joi, 2 aprilie 2015

Osho - "Zorba-Buddha Cum ai explica tu noţiunile de „rebeliune" şi de „rebel"?

Rebeliunea şi rebelul sunt două lucruri simple: rebelul este acela care nu trăieşte ca un robot, condiţionat de trecut. Religia, societatea, cultura- orice aparţine zilei de ieri - nu mai interferează în modul lui de viaţă.
El trăieşte individual... Nu mai este o spiţă de la roată, ci un tot organic. Viaţa lui nu e decisă de nimeni, doar de propria inteligenţă. Parfumul vieţii sale este acela al libertăţii.
Nu numai că el trăieşte în libertate, dar permite şi celorlalţi să trăiască în libertate. Nu permite amestecul nimănui în viaţa sa, dar nici nu se amestecă în viaţa altora.
Pentru el viaţa este sfântă, libertatea este valoarea ultimă şi este în stare să sacrifice orice pentru ea: respectabilitate, statut social, chiar şi viaţa însăşi.
Pentru el libertatea este ceea ce Dumnezeu a fost pentru credincioşi în trecut. Libertatea e Dumnezeul său.
Oamenii au trăit de secole ca oile, ca părţi din mulţime, urmând traditii, convenţii, scripturi şi discipline vechi. Modul acesta de viaţă este impotriva individului. Dacă eşti creştin sau hindus, nu mai eşti individual.
Rebelul este acela care trăieşte în acord cu lumina sa proprie, care riscă orice altceva pentru valoarea supremă care se numeşte libertate.
Rebelul este omul contemporan.
Gloatele nu sunt contemporane. Indienii cred în scripturi vechi de zece mii de ani. La fel se întâmplă şi cu celelalte religii.
Morţii îi conduc pe cei vii.
Rebelul se ridică împotriva morţilor, îşi ia viaţa în propriile mâini. Nu se teme de singurătate. Dimpotrivă, îi place să fie singur şi consideră singurătatea ca pe o comoară foarte preţioasă. Mulţimea oferă siguranţă, securitate, dar cu preţul sufletului tău. Te înrobeşte. îţi dă indicaţii despre cum să trăieşti: ce să faci, ce să nu faci.
Peste tot în lume religiile au produs ceva asemănător celor zece porunci.
Acestea au fost create de oameni care habar n-aveau cum va arăta viitorul, cum va evolua conştiinţa umană.
Ca şi cum un copil ar scrie întreaga poveste a vieţii sale, fară să ştie ce înseamnă tinereţea, bătrâneţea, moartea.
Toate religiile sunt primitive, imature şi ele îţi modelează viaţa. E firesc ca lumea să fie plină de suferinţă: nu ţi se îngăduie să fii tu însuţi. Fiecare cultură vrea să te transforme într-o copie, niciodată în original.
Rebelul este acela care trăieşte conform luminii sale, inteligenţei sale; îşi creează drumul în timp ce merge pe el, nu urmează nici o mulţime.
Viaţa lui e periculoasă, dar ce nu e periculos nu merită trăit. El acceptă provocarea necunoscutului.
Nu se întâlneşte cu un necunoscut previzibil, pregătit de trecut. Acest lucru dă naştere tuturor angoaselor umanităţii. Trecutul te formează, dar viitorul nu va fi niciodată aşa cum se vedea el din trecut.
Ziua de ieri nu va fi niciodată ziua de mâine.
Până acum aşa s-a trăit: zilele trecute te-au pregătit pentru cele viitoare.
Această pregătire e de fapt un obstacol. Nu respiri liber, nu iubeşti liber, nu dansezi liber - ai fost mutilat în toate modurile posibile.
Greutatea trecutului e prea mare, te striveşte.
Rebelul spune „adio“ trecutului.
Procesul este permanent: a fi rebel înseamnă să fii mereu rebel.
Fiecare moment, fiecare zi devine trecut.
Trecutul tău şi cu tine treceţi în fiecare moment printr-un cimitir.
Prin urmare, rebelul are de învăţat o nouă artă: arta de a muri în fiecare moment care trece, pentru a putea trăi liber în fiecare moment care vine.
Rebelul se află într-un continuu proces de revoltă. In asta constă deosebirea dintre rebel şi revoluţionar.
Revoluţionarul este condiţionat de trecut. Nu de Iisus sau de Buddha, ci de Marx, Mao Zedung, Stalin, Hitler, Mussolini...
Revoluţionarul are şi el „biblia“ lui: „Capitalul", ţara sfântă - Uniunea Sovietică, Mecca lui - Kremlinul...
Ca şi alte persoane religioase, el nu trăieşte în acord cu propria conştiinţă, ci după nişte reguli create de alţii.
Revoluţionarul este de fapt un reacţionar. El se ridică împotriva unor norme, dar susţine altele.
Este împotriva unei culturi, dar e gata să adopte o alta. Nu face altceva decât să se mute dintr-o închisoare în alta - de la creştinism la comunism, de la o religie la alta.
.
Rebelul se rupe de trecut şi nu permite acestuia să-l domine.
Acţiunea lui este constantă, continuă. Viaţa rebelului e ca o flacără arzând. El este proaspăt şi tânăr până la ultima suflare. El nu va reacţiona în nici o situaţie după vreo experienţă trecută, ci va răspunde aşa cum îi dictează conştiinţa în acel moment.
Pentru mine, a fi rebel înseamnă singurul mod de a fi religios. Aşa-numitele religii nu sunt de fapt religii. Ele au distrus omenirea, au târât oamenii în sclavie, le-au înlănţuit sufletele.
Pe dinafară pare că eşti liber, dar înlăuntrul tău religiile ţi-au impus norme de conştiinţă care te domină.
Rebelul aruncă trecutul şi îşi trăieşte viaţa după dorinţa sa, în felul său, nu cum zic Buddha, Iisus sau Moise.
Rebelul este singura speranţă pentru viitorul omenirii.
Rebelul va distruge religiile, naţiunile, rasele, pentru că acestea sunt putrede şi moarte, umbresc progresul şi evoluţia. Ele nu îngăduie omului să înflorească, nu vor ca pe Pământ să existe oameni, ci oi.
Iisus spune mereu: „Eu sunt păstorul, voi sunteţi oile mele...“
M-am întrebat întotdeauna cum de nu s-a ridicat cineva să spună: „Ce vrei să zici cu prostia asta? Dacă noi suntem oi, nici tu nu eşti altceva. Iar dacă tu eşti păstorul, asta suntem şi noi!“
Nu numai contemporanii lui, dar nici cei care i-au urmat de două mii de ani, nici un creştin nu s-a ridicat să pună sub semnul întrebării această insultă la adresa omenirii, această umilinţă de a numi umanitatea o turmă, iar pe el păstor, salvator.
„Am venit pentru a vă mântui...“ şi el nu a putut să se mântuiască pe sine. Jumătate din omenire îl mai aşteaptă şi acum, pentru a fi salvată. Tu nu poţi să te salvezi, trebuie să vină Iisus Christos, fiul lui Dumnezeu, singurul şi unicul, pentru a te salva.
El a promis poporului său: „Mă voi întoarce foarte curând, în timpul vieţii voastre...“ Au trecut două mii de ani - multe vieţi de om - şi încă nu se vede vreun semn...
Toate religiile au făcut acelaşi lucru, în moduri diferite.
în Bhagavadgita, Krishna spune că oriunde există nenorociri, probleme, nevoi, „eu voi reveni, mereu“. Cinci mii de ani au trecut şi n-a fost văzut nici măcar o dată, cu atât mai puţin „mereu“. Oamenii aceştia vorbesc frumos, dar nu au respect pentru omenire.
.
Rebelul îi respectă pe cei din jur, respectă viaţa, se pleacă în faţa a tot ce creşte, înfloreşte, respiră.
El nu se socoteşte mai presus de ceilalţi, nu se consideră „mai sfant“ decât ei, e doar un om între alţi oameni. Poate pretinde un singur lucru: el este mai curajos decât tine.
Nu te poate salva, numai tu, curajul tău o poate face. Nu te poate conduce.
Numai tu poţi, cu îndrăzneala ta, să te duci spre împlinirea propriei vieţi.
Rebeliunea e un mod de viaţă. Pentru mine este singura religie autentică. Dacă trăieşti în acord cu tine poţi rătăci de mii de ori, poţi cădea, dar cu fiecare cădere şi rătăcire vei fi mai înţelept, mai inteligent, mai atent, mai uman.
Nu există alt mod de a învăţa decât din greşeli. Dar să nu faci mereu aceleaşi greşeli.
Nu există alt Dumnezeu decât conştiinţa ta. Nu ai nevoie de papi, de ayatolahi sau de shankaracharyaşi care să medieze între tine şi Dumnezeu.
Aceştia sunt marii criminali ai lumii, pentru că exploatează oameni neajutoraţi.
Nu de mult, Papa a declarat un nou păcat: că nu trebuie să te confesezi direct lui Dumnezeu, ci numai prin intermediul preotului. A vorbi direct cu Dumnezeu este un păcat. Ciudat... Asta nu mai e religie, e o afacere. Dacă oamenii se confesează direct lui Dumnezeu, atunci nu vor mai merge la preot şi nu vor mai plăti pentru confesiune. în acest caz preoţii, chiar şi Papa, ar deveni inutili.
.
Toţi preoţii se pretind a fi intermediari între tine şi izvorul ultim al vieţii. Ei habar nu au de acest izvor, numai tu poţi şti de unde vine viaţa ta.
Sursa vieţii tale este aceeaşi cu izvorul ultim al vieţii, pentru că nu suntem diferiţi şi nici separaţi unii de alţii.
Nici un om nu e o insulă. în adâncuri formăm cu toţii un vast continent. La suprafaţă arătăm ca o insulă, dar ne întâlnim cu toţii pe fundul oceanului. Fiecare suntem o parte a aceluiaşi pământ, a aceluiaşi continent. La fel se întâmplă şi cu conştiinţa.
Trebuie să te eliberezi de biserici, temple, moschei, sinagogi. Trebuie să fii tu însuţi şi să accepţi provocările, oriunde te-ar duce ele. Tu îţi eşti călăuză şi maestru.
Există o asociere care de fapt ascunde o înţelegere greşită a lucrurilor, şi anume că a fi nonconformist înseamnă a fi rebel. Nonconformistul este şi el un reacţionar. Actele lui simt rezultatul mâniei, al violenţei, al orgoliului. Nu vin din conştiinţă. Deşi este împotriva societăţii, acest lucru nu înseamnă neapărat că are şi dreptate. A te plimba de la o extremă la alta nu înseamnă altceva decât a merge din greşeală în greşeală.
.
Rebelul este în echilibru, şi această stare nu se poate obţine fără conştienţă, atenţie şi multă compasiune. El nu reacţionează, ci acţionează - nu împotriva a ceea ce este vechi, ci în favoarea noului.
Nonconformistul se ridică împotriva vechiului, a obiceiurilor, dar nu are o concepţie asupra motivelor pentru care o face, nici o viziune asupra viitorului. Ce va face dacă va reuşi? Va pierde, se va simţi stânjenit. Nu şi-a pus această problemă. Nu a simţit acest sentiment de jenă pentru că nu a reuşit niciodată. Eşecul l-a ţinut mereu la adăpost.
Când spun „reacţiune“ spun că orientarea ta e, de fapt, dependentă. Tu nu acţionezi în spiritul libertăţii şi al independenţei. Acest lucru are implicaţii adânci. înseamnă că acţiunile tale sunt doar un produs secundar, că pot fi foarte uşor controlate.
Există o poveste veche, cu Nastratin Hogea. El era un nonconformist, un reacţionar prin excelenţă, o minte absolut negativă.
Dacă tatăl lui îi spunea „mergi la dreapta", puteai fi sigur că va merge la stânga.
Tatăl şi-a dat seama de acest lucru şi a făcut în aşa fel încât să nu aibă probleme.
Când vroia ca tânărul să meargă la dreapta, îi spunea „la stânga, te rog“, şi Nastratin mergea la dreapta. Nu asculta, era nonconformist, şi era complet inconştient de faptul că i se ordona, că i se poruncea şi că tatăl său îl controla de fapt, punându-l să facă ce dorea el.
Până la urmă a deschis ochii. „Ce se întâmplă oare? Altădată tata se înfuria când îmi spunea să merg la dreapta şi eu mergeam la stânga. Acum sunt la fel de neascultător ca înainte, dar nu se mai plânge"
Aşa câ a găsit şi el o strategie.
într-o zi, bătrânul tată şi cu Nastratin traversau râul. îl aveau cu ei şi pe măgăruşul lor, care căra în spate un sac mare cu zahăr. Sacul atârna mai tare în partea dreaptă şi exista pericolul să alunece şi să cadă în apă.
Tatăl a văzut şi s-a gândit: „Dacă-i spun să tragă de sac spre stânga, ciudatul de fiu-meu îl va mişca spre dreapta, şi sacul va cădea în râu. Adio zahăr...“ Aşa că, în speranţa că va acţiona conform vechiului obicei, a strigat:
- Nastratin, trage de sacul acela spre dreapta!
Nastratin era însă mai şmecher... A spus „bine“, a tras de sac spre dreapta şi... adio zahăr!
Tatăl a strigat:
- Ce se întâmplă? De ce nu m-ai ascultat?
Nastratin a răspuns:
- De acum încolo eu voi hotărî de fiecare dată când să te ascult şi când nu. Nu vreau să mai am o conduită previzibilă, ci voi reacţiona în fiecare situaţie aşa cum voi vrea. Ai fost şmecher cu mine. M-ai înşelat pe mine, fiul tău!
întotdeauna mi-ai cerut să fac lucrurile astfel încât să nu te ascult. Să fii atent de azi înainte - poate că voi asculta, poate nu... De azi înainte nu vei mai putea să prevezi, nu voi mai fi păpuşa ta, pe care să o manevrezi cum vrei...
Nonconformistul este întotdeauna la mâna societăţii şi a ordinii stabilite. Dacă cei din jur sunt suficient de isteţi şi de şmecheri, se vor putea folosi cu uşurinţă de el.
In schimb, societatea nu se poate folosi de un rebel, pentru că acesta nu reacţionează la provocările societăţii.
El are o viziune asupra viitorului, asupra omului nou, asupra unei noi omeniri. El lucrează la crearea acestui vis, la transformarea lui în realitate.
Dacă este împotriva societăţii, o face pentru că aceasta constituie un obstacol în calea visului său.
Rebelul nu se concentrează asupra ordinii stabilite, ci asupra unui viitor necunoscut, a unui viitor posibil. Acţiunile sale au la bază libertatea, viziunile şi visurile lui. Conştiinţa sa decide calea de urmat.
------
<<Care este legătura rebelului descris de tine cu „Zorba-Buddha“?>>
Rebelul meu, omul meu cel nou este Zorba-Buddha.
Omenirea a trăit fie în realitatea sufletului şi iluzoriul materiei, fie în realitatea materiei şi iluzoriul sufletului.
Poţi împărţi lumea trecută în materialişti şi spiritualişti. Nici unul dintre aceştia nu s-a obosit să privească realitatea numită „om“. Omul e un amalgam între cele două. Nu e numai spirit, numai conştiinţă, aşa cum nu e numai materie. El este armonia dintre materie şi conştiinţă.
Sau poate că materia şi conştiinţa nu sunt două lucruri diferite, ci doar două aspecte ale aceleiaşi realităţi: materia este învelişul conştiinţei, iar conştiinţa este miezul materiei.
In trecut nu a existat nici un filozof, mistic sau învăţat, care să declare această unitate.
Toţi au încercat să divizeze omul, numind o parte ca fiind „reală", iar pe cealaltă „imaginară", fiind în favoarea uneia sau a alteia.
Omul nu a fost acceptat ca un întreg.
Asta a adus nefericire, angoasă, întuneric, o noapte care a durat mii de ani, o noapte care pare a nu se mai sfârşi.
Dacă asculţi corpul, te condamni; dacă nu îl asculţi, vei suferi - de foame, de sete, de sărăcie.
Dacă asculţi numai conştiinţa, evoluţia ta va fi fragmentată, corpul se va chirci şi îţi vei pierde echilibrul.
Echilibrul îţi dă sănătate, unitate, bucurie, cântec, dans.
în Occident s-a ales corpul, şi omul a devenit complet surd la realitatea conştiinţei.
Rezultatul: ştiinţa foarte dezvoltată, tehnologii, o societate prosperă, bogată în lucruri lumeşti. în mijlocul acestei abundenţe, omul e sărac, fără suflet, e pierdut - nu stie cine este, de ce există, are senzaţia că este rodul unui accident, un monstru apărut în natură.
Dacă împreună cu bogăţia materială nu evoluează şi conştiinţa, corpul - materia - va fi greu, iar sufletul va fi prea uşor. Vei fi îngreunat de propriile invenţii şi descoperiri. în loc să-ţi creeze o viaţă frumoasă, au creat una care nu merită trăită. Toţi oamenii inteligenţi din Occident au acest sentiment.
.
Orientul a ales conştiinţa şi a condamnat materia şi tot ce este legat de ea, inclusiv corpul, ca fiind maya, adică iluzii, miraje ale deşertului, apariţii ireale. Orientul i-a creat pe Buddha, Mahavira, Patanjali, Kabir, Farid, Raidas - un lung şir de oameni având conştiinţe înalte.
A mai creat însă milioane de săraci, înfometaţi, care mor ca nişte câini, fără hrană, fără apă de băut, fără haine şi adăpost deasupra capului.
.
Ciudată situaţie...
în Vest se aruncă la fiecare şase luni alimente în valoare de miliarde de dolari, pentru că există un exces. Nu vor să-şi supraîncarce depozitele, nu vor să scadă preţurile - s-ar clătina structura economică.
în schimb, în Etiopia mii de oameni mor de foame în fiecare zi, iar Piaţa Comună (actuala Uniune Europeană - n. ed.) cheltuieşte miliarde numai pentru a distruge cantităţi uriaşe de mâncare. Suma amintită nu se referă la costul alimentelor, ci la banii necesari pentru aruncarea lor în ocean. Cine este responsabil de această situaţie?
Cel mai mare bogătaş din Occident îşi caută sufletul şi găseşte că e gol pe dinăuntru, că nu mai iubeşte, că nu mai doreşte nimic.
Nici nu se mai roagă, repetă doar ca un papagal cuvintele învăţate la şcoala de duminică. Nu are religiozitate, nu simte nimic pentru alte fiinţe umane, nu respectă viaţa, animalele, copacii, păsările - e mai uşor să distrugă.
Hiroshima şi Nagasaki nu s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi considerat că omul e plămădit doar din materie. Nu s-ar mai fi făcut atâtea arme dacă s-ar fi luat în considerare că în om se adăposteşte Dumnezeu, care nu trebuie distrus, ci descoperit, adus la lumină - omul e templul lui Dumnezeu.
Dacă omul este doar materie - chimie, fizică, oase acoperite cu piele - atunci nu rămâne nimic după moarte. Totul dispare.
Aşa a omorât Adolf Hitler şase milioane de oameni, fără să clipească. Dacă omul e doar came, de ce să te gândeşti de două ori?
Occidentul şi-a pierdut sufletul, interiorul. înconjurat de lucruri lipsite de sens, fricos, plictisit, nu se mai regăseşte pe sine. Tot progresul nu înseamnă nimic - casa e plină cu de toate, dar stăpânul lipseşte.
Aici, în Orient, stăpânul trăieşte, însă casa e pustie. E greu să te bucuri cu burta mereu goală, bolnav fiind, cu moartea în preajmă - e imposibil să meditezi. Aşa că toţi am pierdut.
Toţi sfinţii şi filozofii, materialiştii şi idealiştii, sunt responsabili pentru această uriaşă crimă asupra omenirii.
.
Zorba-Buddha este soluţia la toate acestea. E sinteza dintre materie şi suflet. Este o declarare a faptului că nu există conflicte între materie şi conştiinţă, că noi, oamenii, putem fi bogaţi şi împliniţi în ambele sensuri.
Putem avea tot ce există pe lume, tot ce produce ştiinţa şi tehnologia, dar putem avea şi ceea ce Buddha, Kabir, Nanak au găsit în fiinţa lor interioară - floarea extazului, parfumul dumnezeirii, aripile libertăţii finale.
Zorba-Buddha este omul cel nou, este rebelul.
Rebeliunea lui constă în distrugerea schizofreniei omeneşti, a divizării, în distrugerea spiritului care se împotriveşte materiei şi a materiei care se împotriveşte spiritului.
Este un manifest care afirmă că trupul şi sufletul sunt împreună, că existenţa e plină de spiritualitate, că şi munţii sunt vii, că şi copacii au sensibilitate, că existenţa însăşi cuprinde ambele aspecte, sau, poate, e vorba despre o singură formă de energie care se exprimă în cele două feluri: materie şi conştiinţă.
Când energia este purificată, ea se exprimă sub forma conştiinţei, iar atunci când este grosolană, densă, apare sub formă de materie. întreaga existenţă nu este altceva decât un câmp energetic.
Toate acestea sunt trăite de mine, nu reprezintă o simplă filozofie, iar afirmaţiile mele sunt susţinute de fizica modernă şi de cercetările efectuate: existenţa este energie.
Trebuie să-i îngăduim omului să aibă ambele lumi. Nu e nevoie să renunţe la una pentru a o avea pe cealaltă şi nici să o nege pe prima în favoarea celeilalte. A o avea doar pe una dintre ele, când de fapt amândouă pot fi ale lui, ar însemna o sărăcie inutilă.
Zorba-Buddha reprezintă varianta completă. El va trăi din plin, va cânta muzica acestui Pământ.
Nu va trăda Pământul, dar nici Cerul. Va avea Pământul, cu tot ce există pe el - flori, plăceri - dar şi cerul cu stele. Va avea întreaga existenţă. Aceasta va fi casa lui.
Omul din trecut a fost sărac, din cauza existenţei lui divizate.
Omul nou, rebelul meu, Zorba-Buddha, se simte acasă la el oriunde în lume. Tot ce e în lume există pentru noi şi trebuie să ne folosim de asta în toate felurile posibile - fără sentimente de vinovăţie, fără conflicte, fără să fim nevoiţi să alegem.
Să ne bucurăm de materie şi de conştiinţă, cu tot ce ne pot ele dărui.
Fii un Zorba, dar nu te opri aici! îndreaptă-te spre Buddha! Zorba e o jumătate, Buddha este cealaltă.
Există o istorioară mai veche, care spune că într-o pădure, lângă un mare oraş, locuiau doi cerşetori. Se duşmăneau între ei, aşa cum fac oamenii de aceeaşi profesie - doctorii, profesorii, sfinţii.
Unul era orb, celălalt olog, şi se aflau într-o continuă competiţie pe străzile oraşului.
într-o noapte, s-a iscat un incendiu în pădure şi adăposturile lor au luat foc. Orbul ar fi putut să fugă, dar nu vedea încotro să o ia. Ologul vedea foarte bine, dar nu se putea deplasa atât de repede.
Focul se răspândea cu iuţeală, sălbatic, aşa că ologul vedea cum moartea se apropia cu fiecare moment.
Şi-au dat seama atunci că au nevoie unul de altul.
Ologul şi-a spus: „Celălalt poate alerga, iar eu văd!“ Au uitat de întrecere şi de duşmănie.
In acel moment critic, când amândoi se aflau în faţa morţii, au uitat de toate prostiile şi au creat o sinteză: orbul îl va lua în cârcă pe olog.
Vor „funcţiona" astfel ca o singură fiinţă: ologul va vedea, iar orbul va alerga, în acest fel şi-au salvat vieţile.
Pentru că au trecut prin această încercare împreună, după aceea s-au împrietenit şi, pentru prima oară în viaţa lor, au renunţat la contradicţia dintre ei.
.
Zorba e orb - nu vede, dar poate să danseze, să cânte, să se bucure.
Buddha poate vedea, dar atât. El este doar ochi, claritate, percepţie, dar nu poate dansa - este olog - nu poate cânta, nu se poate bucura.
E timpul! Lumea este în flăcări, viaţa tuturor e în pericol!
întâlnirea lui Zorba cu Buddha poate salva întreaga omenire. Această întâlnire e singura speranţă.
Buddha aduce conştiinţa, claritatea, ochii care văd cele nevăzute...
Zorba adaugă întreaga sa fiinţă la viziunea lui Buddha şi nu-i îngăduie să fie searbădă, ci o transformă într-un mod de viaţă care înseamnă dans, cântec, extaz.
.
Eu îi dau lui Buddha energia pentru a dansa şi lui Zorba ochii cu care va vedea dincolo de ceruri destinul îndepărtat al existenţei şi al evoluţiei. Rebelul meu nu este nimeni altul decât Zorba-Buddha."
 ultimul capitol din OSHO - "Cartea despre Barbati":

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu