marți, 24 aprilie 2018

Director NASA - Omenirea a fost precedată de o civilizaţie industrială avansată în urmă cu sute de milioane de ani

Imagine similarăAceasta ipoteza a fost sugerata de lucrarea lucrarea ştiinţifică a lui Adam Frank, un astrofizician din cadrul Universităţii din Rochester, şi a lui Gavin Schmidt, director al NASA Goddard Institute for Space Studies. Lucrarea cu pricina poartă denumirea de ''Ipoteza Siluriană'' şi face referire la o rasă de reptile bipede din serialul SF ''Doctor Who'' ce ar fi trăit pe Pământ cu sute de milioane de ani în urmă. Înregistrările geologice demarate de o echipa de cercetatori au scos la iveală o perioadă de schimbări dramatice, cunoscute ca Paleocene-Eocene Thermal Maximum (PETM). Prin intermediul acestei investigatii, cercetătorii şi-au propus să descopere ce feluri de dovezi pot exista pentru a demonstra că acest eveniment a fost cauzat de o societate industrială de acest fel. Frank şi Schimidt, initiatorii studiului, si-au propus să descopere ce urme va lăsa civilizaţia umană şi cum vor putea cercetătorii din viitor să afle despre existenţa noastră.  ''Aceste lucruri ne fac să ne punem întrebări despre trecut şi viitor, inclusiv privind modul în care o civilizaţie se dezvoltă şi se prăbuşeşte,'' a declarat Frank. Astfel, cercetătorii au plecat de la premiza că o cultură industrială din trecutul geologic - o specie neumană - ar fi folosit aceleaşi abordări, iar cultura lor ar fi avut aceeaşi evoluţie.
Cercetătorii au studiat amanuntit amprentele geologice din Antropocen, desi aceasta nu a fost clasificat momentan ca fiind o eră geologică diferită. Astfel s-a ajuns la concluzia că oamenii au un impact asupra aspectelor geologice ce sunt create în prezent. ''Suntem o forţă geofizică, iar prezenţa noastră va fi regăsită în izotopii de carbon, oxigen şi nitrogen,'' a declarat Schmidt. 
In acest context,se presupune că ar exista o ''posibilitate'' ca o civilizaţie avansată să fi precedat umanitatea. ''Urmele acestora au fost estompate, iar singurele dovezi s-ar putea afla în perturbările subtile ale geochimiei. De asemenea, fosilizarea este extrem de rară şi are loc în mod parţial, aşadar dovezile ar fi putut fi distruse complet,'' a mai declarat Schmidt. 
De cealalta parte, Adam Frank, de la Universitatea din Rochester, a precizat că „dacă o activitate industrială a unei specii ar fi fost de scurtă durată, este posibil să nu poată fi uşor detectată”. Totodata, Frank a mai adaugat şi că „este nevoie de noi metode pentru a găsi dovezi în sedimentele de atunci. Altfel spus, dacă nu o cauţi, este posibil să nu găseşti urme ale unei civilizaţii vechi”.
Desi cercetarea aceasta nu aduce multe noutati pentru indivizii care sunt in cautarea adevarului (ei stiu sigur ca o civilizatie superioara a exista in trecut), faptul ca unul din cercetatori activeaza in cadrul NASA ne da multe de gandit. Astfel ne punem intrebarea: incearca NASA sa ne dezvaluie adevarul?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu