miercuri, 18 noiembrie 2015

Mabel Katz - Afirmații și vizualizări

Așa cum spun Legea Atracției și Ho’oponopono, suntem 100% responsabili pentru realitatea noastră. Cum suntem responsabili? Suntem responsabili pentru gândurile care determină destinul nostru.
Gândurile noastre sunt controlate în principal de amintirile din subconștientul nostru. Știați că 90% din amintirile noastre provin de la strămoșii noștri și că le tot acumulăm de veacuri? De aceea, situația în care ne aflăm într-un anumit moment, de multe ori, nu are nimic de-a face cu gândurile din acel moment.
Știai că ești conștient doar de 15 biți de informație pe secundă, când de fapt tu rulezi 11 milioane de biți de informație în fiecare secundă? Aceste 11.000.000 de biți de informație sunt amintiri din trecut pe care le-ai stocat și sunt cele care îți controleaza deciziile, opiniile, judecățile, așteptările și temerile – toate aceste lucruri care te trag înapoi de la a ajunge la adevăratul tău potențial și pacea interioară.
Când facem afirmații și vizualizări, manipulăm cei 15 biți de informație de care suntem conștienți! Acești 15 biți cred că știu ce este corect și perfect! În Ho’oponopono învățăm să să ne detașăm și să-i dăm voie lui Dumnezeu. Curățarea Ho’oponopono ne deschide către bunătatea universului lui Dumnezeu și funcționează cu cei 11 milioane de biți de care noi nu suntem conștienți. Când ne detașăm de situații și dăm permisiunea, Dumnezeu poate transforma aceste situații pentru noi, fără să fie nevoie ca noi să știm sau să înțelegem cum funcționează!
Aceasta este ceea ce a descoperit Joe Vitale când a găsit Ho’oponopono, și acesta este motivul pentru care a spus: “Ho’oponopono este dincolo de Legea Atracției”. Afirmațiile sunt un mod de a-i spune lui Dumnezeu ce să facă pentru noi, ca și cum noi am ști mai bine decât El ce este corect și perfect pentru noi. Practicând curățarea Ho’oponopono, îi dăm permisiunea lui Dumnezeu, care știe mai bine, să manifeste în viețile noastre ceea ce este corect și perfect pentru noi.
Deci, lasă-mă să te întreb asta: vrem să-i afirmăm lui Dumnezeu că noi știm mai bine decât El, sau vrem să ne detașăm și să-i dăm permisiunea să ne aducă ceea ce este corect și perfect pentru noi?
Chiar și o boală este o binecuvântare deghizată. De multe ori, o durere ar putea fi o modalitate de a te detașa de amintiri, deoarece corpul nostru este format de asemenea din amintiri! Iubesc durerea și boala. Spun „Te iubesc!” ca o modalitate de a mă detașa și a-i da voie lui Dumnezeu să vindece. Nu spun asta ca să dispară durerea sau boala, ci pentru a putea fi în pace chiar dacă sunt bolnav.
Vezi tu, Dumnezeu ar putea face ceva diferit de fiecare dată când te detașezi și spui “Mulțumesc!” și “Te iubesc!”, pentru că Dumnezeu știe ceea ce este corect și perfect pentru tine în acel moment. Trebuie doar să spui. Asta e tot. Trebuie să dai permisiunea în loc să te gândești că TU o să rezolvi problema!
Același lucru este valabil și în cazul vizualizării. Dumnezeu este cel care creează atunci când folosești oricare dintre uneltele Ho’oponopono. Dacă poți vedea lucrarea lui Dumnezeu, dacă poți vedea transformarea, este foarte bine. Dar nu tu ești cel care face asta. Treaba ta este doar să spui, și apoi să-l lași pe Dumnezeu să fie Cel care creează. Dumnezeu este cel care va aduce tot ce este corect și perfect, și nu are nevoie de tine să-i dai instrucțiuni despre ce culori să folosească, cum se face, sau care ar trebui să fie rezultatele.
Din nou, afirmațiile și vizualizările sunt modul nostru arogant de gândire cu cei 15 biți de informație de care suntem conștienți, considerând că noi știm mai bine decât Dumnezeu și El are nevoie de noi să-L îndrumăm.
Rev Michael Beckwith spune că afirmațiile sunt ca lucrurile de grădiniță. Ne trezim, ne jucăm cu ele, și ne dăm seama că suntem atât de puternici. Acum am absolvit și putem fi noi înșine. Asta este treaba noastră, să fim. Când doar ești, ești în flux, și îi dai voie Universului să te ghideze, să te protejeze și să te pună în locul potrivit la momentul potrivit. Sună familiar?
Așa cum vă spun întotdeauna, trebuie să faci ceea ce funcționează pentru tine. Nu am nici o îndoială că afirmațiile și vizualizările pot funcționa. Suntem atât de puternici. Putem crea cu gândurile noastre. Dar, nu ar fi mai bine și mai ușor să spui “Mulțumesc!” și “Te iubesc!”, să te detașezi și să-i dai permisiunea lui Dumnezeu, care ne-a creat și ne cunoaște mai bine decât oricine altcineva?
Ei bine, tot ce vă pot spune este că astăzi am mult mai mult decât aș fi putut cere vreodată. În toate visele mele nu mi-aș fi imaginat vreodată viața pe care o trăiesc acum.
Vrei să te eliberezi? Atunci, dă-i permisiunea lui Dumnezeu, care știe mai bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu