luni, 31 octombrie 2016

Razboiul fictiv dintre Rusia si SUA

Imagini pentru rusia contra suaDin ce in ce mai multi romani incep sa deteste, pe buna dreptate, SUA si modalitatile sale de impunere ca principala forta in lume. Detestand SUA, romanii au gasit in Rusia un stat in care se regasesc. Un stat mare (cel mai mare), puternic (cu armata puternica), care pare sa lupte impotriva raului reprezentat de SUA. Putin, om puternic, pare sa se exprime pe intelesul romanilor, aratand cu degetul spre rautatea americanilor. Ce-i drept, nu greseste cu nimic in ceea ce priveste acuzele impotriva SUA si a europenilor. Problema este insa alta... cat de cinstit este acest lider?
Istoric vorbind, Rusia nu a jucat niciodata cinstit. Nu a jucat cinstit nici in perioada tarilor si nici in perioada comunista. Rusia a fost un stat perfid care a profitat pe deplin de slabiciunea statelor mici din proximitatea ei pentru a le ocupa si a le suge de bogatii. Statul roman cunoaste foarte bine problemele pe care a trebuit sa le indure in timpul Protectoratului rusesc, in timpul Primului Razboi Mondial de la armata rusa si in perioada comunista (din 1945 pana in anii 60, odata cu venirea lui Ceausescu).
Pe plan international, Rusia a procedat similar cu SUA. A creat zone zone de conflict pentru ca mai apoi sa provoace razboaie regionale. Aceste razboaie au produs multe victime si foarte multe pagube statelor in cauza (exemplul Transnistriei este foarte concludent).
Totusi, rolul benefic al Rusiei rezulta din razboiul rece pe care il duce de peste 60 de ani cu SUA. Un razboi in care, momentan, pare sa fie de partea "binelui". Dar (parerea mea), razboiul dus cu SUA pare sa fie unul fictiv daca este sa ne uitam mai atent la el. Chiar din perioada comunismului, URSS facea un lucru absolut socant... vindea uraniu de cea mai buna calitate adversarului sau... SUA. Cu ajutorul uraniului cumparat la pret mic din URSS, SUA si-a construit o mare parte a rachetelor nucleare pe care le are... curios nu? Un alt lucru interesant il reprezinta si colaborarea spatiala a celor doua mari puteri. O colaborare nerecunoscuta de ambele state dar care a iesit la iveala odata cu declaratiile astronautilor americani si rusi retrasi.
Revenind la probleme mai contemporane, un lucru interesant iese la iveala daca este sa privim la economia Rusiei din ziua de azi. Majoritatea investitiilor din Rusia sunt americane si asta spune multe despre asa-numitul razboi rece dintre cele doua state. Desi America pare sa duca un razboi economic impotriva Rusiei (ieftinirea petrolului rusesc a dus la imbogatirea marilor companii rusesti care cumparau petrol ieftin de la statul rus si il vindeau pe piata la un pret cu doar putin mai mic decat cel precedent - in realitate, pierzator a fost doar poporul rus nu si elita rusa in frunte cu Putin), realitatea ne arata un alt lucru... statul rus atrage, in continuare, foarte multi bani din SUA. Toate familiile mari (oculte) euro-americane, Morgan, Rockefeller, Rothschild, Kennedy, detin in continuare afaceri imense in Rusia (petrol, masini, industria chimica etc) si le merge extraordinar, fiind scutite de multe taxe. Daca este sa ii intrebati pe economisti veti afla ca Putin este un mare prieten al marilor familii (oculte), dar un dusman al SUA. Atunci adevarul care este?
Adevarul este ca amandoua state sunt niste constructii artificiale, de tip imperial, care isi au un rol precis in definitivarea Noii Ordini Mondiale, iar Putin nu este un luptator al dreptatii. Cine nu crede sa se uite doar la afacerile pe care marile companii euro-americane, detinute de marile familii oculte, le au in Rusia.

sursa foto: http://www.reporterntv.ro/

miercuri, 26 octombrie 2016

Când trăieşti în prezent eşti conectat(ă) la Sinele tău Divin

Totul se află în mintea noastă. Acolo unde se află mintea noastră acolo suntem şi noi, se spune în fizica şi psihologia cuantică. În momentul în care mergem după un gând a ceva ce s-a întâmplat în trecut, noi atunci suntem unde e gândul, adică în trecut. Când mergem după un gând a ce vrem să se întâmple în viitor, noi atunci suntem în viitor şi suntem deconectaţi de la Sinele nostru Divin. Doar în momentul prezent, doar în acum noi suntem conectaţi la Sinele nostru Divin, adică la Dumnezeu.
Şi trecutul şi viitorul sunt nişte himere, care au doar menirea să ne deconecteze de la Sine. În momentul în care trăieşti aici şi acum, devii mintea analogică şi tot ce vrei se materializează. Ţi s-a întâmplat în viaţă să se realizeze ceva din nimic, doar pentru că ţi-ai dorit acel ceva? Sigur că da, ţi s-a întâmplat. Şi acum să-ţi spun de ce: deoarece în mometul în care ţi-ai dorit erai în prezent, erai conectat la Sinele tău. Când te-ai gândit la acel ceva în starea de conectare era ca şi cum i-ai arătat Sinelui tău ce vrei, iar el ca un gardian puternic al tău, a spus Aşa să fie! Şi tot universul a ascultat mesajul de la DUMNEZEUL CARE A SPUS AŞA SĂ FIE! ŞI S-A ÎMPLINIT.
Sinele tău este mereu cu tine, este în interiorul tău, el este şi îngerul tău păzitor, este şi Dumnezeu, este şi Sfîntul Duh, este şi Sfântul X., tot ce cauţi tu în exterior de fapt este în tine.
Nu demult am citit o poveste în care nişte zeităţi care coordonau oamenii pe plaiurile unde aceştia munceau, discutau unde să ascundă puterea omului, pentru ca omul să nu-şi dea seama cât de puternic este şi să refuze să-i mai asculte, în viitor. Fiecare a găsit câte un loc şi anume: fie în Soare, în natură, în apă, în aer, iar unul dintre ei a spus: hai să le ascundem puterea în interiorul lor pentru că acolo, nu o vor căuta niciodată. Şi de atunci puterea Omului se află în el, dar omul nostru mereu o caută în exterior în astre, iniţiaţi, duhovnici, culte, natură, etc.
Prezentul este singura realitate existentă. Ce a fost acum un minut nu mai e realitate existentă, ce va fi peste un minut nu este realitate existentă, ci este doar o multitudine de potenţiale. Ce ni se va întâmpla depinde de cum am ales acum, adică în prezent. Ce sens are să ne irosim energia când cel mai important este ce facem în acum. Iar dacă acum fac ceva pe focus, sau concentrare, adică sunt în acel ceva cu toată fiinţa nu am decât foarte multe de câştigat, pentru că ce vreau se realizează. Aşa că aveţi grijă ce faceţi în acum pentru că totul se realizează , se împlineşte când eşti, conform zicerii: Eu sunt.
Dacă atunci când eşti în momentul prezent -( pentru că se întâmplă ce ai vrut, înseamnă că ai fost  în  prezent )- te gândeşti la ce grea e viaţa sau cât de mult sufăr, nu am bani, nu am casă, nu pot face nimic în această ţară sau sistem, ce bolnav sunt, ce nefericit sunt, nimic nu fac bun, nu sunt în stare de nimic, sunt lipsit de vitalitate, perseverenţă, voinţă, etc.- aşa va fi.
Dacă atunci când eşti în momentul prezent gândeşti şi crezi în: ce bucurie este să trăieşti, ce sănătos sunt, ce bine îmi este, am toţi banii de care am nevoie, viaţa e frumoasă, mă bucur pentru tot ce trăiesc, totul va fi bine-  aşa va fi.
Recent o doamnă de la cursurile de dezvoltare personală şi spirituală îmi spunea că, după modulul trecut vreo două săptămâni s-a simţit foarte bine, era detaşată nu mai avea atacuri de panică, era stăpână pe ea şi se bucura de tot ce îi aducea viaţa, dar în tot acest timp îşi spunea: nu se poate să mă simt aşa bine, de ce nu mă mai simt rău, de ce nu mai am palpitaţii, etc, iar după ce au trecut cele două săptămâni de bine au revenit stările de rău. De ce credeţi? Deoarece le-a chemat înapoi. Tot ea a conştientizat şi mi-a spus că de ce atunci când ne simţim bine nu ne gândim mereu la starea de bine şi readucem în memorie mereu ce ni s-a întâmplat rău? Pentru că funcţionăm pe o minte limitată, care are diverse programe gen: viaţa e o luptă, totul este greu, nu avem ce ne trebuie, ca să ai trebuie să dai din coate şi să munceşti non stop, mereu ne îmbolnăvim, binele trece repede, oricum vom muri, etc. Asta e – se pare că îi sunt necesare două săptămâni corpului fizic ca să urmeze mintea.
Deci atenţie ce gândiţi şi ce vă doriţi, când sunteţi în prezent, pentru că, fie că aţi fost conştienţi când aţi vrut ceva, fie că aţi fost mai puţin conştienţi, acel ceva se va împlini deoarece Dumnezeu este în tine şi cu tine ca să împlinească ce i-ai arătat tu.
Am o veste bună, treaba cu muritul nu mai e valabilă, mori când vrei tu, deoarece şi  ştiinţa a descoperit de curând fenomenul telomerilor, şi cum pot fi aceştia menţinuţi întregi. Adică când trăim în bucurie şi suntem mulţumiţi, telomerii din structura ADN nu se mai diminuează şi trăim cât vrem noi, adică suntem nemuritori. Aşa că aceasta este explicaţia pentru care strămoşii noştri trăiau şi câteva sute de ani, aşa cum se spune în Vechiul Testament, pentru că aveau încredere în Sinele lor Divin şi rămâneau pe Pământ până când le Spunea Dumnezeul din ei că au terminat de experimentat ce şi-au propus. Apoi mergeau un pic la odihnă şi acolo îşi alegeau un alt potenţial de experimentat şi iar veneau pe pământ. Deosebirea azi este că pentru foarte mulţi oameni viaţa e o corvoadă, plină de suferinţă şi nu ştiu cum să- şi distrugă mai repede corpul fizic, pentru a pleca mai repede în cer.
De când sunt mică spuneam la toată lumea că eu nu voi fi bătrână, pentru că nu-mi place să am pielea  zbârcită (sunt săgetător şi estetica este importantă în zodia mea). Cei din jur se uitau ciudat la mine şi spuneau între ei, las-o că se joacă şi spune şi ea aşa. Când am terminat prima facultate toată lumea mă întreba dacă am terminat liceul, iar când am terminat a doua facultate mă întrebau la ce liceu sunt? Ciudat este şi astăzi când intră pacienţii la mine în cabinet şi îi invit să ia loc în sala de aşteptare, mă întreabă dacă d-na Gheorghiţă este, că au o programare. Eu zâmbesc şi le spun, da, eu sunt d-na Gheorghiţă şi imediat vom vorbi. Aşa că ce crezi în mintea ta, aşa transmiţi în realitatea înconjurătoare – experimetez asta de când sunt.
Miracolele  apar în viaţa noastră, nu pentru că am făcut nu ştiu ce canoane, sau fapte bune, sau mătănii, sau excursii pe la locuri sacre,etc. Ci ele apar deoarece atunci când am vrut şi am ales cu toată fiinţa noastră, am fost în prezent adică în contact cu Dumnezeul din mine. Dacă vă analizaţi puţin viaţa, veţi vedea că aşa s-a întâmplat, cu fiecare.
Se întâmplă vindecări miraculoase la oameni care chiar au vrut cu toată fiinţa să se vindece, au crezut că se vor vindeca şi se manifestau ca şi cum erau sănătoşi deja. Deoarece atunci s-a comprimat şi trecutul şi viitorul în prezent. Am mărturisiri de la astfel de vindecări miraculoase de genul: când m-am hotărât să mă vindec parcă eram unit cu totul, eram într-o stare de beatitudine şi din clipa aceea am ştiut că sunt sănătos, a durat câteva secunde dar parcă timpul s-a dilatat şi eram dintotdeauna aşa – asta înseamnă că omul nostru era unit cu Sinele lui Divin, era unit cu totul şi el era de fapt sănătatea care ulterior a ajuns şi pe fizic. Toate acestea au pornit din mintea lui din faptul că era conştient că vrea să se vindece, a ales să se vindece. Dacă nu sunteţi vindecaţi în creier nu se va vindeca nici corpul fizic. Dacă puneţi în creier starea voastră de bine, cu toată acea atenţie unificatoare, sau prezenţă totală, atunci în creierul vostru aţi făcut deja minunata vindecare, pentru că, în acea stare shimbăm structura celulelor care sunt duplicate în corp. Deci ceea ce vindecăm în creier vindecăm neurologic şi neurochimic în corpul fizic.
Dacă nu vindecăm în creier nu putem să vindecăm niciodată în corp.
Nu uitaţi corpului fizic urmează mintea.
Noi suntem creatorii propriei noastre realităţi, chiar dacă credem asta chiar dacă nu. Diferenţa este că atunci când credem în acest adevăr, devenim conştienţi şi responsabili de gândurile, vorbele şi faptele noastre, iar atunci când credem că exteriorul sau alţii ne creează realitatea suntem inconştienţi şi iresponsabili de ceea ce gândim, vorbim şi facem, sperăm că alţii ne iartă, Dumnezeu va trece cu vederea dacă plătesc slujbe sau oameni care se roagă pentru mine şi alte diverse subterfugii pentru a nu vedea propria realitate creată de noi. Nu faci decât să te păcăleşti singur. Dar şi asta va trece. Va veni un moment în viaţa fiecăruia când se va trezi şi va recunoaşte adevărul pe care îl experimentează.
Cu cât eşti mai conştient cu atât eşti mai în prezent şi nu poţi spune că a venit de undeva fără ca tu să alegi prin gânduri, vorbe şi fapte ce ţi se întâmplă. Când ai ales conştient, în prezent, cu toată mintea şi fiinţa ta, de fapt te-ai aliniat la Sinele tău divin şi ai accesat programul de unime cu Creatorul central, şi lucrurile se întâmplă, pentru că vrei să se întâmple. Când alegi inconştient lucrurile se întâmplă dar nu le vezi, nu te bucuri de ele, nu imprimi acel adevăr în sufletul tău. Depinde numai şi numai de noi ce alegem să experimentăm.
Spuneţi în fiecare dimineaţă, de 21 de ori (ca să poată trece informaţia de mintea limitată şi să ajungă în subconştient, adică la Sinele Divin) timp de 29 de zile următoarele afirmaţii care vă vor face conştienţi de Puterea din interiorul vostru, de contactul cu Dumnezeu şi de crearea propriei realităţi:
  • „sunt dintotdeauna călăuzit(ă) de Sinele meu divin”,
  • „sunt dintotdeauna în comuniune cu Sinele meu divin”,
  • „sunt dintotdeauna mintea nelimitată a lui Dumnezeu”
  • „sunt dintotdeauna viitorul acum”
  • „sunt dintotdeauna de partea mea”
  • “sunt dintotdeauna sănătate radiantă”
Modalităţi prin care puteţi exersa concret trăirea în prezent:
  1. când conduceţi maşina spre servici sau un alt loc dorit, mergeţi de fiecare dată pe un alt traseu, pentru că fiind un drum nou veţi fi atenţi la drum, la cum conduceţi, la gropi, şi atunci sigur veţi fi în prezent; cu alte cuvinte evitaţi traseele obişnuite pe care le faceţi pe pilot automat, deoarece ştiţi până şi toate gropile de pe acel drum. De exemplu de când practic acest exerciţiu am cunoscut atâtea locuri minunate şi case cu arhitecturi diferite, încât pot spune cu adevărat că oraşul în care locuiesc e minunat şi magnific;
  2. când vă spălaţi pe dinţi spălaţi-vă cu cealaltă mână decât cea cu care eraţi obişnuiţi, pentru că fiind ceva diferit veţi fi atent la cum manevraţi mâna şi nu vă mai gândiţi la altele;
  3. puteţi găsi diverse exerciţii, care ţin de lucruri neobişnuite, ceva nou, cu care mintea limitată nu este obişnuită şi cu care nu sunteţi familiarizaţi, pentru că noul întotdeuna ne ţine în prezent. De aceea cu cât faci lucruri mai diverse cu atât îţi creşte sufletul mai mult.
Astfel vă puteţi creea diverşi algoritmi de care aveţi nevoie pentru a trăi conştienţi în prezent, şi toată viaţa voastră se va schimba. Eu experimentez zilnic aceste lucruri şi de aceea mă bucur că le pot împărtăşi şi cu voi. Mult succes în a trăi în prezent, conştienţi şi în bucurie deplină.
Autor articol: Psiholog  Niculina Gheorghiţă

luni, 24 octombrie 2016

Marea Piramida din Gizeh detine doua cavitati misterioase

Se dovedeste inca odata ca teoriile (asa-zise de conspiratie) vechi ascund adevar in ele. Despre marea piramida din Gizeh s-a afirmat de multe ori ca ascunde retele de tuneluri si spatii largi secrete in subteran. Ultimele cercetari derulate prin intermediul proiectului Scanarea Piramidelor, care a adunat cercetători din mai multe universităţi, institute şi companii tehnice din toate colţurile lumii, au scos la iveala faptul ca în interiorul Marii Piramide din Giza exista două cavități despre a căror existență nu se știa până acum.
Una dintre cavitatile descoperite are o adâncime de aproximativ 105 metri şi se află sub  marginea de nord-est a structurii, iar o altă variantă a unei cavităţi se află sub poarta de intrare, în spatele feţei din partea de nord. Cercetatorii au declarat ca nu există nicio dovadă că între aceste doua cavitati există o strânsă legătură.
„Putem confirma acum existența unui vid ascuns în spatele fațadei nordice, care ar putea avea forma cel puțin a unui coridor care străbate interiorul Marii Piramide”, au declarat experții, citați de The Telegraph

sursa: http://playtech.ro/

vineri, 21 octombrie 2016

Experienta concreta a iluminarii


Ce trebuie, oare, sa faci pentru a deveni iluminat ? Care sunt, in aceasta stare launtrica, semnele succesului ?Cum si in ce sens se schimba viata noastra, pe masura ce ne iluminam?



PENTRU A DEVENI ILUMINAT NU ESTE NECESAR SA FACI CEVA ANUME , DEOARECE ILUMINAREA ESTE O STARE LAUNTRICA CE SURVINE SPONTAN, ATUNCI CAND SUNTEM TOTAL CONSTIENTI.


Toate experientele exista deja , in stare potentiala, in tine.Tu te poti oricand deschide, fata de ele, fulgerator.Expansiunea totala se afla oricand la indemana noastra, dincolo de timp, fiind posibila atat in tine, cat si in afara ta.Nimic nu te poate impiedica, cu adevarat, oprindu-te din calea ta. Cu cat urci mai sus, pe nivele din ce in ce mai elevate de vibratie, cu atat iti este mai usor sa continui.


Experienta constiintei totale nu inseamna nicidecum sa fii, in permanenta, simultan constient de fiecare detaliu al Universului.A avea constiinta totala, infinita sau, cu alte cuvinte, a fi SPATIU, desemneaza starea de A FI ORICAND PREGATIT sa devii total constient de orice lucru, fiinta sau stare care poate fi conceputa.Inseamna, de asemenea, sa nu opunem nici un fel de rezistenta, sa nu negam nici un concept(caci prin negare respingem,ceea ce are drept efect o instantanee contractie a constiintei).Prin urmare,pentru a deveni iluminat nu trebuie neaparat sa dobandim idei sau experiente absolut noi(pentru ca noi avem deja, in universul nostru launtric, la nivel potential, TOATE experientele posibile) si nu trebuie, de asemenea, sa acumulam virtuti artificioase sau sa induram, in mod aberant, suferinte inutile. Tot ceea ce in ETERNITATE exista poate fi experimentat CHIAR ACUM , cu o constiinta total expansionata.



Aminteste-ti in permanenta ca esti o fiinta LIBERA, care se poate auto-determina in intregime.Nici o alta fiinta vie, sau grup de fiinte, nu-ti poate influenta vibratia specifica, daca tu- cu fermitate- nu vrei aceasta.Prin urmare, nu exista nimic in Univers care sa poata sa se opuna vointei tale libere, daca tu nu permiti cumva aceasta.


Asta inseamna ca nimic si nimeni, in afara ABSOLUTULUI, nu are putere asupra ta, impotriva vointei tale : nimeni nu te poate ispiti, nimeni nu te poate corupe, nimeni nu-ti poate sta in cale.TU si numai TU esti singurul responsabil de nivelul sau modul in care existi.Starea ta interioara nu este niciodata programata in mod inexorabil.Sentimentul de a fi fortat, sau influentat din afara impotriva vointei tale, poate apare numai atunci cand devii extrem de receptiv si dens, cand iti contracti constiinta si te opacizezi.


Procesul iluminarii inseamna, deci, sa-ti expansionezi la infinit constiinta si intelegerea intuitiva , in asa fel incat sa poti cunoaste fulgerator, in profunzime, orice fiinta, prin empatie, si sa percepi intregul univers ca fiind o inefabila interactiune perpetua de fiinte vii.


Cu cat refuzam cu mai multa indaratnicie si suspiciune sa iubim alte fiinte, cu atat nivelul nostru launtric scade.
Pe de alta parte, cu cat ne deschidem mai mult fata de fratii si surorile noastre din Cosmos, cu atat mai mult, si mai repede, tot ceea ce ne inconjoara isi pierde densitatea materiala dominanta, noi dimensiuni, pana atunci invizibile, adaugandu-se treptat viziunii noastre euforice si imbogatite asupra lumii.


Iluminarea este orice experienta beatifica, plenara, care ne expansioneaza spontan constiinta dincolo de limitele sale umane obisnuite.Am putea chiar spune ca iluminarea ultima inseamna a-ti da pe deplin seama ca nu exista nici o limita a acestei expansiuni infinite si ca intreg Universul e viu.


A fi iluminat inseamna a avea o constiinta cat mai rafinata, treaza si infinit flexibila.Iluminarea este chiar trairea procesului expansiunii nelimitate.ILUMINAREA nu desemneaza nicidecum stabilirea unor noi limite, ci disparitia definitiva a tuturor limitelor.


O fiinta iluminata nu este nicidecum obligata sa fie sau sa nu fie ceva, in conformitate cu normele sau conventiile artificiale ale societatii umane, deoarece, in sufletul ei, ea este acum TOT.Ce inseamna , de fapt, sa fii TOT ?



Aceasta inseamna sa fim mai mereu capabili sa concepem si sa continem in noi insine adevarul intreg si nu numai jumatati sau sferturi de adevar.Inseamna , cu alte cuvinte, sa-ti dai seama ca, atunci cand etalezi in mod ostentativ pozitivul, creezi in tine insuti, in acelasi timp, negativul corespunzator.


Atunci cand avem un ideal fantasmagoric de sfintenie, trebuie sa acceptam detasati si pacatul care-l insoteste (in mod necesar) si sa avem in acelasi timp constiinta responsabilitatii pentru faptul de a-l fi creat, gratie acestei mentalizari.


In general, datorita ignorarii acestor mecanisme profunde, noi nu recunoastem ca singuri am creat aceste negative si de aceea nici nu le putem controla, fiind astfel, mai mereu , obligati sa traim intr-o lume a suferintei, a pacatului si ignorantei.In aceasta situatie, cu cat vom face eforturi mai mari si mai incrancenate sa eliminam raul din noi, cu atat mai mult rau va fi de eliminat, pentru ca atunci EFORTUL DE A ELIMINA e motivat doar de NON-ACCEPTARE, stare care, dupa cum am vazut, provoaca automat contractia constiintei noastre si determina opacizare.


Daca, insa, ramanem in permanenta deschisi si permeabili la astfel de aspecte, aparent negative, nu vom mai fi constransi sa acceptam pasivi ca raul sa faca parte din viata noastra.Daca intelegem, de exemplu, ca uratul deja este in permanenta in noi, suntem fulgerator liberi sa cream frumosul.Daca stim ca prostia este tot timpul in noi, devenim spontan capabili sa manifestam inteligenta creatoare.


Iubirea este manifestarea beatifica cea mai inalta, deoarece iubirea include intotdeauna in ea si ceea ce nu este iubire.Iubirea permite sa experimentam viata plenar si armonios, fara sa opunem rezistenta la nivel mental, dandu-ne astfel posibilitatea sa ne ridicam gradat deasupra MATERIEI si ENERGIEI, pentru a deveni SPATIU beatific.La acest nivel, unde iubirea pura este permanent constanta si constiinta total trezita, vom putea intelege, prin experienta directa, in straturile cele mai profunde ale fiintei noastre, aparentul miracol de a contine simultan, in noi insine, contradictii polare, antagonisme complementare si fascinante paradoxuri.Atunci vom fi liberi sa experimentam tot ceea ce vom dori, deoarece vom fi totdeauna constienti ca, in permanenta, vom contine si opusul dorintei noastre pozitive.Daca privim cu calm si detasare evenimentele nedorite, care pot sa apara datorita acestui fenomen, absorbindu-le mental , adica neopunandu-le rezistenta, acceptandu-le detasat si, in acelasi timp, iubindu-le, impacati, pentru faptul ca nu le agream, ne vom putea rafina si eleva constant frecventa vibratiilor noastre dominante.


Pentru aceasta, este esential sa ne amintim ca ceea ce se intampla nu este atat de important precum felul sau modul cum reactionam interior la ceea ce se intampla."


(cap 2 din "MODALITATI SIMPLE DE ILUMINARE") 

miercuri, 19 octombrie 2016

Cele 12 legi ale Karmei

Imagini pentru karmaCuvantul “karma” in limba sanscrita inseamna “actiune”.
Legea karmica este foarte asemanatoare cu legea lui Newton care sustine ca “orice actiune trebuie sa aiba si o reactie”. Atunci cand gandim, cand vorbim sau cand actionam vom initia o forta care va reactiona in consecinta. Aceasta reactie nu va putea fi  eradicata niciodata.
Aceasta lege a cauzei si a efectului nu trebuie sa o privim ca fiind o pedeapsa, menirea acestei legi fiind aceea de a ne ajuta sa ne dezvoltam. O persoana nu va putea niciodata sa scape de consecintele actiunilor sale de aceea este necesara o mai mare constientizare a acestor actiuni proprii si o cunoastere a acestor legi.
Credinta ne invata ca fiecare dintre noi suntem responsabili pentru propriile noastre actiuni, iar consecintele acestor actiuni se vor face simtite in aceasta viata sau intr-o viata viitoare.
Actiunile din trecutul tau sunt cele care determina evenimentele cu care te confrunti in prezent.
In budism se crede ca tot ceea ce simtim, tot ceea ce spunem si tot ceea ce facem, va aduce cu sine anumite concecinte, in concordanta cu intentiile noastre. In loc sa privim karma ca fiind o pedeapsa pentru greselile noastre din vietile anterioare, putem sa o privim ca fiind o lege care ne ajuta sa traim intr-o armonie, intr-o unitate cu tot ceea ce exista. Aplicarea acestei legi  in viata ta determina aparitia anumitor consecinte, fericite sau nu.
Iata deci cele 12 legi ale karmei care odata intelese si aplicate va vor aduce implinirea,pacea si fericirea.
MAREA LEGE – LEGEA CAUZEI SI EFECTULUI
„Așa cum semeni, așa vei culege”. Tot ceea ce emitem in Univers se intoarce la noi amplificat . Dacă ceea ce ne dorim este fericire, pace, iubire, prietenie … Apoi, ar trebui să oferim fericire,pace ,iubire si prietenie altora.
LEGEA CREATIEI – viata nu se intampla pur si simplu , este nevoie de participarea noastră. .Noi suntem una cu Universul , atat in interiorul cat si in afara noastra si noi suntem conectati cu totul. Ceea ce este in afara noastra,in viata noastra ..este o reflectare a interiorului nostru.
Fii tu insuti si inconjoara-te de ceea ce iti doresti sa ai in viata,de oameni buni,care te iubesc,te sustin,de relatii pline de armnie si iubire…de tot ce vrei sa traiesti.
LEGEA UMILINTEI – Ceea ce refuzi , va continua pentru tine.Cu alte cuvinte,acel lucru caruia tu te impotrivesti va fi si mai mult prezent in viata ta.
Dacă consideram ca cineva ne este dusman sau consideram ca gasim o trasatura de caracter negativa cuiva , atunci noi insine nu suntem focusati pe un nivel superior de existenta.
LEGEA CRESTERII. – „Oriunde te duci, acolo esti”.
Pentru ca noi sa crestem in Duh, noi suntem cei care trebuie să ne schimbam nu oamenii, locurile sau lucrurile din jurul nostru. Singurul lucru pe care il putem controla in viata suntem noi insine. . Cand ne vom schimba in interiorul nostru si vom tine cond de calauzirile inimilor atunci si viata noastra se va schimba.
LEGEA RESPONSABILITATII – Ori de câte ori există ceva în neregulă în viata mea, este ceva în neregulă în mine. Noi oglindim ceea ce ne inconjoara si ceea ce ne inconjoara sunt oglinzi pentru noi.Acesta este un adevăr universal. Cu alte cuvinte absolut totul ce traim este doar responsabilitatea noastra,noi am atras prin cuvintele,gandurile si faptele noastre.
LEGEA CONEXIUNII
Fiecare pas duce la urmatorul,si asa mai departe,si asa mai departe…
Chiar daca ceva ne pare inconsecvent sa stim ca este bine caci in Univers totul este conectat.
Ca sa termini ceva, primul pas este sa te apuci de el.Nici primul pas nici ultimul nu sunt cei mai importanti.
Prezentul,Trecutul si viitorul sunt toate conectate…
LEGEA FOCUSARII
Nu te poti gandi la 2 lucruri in acelasi timp
Cand ne focusam pe valorile spirituale nu mai putem avea ganduri cu vibratie joasa care genereaza manie sau furie.
LEGEA DARUIRII SI OSPITALITATII
Atunci cand crezi ca ceva este adevarat acel ceva se va manifesta ca adevar pentru tine.
Ceea ce ne asumam din invataturi se va vedea in practica de zi cu zi .
LEGEA LUI AICI SI ACUM
Privind in urma la ceea ce a fost ne impiedica sa traim in AICI SI ACUM.
Vechile ganduri,credinte si iluzii ale trecutului trebuiesc eliberate pentru ca ne impiedica sa avem altele noi .
LEGEA SCHIMBARII
Istoria se repeta pana cand noi ne invatam lectiile de viata.
LEGEA RABDARII SI RECOMPENSEI
Ca sa fii recompensat pt ceva trebuie sa trudesti.Recompensele de valoare necesita rabdare si munca persistenta.
Poate bucuria nu vine imediat dar sigur va veni la momentul cel mai bun .Anticipeaza acest lucru!
LEGEA IMPORTANTEI SI INSPIRATIEI
Primesti intotdeauna inapoi ceea ce tu ai oferit.Valoarea adevarata a unui lucru este rezultatul direct al intentiei si energiei investite.
Fiecare contributie de-a ta este pentru intreaga creatie.Ceea ce faci are un impact asupra tuturor.
Contributiile pline de iubire aduc viata si inspiratie Intregului.

luni, 17 octombrie 2016

Cum pot sa folosesc cel mai bine Legea Atractiei? - Esther si Jerry Hicks

Jerry: Exista cumva mai multe moduri diferite prin care putem folosi in mod constient sau intentionat Legea Atractiei?
Abraham: Vom incepe prin a spune ca voi folositi in permanenta, fie ca stiti ca o faceti sau nu. Nu puteti inceta sa o mai folositi, pentru ca ea este inerent in tot ceea ce faceti. Dar va apreciem intrebarea, pentru ca vreti sa stiti cum o puteti folosi in mod deliberat pentru a dobandi tot ceea ce alegeti in mod intetionat.
A fi constienti de existenta Legii Atractiei este cea mai importanta parte din folosirea ei deliberata. Deoarece Legea Atractiei raspunde intotdeauna gandurilor voastre, focalizarea deliberata a gandurilor voastre este foarte importanta.
Alegeti subiectele care va intereseaza si ganditi-va la ele intr-un fel care sa va fie de folos. Cu alte cuvinte, uitati-va la aspectele pozitive ale subiectelor care sunt importante pentru voi. Atunci cand alegeti un gand, Legea Atractiei va actiona conform lui, atragand mai multe ganduri asemanatoare, si astfel facandu-l mult mai puternic.
Ramanand focalizati asupra unui subiect pe care vi-l alegeti, punctul vostru de atractie legat de acel subiect va deveni mult mai puternic decat daca mintea voastra ar trece de la un subiect la altul. Exista o forta uriasa in actul focalizarii.
Atunci cand alegeti in mod intentionat gandurile pe care le ganditi, lucrurile pe care le faceti si chiar si oamenii cu care va petreceti timpul, veti simti beneficiile Legii Atractiei. Atunci cand va petreceti timpul cu oameni care va apreciaza, va stimuleaza sa aveti ganduri de autoapreciere. Atunci cand va petreceti timpul cu cei care va vad doar defectele, atunci perceptia lor asupra defectelor voastre devine propriul vostru punct de atractie.
Pe masura ce veti ntelege ca orice lucru caruia ii acordati atentie devine mai mare – pentru ca Legea Atractiei spune ca asa trebuie – veti deveni mai selectivi in ceea ce priveste lucrurile asupra carora va indreptati atentia. Este mult mai usor sa schimbi directia gandurilor tale in fazele incipiente ale gandului, cand nu a apucat inca sa adune prea multa energie. Dar este posibil sa schimbi directia gandurilor in orice moment.



 LEGEA ATRACTIEI – Invataturile lui Abraham, Autori: Esther si Jerry Hicks

vineri, 14 octombrie 2016

Ceea ce conduce la Hristos este mintea

Imagini pentru constiintaSai Baba a spus: „Mintea este cea care creează robie și tot mintea este cea care creează eliberare”. Gândurile sunt cele care ne creează sentimentele, emoțiile și energia. Gândurile sunt cele care ne creează comportamentul și acțiunile, sunt cele care atrag, magnetizează și resping lucrurile din viața noastră și tot ele determină modul prin care vedem viața, nu ochii fizici. Primul lucru ce trebuie dezvoltat este Conștiința Spirituală. Dacă mintea nu este stăpânită, înseamnă că Ego-ul Negativ va provocat auto-amăgire, ceea ce va duce la sentimente și emoții negative, dezechilibre și așa mai departe. Vă veți crea propria karmă, pentru că gândurile sunt lucruri. Dacă nu vă veți stăpâni mintea, nu vă veți putea stăpâni sentimentele și emoțiile sau acțiunile. Nu veți fi corecți cu Sinele și cu Dumnezeu, lucru care va duce la o dizarmonie în toate celelalte relații. Vă veți crea auto-amăgire, iluzie, fantezie și Maya, fără să vă dați seama.
O mare parte din lumea orientală încearcă să își respingă mintea și crede că a primit Realizarea de Sine și de Dumnezeu. În adolescență mintea și viața noastră emoțională nu sunt dezvoltate la un nivel superior și foarte ușor putem deveni niște victime programate de conștiința de masă și de vieților trecute.
Imaginea noastră de Sine este afectată într-o mare măsură de atitudinea noastră față de corpul fizic. Oamenii se întreabă dacă au un corp fizic atractiv sau nu. Acest lucru, desigur, este total relativ, pentru că frumusețea se află în ochii privitorului. Conștiința de masă ne prezintă modele de sex feminin și masculin pe care le consideră idealuri ale corpului fizic, astfel încât, puțini dintre noi își păstrează o imagine pozitivă a corpului lor fizic. Dacă imaginea noastră se bazează pe corpul fizic, atunci persoana care are într-o zi o coafură nereușită sau are impresia că nu arată bine din punct de vedere fizic, va fi afectată psihologic.
Când sunt tineri, majoritatea oamenilor își identifică personalitatea cu corpul fizic,care este doar o iluzie, pentru că, în realitate, suntem niște Suflete încarnate. Majoritatea copiilor și a adolescenților nu sunt conștienți din punct de vedere spiritual, astfel încât, Imaginea Corpului lor Fizic le va afecta Imaginea Psihică de Sine. Acest lucru se aplică și adulților. Mulți adulți sunt preocupați de aspectul fizic, de greutatea lor, apelează la chirurgia estetică, la implanturi mamare și așa mai departe. Acest lucru se datorează faptului că Imaginea lor de Sine este legată de Imaginea Corpului Fizic, mai degrabă decât de Imaginea Psihică sau Spirituală de Sine. Dacă Imaginea de Sine ar fi legată de Imaginea Psihică sau Evoluția Spirituală de Sine, nu ar mai fi nevoie de intervenții chirurgicale.
Când veți deveni Realizați de Sine și de Dumnezeu, corpul fizic va începe să capete o formă și o strălucire Dumnezeiască.



joi, 13 octombrie 2016

Fenomen paranormal in SUA

Cunoastem multe povesti cu fantome. Povesti ce ne cutreierau si care ne dadeau insomnii. O asemenea poveste a fost acum filmata. In SUA, o tanara a trait pe pielea sa o poveste paranormala. O entitate a trezit-o noaptea din somn aprinzand luminile. Fantoma a deschis usa iar mai apoi a miscat pilota. Dupa acest moment, luminile au inceput sa se aprinda singure si sa se stinga.
Femeia prezenta in casa a declarat ca in incapere era o atmosfera ciudata, dovada a unei activitati paranormale. Entitatea a fost filmata de o camera de vedere amplasat in dormitor. Filmuletul a devenit viral si a strans in doar patru zile peste 1 milion de accesari.
Desi ar putea fi un fals (ar fi un fals bine regizat) filmuletul este destul de interesant si a atras atentia mass mediei.



miercuri, 12 octombrie 2016

Cat de importanta este RELAXAREA

Imagini pentru relaxareaPriviti cat de relxati sunt copiii. Nu este nevoie de multa intelepciune pentru a te relaxa; aceasta este o arta simpla, pe care orice om a cunoscut-o cand s-a nascut. Este deja in voi, dar trebuie reactivata, caci a devenit latenta. Trebuie sa incepeti prin a o provoca.
Orice metoda de meditatie este mai intai de toate o tehnica de relaxare, de renuntare la atasamente. Exista insa cateva principii de care e bine sa nu uitati: incepeti intotdeauna cu corpul fizic. Stand pe pat, inainte sa adormiti, vizualizati energia corporala, incepand cu talpile picioarelor. Important este sa priviti in interiorul corpului. Exista vreo tensiune in zona talpilor? Continuati in sus, de-a lungul picioarelor, bazinului, stomacului. Depistati vreun blocaj? Ori de cate ori descoperiti vreo tensiune, incercati sa o relaxati. Nu treceti mai departe pana cand nu simtiti ca tensiunea a disparut.
Continuati cu mainile, caci acestea sunt conectate cu mintea voastra. Daca simtiti ca mana dreapta este mai tensionata, este cert ca emisfera stanga a creierului este mai tensionata. Invers, daca simtiti ca mana stanga este mai tensionata, inseamna ca emisfera dreapta este tensionata. De aceea, insistati asupra bratelor si palmelor, iar in final, ajungeti la nivelul mintii.
Cand intregul corp este relaxat, mintea este deja relaxata in proportie de 90%, caci corpul nu este altceva decat o extensie a mintii. A mai ramas 10% din minte... Pentru a o relaxa si pe aceasta, este suficient sa o priviti, pana cand norii dispar. Dupa cateva zile, veti controla perfect acest proces. Veti redescoperi astfel o stiinta pe care o cunosteati perfect in copilarie.
Este un mic secret, pe care nimeni nu vi-l poate preda, dar care poate fi descoperit cu usurinta in interiorul corpului. Odata descoperit, va veti putea relaxa oricand veti dori, inclusiv in timpul zilei. Iar aceasta este una dintre cele mai frumoase experiente din cate pot exista. Relaxarea este inceputul unei mari calatorii catre spiritualitate, caci ea presupune renuntarea la identificarea cu corpul.
Cand intregul corp este relaxat, omul uita complet de acesta. In aceasta uitare apare prima amintire a unui fenomen nou, care se ascunde undeva dincolo de corp: fiinta spirituala.
Relaxarea este inceputul amintirii ca noi nu suntem una cu corpul fizic, ci suntem o fiinta eterna, nemuritoare.
Incercati sa retraiti o experienta naturala de relaxare. Uneori, ea se poate produce in timpul inotului, atunci cand corpul pluteste pur si simplu, cand curge impreuna cu apa, fara sa faca nici o miscare impotriva curentului, cand devine una cu acesta.
Reevocati asemenea experiente din mai multe surse, si in acest fel veti descoperi secretul.

Osho... lucrarea Satyam Shivam Sunderam, cap. 5.

sursa foto: http://psihic.com/


marți, 11 octombrie 2016

Momentul cand sufletul unei femei paraseste corpul - Video

Momentul mortii ne fascineaza pe noi toti, dar in acelasi timp ne ingrozeste. De fapt, noi vrem sa traim dar, in acelasi timp, nu putem sa uitam ca pana la urma vom muri, asta este ciclul natural. Desi constientizam ca vom continua sa existam si dupa moarte (nu toti constientizeaza asta), exista o curiozitate imensa in legatura cu moartea.
Un filmulet de pe YouTube prezinta moartea, provenita prin accident, a unei motocicliste din Tailanda. Conform The Sun, imaginile au fost surprinse de una din camerele de supraveghere de pe o strada a orasului Lopburi. Imaginile arata cum o motociclista este proiectata de pe motociclista direct in copac. Moartea este instantanee dar, o umbra care seamana cu silueta femeii se poate observa langa locul accidentului. La o privire atenta umbra prezinta niste mici miscari si dispare dupa ceva timp.
Desi filmuletul a produs ceva valva, au existat si multi internauti care nu au fost impresionati. Acestia au declarat ca imaginile au fost prelucrate. Voi ce credeti?


sursa: http://www.realitatea.net/

duminică, 9 octombrie 2016

Spiritismul intre bine si rau

Imagini pentru spiritismCe stim noi despre spiritism? Spiritismul reprezinta de fapt comunicarea omului cu el insusi. Comunicarea cu partea sa din alt spectru de frecventa. Asa-numitele spirite sunt de fapt tot parti din Sinele nostru, nimic mai mult. Parti din Sinele nostru, bune sau rele, care incearca in permanenta sa intre in contact cu noi.
Cuvantul spiritism are, cel mai adesea, o conotatie negativa. Conotatie negativa ce a fost obtinuta gratie unei imagini diabolice imprimate de catre religia crestina. Religia crestina a continuat de fapt politica dusa de liderii antici ce a avut ca scop un control sporit a maselor de oameni (ceea ce se intampla si azi).
In vechime oamenii comunicau cu spiritele naturii, a spatiului cat si a stramosilor. Prin spiritism oamenii intrau in comuniune cu Universul si cu natura. Astfel, oamenii acceptau ca nu sunt singuri in univers, respectand, in acelasi timp, tot ceea ce considerau a fi viu.
Odata cu dezvoltarea civilizatiei, liderii au incercat sa inlature aceasta comuniune spirituala, fiind constienti ca astfel puteau controla mai usor poporul. Religia crestina a devenit si mai constienta de aceasta "amenintare" la adresa ei. Cum putea crestinismul sa imprime in constiinta oamenilor existenta unui nou zeu unic cand oamenii erau constienti ca natura si Universul in sine erau pline de viata? Avand in mana toata puterea, crestinismul a actionat extrem de brutal, eliminand printr-o violenta extrema orice forma de rezistenta.
Astfel, crestinismul a condamnat spiritismul si l-a interzis. Oricine era prins facand spiritism. era executat (prin tortura). Spiritismul a continuat, dar forma sa a capatat forme mai sterse. Per total, oamenii s-au indepartat de natura si Univers deoarece, in timp, comuniunea a ramas doar la nivel de subconstient.
Odata cu modernismul si cu regasirea vechilor credinte, spiritismul a renascut. Dar, a renascut sub o forma intunecata. Asta deoarece acum oamenii se tem de spirite, emanand in timpul comunicarii extradimensionale o frecventa joasa. Din acest motiv, au fost chemate "forme" spirituale de frecventa joasa.
Este extrem de important ca omul care incearca sa comunice cu spiritele (de orice fel) sa emane energii pozitive si sa creeze o frecventa inalta pentru a comunica cu entitati superioare. Altfel va avea surprize neplacute. De astfel, este important sa se cunoasca cu adevarat modul de manifestare a unui spirit superior pentru a nu contacta un parazit energetic. Parazitii energetici sunt foarte periculosi, fiind foarte inselatori. Pentru a fi cat mai concret, este de subliniat faptul ca entitatile care ne conduc (elita oculta) sunt niste paraziti energetici.
Dupa cum vedeti cam acestea sunt pericolele spiritismului, beneficiile fiind cu mult mai mari insa - manifestari divine, extracorporale etc. Depinde de dvs daca vreti sau nu sa comunicati cu spiritele, insa daca o faceti, trebuie sa procedati ca la carte, fara greseli. Daca ratati, trebuie sa fiti pregatiti sa faceti fata consecintelor. Totusi, nimic nu se poate face fara sa riscati putin.

sursa foto: http://blogs.crdp-limousin.fr/

miercuri, 5 octombrie 2016

Louise Hay - 20 de afirmatii care te vor schimba

Viata este darul cel mai de pret. Problema este ca gandirea si actiunile noastre pot face din viata noastra un iad. Un iad ce poate fi evitat daca gandirea noastra ajunge sa se manifeste pe niste coordonate energetice benefice. O modalitate eficienta de  ne echilibra nivelul energetic al mintii si de a judeca realitatea corect o pune la dispozitie Louise L. Hay in cartea sa “Viata te iubeste”. Cu ajutorul mai multor afirmatii, Louise L. Hay crede ca individul poate sa se inscrie pe drumul spre o viata mai buna. Aceste afirmatii pot schimba total viata dvs atunci cand ele ajung sa faca parte din conceptele de viata, dar pentru asta ele trebuie sa fie permanent repetate pentru a intra in subconstient.
In fiecare zi ganditi si spuneti cu voce tare astfel:

1. Merit tot ce este mai bun de la Viata!
2. Ma iubesc pe mine insami, iar aceasta iubire imi vindeca Viata !
3. Universul ma iubeste si are grija de mine !
4. Ma deschid catre o viata fericita si implinita!
5. Traiesc o poveste de viata ideala!
6. Totul este perfect in viata mea!
7. Am o minte sanatoasa si lucida!
8. Ma abandonez complet in Iubire! 9. Sunt constient(a) de tot ce eu reprezint cu adevarat!
10. Aleg sa fiu liber(a)!
11. Accept cu bucurie Viata!
12. Ma abandonez cu incredere in Puterea Prezentului! Sunt in siguranta!
13. Spun intotdeauna ce am de spus. Ma exprim liber si vorbesc numai din perspectiva iubirii!
14. Cred in puterea de vindecare a corpului meu. Imi apreciez si imi iubesc corpul!
15. Ma bucur de intelegere si de crestere spirituala!
16. Lumea este un loc prietenos!
17. Ma simt implinit(a)!
18. Sunt curajos/curajoasa si independent(a)!
19. Imi iert trecutul. Acesta nu mai are nicio putere asupra mea! Aleg momentul prezent si ma eliberez de experientele trecutului. Sunt liber(a) acum si am certitudinea ca viitorul meu este sigur si luminos! Multumesc! Multumesc! Multumesc!
20. Astazi imi propun sa fiu mai atent(a), mai prezent(a) si mai plin(a) de iubire! Viata este frumoasa si orice clipa merita traita din plin asa cum este ea. Merit sa fiu fericit(a). Aleg sa las la o parte suferinta, tristetetea, durerea si orice forma de rezistenta si aleg sa ma deschid catre pace, bucurie si sa am incredere. Sa am incredere deplina ca totul este bine asa cum este si ca totul ma conduce doar catre un bine si mai mare. Multumesc pentru fiecare zi din viata mea! Multumesc!

marți, 4 octombrie 2016

Cum ne afecteaza timpul

Imagini pentru timpulTimpul este o iluzie - este o fraza pe care o auzim tot timpul. De fapt, totul este o iluzie. Dar, totusi, timpul ne afecteaza. Stim cu totii ca in timp imbatranim iar corpul nostru se deterioreaza. Secretul, daca putem sa-l numim asa, este ca noi putem sa fim vesnic tineri.
Vesnicia o putem avea doar atunci cand putem controla timpul. Poate parea ciudat, sau sf, dar putem controla timpul. Nu stiu daca a-ti observat, dar cand eram mici timpul trecea greu. Timpul trecea greu pentru ca mintea noastra era lipsita de griji si de activitati.
In realitate, viteza cu care trece timpul depinde de noi. Noi impunem timpului viteza. Cu cat facem mai multe activitati si cu cat suntem mai grabiti,cu atat timpul trece mai repede. Timpul trece repede pentru ca noi vrem sa treaca repede. Vrem sa treaca repede timpul pentru a termina munca si a pleca acasa sau vrem sa treaca cat mai repede timpul pana la salar. Iar timpul isi accelereaza trecerea.
Vrem sa treaca timpul cat mai repede pentru ca echipa noastra sa castige (atunci cand echipa cu care tinem conduce cu o diferenta de un gol si echipa adversa preseaza naucitor). Astfel, timpul trece iar organismul nostru, ca parte integranta din acest matrix, raspunde accelerarii.
Solutia acestei probleme este una simpla - meditatia. Omul are nevoie de meditatie pentru a opri din viteza timpul si pentru a ne permite sa observam, pe cat posibil, iluzia. De fapt, meditatia are rolul de a ne goli mintea si de a ne linisti. Linistea interioara ne permite o observare cat mai lucida a realitatii. In acest mod putem trece de iluzia timpului, oprind, pe cat posibil, imbatranirea.
Bineinteles ca imbatranirea este "mostenire" istorica care sta imprimata in ADN-ul nostru, dar printr-un efort colectiv, ea poate fi eliminata sau intarziata. Pana la acel moment, probabil ca medicina va gasi (de fapt a gasit mai mult ca sigur) un leac pentru imbatranire. Un leac care, mai mult ca sigur, va poposi in mainile elitei sau a servitorilor ei. De altfel, mass media ne intoxica cu idei de genul - in viitor vor exista mai multe specii de oamenii, iar una din ele va trai foarte mult (elita). Pana sa ajungem la acel moment, un moment de liniste in meditatie va face minuni cu corpul si spiritul nostru. Astfel, timpul va trece mai greu.

sursa foto: http://webcultura.ro/

duminică, 2 octombrie 2016

Natura trezirii spirituale - Eckhart Tolle