vineri, 19 iunie 2015

Rusia cere o anchetă internaţională privind aselenizarea americană din 1969

Se pare ca o raza de speranta inca mai persista in aflarea devarului in ceea ce priveste falsa aselenizare americana din 1969. Rusia a cerut o ancheta internationala cu privire la aselenizarea americana din 1969. 
Aceasta cerinta, neobisnuita de altfel, a venit pe fondul unei investigatii conduse de americani dupa ce a fost pusa la indoiala corectitudinea alegerii Rusiei drept gazda a editiei din 2018 a Cupei Mondiale de Fotbal.
Conform Mediafax, un purtător de cuvânt al Comitetului de anchetă al Federaţiei ruse, Vladimir Markin, a răspuns anchetei FBI printr-un editorial publicat în ediţia de vineri a ziarului Izvestia
Dupa spusele lui Vladimir Markin, Statele Unite au încălcat o linie atunci când "procurorii (americani) au decis să se declare arbitri supremi ai fotbalului internaţional" 
Există un lucru şi mai rău (decât corupţia) - atunci când oficiali corupţi decid să lupte împotriva corupţiei cu mijloacele lor corupte" a declarat Markin.
Vladimir Markin a trecut la acuze dure si a pus sub semnul 
întrebării aselenizările americane, subliniind că este necesară atât anchetarea dispariţiei unor secvenţe filmate la contactul Apollo cu Luna în 1969, cât şi testarea "validităţii" celor 400 de kilograme de rocă lunară colectată de misiuni americane ulterioare.
"Nu, noi nu susţinem că ei nu au zburat (până la Lună) şi că doar au înregistrat un film. Însă toate aceste artefacte ştiinţifice - sau poate culturale - fac parte din moştenirea umanităţii, iar dispariţia lor fără urmă este pierderea noastră comună. O investigaţie va arăta (ce s-a întâmplat)", scrie Markin.
In ceea ce priveste NASA aceasta nu are cum sa se apere. Avand in vedere ca aselenizarea de la tv a fost falsa, este clar ca buna ziua ca daca ar pune pe masa filmarile originale acestea vor evidentia pacaleala fara doar si poate. Asa ca pentru a se apara de numeroasele acuzatii care i se aduc cei de la NASA au declarat ca au sters inregistrarea originala a aselenizarii din motive bugetare, dar mai apoi filmarea a fost refacuta cu ajutorul inregistrarilor de televiziune.

Nici a doua varianta nu sta bine in picioare pentru ca, si in acest caz, "umbrele sau luminile cad rau pe astronautii de pe Luna", iar acest fapt nu poate fi pus pe seama unei reconstructii a filmului pe baza unor inregistrari de televiziune.
In ceea ce priveste cea mai mare parte a rocii selenare, aceasta este depozitată la Centrul Spaţial Lyndon B. Johnson, în Texas, iar unele fragmente sunt expuse în muzee internaţionale - roca selenara cred ca este autentica deoarece americanii au ajuns pe Luna dar nu cu vehiculele Apollo si nu in 1969, ci mai devreme.
Vladimir Markin mai acuza guvernul american de instalarea unor oficiali corupţi în Ucraina, la 25 de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, fapt ce a condus la războiul din estul ţării, şi le sugerează procurorilor americani să investigheze potenţiale fapte de corupţie la Cupa Mondială din 1994, în Statele Unite. 

Un comentariu:

  1. Rusia trebuie sa ceara si ancheta internationala asupra implozarii turnurilor trimene din NY puse pe seama terorismului.

    RăspundețiȘtergere