marți, 25 august 2015

Osho - Meditatia, calea perfecta

Fiinţa umană bâjbâie în întuneric. Ea este asemenea unei case în care nu mai străluceşte nici cea mai mică flacără, asemenea unei case pierdute în ceaţă. Ceva s-a stins din interiorul ei. Cu toate acestea, focul se poate aprinde din nou din cenuşă.
Ca o corabie aflată în derivă, omul şi-a uitat destinaţia, nu mai ştie ce să facă. Totuşi, cunoaşterea – acum moartă – poate fi reînviată din nou în sufletul său. Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de disperare. Cu cât noaptea este mai profundă, cu atât zorii sunt mai aproape. Lumea va cunoaşte o renaştere spirituală, un nou tip de fiinţă umană se va naşte, iar noi suntem martorii durerii acestei veniri la viaţă. Căci această cunoaştere spirituală nu se va produce decât prin intermediul nostru. Nimeni nu se poate limita la un rol de gură-cască, deoarece trebuie să ne năştem din noi înşine; renaşterea trebuie să aibă loc în fiecare din noi. Soarele inimii nu se va ridica decât dacă ne umplem de lumină, această responsabilitate ne revine. Noi suntem cu toţii elementele edificiului de mâine, noi suntem razele astrului care se va manifesta. Fiecare bărbat, fiecare femeie este un creator, o creatoare. Însă a vorbi despre viitor înseamnă a greşi. Prezentul este cel pe care trebuie să-l reanimăm şi propria noastră fiinţă este cea pe care trebuie să o creăm. Cum să creăm o umanitate dacă noi nu ieşim mai întâi din starea noastră incertă? Individul este baza societăţii, şi prin intermediul lui are loc orice evoluţie şi orice revoluţie.
Iată de ce vă adresez o chemare. Treziţi-vă, vă rog. De ce nu îndrăzniţi să recunoaşteţi că viaţa voastră este sumbră, obscură plictisitoare? Ea nu are nici o savoare, şi ea nu poate fi altfel. Orice bucurie este interzisă unei inimi tulburate, neliniştite.
De unde vine acest sentiment de inutilitate şi de descurajare, când în realitatea viaţa voastră este o sursă infinită de plenitudine? Voi sunteţi pierduţi, dezorientaţi. A vegeta, a exista fizic fără nimic în plus, nu înseamnă a trăi, ci a aştepta moartea. Cum să ne simţim în largul nostru? Cum să ne bucurăm de faptul de a exista? Repet: este imposibil să scăpaţi de coşmarul pe care îl luaţi drept realitate. Calea este aici, în faţa voastră, ea nu a dispărut niciodată. Ea duce de la întuneric la lumină, ea este eternă. Voi sunteţi cei care îi întoarceţi spatele. Ea se numeşte dharma, religia autentică. Ea este focul care arde în mijlocul căminului, farul bărcii aflate în mijlocul furtunii. Mahavira, maestrul jainist, a spus că religia adevărată este ancora, destinul, refugiul, singurul port al omului prins în vâltoarea lumii, al bolii şi al morţii. Tânjiţi după o viaţă debordând de bucurie şi de iubire? Aspiraţi la adevărul care aduce nemurirea? În acest caz, veniţi, acceptaţi invitaţia mea. Nu este un secret prea mare: ajunge să deschideţi ochii. Veţi descoperi un univers nebănuit. Deschideţi ochii mari! Treziţi-vă! Priviţi, nimic altceva!
Nimic nu este cu adevărat distrus în om şi el nu şi-a pierdut în realitate direcţia. Dar pentru că refuză să „vadă”, el se crede înconjurat de umbre ameninţătoare. Ascunzându-şi chipul, el pierde totul şi devine un sărăntoc. Dacă ar deschide ochii, s-ar descoperi rege. Credeţi că sunteţi decăzuţi? Vă sfătuiesc să redescoperiţi nobleţea voastră, să ieşiţi din visul vostru urât. Înfrângerea voastră se poate transforma în victorie, căderea voastră în salvare, moartea voastră în viaţă eternă. Lăsaţi-mă să vă ajut.
Înainte de orice, acceptaţi iubirea mea. Este tot ce am să vă ofer în acest loc înconjurat de dealuri liniştite. Doresc să vă împart ceea ce divinul a revărsat în mine. Vreau să vă dau totul. Cu cât pot să vă dau mai mult, cu atât primesc mai mult! Nu este minunat? Adevărata bogăţie creşte odată cu împărţirea ei. Aceea care scade atunci când o răspândim, nu este defel o comoară. Iubirea cheamă iubire şi ura ridică ură. Reţineţi că trebuie să daţi ceea ce doriţi să primiţi. Nu speraţi să obţineţi iasomie în schimbul urzicilor voastre.
Văd florile iubirii şi ale păcii înflorind în privirile voastre, şi sunt extrem de mişcat. Voi sunteţi cu toţii atât de diferiţi şi iată că vocea sufletului vă face unul. Corpurile sunt şi vor fi separate, dar ceva le transcede şi uneşte fiinţele umane: iubirea. Fără această unire, nimic nu poate fi spus, nimic nu poate fi auzit. Comunicarea este imposibilă dacă aceasta nu se face în iubire. Nu vă pot vorbi şi voi nu mă puteţi asculta decât cu această condiţie. Inima voastră trebuie să se deschidă. Trebuie să ştiţi că mintea voastră nu înţelege niciodată nimic, numai inima este capabilă de acest lucru. Creierul vostru este obtuz. Tot astfel, numai cuvintele ieşite din inimă au un sens, un parfum viu. Cele dictate de intelect sunt la fel de insipide ca florile artificiale.
Vă ofer inima mea, lăsaţi-mă să intru în inima voastră astfel încât întâlnirea şi contopirea să aibă loc. Atunci ceea ce depăşeşte cu mult cuvintele va deveni un drum între noi. Multe lucruri de neauzit se fac astfel auzite şi tot ceea ce este scris printre rânduri poate fi perceput în acest fel. Cuvintele sunt din păcate insuficiente, dar dacă ascultaţi în tăcere, cu mintea liniştită, ele vă vor vorbi cu multă forţă. Aceasta înseamnă a asculta cu inima.
De obicei, voi vă prefaceţi că ascultaţi în timp ce creierul vostru este într-un continuu monolog. Altfel spus, voi nu ascultaţi absolut deloc. Pentru a fi receptivă, mintea voastră trebuie să fie perfect tăcută şi atentă. Total deschisă şi nimic altceva. Atunci veţi înţelege, veţi avea revelaţia luminoasă care vă va transforma. Fără aceasta veţi rămâne distraşi şi veţi monologa. Tensiunile minţii voastre vor continua să vă preocupe şi nimic nu vă va putea fi transmis. Voi credeţi că vedeţi, şi de fapt nu vedeţi. Pretindeţi că auziţi, şi de fapt nu auziţi nimic. Christos a spus: „Cei care au ochi de văzut, să vadă. Cei care au urechi de auzit, să audă.” Era oare înconjurat de orbi şi de surzi? Bineînţeles că nu. Prin aceste cuvinte, maestrul din Galileea sublinia insuficienţa ochilor şi urechilor trupeşti. Fără tăcere interioară, fără conştiinţă pură şi vigilentă, omul suferă de cea mai gravă dintre boli, de orbirea şi surzenia spirituală. Spiritul său este închis, nimic nu îi poate fi dăruit, el nu poate primi nimic.
Vă cer să petreceţi aceste zile de disciplină spirituală (sadhana) într-o stare de profundă receptivitate. Arta „ascultării corecte” va deveni un fidel însoţitor al tuturor momentelor. Ea vă va elibera de nenumărate preocupări care risipesc zilele şi nopţile voastre. Ea vă va deschide drumul spre universul misterios în care vă scăldaţi şi vă va permite să zăriţi lumina eternă a conştiinţei. Aceea de care vă separă neliniştea voastră mentală.
Vederea corectă şi ascultarea corectă nu sunt particularităţi rezervate acestei „tabere de meditaţie”. Ele reprezintă condiţiile oricărei vieţi corecte. Realitatea sau „Dumnezeu”, dacă preferaţi acest termen, se va reflecta în voi atunci când mintea voastră va redeveni o oglindă fără pete, liniştită ca un lac nemişcat.
Simt tăcerea şi pacea coborând asupra acestei adunări. Iată-vă pregătiţi să primiţi adevărul care a tulburat sufletul meu. Inima voastră însetată şi liniştita frumuseţe a naturii care ne înconjoară mă umplu de speranţă. Voi putea vorbi. Pentru că nu totdeauna este posibil. Mi se întâmplă deseori să fiu nevoit să tac, deoarece în faţa mea nu găsesc decât minţi arogante. Nici soarele cel mai strălucitor nu poate intra într-o locuinţă în care uşile sunt ferecate iar ferestrele acoperite. Voi aţi depus armele, este un început foarte bun.
Vom începe să lucrăm de mâine dimineaţă. Înainte de aceasta trebuie să vă dau câteva indicaţii. Dacă doriţi să începeţi o sadhana şi aspiraţi la adevăr, puneţi-vă în starea de spirit a grădinarului care pregăteşte cu grijă solul pentru plantarea seminţelor. Reţineţi bine următoarele aspecte.
În primul rând: trăiţi în prezent. Rezistaţi obiceiului de a vă gândi la trecut sau la viitor. În cazul în care cedaţi, unica trăire care este importantă se va risipi şi va trece fără să vă fi adus nimic. Trecutul nu există, el este doar un efect al memoriei voastre. Viitorul este la fel de inconsistent, el este doar imaginaţie. Numai prezentul este real, viu. Adevărul nu poate fi cunoscut decât în clipă. Ca urmare, în timpul zilelor care vor urma, nu vă complăceţi nici în amintiri, nici în proiecţii. Admiteţi odată pentru totdeauna că trecutul şi viitorul sunt simple iluzii. Nimic nu este adevărat în afară de clipa pe care sunteţi pe cale să o cunoaşteţi. Trăiţi-o în mod complet, fără nici o reţinere.
În această seară, înainte de culcare, aruncaţi mantia lucrurilor trecute, lăsaţi-le să moară şi adormiţi uşori, inocenţi. Când vă veţi trezi mâine dimineaţă, veţi putea fi reînnoiţi în întregime. Bărbatul sau femeia care s-au culcat cu o seară înainte nu trebuie să se mai trezească; lăsaţi-i să se odihnească pentru totdeauna. Fiţi de acum pentru totdeauna tineri, noi, virgini.
Pentru a nu relua obişnuitul rumegat al minţii voastre despre ceea ce nu mai există sau despre ceea ce nu este încă decât virtual, trebuie să fiţi extrem de atenţi douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Este suficient să fiţi atenţi. Dacă vă observaţi mintea, aceasta va rămâne liniştită. Privirea clară şi neutră, conştiinţa ascuţită şi fermă vor distruge obişnuinţele voastre cerebrale.
În al doilea rând: fiţi naturali. Sub efectul condiţionărilor familiale şi sociale, comportamentul vostru a devenit o panoplie de măşti. În toate circumstanţele vă îmbrăcaţi cu o mantie de ipocrizie, fiinţa voastră reală v-a devenit încetul cu încetul, străină.
Lepădaţi măştile, nu ne aflăm aici pentru a interpreta o piesă de teatru, ci pentru a afla cine suntem cu adevărat. Asemenea actorului sau actriţei care ies din scenă, demachiaţi-vă, scoateţi-vă masca pentru câteva zile, aruncaţi toate aceste lucruri. Lăsaţi să ţâşnească în mod spontan ceea ce există în mod fundamental în voi. Calea, sadhana se va dezvolta pe măsură ce modul vostru de viaţă devine simplu şi natural. În aceste momente propice, daţi-vă seama că voi nu aveţi nici o calitate, nici o profesie, nici un statut. Eliberaţi-vă de toate definiţiile sociale care v-au fost lipite pe spate şi care v-au rigidizat. Voi sunteţi ceea ce sunteţi, pur şi simplu. O fiinţă umană obişnuită, fără nume, fără familie, fără prerogative, fără măreţie sau josnicie deosebită. Învăţaţi să trăiţi ca un bărbat sau ca o femeie oarecare, căci în realitate sunteţi aşa cum sunteţi.
În al treilea rând: în timpul acestei perioade de meditaţie, rămâneţi detaşaţi. Naşterea voastră este un eveniment solitar. În general fiinţa umană se teme de izolare. Dacă nu este înconjurată de alte fiinţe, se refugiază în mulţimea adăpostită în mintea sa. Feriţi-vă de toate acestea. Nu permiteţi nici unui lucru sau unei persoane să se încrusteze în voi. În exterior, de asemenea, fiţi singuri în timpul acestor câteva zile. Refuzaţi orice contact. În vârtejul relaţiilor voastre zilnice, voi vă simţiţi pierduţi. Prietenii voştri, duşmanii voştri, tatăl, soţia, copiii voştri sunt ca o hoardă care vă calcă în picioare propria identitate, nelăsându-vă nici o şansă să cunoaşteţi ceea ce sunteţi în realitate.
Aţi încercat vreodată să cunoaşteţi cine sunteţi în afara acestei reţele care vă leagă de alţii? Vi s-a întâmplat vreodată să desfaceţi nodurile şi să vă descoperiţi foarte diferiţi de rolul pe care îl jucaţi în scenariul colectiv? Izolându-vă, veţi afla că de fapt nu sunteţi nici fiu, nici tată, nici mamă, nici soţ sau soţie, după cum nu sunteţi nici prietenul sau duşmanul nu ştiu cui. Ceea ce rămâne în acest caz este fiinţa voastră reală. Ceea ce rămâne este Sinele vostru. Fiţi Acela, într-o singurătate desăvârşită. Dacă puneţi în practică aceste trei sfaturi, veţi obţine starea de spirit indispensabilă pentru sadhana şi pentru realizarea păcii, a adevărului. Corelat cu cele trei sfaturi de mai sus, doresc să vă explic două tehnici de meditaţie ce vor fi aplicate diferit.
Prima este potrivită pentru a fi aplicată dimineaţa. Aşezaţi-vă cu coloana vertebrală şi ceafa în poziţie perfect verticală, cu ochii închişi. Gura trebuie să fie închisă, iar limba lipită de cerul gurii. Respiraţi lent, profund. Concentraţi-vă asupra ombilicului. Fiţi atenţi la uşorul tremur pe care respiraţia abdominală îl va provoca în regiunea ombilicală. Este tot ce aveţi de făcut. Acest fapt linişteşte mintea, domoleşte gândurile. Plecând de la această stare de calm, puteţi merge mai departe în voi înşivă.
Cealaltă meditaţie se practică seara. Întindeţi-vă pe podea. Închideţi ochii şi lăsaţi-vă cuprinşi de relaxare. Spuneţi-vă timp de două minute că respiraţia voastră devine lentă şi regulată. Ea se va supune. Apoi spuneţi-vă că mişcarea gândurilor voastre devine mai lentă, că se opreşte. Această autosugestie va provoca o relaxare totală a organismului vostru. Când mintea voastră va fi perfect calmă, deveniţi martorul atent al fiinţei voastre lăuntrice, observaţi totul cu o conştiinţă vigilentă. Această „privire” neutră şi tăcută vă va revela pe voi, vouă înşivă.
Meditaţi astfel dimineaţa şi seara, însă nu vă ataşaţi prea mult de aceste tehnici, acestea nu sunt decât stratageme. Ele vă vor ajuta să vă liniştiţi mintea, însă va trebui să le abandonaţi într-o bună zi, la fel cum părăsim scara pe care am urcat. Meditaţia este împlinită atunci când nu mai ai nevoie de ea. Acest stadiu este acela de samadhi, stadiul conştiinţei totale. A venit noaptea, cerul este plin de stele. Plantele şi animalele s-au culcat. Vom face şi noi la fel. Somnul profund, fără vise ne duce la porţile paradisului. Este starea de samadhi spontan, inconştient, pe care natura l-a prevăzut pentru noi. Meditaţia vă poate aduce aceeaşi beatitudine, însă de această dată conştient. Diferenţa este enormă. În starea de samadhi inconştient, sunteţi adormiţi. În starea de samadhi conştient, sunteţi complet treji. Să mergem la culcare sperând că vom obţine plenitudinea. Speranţa însoţită de o hotărâre fermă şi de eforturi conştiente este întotdeauna realizată.
Fie ca divinul să vegheze în voi.
CINE SUNT EU?
Sunt încântat să vă regăsesc. Iată-ne adunaţi pentru a merge spre divin, pentru a cunoaşte adevărul, într-un cuvânt pentru a descoperi ceea ce suntem. Vă pun o întrebare: lucrul pe care îl căutaţi, este oare separat de voi? Puteţi să plecaţi în căutarea a ceea ce se găseşte altundeva, dar acest lucru este oare posibil atunci când e vorba de identitatea voastră profundă? Nicidecum, pentru că acela care caută şi acela care este căutat sunt una şi aceeaşi fiinţă. Puteţi scotoci întregul univers fără să vă găsiţi nicicând pe voi înşivă. Vă veţi îndepărta tot mai mult de scopul vostru. Dacă doriţi obiecte materiale, trebuie să vă adresaţi la ceea ce vă înconjoară, însă dacă doriţi să ştiţi ceea ce sunteţi, trebuie să fiţi calmi, imperturbabili şi să renunţaţi la orice căutare. Fiinţa voastră reală nu se va revela decât în calmul total, în vidul perfect al spiritului.
Nu uitaţi că orice explorare implică un stimulent, o tensiune şi că ea este transformată de interes. Dorinţa egocentrică arată că vreţi să deveniţi „cineva” sau să cuceriţi ceva. Sufletul este inaccesibil acestor demersuri pasionale. Cum să-l capturăm? El este aici dintotdeauna. El este ceea ce voi sunteţi, el este „eul” vostru profund, Sinele oricărui bărbat sau al oricărei femei. Dorinţa şi sufletul sunt orientate în direcţii diametral opuse. Faptul de a vă cunoaşte identitatea divină este cu putinţă, însă nu faceţi din aceasta un obiect al dorinţei. Orice dorinţă este profană şi „creează” lumea. Spiritualitatea înseamnă absenţa dorinţei. Faptul că fugiţi după bani, după sfinţenie, după putere sau după Grădina Edenului, după plăcerile trupului sau după eliberarea finală, este acelaşi lucru. Voinţa de a poseda, în mod invariabil, ignoranţă şi sclavie.
Nu vă cer să aspiraţi la divin, ci să observaţi corect natura dorinţei, deoarece cunoaşterea eliberează. Privind cu luciditate ce este pasiunea, veţi vedea caracterul ei dureros şi ucigător. Cine s-ar expune aşadar în mod deliberat la ceea ce îl face să sufere? Atunci când emoţiile şi ambiţiile nu ne mai tulbură, o mare pace ne invadează, şi putem face experienţa a ceea ce suntem în realitate. Sufletul vorbeşte atunci când patima tace. Insist să nu tânjiţi după absolut, ci să înţelegeţi ce este dorinţa pentru a scăpa de ea. Atman, sufletul, va apare în mod spontan.
Ce este religia? Religia, dharma, nu are nici o legătură cu gândirea, cu intelectul. Religia este „non-mental”, este o „ne-făptuire”. A reflecta este o ocupaţie filozofică care generează rezultate, concluzii, însă niciodată o satisfacţie durabilă. Dharma este mulţumire. Logica este procesul de elaborare a gândurilor. Beatitudinea sau samadhi vă face să ajungeţi la bucuria şi la pacea adevărată. Ea este fructul vidului – shunya – şi al conştiinţei – chitanya – . Trebuie ca mintea să fie în acelaşi timp golită de gânduri şi extrem de vigilentă pentru ca adevărul să se manifeste. Viaţa este atunci total transfigurată.
Starea de samadhi se atinge prin meditaţie. Totuşi, nu confundaţi meditaţia despre care vorbesc eu cu ceea ce acest termen desemnează în limbajul curent. A gândi, fie că vă gândiţi la Dumnezeu, fie că vă gândiţi la altceva, nu înseamnă a medita. În realitate, gândurile nu vă aparţin, ele nu sunt „voi”. Ele sunt, toate, produse de ceva ce nu este Sinele, eul vostru profund, esenţa voastră divină. Ele traduc o interacţiune între voi şi lumea materială. A te gândi la sine este imposibil, deoarece orice reflecţie introduce o dualitate, o fragmentare a realităţii în obiecte observate şi observator. Pentru a ajunge să experimentaţi realul nedivizat, pentru a fi conştienţi de ceea ce sunteţi în mod etern, există un mijloc: meditaţia.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu