duminică, 24 iulie 2016

Clarsimțirea

Clarsimțirea este un sentiment care apare din senin și pe care îl percepeți în tot corpul, de cele mai multe ori în centrul stomacului. Persoana intuitivă care are această abilitate este o persoană dotată cu clarsimț. Fiindcă această abilitate are tendința de a se manifesta în zona stomacului, este numită de multe ori ca „un instinct pe care-l resimți în interiorul stomacului”. În acest caz, persoana intuitivă are o percepție sau o „cunoaștere” despre un lucru uitat sau ascuns. Ea îl simte în tot corpul fără niciun stimulent din exterior. De exemplu, se poate să știți că telefonul va suna înainte ca acesta să o facă sau vă gândiți la cineva și acesta vă apare la ușă sau vă întâlniți cu el la magazin. Aceasta este abilitatea de a obține o cunoaștere sau o percepție concretă, fără a ajunge la o gândire sau o deducție rațională. Dacă aveți această abilitate, este posibil, de asemenea, să îi simțiți pe cei din tărâmul spiritual. Cărțile spirituale aduc o multitudine de informații în ceea ce privește clarsimțul, clarudiția și multe alte abilități extrasenzoriale.
Toată lumea are clarsimț, chiar dacă credeți că nu aveți vreo abilitate. Este important în dezvoltarea voastră personală să acordați atenție mărită acestor sentimente clare, deoarece prin intermediul acestora veți putea dobândi o percepție mai mare despre toate celelalte abilități ale voastre.
Dacă v-ați simțit vreodată inconfortabil, în mod subit, ca și cum ați fi urmăriți și apoi ați observat că cineva avea privirea fixată asupra voastră, aceasta este clarsimțirea. De asemenea, clarsimțirea te avertizează de pericol, de potențiale rezultate negative sau de situații care ar trebui evitate. Poate că sunteți la un interviu pentru o slujbă și simțiți un gol în stomac; deși nu era niciun motiv evident pentru aceste sentimente, ați refuzat slujba când vi-a fost oferită, datorită acelor sentimente. Câteva luni mai târziu, ați aflat că persoana care a susținut interviul fura bani de la companie și se folosea de persoana pentru postul la care ați aplicat ca să-și acopere urmele. Dacă nu v-ați fi ascultat clarsimțirea, nu ați fi evitat acea situație negativă.
Un alt mod prin care se manifestă această abilitate este prin primele impresii. Când întâlniți pe cineva pentru prima dată puteți să aveți un sentiment subtil, grațios, senzații de furnicături, un gol în stomac sau puteți să simțiți o tensiune în tot corpul. În funcție de natura acestor sentimente, persoana poate să vă placă foarte mult sau să vă displacă. De regulă, această senzație nu este greșită, dar de cele mai multe ori putem să vedem doar în retrospectivă de ce am avut acel sentiment în prima noastră întâlnire. Luați-vă acum câteva momente și gândiți-vă la câteva dintre persoanele pe care le știți și la cum v-ați simițit când le-ați întâlnit. A fost corectă prima voastră impresie.
Clarsimțirea pe care o aveți la primele impresii nu se aplică întotdeauna numai oamenilor. Ea poate fi valabilă și în cazul situațiilor în care sunteți implicați. Este o idee bună ca întotdeauna să vă ascultați senzațiile intuitive din corpul vostru și stările pe care le simțiți în timpul primelor impresii. După ce le-ați ascultat, trebuie să acționați așa cum credeți că este potrivit în acel moment.
Contactul cu un spirit, fie că este un ghid sau o altă entitate, o să vă scoată la suprafață abilitățile de clarsimțire. Puteți simți frisoane reci sau puteți avea senzația că vi se ridică părul de pe ceafă. Puteți simți că cineva vă urmărește, iar atunci când vă întoarceți să nu fie nimeni în spatele vostru. Majoritatea mediumilor au capacitatea de clarsimțire. Când învățați să vă înțelegeți abilitățile, veți face progrese mai mari dacă mai întâi le separați și apoi le studiați cum funcționează ele ca și un întreg. Librăriile online au o multitudine de cărți de dezvoltare personală care vă vor ajuta să vă descoperiți această abilitate extrasenzorială.

Un comentariu: