marți, 11 august 2015

Educatia copiilor, factorul determinant al acestei realitati

Educatia copiilor este un subiect extrem de sensibil. Cum trebuie sa educam copilul si cat? Este o intrebare delicata deoarece educatia, inainte de a reprezenta fundatia viitoarei personalitati, inseamna invadarea in "curtea" mentala a copilului.
La inceputul vietii lui copilul nu este integrat acestei realitati. Pana la 6 luni copilul vede bidimensional - asa se crede. In realitate copilul vede mai mult amprenta energetica a mamei si a tatalui (si a mai multor entitati pe care adultul nu le constientizeaza) nedand prea multa importanta obiectelor din jur decat atunci cand emit vibratii - atunci cand emit zgomote sau lumini.
Dupa momentul nasterii mama isi educa copilul, adica il integreaza mental in aceasta realitate. Il invata sa vorbeasca, cum sa mearga, cum sa manance, etc. Toata aceasta educatie pare ceva normal in societate, dar de fapt copilul este invatat sa se focalizeze mai mult pe latura materiala deoarece parintii doar atat pot percepe.
Dupa un an de viata copilul este observat de multe ori ca discuta sau ca se uita dupa prieteni imaginari (asa cred parintii). In realitate copiii inca dispun de capacitatea de a percepe anumite entitati situate in alte spectre vibrationale. In majoritatea cazurilor parintii explica copiilor ca prietenii imaginari nu exista... oricum copiii se dezic de prietenii imaginari odata cu varsta si fara interventia parintilor deoarece comportamentul adutilor il atrage iremediabil spre latura materiala.
In tot acest timp parintele explica copilului ce este bun si ce este rau, dar omite un singur lucru - nu lasa copilului posibilitatea de a isi forma propria personalitate. Majoritatea parintilor vor sa faca din copiii lor niste robotei - sa fie cuminti. Sa nu faca aia, sa nu faca cealalta, de fapt sa nu fie obraznici sau mofturosi.
Mai apoi incepe gradinita unde copilul deprinde alte idei despre aceasta realitate. Mai apoi scoala generala si liceul (in tot acest timp copilul are acces la tv si internet) iar copilul este indoctrinat si integrat perfect in acest matrix.
Dupa cum vedeti oamenii au grija ei singuri ca aceasta societate sa ramana asa cum este. Asta pentru ca aceste deprinderi pe care noi le numim educatie au patruns de mult timp in mentalul colectiv si functioneaza acum ca un automatism - precum scrisul.
Cea mai mare problema pe care o au parintii este ca ei cred ca doar fiii lor au nevoie de educatie si de cunoastere. In realitate parintii trebuie sa asculte copiii si sa inteleaga ceea ce percep acestia din urma. Intr-un cuvant, parintii au si ei nevoie de educatie - din partea copiilor.
Parintii se cred atotstiitori si nu iau in seama copiii prea mult. Gandesc ca daca copiii nu cunosc prea multe atunci nu au nimic de zis. De fapt "necunoasterea" copilului reprezinta un flux extraordinar de cunoastere nestudiata.
Copilul vine din Unitate si este intre "doua lumi". Acesta poate sa perceapa noua realitate intr-un mod diferit. Un mod diferit lipsit de egoism si de prejudecati. Nasterea fiecarui copil inseamna de fapt un nou restart pentru aceasta lume. Un restart care este permanent ratat prin neglijarea laturii spirituale a copiilor in primii ani de viata.
Nu spun acum ca parintii nu trebuie sa educe copilul deloc, ci doar ca ei sa acorde atentie sporita laturii spirituale si a personalitatii acestuia si sa aiba grija ca informatiile pe care incearca sa le dea noilor membri ai familiei sa nu le afecteze prea mult formarea propriei pareri despre aceasta lume. Copiii simt nevoia sa isi formeze propriile idei despre lume de asta, spre adolescenta, fiecare copil devine un rebel - in felul lui.
Cateodata cate un copil se dezvolta liber. Iar acel copil ajunge sa schimbe fata lumii. Iisus, Buddha, Confucius etc... au fost si ei niste copii "needucati", rebeli.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu