta îi ştirbeşte din reputaţie”, ci am luat-o la goană odată cu ele. Am crezut că voi fi apreciat pentru asta, dar micuţa Geetha a obiectat:
– Nu ai voie să calci pe linii.
Nici un „mulţumesc”, nici un „bravo”; a trebuit s-o iau de la capăt.
Geetha tocmai învăţase să citească aşa că, atunci când am intrat în cofetărie, a făcut ochii mari şi a spus:
– Astea sunt toate aromele de aici?
– Cred că sunt peste o sută, am protestat eu.
Apoi a încercat să citească denumirile câtorva, după care m-a întrebat:
– Ce înseamnă cuvântul ăla lung pe care eu nu ştiu să-l citesc?
– Fistic, i-am spus.
Şi aşa, ea a luat o porţie dublă de fistic, iar Meera de zahăr ars. Şi-au văzut de conurile de îngheţată tot drumul înapoi. Stăteam iar pe bancheta din spate între ele şi, din când în când, făceau schimb de îngheţate, peste poala mea. Primul meu impuls a fost să le spun „Să nu daţi pe mine!”. Apoi mi-am amintit că din punctul lor de vedere, îngheţata era mult mai importantă decât hainele mele. Am ajuns acasă fără nici un incident, cu fetele şi mama mea râzând fericite după o zi perfectă. 
Învăţăm ce este răbdarea practicând-o, spune Buddha. Ce modalitate mai bună poate exista decât să-ţi petreci timpul cu nişte copii, în ritmul lor şi privind viaţa prin ochii lor?

8. Încetineşte ritmul minţii

Aceasta este adevărata problemă a încetinirii ritmului minţii: dezvoltarea unei minţi care să nu se grăbească. 
În India am avut privilegiul să întâlnesc un profesor sufit1 al cărui nume este astăzi faimos în toată lumea: Meher Baba. Cheia mesajului său a fost exprimată în cuvinte simple, memorabile: „O minte care se grăbeşte este bolnavă. O minte înceată este un sunet. O minte care s-a oprit este divină.”
Această afirmaţie, în aparenţă demodată pentru lumea modernă, nu numai că este foarte înţeleaptă, ci şi foarte practică. Pentru a o face inteligibilă, mi-ar plăcea să compar mintea cu ceva binecunoscut: televizorul.
Imaginează-ţi mintea ca pe un fel de televizor în care gândurile sunt canalele TV. În acest caz, telecomanda nu e la tine, mintea schimbă canalele de una singură. Când un gând reuşeşte să-ţi reţină atenţia, mintea este setată pe un spectacol anume. Dar când începi să ai viteză, mintea goneşte prin secvenţe de o secundă, ca un clip video de muzică rock.
Gândurile distructive precum teama şi furia tind să fie mai rapide. Dacă ai putea să vezi mintea când este prinsă în asemenea gânduri, ai vedea gândurile învălmăşindu-se unele peste altele atât de repede încât nu prea mai ştim la ce ne gândim de fapt. 
De aceea furia are un efect atât de dramatic asupra corpului omenesc. Data viitoare când te mai înfurii, controlează-ţi semnele vitale; vei observa că respiraţia se ia la întrecere cu inima. Respiraţia, tot mai repede, inima, şi ea, tot mai repede; hormonii stresului sunt de-a dreptul pompaţi în organism pentru a te pregăti pentru luptă sau pentru fugă. Când văd pe cineva furios, văd a mia parte dintr-un atac de cord. Nici o cantitate de hrană şi nici un fel de exerciţiu nu ne pot proteja împotriva ravagiilor unei minţi dezlănţuite.
Cu cât încetinim mai mult procesul de gândire, cu atât avem mai mult control asupra vieţilor noastre. De aceea Meher Baba spunea că o minte înceată este ca un sunet. Când mintea încetează să se mai ia la întrecere, ea este în mod natural concentrată şi nu distrasă, este în mod natural amabilă şi nu nesimţită, în mod natural iubitoare şi nu egoistă. Aceasta este pur şi simplu dinamica minţii.
Oamenii care nu se lasă provocaţi cu uşurinţă, chiar dacă au motive de provocare, nu-şi „ies din pepeni”. Este greu să-i superi, greu să le accelerezi mintea. Ei pot fi calmi în mijlocul încordării, pot rămâne sensibili la nevoile celorlalţi, văd limpede şi acţionează cu hotărâre. Pe timp de criză – de la o urgenţă minoră la birou până la un cutremur de pământ – asemenea oameni ajută pe oricine altcineva să rămână cu mintea limpede. Ei se protejează atât pe ei înşişi de pericol, dar şi pe alţii.
Buddha numeşte aceasta „trăire conştientă”. Este un mod de viaţă. Încetinirea ritmului minţii nu este scopul, ci mijlocul de a ajunge la un sfârşit. Ţelul este să trăieşti liber, liber de presiunea grabei, liber de a distrage mintea, ceea ce ne fragmentează timpul, creativitatea şi iubirea. Până la urmă, înseamnă să trăieşti la cel mai profund nivel de conştienţă. 
O minte liniştită oferă capacitatea de a face alegeri înţelepte în fiecare zi, alegeri despre cum să ne folosim timpul, despre cum să ne valorificăm resursele şi iubirea. Nu vorbesc doar despre cum să eviţi cursa şobolanului, ci despre o viaţă plină de o frumuseţe elevată, o viaţă care aproape că a dispărut din civilizaţia modernă, dar care poate fi la îndemâna oricui. 
Cu aceasta, cred eu, facem mai mult decât să ne ridicăm nivelul personal de viaţă. Începem să ne refacem civilizaţia. Putem începe să transformăm această junglă globală într-un habitat cu adevărat global, unde copiii noştri îşi vor aminti în mod natural de nevoile tuturor copiilor de pe faţa pământului. Acesta este destinul nostru. Acesta este scopul pentru care ne-am născut şi pe care l-am căutat toată viaţa, indiferent ce altceva am căutat.
Extras din lucrarea “Linistea timpului” de Eknath Easwaran, ed. Kamala.