luni, 30 martie 2015

Expertul NASA Clark McClelland declara ca a fost martorul unui contact oficial cu alte fiinte

Clark on Veritas RadioUltimii ani au fost marcati de foarte multe dezvaluiri. Dezvaluiri care par sa fie combatute din ce in ce mai greu de catre agentiile americane. O asemenea dezvaluire este si cea a lui Clark McClelland, care a declarat faptul că a fost martorul unui eveniment extraordinar.
Clarck McClelland este un individ controversat, acesta a declarat ca a lucrat la NASA ca inginer aerospațial  timp de 35 de ani, din 1958 până în 1992. Acesta a mai declarat ca el este printre singurii care a vazut cu ochii lui forme de viata extraterestre.
Prin intermediul site-ului sau http://www.stargate-chronicles.com/ afirma că, în timp ce monitoriza o misiune top secretă, în calitate de tehnician, de la centrul de control, a putut să observe, timp de un minut și șapte secunde, o entitate extraterestra care stătea în poziție verticală pe naveta spatiala și gesticula, parand sa dea instrucțiuni astronauților, care, la randul lor, încercau să remedieze o defecțiune majoră.
NASA a reactionat la aceste afirmatii incendiare spunand sec - "delireaza".

sursa: http://www.realitatea.net/

sâmbătă, 28 martie 2015

Forta sexuala - Omraam Mikhael Aivanhov

  • Orice act sexual are loc cu degajare de energie.
  • Cuplul obisnuit are o sexualitate pur biologica, iar energia indragostitilor ajunge sa hraneasca spiritele inferioare, elementalii. In consecinta, spiritele inferioare se localizeaza in preajma acestui cuplu. Cuplul pierde energie la fiecare act sexual si implicit decade, imbatraneste; in aura partenerilor, vor ajunge sa domine culorile terne, mai ales rosul murdar.
    "La originea tutoror nenorocirilor omenirii, sta iubirea inferioara a barbatilor si femeilor.[...] Fiindca ei furnizeaza astfel materiale tuturor spiritelor dornice sa faca rau umanitatii, ei le hranesc, ei le intaresc."
    Omraam Mikhael Aivanhov - "Forta sexuala sau Balaurul inaripat"
  • Alternativa este cuplul spiritualizat, care mentine continuu legatura cu Tatal Ceresc si Mama Divina. Un asemenea cuplu ajunge sa fie intarit, intinerit, fericit. In aura partenerilor, predomina culorile frumoase, luminoase.
    "Adevarata iubire este o stare de constiinta."

    "Una dintre metodele acestui tantrism este aceea de a invata sa iubesti fara sa astepti sa fii la randul tau iubit fiindca atunci devii liber si poti face multe lucruri cu aceasta libertate."

    "Un Maestru adevarat nu se lipseste de nimic: mananca, bea, respira, iubeste dar in regiuni, in stari de constiinta necunoscute omului obisnuit."

    Omraam Mikhael Aivanhov - "Forta sexuala sau Balaurul inaripat"
  • Energia sexuala nu trebuie pierduta sau reprimata. Este o energie sacra, iar cea mai buna solutie este cultivarea sa. Fiecare scoala ezoterica acorda atentie cultivarii energiei sexuale.
  • Cultivarea energiei sexuale e prezentata alegoric in mituri si povesti:
    • Mitul lui Tezeu
      • Minotaurul = reprezentarea fortei sexuale
      • Labirintul = corpul fizic
      • Ariadna = sufletul superior, ce il conduce pe om spre victorie
    • Povesti
      • Printesa rapita = sufletul tinut prizonier de catre forta sexuala stapanita prost
      • Cavalerul = spiritul barbatului
      • Balaurul = forta sexuala; cand balaurul e invins, ii serveste cuplului pentru a calatori in spatiu
      • Arma cavalerului = stiinta stapanirii fortei sexuale
    • Ulise, Parsifal il reprezinta pe initiatul ce intalneste tentatii in calea sa. Daca se opreste, isi pierde viata. Ajuns la capat, primeste totul (odihna, hrana, iubirea).

vineri, 27 martie 2015

Conspiratia energiei - Povestea unei inventii revolutionare

prof._univ_._dr_._Victor_Hagiu_(4)_.JPGEnergia reprezinta baza economiei si a dezvoltarii societatii umane. Avem nevoie de energie si din pacate toate sursele energetice sunt controlate de o mana de oameni care pare sa detina totul.
O poveste uimitoare, dar si foarte graitoare, in ceea ce priveste conspiratia energiei, este cea a profesorului universitar iesean Victor Hagiu, unul dintre cei mai importanti oameni din mediul academic iesean si care a activat la Facultatea de Constructii de la Universitatea Tehnica(UTIGheorghe Asachi.
Victor Hagiu este un om inovator, acesta si-a investit proprii bani pentru a dezvolta o inovatie speciala legata de modul in care poate fi obtinut un combustibil ecologic. "In ultimul timp, unul din lucrurile de care m-am ocupat tine de agri-peleti. Avand in vedere ca vorbim de cantitati imense de reziduuri agricole, care inseamna paie, betele de la porumb sau de la floarea-soarelui, care au o putere calorica mai mare cu 50 la suta decat a lemnului, m-am apucat de cercetat posibilitatea unei dezvoltari tehnologice pe acest plan. Si, atunci, chiar m-am apucat sa fac tot felul de combinantii iar, in final, cel mai bun a fost cel din paie si bete de la floarea-soarelui. Ca sa fac toata aceasta treaba si pentru a trece de la teorie la practica am gasit chiar si o firma din Lituania, dispusa sa-mi aplice inventia Tot lantul de utilaje ar fi costat doar undeva la 200 mii euro. Eu am facut tot proiectul pentru ca aceasta treaba sa mearga, insa cei pe care m-am bazat m-au pacalit si dezamagit, aici fiind vorba inclusiv de politiciei locali", a declarat Victor Hagiu.
Conform lui Victor Hagiu lucrurile nu se vor opri aici: "Eu am muncit un an si jumatate pentru a obtine acest combustibil si nu ma voi lasa, acum... Ganditi-va ca, la acest moment, pe piata pretul per kilogram al agri-peletilor ar putea fi chiar sub 20 bani, asta la poarta fabricii.... Aici vorbim de folosirea lor la alimentarea scolilor sau spitalelor, in special din mediul rural. Totusi, el ar putea fi folosit si la nivel de municipiu Iasi numai ca ar trebui sa fie refacute acele vechi centrale de bloc sau de cartier care existau odata. Acum, eu tot astept si sper la faptul ca Uniunea Europeana vorbeste de tehnologii prin care sa renunte la utilizarea combustibililor fosili... Tehnologia mea ar inlocui cel putin jumatate din combustibilii obtinuti acum pe gaz. Stiti, am fost inclusiv in Germania, loc unde oamenii au fost impresionati de ceea ce am putut sa dezvolt eu ca inovatie. Si chiar m-am dedicat total acestui lucru si am vrut sa trec dincolo de teorie si sa pun in practica inventia mea numai ca anumite interese s-au opus acestui lucru... Asta nu inseamna ca ma voi opri aici..."
Profesorul Victor Hagiu are de ani buni propria sa firma intitulata Sentis. Hagiu a participat cu aceasta firma la primul Targ International de Sisteme Energetice pe baza de Surse de Regenerare.
Victor Hagiu este un adevarat inventator, acesta a mai realizat sistem modern in constructii, realizand supra-etajarea unei cladiri. Acest fapt s-a intamplat in anul 1999, atunci cand a brevetat si realizat acest sistem de supraetajare cu doua niveluri a unui camin din municipiul Iasi din zona pasarelei Alexandru cel Bun. 
Acesta si-a creat in propria locuinta un sistem care ii ofera independenta energetica de tip LOLIe. Insa, acesta este obligat sa plateasca, pentru al saptelea an consecutiv,  energia pe care el o produce. 
Aceasta poveste extraordinara aparuta in http://www.bzi.ro/ ne pune in fata unor probleme care sunt o obisnuinta nefasta in lumea aceasta. Orice inventie energetica semnificativa este trasa pe linie moarta prin diferite procedee birocratice sau prin implicarea unor autoritati din interiorul institutiilor publice locale. Astfel, sistemul energetic ramane captivul unor mecanisme antice si costisitoare, dar care sunt perfecte pentru controlul maselor.

sursa articol si foto: http://www.bzi.ro/

miercuri, 25 martie 2015

Descoperire importanta facuta in lacul Bicaz

Descoperirea a fost facuta in lacul Bicaz, la o adancime de 30 m si pare a fi una dintre cele mai importantante din acest an. Un grup de salvamontisti s-a scufundat pentru a recupera un instrument scapat in apa. Accidental, salvamontistii au descoperit niste lespezi ce prezentau o serie de inscriptii pe toata suprafata lor.
La inceput s-a crezut ca lespezile cu pricina ar fi fost ramasitele locuintelor satului peste care s-a format lacul Bicaz acum 53 de ani in urma. Dar dupa ce s-au analizat inscriptiile s-a cazut de acord ca acestea au o varsta si o origine necunoscuta.
“Ne-am imaginat ca ar fi vorba de un cimitir vechi. Am pozat inscriptiile  pentru ca lespezile de piatra sunt foarte greu de adus la suprafata. Comparand simbolurile cu cele din istorie ne-am dat seama ca cel putin doua provin din scrierea pe lazga, considerata printre primele scrieri din lume datand in urma cu 10.000 de ani”, a declarat Raul Papalicef, seful directiei Salvamont Neamt.
Pentru a se afla cu excatitate despre ce inscriptii este vorba, imaginile captate subacvatic vor fi predate unor istorici si muzeografi.

sursa foto si articol: http://turism.bzi.ro/

marți, 24 martie 2015

Ce vrea Dumnezeu?

“Dumnezeu NU vrea nimic, deoarece El este Viata , deci are si este TOT ce si-ar dori.
Noi toti suntem UNA cu Dumnezeu.
Dumnezeu: “Vrerea mea pentru voi este vrerea voastra pentru voi”.
Atunci care este scopul de a avea un Dumnezeu?
Scopul de a-L avea pe Dumnezeu este de a putea sa-l folosim!
Scopul de a avea un Dumnezeu este de a folosi esenta si energia care este Dumnezeu si care este Viata intr-un fel care iti permite sa creezi propria ta experienta, adica sa devii Creator dupa chipul si asemanarea Lui.
                                (Iisus:”Eu si Tatal Una suntem” Ioan(10/30)
                                 “Eu sunt in Tatal si Tatal este in mine”)

Cum sa-L folosim pe Dumnezeu?
E simplu: gind-cuvint-fapta. Acestea sunt cele trei unelte ale Creatiei, si sunt perfecte, sunt marete si foarte eficiente. Ceea ce gindim, ceea ce spunem si ceea ce facem este modul in care il folosim pe Dumnezeu! Gindeste numai la ce vrei sa experimentezi, spune numai ceea ce vrei sa existe cu adevarat, fa numai ce alegi sa demonstrezi ca fiind realitatea ta cea mai mareata. Adevaratul sens al Liberului Arbitru este totala eliminare a limitarilor de orice fel si faptul, ca fiind UNA cu Dumnezeu, noi suntem liberi sa cream  absolut ORICE vrem!
Cum lucreaza Dumnezeu?
Cind vrei ceva anume, incearca sa afli ce trairi iti imaginezi ca vei avea daca ai obtinut acel lucru. Deoarece intotdeauna Sufletul tau cauta o experienta interioara si nu una din afara ta.Tot ceea ce noi cautam sunt trairile si acestea sunt toate in interiorul nostru, in orice moment. Iar prin sentimente experimentam toate evenimentele exterioare.Sentimentele reprezinta o unealta minunata a creierului care nu au fost folosite eficient de catre oameni. Majoritatea oamenilor isi petrec viata reactionind la sentimente in loc sa foloseasca sentimentele in Creatie.
Datorita felului in care am fost construiti de Dumnezeu, (adica datorita modului in care este Dumnezeu), orice sentiment poate fi trait fara existenta unui eveniment stimulator ce vine din afara.Acesta este cel mai maret secret al vietii. Acesta este modul in care lucreaza Dumnezeu.
Crearea unei trairi in interiorul nostru poate crea un eveniment in afara noastra.
Primul nivel este acela de a decide tu, in mod constient, cum anume hotarasti sa simti in privinta anumitor lucruri. Al doilea nivel este sa decizi constient cum anume hotarasti sa exprimi anumite simtaminte pe care le ai , fie ca alegi acele simtaminte in mod deliberat,sau nu. Acest mecanism pe doua nivele este instrumentul instrumentelor de creatie.
Astfel: in momentele de mari decizii in viata ar fi benefic sa patrundem adinc in interiorul nostru si sa privim adevaratele simtaminte. Acolo se afla adevarul nostru si nu in emotiile noastre. Emotiile sunt manifestari mentale si fizice a simtamintelor, dupa ce mintea a trecut prin ele cu nesfirsite analize...Mintea nu are habar de simtaminte si trairi. Doar inima noastra stie! Mintea doar crede ca stie...asa ca vine cu tot felul de raspunsuri...unele sunt in armonie cu simtamintele, altele nu. Din aceasta perspectiva, cuvintele isi schimba forma, nu mai sunt de incredere, se destrama...
Concluzie: Dumnezeu fiinteaza prin ceea ce Dumnezeu este. A Fiinta si A FI este un singur lucru. Exista un singur Dumnezeu: NOI, adica TOT ceea ce este!”

 (fragmente din cartea « Ce vrea Dumnezeu? » – de Neale Donald Walsch)    sursa: http://www.humanitysteam.ro/

luni, 23 martie 2015

Conştiinţa extinsă dincolo de creierul uman


Conştiinţa ca percepţie subiectivă nu începe la creier, ci la nivelul receptorilor din periferie, care sunt porţi de intrare ale informaţiilor. Acestea sunt trimise spre creier, unde sunt transformate în procese de conştiinţă. Dacă privim la microscop un receptor din periferia corpului nostru, rămânem uimiţi de sim­plitatea structurii acestuia. Şi totuşi, aceşti receptori sunt capabili să recunoască tipul de stimuli specifici lor dintr-o mulţime de alţii, dar mai ales au inteli­genta capacitate de a transforma stimulul respectiv în biocurenţi modulaţi în frecvenţă. Codifică deci sub această formă toate genurile de stimuli cu care corpul nostru vine în contact: cald, rece, durere, gust, auz, imagini, lumini, stimuli erotici etc. Ajunşi în creier, astfel codificaţi, sunt decodificaţi în arii spe­cifice fiecărui tip de stimuli. în funcţie de conţinutul lor, informaţiile primite devin simple gânduri, acte reflexe, elaborări de idei, meditaţii sau stârnesc, prin participarea creierului limbic, emoţii şi sentimente.

Dacă, după cum am discutat deja, este inevita­bil ca fiecare celulă să-şi aibă inteligenta sa, se poate deduce că inteligenţa noastră este şi o însumare a inteligenţei tuturor celulelor din corpul nostru. Ca urmare, putem spune că în actul de exprimare a con­ştiinţei participă nu numai creierul, ci întregul nostru corp.
Din logica receptării informaţiei şi din stu­diile cu RMN(f) (Rezonanţa Magnetică Nucleară funcţională), deducem că un act conştient presupune activarea şi deci participarea multor zone din creier. Susan Greenfield ne spune că vederea poate activa peste 30 de arii ale creierului, ceea ce presupune ca fiecare arie să îndeplinească mai mult de o singură funcţie. Ştim bine fenomenul din mecanismele de recuperare de către creier a unor funcţii pierdute prin invalidare. Alte arii din creier preiau sarcina recupe­rării în cazul celor lezate.
Nu sunt primul care face această observaţie: există o unitate funcţională şi o coerenţă a conştiinţei, în ciuda multitudinii de arii disparate, de circuite nervoase întortocheate şi conexiuni. Noi doar gândim, Ştim că suntem, uneori putem fi în meditaţie într-o linişte profundă.  Nu  simţim şi nu auzim nimic. Creierul este probabil cel mai silenţios sistem din natură. Funcţionează fără zgomot. Cine dă această unitate conştiinţei? Există o altă instanţă care se folo­seşte de creier? - se întreabă unii cercetători.
Concepţia neurofiziologică actuală, în virtutea căreia conştiinţa este redusă la procesele fizico-chimice din creier, are mari dificultăţi în a-şi găsi un consens cu conceptele confirmate experimental ale fizicii cuan­tice, cu experienţele psihologiei transpersonale, ale morţii clinice, cu stările intermediare sau modificate ale conştiinţei, cu liberul arbitru, cu intuiţia, efectul placebo, pulsiunile inconştiente, obsesiile, fobiile, visul anticipativ, vindecările prin tehnici spirituale, telepatia, clarvederea - fenomene studiate şi confir­mate deja în cadru ştiinţific instituţionalizat. Până acum, ştiinţa oficială s-a folosit de „briciul lui Occam". A tăiat de pe listă tot ce nu putea explica sau le-a taxat ca neştiinţifice. Dar a nega „ceva" nu înseamnă obli­gatoriu că acel „ceva" nu există.
Fizica cuantică pune presant întrebarea asupra naturii conştiinţei atâta vreme cât doi electroni pereche îşi schimbă instantaneu spinul, indiferent de distanţa la care sunt situaţi unul de altul, sau doi fotoni gemeni se regăsesc imediat după ce au fost expediaţi la dis­tanţă şi în sens opus, ca şi cum „ar şti" unul de altul, ca şi cum ar avea o conştiinţă. Ilya Prigogine, distins cu Premiul Nobel pentru studiul structurilor disipative, ne spune că chiar şi într-un sistem fizic moleculele se aşază într-o anumită ordine ca şi cum ar şti poziţia tuturor celorlalte.
În consecinţă, nu avem încă o teorie generală satisfăcătoare privind funcţionarea creierului.
M-a frapat dintotdeauna continuitatea con­ştiinţei noastre, care nu poate fi explicată, cel puţin satisfăcător, dacă o reducem la substratul său neuro­nal. Spuneam că fiecare informaţie nouă îşi conectează propria sa reţea neuronală, ceea ce ar presupune o percepţie discontinuă. Noi percepem însă, graţie conştiinţei care pare să aibă un rol unificator, o lume continuă, ca într-o peliculă cinematografică în care nu sesizăm succesiunea cadrelor fixe.
Am mai abordat acest aspect, spunând că noi nu vedem lumea la nivel de atomi, molecule, sinapse şi reţele neuronale, ci ni s-a dat, ca miracol al conştiin­ţei, capacitatea de a vedea o lume coerentă, în acord cu ideile noastre despre ea şi nu aşa cum este realitatea sa ultimă. Trebuie să explic mirarea mea prin aceea că celelalte animale nu percep lumea aidoma nouă, ci fie mai mult, fie mai puţin decât noi, în funcţie de trebu­inţele cerute de existenţa lor.
O altă întrebare care mi se pare a fi foarte per­tinentă este: de ce avem o opinie diferită despre lume, de vreme ce uzăm aceleaşi mecanisme de funcţionare a creierului? La acelaşi substrat biochimic şi electro-fiziologic, prin care este procesată o informaţie, ne formăm o impresie individualizată, diferită de la om la om. Este evident că instanţa care conferă un sens diferit informaţiei nu poate fi decât conştiinţa care îşi pune amprenta subiectivă, uneori foarte departe de realitatea obiectivă. Am mai spus, în acest subiec­tivism intervin educaţia, interesele momentului, Opacitatea de înţelegere şi mentalitatea vremii condi­ţionată social.
O altă contradicţie. Studiile din domeniul ştiinţe­lor neurocognitive sugerează că iniţiativa în activitatea creierului îi aparţine conştiinţei şi nu creierului. Este instanţa Eului cea care decide să tacă, să vorbească, să întreprindă o acţiune sau nu. Vorbeşte creierul fără noi vreodată? Se spune că numai gura! Este adevărat că suntem asaltaţi de multe gânduri pe care, din nou, nu ştim cine le trimite, însă cel ce le pune stavilă, dacă vrea, este tot Eul nostru. Dar gândirea concomitentă, care adesea ne parazitează insistent sustrăgându-ne de la ceea ce dorim cu adevărat să facem, să gândim, venind fără voinţa noastră, cum s-o explicăm?
Un alt aspect şi mai frapant. Măsurători riguroase ale timpului în care sunt activate diferite arii din creier par să arate că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă conştientizarea lor. Cercetătoarea franceză Angela Sirigu ne spune că decizia de executare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi informată conştiinţa. Vasodilataţia care aduce în aria motorie, de comandă a mişcării, glucoza şi oxigenul necesare, pregătirea pentru acţiune deci, precede intenţia con­ştientă de execuţie. Când decizia de mişcare devine conştientă, liberul nostru arbitru mai are la dispozi­ţie doar câteva miimi de secundă să spună „da" sau „nu". Dispunem de libertatea de a refuza sau accepta decizia creierului, ne spune cercetătoarea citată.
Dar cine este instanţa care „dispune", care are decizia ultimă, dacă aceasta nu-i aparţine creierului? Nu este doar un artificiu de limbaj, este o realitate.
Aceeaşi observaţie de discordanţă între timpul de reacţie al creierului şi cel de conştientizare o sesizează si neurologul Benjamin Libet (1994). El constată că undele cerebrale sunt amorsate cu o treime de secundă înainte ca subiectul studiat să ia o decizie conştientă.
S-au constatat, de asemenea, în alte studii, modificări vegetative, care sunt specifice emoţiilor, declanşate în fracţiuni de secundă înainte de a fi expuşi unei emoţii. Mai mult, s-a observat că aceste modificări vegetative la emoţii au putut fi declan­şate anticipat la subiecţii studiaţi în laborator chiar şi în situaţia în care un emiţător se afla la distanţa de mii de kilometri de receptori.
Iniţiativa creierului care ar precede voinţa noastră de a acţiona ridică întrebarea dacă „gândim" sau suntem „gândiţi".
Dacă este logic să admitem că o masă anatomică, aşa cum este şi creierul nostru, nu se poate activa singură, fără un impuls venit, mai ales când acesta are un conţinut cognitiv, trebuie să găsim o explicaţie fenomenului. Mintea noastră sau conştiinţa nu func­ţionează doar la nivel de conştient. Personal, cred că putem distinge o conştiinţă operaţională a deciziilor conştiente, implicată atât la nivel subiectiv, cât şi rela­ţional cu semenii, şi o conştiinţă implicată la nivel de inconştient, purtătoare a Sinelui sau Eului esenţial, în care sunt depozitate arhetipurile, arhiva cu toate informaţiile referitoare la propriul destin, în strânsă rezonantă cu cel cosmic. Programele tuturor funcţii­lor vegetative, inteligenţa celulară sunt la acelaşi nivel Prezente.
La acest nivel al „conştiinţei inconştiente" cred că sunt înregistrate toate engramele evenimentelor trăite în timpul vieţii sau poate... chiar al vieţilor (!). Avem suficient de multe argumente pentru a afirma că nimic din ceea ce intră în câmpul memoriei noastre nu se uită! Pierdem doar neuronii care sunt nece­sari pentru a evoca informaţiile stocate. Vom aborda subiectul la alt capitol.
Cred că ceea ce activează creierul asemenea unui „presentiment", înainte de a deveni un act con­ştient, este segmentul moştenit al conştiinţei care funcţionează ca un Eu esenţial, ca ghid şi „martor al eternităţii", cum îi spunea Henriette Yvonne Stahl în romanul său cu acelaşi nume. La acest nivel pare să fie o altă cunoaştere, o „preştiinţă", şi nu sunt rare cazu­rile în care prin vis sau, pur şi simplu, prin venirea ca o străfulgerare în conştiinţă a informaţiei necesare au fost prevenite evenimente grave. Vom discuta mai mult subiectul pe parcursul lucrării.
Un solid argument împotriva ideii că mintea poate fi redusă la reacţiile biochimice care au loc în creier îl constituie observaţia că, aidoma reacţiilor chimice, conştiinţa ar trebui să fie univoc univectorial şi linear orientată. Ori gândirea noastră este nelineară şi plurivectorială. Intenţionăm să facem ceva, apoi renunţăm, iar revenim etc. Nimic nu este mai mobil decât mintea omenească. Dacă mintea noastră ar funcţiona doar linear, într-un singur sens, aşa cum se petrece în orice reacţie chimică, liberul nostru arbitru ar fi exclus. Ar trebui să gândim ca un automat, după cum ne-ar dicta genele şi impulsurile venite din mediul exterior, ne spune Sam Parnia (2008). Dacă am gândi aşa, atunci am fi exoneraţi de orice responsabi­litate pentru acţiunile şi gândurile noastre.

Un câine care ne muşcă nu poate fi judecat pentru că, după cum ne spune Sf. Augustin, anima­lele au şi ele o gândire, dar foarte redusă, şi ele nu ştiu că gândesc, în timp ce omul ştie şi deci poate discerne între bine şi rău. Omul nu este pedepsit pentru că gân­deşte, ci pentru ceea ce gândeşte!
Cea de-a două ipoteză referitoare la geneza conştiinţei în afara creierului uman este extrem de dificil să fie acceptată de ştiinţele oficiale. A admite că nu creierul generează conştiinţa, ci invers, conşti­inţa îşi construieşte vehiculul capabil s-o exprime, respectiv creierul uman, nu este doar o dorinţă de a stabili prioritatea în acest sens. Problema în sine are o importanţă „capitală", fundamentală, cu implicaţii ştiinţifice, filosofice, teologice, psihologice şi sociale. Pune sub semnul întrebării tot ceea ce ştiinţele clasice ne-au învăţat până acum despre existenţa noastră.
Mai întâi, dacă există o conştiinţă în afara creierului uman, înseamnă că sistemul nervos nu este singurul vehicul capabil să proceseze informaţia. şi la nivel monocelular şi la plante, unde nu există sistem nervos, dar întâlnim, ca la orice fiinţă, conduite de adaptare inteligente, înseamnă că şi acolo trebuie să existe un suport capabil să recepteze şi să emită informaţie. Nu ştim care este acest suport, dar avem indirect dovada existentei acestuia.
De aici decurg alte consecinţe, înseamnă că fiecare celulă, fiecare fiinţă dispune ab initio de inte­ligenţa necesară pentru îndeplinirea propriei sale finalităţi: autoconservare şi reproducere.
Dacă toate celulele şi organismele vii îşi au inte­ligenţa lor, deducem că evoluţia lumii vii are un resort inteligent, o inteligenţă adaptativăcare s-a folosit de întâmplare doar ca moment al satisfacerii unei necesi­tăţi înscrise în genomul său. O materie oarbă, supusă unor legi pur mecanice, nu avea cum să evolueze, în consecinţă, interpretarea biologiei prin prisma unei concepţii materialist-mecaniciste şi reducţioniste la legile fizicii şi chimiei este eronată.
Cea care prin excelenţă ar fi trebuit să depă­şească limitele materialismului, psihologia clasică, s-a înscris într-un univers îngust, redus la simple descrieri de fenomene, pierzând şi ignorând esenţa lor. Mulţi dintre adepţii psihologiei oficiale ignoră experienţele psihologiei transpersonale şi ale morţii clinice sau le interpretează eronat numai pentru că nu au argumente prin care să le poată explica. Nu pot ieşi din aria îngustă a explicaţiilor materialiste.
În plan filosofic, Roger Penrose, matematician cu scrieri inclusiv filosofice, în lucrarea sa Mintea omenească între clasic şi cuantic (1988), emite ipoteza existenţei unui protomental cosmic arhetipal din care s-ar desprinde conştiinţa la nivel uman. Conexiunea între mentalul cosmic şi conştiinţa deliberativă s-ar face, după cum am opinat şi noi, prin inconştient, în alţi termeni, Roger Penrose, numit şir de regină pentru lucrările sale, extinde conceptul de conştiinţă la nivel cosmic. În acest sens, conştiinţa umană ne apare doar ca un segment al marii conştiinţe cosmice. Această ipoteză este susţinută, după cum vom vedea, cu rigoarea experienţelor de laborator şi de către fizica cuantică şi de către alte domenii de cunoaştere conturate în ultimele decenii. Extinderea conştiinţei la nivel cosmic oferă o altă înţelegere întregului eşafodaj al lumii.
Spuneam că întregul Univers poartă amprenta unei minţi raţionale, a unui gând de Creator, care şi-a lăsat amprenta inteligenţei la toate nivelurile sale de manifestare. Existenţa unei inteligenţe, a unei intenţii la „începuturile" lumii dă glas ideii că om şi Univers au aceeaşi sorginte, de natură spirituală. Şi dacă a existat o intenţie în creaţie, înseamnă că Universul şi omul au un sens, un rost pe care avem datoria de a-1 înţelege şi a-1 îndeplini. Cum superb se exprimă Prof. dr. S. Grof, spunând că istoria omului şi a universului este scrisă de aceeaşi mână, iar spiritualitatea este un atribut al psihicului uman şi al ordinii universale. Iată cum, după 400 de ani de când spiritul a fost exclus din ecuaţia lor de către ştiinţele clasice, acum este din nou aşezat pe cel mai înalt soclu, în mod ciudat, de către aceleaşi ştiinţe care l-au negat. După cum remarcă Dean Radin (1997), mintea a evoluat, prin cunoaşterea ştiin­ţifică, până la stadiul în care s-a negat pe sine. „Ştiinţa  şi-a pierdut minţile” , spune el, pe care acum, iată, este pe cale să şi le regăsească. Nu este un argument că totul se petrece în mod ciclic ? – ne întrebăm noi.
Conştiinţa şi fizica cuantică
Prin extensia sa de la Univers la om şi dincolo de om, se vorbeşte în prezent de un câmp al conştiinţei. A vorbi de un câmp extins al conştiinţei înseamnă a admite că există o inteligenţă continuă şi non-localizată, prezentă la nivelul întregului Univers - idee care este contrară înţelegerii actuale care o loca­lizează strict la nivelul creierului uman.
Imaginea conştiinţei de câmp de energie care exprimă forţă şi informaţie este emisă nu numai de fizica cuantică, ci şi de tradiţiile spirituale orientale.
Ideea de câmp al conştiinţei, după cum vom vedea şi mai departe, poate oferi o explicaţie mai con­venabilă modului său continuu de funcţionare, ca unitate, ca un ansamblu unitar, decât aceea de expri­mare printr-o reţea neuronală individualizată.
Pot fi invocate mai multe argumente în acest sens. Dacă fiecare informaţie nouă îşi alege, mai mult, îşi formează reţeaua neuronală prin care se exprimă şi se memorează, cine face opţiunea: conştiinţa sau creierul care este doar o masă anatomică? Este logic să admitem că opţiunea este a conştiinţei, care „ştie" ce trebuie făcut. De altfel, experienţa mea profesio­nală m-a convins de mult, dincolo de litera cărţii, că sentimentele, gândurile, suferinţa psihică primară – şi, evident, nu cea secundară unei leziuni a creierului – îşi aleg nu numai reţeaua neuronală, ci şi biochimia prin care se manifestă.
Un alt argument: memoria. Sunt multe cer­cetări care sugerează că memoria are o distribuţie globală în creier şi nu este limitată doar la un grup de neuroni. Pot fi citate în acest sens lucrările lui Karl H. Pribram.
Hipocampul ar putea fi doar structura anato­mică cu rol de.decodificare, de evocare a engramelor cu memorie de lungă durată din câmpul conştiinţei. Mulţi suferinzi de boala Alzheimer, deşi au atrofie de hipocamp, pot evoca uneori fragmente de memorie minuţioase, greu de explicat, fără neuronii care au degenerat.
Vorbim astăzi de neurogeneză, de naşterea de noi neuroni în hipocamp, din celule stem în locul celor care au dispărut, întrebare logică: cum transmit neu­ronii care au murit informaţiile deţinute la cei ce se nasc? Nu putem să ne explicăm decât dacă admitem că noii neuroni iau informaţia din câmpul memoriei şi al conştiinţei.
Fizica cuantică a creat în domeniul cunoaş­terii o imensă falie epistemologică vorbind despre un univers în care logica clasică formală nu mai poate funcţiona. O entitate nu mai este egală doar cu ea însăşi ca în logica formală, ci poate fi egală cu orice altă entitate. Logica aristoteliană funcţiona după legea terţului exclus şi a raţiunii suficiente. Entitatea A nu Putea fi egală decât cu o entitate tot A, dar nu cu B.
Sau: 1+1 este egal numai cu 2. Aşa ne spune cel mai elementar raţionament.
In fizica cuantică funcţionează logica terţului inclus.
A = A = B sau C sau etc.
1 + 1 = 2,3,10 etc.
La nivel cuantic, materia se comportă la fel de bizar. Particulele subatomice se pot manifesta în două ipostaze în acelaşi timp: de unde şi departicule. Este principiul superpoziţiei. Lumina, spre exemplu, călă­toreşte sub formă de undă, dar când se proiectează pe o suprafaţă, ne apare ca o particulă. Din dubla sa ipos­tază de undă şi corpuscul, noi nu vedem decât forma de particulă, în prezenţa conştiinţei noastre se produce aşa-zisul colaps de undă, sau dispariţia undei. Mintea noastră este cea care produce acest efect.
Mintea noastră transformă universul cuantic invizibil al undelor, prin procese de percepţie, în Realitate concretă, vizibilă. Intr-o miime de secundă, prin percepţie, „undele de probabilitate" se trans­formă în particule sau, altfel spus, se transferă într-un univers microscopic devenind Realitatea care ne înconjoară.
Aceasta este „interpretarea de la Copenhaga", unde „pontif" a fost marele Niels Bohr.
Se ridică firesc întrebarea: dincolo de mintea noastră nu mai există materie? Indiscutabil că da, dar dincolo de noi domneşte ca dublură a tuturor lucru­rilor Conştiinţa Cosmică, marea minte a Universului, cum o numea cel ce a pus piatra de fundament a fizicii cuantice, Max Planck.
La o întâlnire ştiinţifică a fizicienilor de la Florenţa (1944), Max Planck făcea mărturisirea că, după ce s-a ocupat o viaţă întreagă de cel mai concret dintre lucruri - materia -, a ajuns la concluzia că Universul există numai pentru că particulele care con­stituie structura atomului din care toate sunt făcute sunt menţinute într-o perpetuă mişcare de o mare minte, aceea a Universului.
Aşadar, Universul pare a fi creaţia a două minţi: mintea divină sau cosmică şi mintea umană. S-a spus, pe bună dreptate, că noi suntem co-creatori de univers. Suntem obligaţi să admitem că, în aceeaşi măsură, şi celelalte fiinţe, prin percepţia redusă, fireşte, la nevoile lor, dispun de acelaşi mecanism de creare a realităţii. Vom înţelege astfel că toate fiinţele au marja lor de inteligenţă şi se supun aceloraşi legi. Ne impli­căm aşadar, fără să vrem, în ordinea Universului. Cari Gustav Jung menţiona, de asemenea, capacitatea conştiinţei de a organiza materia. „Aşa cum se mişcă mintea, se mişcă şi materia." în laborator, influenţa conştiinţei asupra materiei fizice este cel mai uşor de sesizat, prin efectul său asupra unor sisteme cu fluctu­aţii aleatorii, ne spune Dean Radin (1977), care a făcut numeroase studii în acest sens.
Este extrem de important să analizăm con­ceptul de conştiinţă şi prin prisma fizicii cuantice, nu pentru că aducerea sa în discuţie este astăzi la modă (a se vedea comentariul nostru în acest sens încă de la ediţia a II-a din 1992 a lucrării Inteligenţa materiei), ci pentru că analiza sub acest aspect are profunde impli­caţii pentru înţelegerea sa.
Voi pleca de la ideea accesibilă raţiunii noastre că, dacă ceva există, este obligatoriu să aibă o anumită natură. Nu poate exista ceva fără un suport concret. Am afirmat de multe ori că, dacă Dumnezeu există, pentru a putea acţiona asupra noastră şi a Universului, trebuie să fie exprimat printr-o minte raţională de dimensiuni cosmice şi printr-un câmp de forţă, de energie, chiar dacă poate fi complet diferit de cele pe care le cunoaştem până acum. Şi cred că energia sa este de o natură foarte subtilăO forţă nu poate fi modulată decât de către o altă forţă. Şi ultimul substrat al materiei din Univers nu este decât câmpul cuantic, căruia i se descriu proprietăţi care ne pot explica într-o largă măsură misterul existenţei noastre.
Mai întâi, trebuie spus că există şi alte dimen­siuni, în infinitul mic, dincolo de capacitatea noastră de percepţie, unde guvernează cu totul alte legi decât în lumea macroscopică accesibilă nouă. Pentru com­paraţie, vom exemplifica prin constatarea că pe vârful unui ac se pot găsi miliarde de bacterii. Există deci un univers, exprimat prin termenii de profunzimi ale materiei, hiperspaţiu, vid cuantic, câmp cuanticsau, vom vedea de ce, spaţiu spiritual. Oricât ar părea de incredibil, şi la acest nivel sunt spaţii largi şi forme diverse, spaţii uriaşe dacă le privim la scara lor de mărime.
Fizicianul David Bohm situează aceste profunzimi ale materiei la dimensiunea de 10-17, fiind considerat ultimul spaţiu ce poate fi obiectivat cu mijloacele fizice disponibile. Aici s-ar situa deci ceea ce numim câmp cuantic sau potenţial cuantic. La acest nivel electronul ar fi mobilizat, pus în mişcare de informaţie, iar infor­maţia este emanaţia unei inteligenţe.
Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantă, o holomişcare a lumii înfăşurate, care se află toată adunată într-un singur punct, către lumea noastră desfăşurată perceptibilă. In ordinea înfăşurată, fiind totul în totul interconectat, fiecare acţiune exercitată într-un punct se reflectă asupra întregului şi invers. Având indubitabile consecinţe, aşa după cum vom discuta, prin conştiinţă, prin modul în care gândirea noastră are o finalitate constructivă sau, dimpotrivă, distructivă, vom exercita un efect de aceeaşi natură asupra Universului. Chiar dacă din ignoranţă noi credem că Universul este indiferent la ceea ce facem noi, fizica cuantică ne spune că prin conştiinţa noastră ne implicăm în ordinea sau în dezordinea sa. Cum fiecare dintre noi este un univers aparte, înţelegem că la nivel de conştiinţă ne intersectăm cu universurile tuturor semenilor şi cu marele Univers de dincolo de noi.

Sursa: Fragment din cartea:
MINTEA DE DINCOLO.  Sinteza şi semnificaţia experienţelor morţii clinice
de Dumitru Constantin-Dulcan,
Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013

vineri, 20 martie 2015

Albert Einstein - Scurt citat despre fiinta umana

"Fiinţa umană face parte integrantă dintr-un ansamblu mai mare, pe care noi îl numim Univers. Ea este limitată de timp şi spaţiu. Omul se experimentează pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca fiind separate de restul Universului, dar aceasta nu este decât o iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este un fel de închisoare în care trăim cu toţii şi care ne limitează la dorinţele noastre personale şi la afecţiunea pentru cele câteva persoane din jurul nostru. Misiunea noastră este de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii astfel încât aceasta să îmbrăţişeze toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei. Chiar dacă nimeni nu poate realiza în totalitate acest lucru, însăşi încercarea de a-l transpune în practică ne conduce la eliberare şi reprezintă un fundament pentru siguranţa noastră interioară."

miercuri, 18 martie 2015

Rune Heivang - Vreau doar sa fiu fericit

rune-heivang13Inlauntrul tau exista un loc in care ai fost intotdeauna liber, in siguranta si fericit. Tot ce ai nevoie sa faci este sa gasesti acest loc. Este foarte simplu, pentru ca este deja acolo.
Acesta este locul dupa care ai tanjit.
Este atat de minunat, incat toate dorintele tale inceteaza.
Iti dai seama ca acesta este.
Acesta este adevaratul tau Eu.
Poate ca ai incercat intreaga ta viata sa gasesti acest loc.
Poate ca nu ai putut sa gasesti locul in care adevarata fericire sa dureze, pentru ca nu ai cautat unde trebuie.
Draga prietene, nu ai putut sa-l gasesti, pentru ca ai cautat inafara ceva ce se afla in interiorul tau.
Este acolo tot timpul. Cand vei sti cum sa te uiti, o sa-l gasesti.
Adevaratul tu – fiinta ta launtrica.
Ca sa fii liber si fericit, acesta este singurul loc pe care ai nevoie sa il gasesti.
La toate intrebarile: care este intelesul vietii, cine esti tu, de unde vii, incotro te indrepti, cum sa traiesti in fericire si cum sa te bucuri de pacea interna, acesta este raspunsul.
Hai acum sa mergem impreuna, dincolo de psihologie, spiritualitate si tehnici de eliberare.
Si sa-l intalnesti pe Unicul pe care ai nevoie sa-l cunosti, ca sa fii fericit si liber.
Adevaratul Tu.
Esti binevenit la o intalnire care ar putea sa-ti schimbe viata pentru totdeauna.
Cum sa-ti gasesti adevarata fiinta launtrica. Locul in care esti intotdeauna fericit.
Ce este adevarata FERICIRE.
Ce vor toti oamenii, CU ADEVARAT.
Ce este IUBIREA.
Ce este adevarata LIBERTATE.
TU.

sursa articol si foto: http://runeheivang.ro/

luni, 16 martie 2015

Nicolae Ceausescu - profilul unui fals erou

Nu pot sa nu observ faptul ca, pe multe bloguri si site-uri, persoana fostului dictator roman, Nicolae Ceausescu, a devenit o "icoana" regretata a trecutului. O "icoana" regretata pentru realizarile si oponenta sa fata de sistemul mondial ocult.
Adevarul este insa altul. Ceausescu a fost un comunist indoctrinat (comunismul a fost un experiment derulat de Oculta Mondiala) si s-a comportat ca atare.
Inainte de a fi presedinte al Republicii Socialiste Romania, Ceausescu a fost subsecretar de stat in ministerul agriculturii, in Guvernul Petru Groza, unde a activat direct la coperativizarea fortata a agriculturii - cooperativizarea a fost o adevarata drama pentru taranii nostri, multi dintre ei au fost ucisi sau bagati in puscarie unde au ajuns pe mainile unor calai.
In toamna anului 1956, la Cluj, Ceausescu a avut un rol activ in reprimarea miscarilor de simpatie fata de revolutia ungara iar un an mai tarziu, acesta va conduce unitatile militare care au inabusit rascoala taranilor din Vadu Rosca, jud. Vrancea, care se impotriveau colectivizarii fortate. Acesta va ordona personal deschiderea focului, 9 tarani fiind ucisi de gloante.
Dupa ajungerea sa la conducerea Romaniei, Ceausescu incearca sa se indeparteze de Moscova, la fel cum a facut si predecesorul sau Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru a reusi acest fapt, Ceausescu a colaborat cu tarile occidentale si cu marile corporatii.
Marile corporatii, controlate de Oculta Mondiala, ocupau pozitii strategice in economia romaneasca. Companii ca Renault, Adidas, Citroen etc au penetrat piata romaneasca golita de investitorii straini din perioada interbelica. Ceausescu a apelat la FMI, deoarece avea nevoie de valuta, si s-a impumutat, ce-i drept, la dobanzi bune pentru acea perioada.
Exact cand Ceausescu relaxa politica anti-occidentala acesta proceda exact invers in cea interna. Alimentele erau din ce in ce mai rationalizate iar controlul asupra populatiei si a informatiei devenea mai dur - ma intreb, oare aceste masuri nu au venit la indicatiile marilor corporatisti cu care colabora?
Ceausescu a inceput sa distruga orasele romanesti ca o metoda de-a sterge trecutul si de a indobitoci populatia, astfel ca orase precum Bucuresti, Iasi, Bacau, Botosani, Pitesti, Galati etc au fost practic distruse. In locul cladirilor istorice, comunistii au construit cladiri cubice, cutii de chibrituri, in care a inghesuit toti oamenii muncii.
Dictatorului i-a fost frica ca romanii o sa gaseasca drumul spre spiritualitate. A incercat sa distruga biserica deoarece vedea in ea singura tresarire de spiritualitate si interzicea orice metoda de practicare a unor "indeletniciri" care putea "deraia" mintea romanului de la realitatea "epocii de aur" in care se afla.
Ceausescu a observat ca Oculta Mondiala incearca sa il controleze prin imprumuturi si a incercat sa-i ocoleasca. Acesta a fost motivul pentru care a incercat sa plateasca toate datoriile statului, pentru ca era o modalitate viabila de a fenta controlul si implicit santajul direct al marilor corporatii. Dar acest lucru nu l-a facut pentru dragostea de popor, dorea doar sa aiba posibilitate de miscare, fara sa fie limitat de creditele internationale.
A incercat sa submineze marile corporatii internationale si a incercat sa creeze din statul roman un puternic creditor. Incercand sa faca asta Ceausescu a dat dovada de o mare prostie. Dictatorul a irosit sume imense de bani, muncite de romani, pentru a imprumuta tari sarace, fara a avea o garantie ca acei bani se vor intoarce - pentru a fi un stat creditor trebuie sa fii capabil, ca entitate statala, sa pui presiunea pe tara pe care o imprumuti sa iti dea banii inapoi, astfel esti pasibil de fraiereala. In acest mod actioneaza marii creditori internationali care au capacitatea de a santaja si a pune presiune pe statele pe care le imprumuta.
Romania nu a avut niciodata capacitatea de a deveni un mare creditor international iar Ceausescu a stiut asta dar a blufat - doar nu blufa pe banii munciti de el, era doar un parazit.
A blufat pe banii nostri iar Romania a pierdut. A pierdut sume imense de bani in timp ce romanii erau supusi la o economie dura - economie la curent, incalzire (au rupt cu frigul romanii in perioada comunista), alimente, benzina etc.
Ceausescu a fost insa si o piedica pentru Oculta Mondiala. Experimentul comunismului se sfarsise, se dovedise a nu fi eficient pentru controlul populatiei pe termen indelungat asa ca ocultii au schimbat foaia. Schimband regulile jocului, ocultii au incercat sa elimine comunismul din tarile afectate de acest flagel.
Ceausescu, indragostit de putere si de o viata buna fara efort, a refuzat sa se retraga si a incercat sa se opuna ocultilor. Pana la urma s-a dovedit ca acest lucru i-a fost fatal.
In concluzie vreau sa spun ca Ceausescu nu a fost un lider al romanilor. A fost un dictator dur si care si-a vazut doar propriile interese. Niciodata nu a luptat pentru popor. De fapt, nici nu l-a interesat soarta poporului prea mult. Meritul lui a fost ca a incercat sa se opuna sistemului (un merit partial ar fi cel al constructiilor - a construit mult dar acest fapt s-a observat si asupra economiei romanesti care nu a putut acoperi cheltuielile facute), dar asta nu a facut-o pentru romani, totul a fost doar politica si nimic mai mult.

duminică, 15 martie 2015

10 intrebari la care stiinta nu poate sa raspunda

Sistemul traditional educational plaseaza inceperea istoriei omenirii cu circa 8000 de ani in urma. Religia sau ceea ce a inteles omul din scripturi, ne invata ca omenirea s-a nascut cu 6000 de ani in urma si de atunci si pana in prezent se dezbate cu neputinta pentru a afla raspunsurile la cele mai arzatoare intrebari.

Omul nu stie cine este sau de unde vine si cu atat mai putin care este scopul sau in viata. Pe langa aceste intrebari deja clasice, mai sunt si altele la care nici-o stiinta nu poate oferi raspunsuri satisfacatoare.


Problema este ca aceste intrebari fara raspuns se inmultesc pe zi ce trece si viitorul nu pare sa straluceasca cel putin din aceasta perspectiva. Pentru a realiza bezna totala in care se afla civilizatiaumana, am adunat un set de intrebari la care stiinta nu poate raspunde:


1. O harta ciudata, desenata pe o piele de gazela, a fost descoperita in 1929 si infatiseaza Antarctica inainte sa fie inghetata.

Era semnata Piri Reis, care a avut acces la Biblioteca Imperiala a Constantinopolului si care a copiat-o doar, dupa un alt model, in 1513. Cartile noastre de istorie ne spun ca Antarctica a fost descoperita de James Cook la 17 ianuarie 1773.
Cine a putut desena harta dupa care s-a inspirat Piri Reis si cand pentru ca Antarctica este sub gheata de zeci de mii de ani?



2. O figurina bizara a fost descoperita in Idaho in 1889. Conform analizelor de laborator s-a stabilit ca are o vechime de peste 1 milion de ani.

Cine a putut sa construiasca o asemenea figurina in urma cu peste 1 milion de ani?



3. În China s-au descoperit peste 100 de piramide care sunt ingropate la 300 de metri in pamant. Arheologii sunt de parere ca acestea sunt cele mai vechi piramide existente pe Terra.

Oare realizeaza cineva ca este nevoie de zeci de mii de ani sau poate sute de mii pentru ca un obiect sa fie ingropat cu 300 de metri de pamant?




4. Exista numeroase piramide construite pe fiecare continent. Nimeni nu poate spune pentru ce au fost construite aceste structuri megalitice, ci exista doar presupuneri.

Oare cine le-a construit si in ce scop?



5. În Ecuador a fost descoperit un ibric cu 12 cesti. Sunt facute din jad si imediat au atras atentia oamenilor de stiinta. Interesant este ca daca torni continutul celor 12 cesti in cupa mai mare se umple perfect. Mai mult de atat interiorul cestii mari este magnetic. Acest lucru este imposibil pentru ca daca interiorul este magnetic ar trebui sa fie la fel si exteriorul, dar lucrurile nu stau chiar asa.

Cine a realizat acest set de cesti si care este cauza pentru care interiorul cupei mai mari este magnetic?



6. Au fost descoperite peste 350 de artefacte ciudate in America Latina. Unul dintre ele infatiseaza o piramida, care are un ochi deasupra sa. Cand este miscat in anumite directii se poate vedea o stea care pare desprinsa din constelatia Orion. Obiectele sunt inscriptionate cu litere ciudate care au mai fost gasite prin diferite locuri din lume. Artefactele au o vechime de cateva zeci de mii de ani.

Este posibil sa fi existat o civilizaţie mai avansata inaintea aparitiei omului pe Terra?



7. Cuvantul pre-sanskit, descoperit intr-una dintre piramidele egiptene a fost tradus si are urmatoarea semnificatie: „fiul creatorului vine”.

Despre ce creator este vorba si de pe ce planeta poate sa vina?



8. În 1851 in Dorchester, Massachusetts, a fost descoperit un vas din zinc si argint. El are peste 100.000 de ani vechime, ceea ce certifica faptul ca fiinte inteligente au existat pe Terra si in trecutul indepartat.

Despre ce fel de fiinte este vorba si care este cauza pentru care au disparut ?



9. Toate religiile par sa promoveze o poveste similara. Cu toate acestea religia a fost folosita pe post de tehnica de manipulare si mentinere in umbra si prostie a intregii populatii.

Cine doreste ca omenirea sa nu afle adevarul si de ce?



10. Sistemele economice prin care a trecut civilizatia in ultimele sute de ani nu au fost decat un alt tip de limitare si ingradire intelectuala. Oamenii au fost educati sa se comporte precum niste roboti si sa nu mai aiba timp sau curaj sa se mai gandeasca la lucrurile cu adevarat importante din viata.

Cine trage de fraiele societatii si care este cauza pentru care omul este tratat precum un sclav?


material preluat din: http://www.esoterism.ro/

vineri, 13 martie 2015

Astazi Dumnezeu vrea ca tu sa stii…

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii... .... că nu există aşa ceva precum "piază rea"; aşadar, astăzi nu este nevoie să te fereşti de pisici negre. Ori de scări. Ori de crăpături în asfalt. Ziua de vineri 13 poate fi Cea Mai Bună Zi Din Viaţa Ta De Până Acum. Şi chiar va fi, dacă vei alege, în cursul zilei de azi, să priveşti totul din existenţa ta, drept un miracol. Inclusiv încolţirea ierbii, lunecarea unui nor, surâsul de pe un chip ... şi bătaia propriei inimi. Trăieşte miracolul care este Viaţa în sine şi nu-ţi face griji în privinţa "semnelor de rău augur"! Ţine minte că nimic nu este rău, prin natura sa, numai gândirea face ca lucrurile să pară astfel. (W. Shakespeare) Cu dragoste, prietenul tău Neale.

sursa: http://info-spiritual.ro/

joi, 12 martie 2015

Jiddu Krishnamurti - Ce este sufletul ?

Participant: Ce este sufletul sir ?  
Krishnamurti: Ce este sufletul ?

Participant: Constiinta din interiorul nostru. 

K: Crezi că există ceva în tine care este permanent, care este lumina lui Dumnezeu, care este fără nume, etc., îl numesti sufletul, lumina, oricum  ai vrea sa il numesti. Că există în tine, în conștiința ta, în creierul tău, în mintea ta, ceva ce nu este lumesc, care nu tine de gândire. Corect? Tu crezi asta, nu-i așa d-le?

Participant: Nu, eu nu cred în ea.

K: De ce?

Participant: Nu există un astfel de lucru.

K: De unde știi?

Participant: (inaudibil)

K:  Doar credință, credință, credință. Ce fel de creier aveti, domnilor? Nu vreti să aflati? Nu vreti să investigati adevărul aceastor chestiuni, dacă există suflet, spirit, sau oricum ati vrea să-i spunem? "Eu Doar cred". Dacă "doar credeți", ce valoare are? Să presupunem "Cred că am suflet, sau orice ar fi, super-Atman. Eu cred în asta." Ce valoare are? În viața de zi cu zi ce rol  joaca? Sunt mizerabil, sunt confuz, singur, anxios, ce rost mai are sa cred în existenta sufletului? Dacă eu sunt liber de toate credintele mele, complet, atunci voi afla. Dar să presupunem ca "eu cred ca sunt..." si totul devine atât de copilăresc. Pentru numele lui Dumnezeu. 

P: Dar, mulți oameni mari ... cum ar fi Ramana Maharashi etc.

K: Ce este cu ei?

P: Ei au trăit o viață simplă și ne-au aratat ca te poti dedica personal ... (inaudibil) Este posibil să nu credem in ei ? 

K: Domnule, puteti sa uitati de toate aceste persoane,  Ramana Maharashi, Ramakrishna, etc. indiferent de ceea ce au fost acesti oameni.  Ce valoare are viața lor pentru tine? Ai viața ta de trait, nu viața lor!  Și când acesti oameni spun că au atins - indiferent de ceea ce au atins - de unde știi?

P: Ați spus, de asemenea si dvs, ca există o eternitate atemporală.

K: Ah, am spus-o, domnule. Nu-l cred! (Râsete)

P:  Nu sunteti corect, domnule.

K: Nu e corect, știu că nu este destul de corect. Dar, domnule, asculta un pic. Adevărul este că ceva ce nu se poate experimenta nu poate fi spus, cuvântul nu este faptul in sine. Dar dacă trăiești prin cuvinte raman doar cuvinte si nimic altceva. Înțelegi? Cuvântul nu este faptul real, daca spui "copac" cuvântul "copac" nu este copacul real. Pot descrie ce este eternitatea dar cuvântul nu este eternitatea. Dar noi suntem mulțumiți cu cuvântul. Corect, domnule? 

Spui de exemplu ca iubesti pe cineva din toata inima, cu toata mintea ta, iar apoi imi spui ca asta este iubire, iar eu accept aceste cuvinte, dar nu primesc  nici o floare. Avem lideri: lideri religioși și lideri politici. Nu știu de ce, de ce avem nevoie de lideri ? Ramakrishna sau oricare alt guru pe care l-am  avut, unul după altul.  Și de ce ii urmezi? Înțelegi? Dacă odată ce ai realizat că ești responsabil în întregime pentru tine, că ești într-o junglă, literalmente într-o junglă, de unde  va trebui să iti faci singur propria cale de ieșire, ca nu este nimeni care să te conducă, atunci vei  uita de toate acestea - exemple, cărți, totul, pentru că prin aceasta intelegere tu vei obtine vitalitate, puterea de a merge inainte. Dar în momentul în care depinzi de alti lideri devii slab. Dacă iti vei dai seama în inima ta, nu doar intelectual, atunci esti un om, o ființă umană, liber să mergi drept inainte. Dar noi nu vrem asta. Domnule, este atât de simplu.




J. Krishnamurti
Second Public Question & Answer Meeting in Madras
December 1981


sursa articol si foto: http://krishnamurti-romania.blogspot.ro/

miercuri, 11 martie 2015

Problema omenirii

Daca incercam sa privim situatia omenirii in prezent vom constata o societate aflata intr-o continua disfunctionalitate. O disfunctionalitate pe care o putem observa in mai toate institutiile sau organizatiile umane.
O disfunctionalitate pe care o putem observa si la nivelul comportamentului uman si care are la baza sa egoul.
Omul nu costientizeaza ca la baza problemelor lui se gaseste indiferenta sa. Indiferenta sa fata de problemele celuilalt. O indiferenta care se reflecta asupra sa si care il indeparteaza de nazuintele sale, creindu-i mii de probleme.
Umanitatea ca societate este un intreg si functioneaza la capacitate maxima doar atunci cand indivizii care o formeaza se completeaza. Umanitatea are la baza iubirea si compasiunea, elemente de baza, fara de care societatea nu poate evolua.
Societatea nu poate evolua avand la baza competivitatea. Competivitatea are la baza egoul in stare pura si promoveaza o combativitate nociva. Competivitatea duce la conflicte armate si suferinta, asta deoarece este opusul ideii de unitate.
Umanitatea poate evolua cu adevarat doar atunci cand fiecare activitate pe care ne-o propunem sa o facem va lua in calcul nevoile celuilalt. Astfel putem crea o noua societate bazata pe o economie de colaborare interumana, in care, fiecare dintre noi isi va da silinta sa ajute comunitatea si nu sa se ghideze doar dupa castigul material.
Putem crea o societate care nu va mai avea nevoie de institutii de conducere si organizatii. O societatea care va elimina conflictele si suferintele. O societate care se va dezvolta pe deplin si care va aduce oamenilor numai fericire.
Desi pare un vis, este ceva ce poate deveni realitate. O realitate care incepe cu tine. Tu esti TOTUL. Tu poti decide ceea ce va fi in viitor. Poti decide prin gandurile pe care le ai cat si prin actiunile tale.
Incearca sa faci tot posibilul ca actiunile tale sa aiba un efect pozitiv asupra celui de langa tine cat si a celorlalti. Impuneti ca proiectul tau de viitor (facultatea, noul job sau noul proiect privat) sa se plieze pe nevoile societatii si a celorlalti si nu neaparat pe nevoile tale - banii vor veni si ei, vei vedea.
Incearca ca toate visele tale sa cuprinda si indeplinirea nevoilor celorlalti, caci atunci ele se vor indeplini cu adevarat.
Este extraordinar daca visele si actiunile tale te vor duce la o situatie materiale exceptionala dar, incearca sa pui la dispozitia celorlalti aceasta bogatie - asta nu inseamna sa renunti la tot pentru societate ci incearca sa ajuti cat poti tu de mult.
Daca vei face aceste lucruri fii sigur ca vor fi si altii care vor urma drumul tau. Si nu uita... fa totul cu iubire.


marți, 10 martie 2015

Vorbele de duh ale unor personalităţi aflate pe patul de moarte

  • Nu pot dormi. – J. M. Barrie
  • Ia pernele astea. Nu voi mai avea nevoie de ele. – Lewis Carroll
  • LSD, 100 de micrograme intramuscular. – Aldous Huxley către soţia sa
  • Mă simt rău. Chemaţi medicii. – Mao Zedong
  • Acum, dragul meu, nu este momentul să-ţi faci duşmani. – Voltaire către preotul care îi ceruse să se lepede de Diavol
  • Iertaţi-mă, domnule. Nu am făcut-o intenţionat. – Regina Maria Antoaneta către călăul ei, după ce l-a călcat pe picior
  • Mâine nu voi mai fi aici. – Nostradamus
  • Totul este o iluzie. – Mata Hari
  • La naiba! Să nu îndrăzneşti să îi ceri lui Dumnezeu să mă ajute. – Joan Crawford către menajera sa, care începuse să se roage
  • Va bene, va bene, arrivo. Aspettate un momento.(Prea bine, prea bine, ajung. Aşteaptă o clipă.) – Papa Alexandru al VI-lea
  • Mor sau este ziua mea de naştere? – Lady Astor către cei strânşi în jurul patului
  • Nu. – Alexander Graham Bell către soţia sa, care îi şoptise „Nu mă părăsi.”
  • Haus. (Acasă.) – Otto von Bismarck
  • France, l'armée, tête d'armée, Joséphine.(Franţa, armata, conducătorul armatei, Josephine.) – Napoleon
  • Acum voi merge să dorm. Noapte bună. – Lordul Byron
  • Acum pot traversa nisipurile mişcătoare. – L. Frank Baum
  • Acta est fabula, plaudite! (Spectacolul s-a sfârşit, aplaudaţi!) – Augustus Caesar
  • Şi tu, copiul meu? – Iulius Caesar (totuşi, formula „Şi tu, Brutus?” a apărut în piesa lui Shakespeare).
  • Vivo!(Trăiesc!) – Caligula
  • Hei, băieţi! Ce ziceţi de asta pentru un titlu în ziarul de mâine? „French Fries!” (joc de cuvinte ce se poate traduce şi prin „cartofi prăjiţi”, şi prin „French prăjeşte”) – James French, un criminal condamnat la moarte prin scaunul electric.
  • Nu ar fi trebuit să trec niciodată de la scotch la martini. – Humphrey Bogart
  • Plaudite, amici, comedia finita est. (Aplaudaţi, prieteni, comedia s-a sfârşit.) – Ludwig van Beethoven
  • Am trăit ca un filosof şi mor ca un creştin. – Giacomo Casanova
  • Nu vreau să mor, vă rog, nu mă lăsaţi să mor. – Hugo Chávez
  • Nu am mai băut şampanie de mult timp. – Anton Cehov
  • Mozart! – Gustav Mahler
  • Cântă Mozart în amintirea mea – şi te voi auzi. – Frederic Chopin
  • Fericit. – Raphael
  • Pierd. – Frank Sinatra
  • Te iubesc foarte mult, my dear Beaver. (Beaver, termen de alint pentru Simone de Beauvoir, ce se traduce prin „castor”) – Jean-Paul Sartre
  • O petrecere! Hai să facem o petrecere. – Margaret Sanger
  • Spune-i lui Georgie că vreau să ajung în filme într-un fel sau altul. – Charles „Lucky” Luciano
  • Unde este ceasul meu? – Salvador Dalí
  • Un ultim pahar, vă rog. – Jack Daniel
  • Pe pământ! – Charles Dickens
  • Asta nu-i viaţă! – Groucho Marx
  • Nu ştii finalul. Trebuie să mori ca să ştii exact ce se întâmplă după moarte, deşi catolicii au speranţele lor. – Alfred Hitchcock
  •  M-am plictisit de toate. – Sir Winston Churchill
  • Întotdeauna mi-am iubit soţia, copiii şi nepoţii şi întotdeauna mi-am iubit ţara. Vreau să plec. Dumnezeule, ia-mă! – Dwight D. Eisenhower
  • Trebuie să intru, căci ceaţa se ridică. – Emily Dickinson
  • L-am jignit pe Dumnezeu şi omenirea pentru că opera mea nu a atins calitatea care trebuia. – Leonardo da Vinci
  • La cincizeci de ani, toată lumea are faţa pe care o merită. – George Orwell
  • Ştiu că eşti aici pentru a mă ucide. Trage, laşule, nu vei face decât să omori un om. – Che Guevara
  • Sunt pe cale să – sau o să – mor: ambele expresii sunt corecte. – Dominique Bouhours, gramatician francez.

material preluat din: http://www.historia.ro/      sursa foto: www.ziare.com