sâmbătă, 30 iunie 2018

Realitatea esențială a universului este spiritul

Descoperirea științifică cea mai importantă a secolului XX nu este nici cea a forțelor nucleare, nici cea a teoriei relativității, nici cea a numeroaselor dezvoltări audio-vizuale; este descoperirea lumii interioare, a lumii spirituale, recunoașterea de către savanți a faptului că pentru cunoașterea realității ultime, intelectul este un instrument insuficient atât timp cât nu este luminat de spirit. 

Spiritul guvernează materia 

Umanitatea se află astăzi într-o perioadă de transformări profunde, iar lumea științifică nu scapă acestei schimbari. Ca urmare, există o convergență spre o știință globală, holistică, care îl plasează pe om într-o strânsă interdependență față de tot ceea ce îl înconjoară, indicându-i locul ce i se cuvine în Univers. 
Spiritul nu mai apare astăzi ca un intrus accidental în regatul materiei. Savanți de avangardă, cum ar fi James Jeans, Arthur Eddinton, Fritjoff Capra, Jean Charon, Patrick Drouot, David Bohm consideră că spiritul trebuie mai curând considerat drept cel care creează și guvernează regatul materiei. 
Din cercetările făcute în profunzimile materiei, se poate constata că soliditatea sa este aparentă. Dacă se ține seama de spațiile imense care există între nucleul atomului și electronii care gravitează în jurul său, se poate spune că materia se reduce, în ultimă analiză, la puțin “ceva” și foarte mult vid. Impresia de soliditate a materiei se datorează vitezei extraordinare a particulelor sale, astfel încât ceea ce noi vedem și pipăim nu este o realitate, ci doar o iluzie. Această afirmație a fizicienilor se apropie uluitor de mult de afirmațiile tradițiilor orientale care afirmă că întregul univers este Maya, iluzia cosmică. 
În afară de aceasta, materia nu apare în câmpul simțurilor noastre decât atunci când particulele sale intră în contact unele cu altele, iar în acest caz noi le cunoaștem sub formă de evenimente; aceste evenimente sunt cele care ne aduc proba existenței materiei. Până la intrarea lor în contact, particulele care constituie materia rămân complet invizibile omului. 
Datorită acestui fapt, nu trebuie să concepem un univers constituit din bucăți de materie solidă, ci ar fi bine să ne obișnuim cu ideea că lucrurile nu sunt decât puncte de întâlnire, sisteme de evenimente amestecate laolaltă. De la această concepție nu mai este decât un pas până la teoria filozofului Berkeley, pentru care lumea exterioară este o creație a spiritului și nu există în afara conștiinței noastre. 
Iar acest pas este făcut de marele astrofizician englez Arthur Eddington, a cărui teorie poate fi sintetizată astfel: “Să nu uităm că Spiritul este primul obiect și cel mai direct al experienței noastre, tot restul nu este decât deducție îndepărtată.” 
Marea eroare în care s-a aflat știința clasică timp de atâtea secole a constat din faptul că a considerat materia ca fiind separată de spirit. Descartes susținea că nu poate fi nici o legătura posibilă între spirit si materie, ele fiind două entități cu totul distincte. Această concepție l-a făcut să conchidă că există două lumi distincte, aceea a spiritului și aceea a materiei, care sunt independente una de cealaltă, fără posibilitatea de a se întâlni vreodată. 

Universul este gândul lui Dumnezeu 

Dar potrivit filozofiei lui Berkeley și a altor savanți, între spirit și materie există o interacțiune constantă, deoarece ele au aceeași natură. Toate corpurile care compun universul nu pot exista în afara conștiinței, căci obiectivitatea fenomenelor și obiectelor provine din faptul că ele există în “gândirea unui spirit etern”. 
Dacă universul este un univers de gânduri, așa cum afirma James Jeans, atunci crearea sa trebuie să fi fost ea însăși un act de gândire. Astfel, știința modernă ne determină să considerăm Creatorul ca fiind în afara timpului și spațiului, exact așa cum un pictor se află în afara pânzei sale. 

Există viață la nivel nuclear! 

Cercetătorii Robert Linsen și Robert Tournaire au scos în evidență importanța unității fizice, psihologice și spirituale a omului și a lumii. Argumentele lor filozofice și metafizice au fost completate de lucrările a doi savanți suedezi, Hodgar Hyden și Egyhaszie, de la Universitatea din Goteborg, care au arătat natura legăturilor strânse care există între activitățile mentale și emoționale pe de o parte, și mișcările electronului, pe de altă parte. Potrivit afirmației savantului Alfred Herman, “Electronul este în același timp constructorul și animatorul a tot ceea ce este viu. El este singura unitate materială ce poate intra direct în contact cu psihismul individual, cât și cu cel cosmic”. Fiind capabil să înțeleagă ordinele care vin de la psihic, să le interpreteze și să le execute, electronul nu mai poate fi considerat un simplu corpuscul material. Iar oamenii de știință se întreaba acum care este natura energiei pe care el o concentrează. 
Specialiști ai fizicii nucleare, ca Alfred Herman și D. Leeden, vorbesc deschis despre un psihism al electronului și de viața particulelor intranucleare. Lucrările savantului englez D. Leeden, ale matematicienilor Ștefan Lupașcu și Robert Tournaire, ale fizicianului Dirac, ale dr. Roger Godel, ale lui Robert Oppenheimer, Jean Charon, Theillard de Chardin scot în evidență anumite capacități de memorie și inteligență nu numai ale materiei organizate, dar chiar și ale materiei neorganizate. În ultimă analiză, s-a constatat că nu există decât o singură realitate, care se dezvăluie ca fiind materială sau spirituală, după unghiul sub care este privită. Spiritul și materia nu sunt astfel decât fațetele opuse, dar complementare ale aceleiași energii fundamentale a creației. 
Această energie a fost găsită ca fiind dotată nu numai cu inteligență, ci, de asemenea, cu o anumită capacitate de iubire, o iubire impersonală care este o “stare de a fi”, eliberată de orice dualitate, care este, de fapt, o mișcare de creație. Ea este creație. Această precizare este de cea mai mare importanță pentru înțelegerea Creației, așa cum este ea văzută atât de tradițiile ezoterice, cât și de știința actuală. 
Potrivit taoismului și tradiției Zen, iubirea adevărată este Creație. Ea este situată într-un alt plan, într-o altă dimensiune decât iubirea umană obișnuită, de aceea trebuie găsit un limbaj nou care să o exprime. Tocmai pentru că participă la alte dimensiuni decât cele care ne sunt familiare, iubirea adevarată este impersonală și cosmică. 
Astfel, știința actuală a ajuns la aceleași concluzii ca și tradițiile spirituale străvechi ale planetei noastre, tradiții care afirmă că iubirea, forța motrice a universului, arde în adâncul tuturor lucrurilor și ființelor. 
“Dacă vom descoperi o teorie completă – a originii universului – trebuie ca ea, în timp, să poată fi înțeleasă, în principiu, de fiecare, nu doar de câțiva oameni de știință. Atunci vom putea toți – filozofi, oameni de știință și oameni obișnuiți, să luăm parte la discuții asupra întrebărilor de ce noi și universul existăm. Dacă vom găsi răspunsul adevărat la această întrebare, el va fi, totodată, trimful ultim al rațiunii umane, pentru că atunci vom cunoaște mintea lui Dumnezeu.” (Stephen Hawking) 
Se știe faptul că lumina albă, la trecerea printr-o prismă, se descompune în 7 culori fundamentale, prisma acționând în acest caz ca un transformator de energie luminoasă. În multe privințe, omul este un asemenea transformator de energii. El poate fi considerat ca o prismă vie, grație căreia unica energie a universului se transformă în aspectele sale cele mai variate și se dezvaluie într-o gamă întreagă de nuanțe. Traversând prisma-om, realitatea esențială, fundamentală a universului se descompune într-un ansamblu de calități diferite: conștiință, iubire, inteligență etc.

marți, 26 iunie 2018

Fizica cuantica si Spiritualitatea


Alex Peterson examineaza cum teoriile fizicii cuantice se potrivesc cu Spiritualitatea.
Fizica cuantica este muchia taioasa a stiintei vestice si merge dincolo de Teoria Relativitatii a lui Einstein. Lucrul interesant despre fizica cuantica este faptul ca impulsul original care a dus la ridicarea ei, adica urmarirea caramizilor elementare de constructie ale Universului (particule elementare separate), a devenit fara inteles odata cu descoperirea ca Universul ne apare ca un tot indivizibil care este in flux dinamic perpetuu.
Ca si Teoria Relativitatii a lui Einstein, fizica cuantica sugereaza ca materia este doar o forma a energiei (poate fi considerata o forma mai inceata de energie), si , ca si energie, ea nu exista cu siguranta in locuri definite, ci arata doar "tendinte" sa existe. Un fapt care intriga si mai mult este notiunea ca existenta unui Observator este fundamentala pentru existenta Universului, fapt cunoscut sub numele de "Efectul observatorului", implicand cu certitudine astfel, ca Universul este un produs al Constiintei ( mintea lui Dumnezeu).
O fiziciana americana, Barbara Brennan srie in cartea sa "Mainile luminii": "Prin experiente de-a lungul ultimilor zeci de ani, fizicienii au descoperit ca Materia ar fi complet convertibila in alte particule de energie si vice-versa si la un nivel subatomic, Materia nu exista cu certitudine in locuri definite, doar arata "tendinta" de a exista. Fizica cuantica incepe sa realizeze ca Universul pare a fi o gigantica retea de matrici interconectate si inseparabile.
Daca Universul este intr-adevar compus dintr-o astfel de retea, nu exista logic asa un lucru numit "parte". Acest lucru implica la randul lui ca noi nu suntem parti separate ale unui Intreg, dar ca chiar noi suntem Intregul." Fizicianul cuantic Dr. David Bohm merge si mai departe in cartea lui "Ordinea Implicita", in care arata: " Legile fizice elementare nu pot fi descoperite de o stiinta care rupe Lumea in bucati".Si inca totusi aceasta metodologie a stiintei clasice este exact ceea ce se invata in cele mai multe scoli azi.
Bohm descrie "o ordine cuprinzatoare implicita" care exista intr-o stare nemanifestata si care este fundatia pe care se sta Realitatea fizica manifestata, pe care o vedem noi. Bohm numeste aceasta realitate manifestata " ordine cuprinzatoare explicita". Merge insa mai departe si spune ca "partile par a fi vazute in conexiune imediata in care relatiile lor dinamice depind intr-un mod ireductibil de starea intregului sistem...astfel unii sunt condusi spre o noua notiune a Intregului nespart in parti, care interzice ideea clasica a analizarii lumii in parti existente separate si independente."
Recentele descoperiri ale fizicii cuantice ( mai ales munca Dr Bohm) despre Univers, incepand sa fie facute prin prisma "Totului intreg interconectat" si "Efectul Observatorului", implica faptul ca Constiinta se intinde la baza intregii Realitati. Acest fapt are foarte stranse legaturi cu conceptele esoterice antice care spune ca intreaga Realitate este manifestarea unei singure si imense Entitati sau Principiu Creativ. Oricum nimic din ce este scris aici nu surprinde pe cei care au experimentat "Unitatea" asociata cu starile holotropice.


sursa: www.esoterism.ro

joi, 21 iunie 2018

Solstitiul de vara

Imagini pentru solstitiul de varaIn seara asta are loc solstitiul de vara. Adica, azi a fost cea mai lunga zi a anului. De maine ziua se va micsora si noaptea se va mari, treptat. Solstitiul de vara este un moment magic, marcat in ortodoxism ca ziua in care Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut, de fapt, Sanzaienele. Dar ortodoxismul a deraiat de la adevarata cauza a Sazaienelor - Solstitiul de vara. Astfel, Sanzaienele  se sarbatoresc pe 24 iunie, la 3 zile de la solstitiu.
Seara solstitiului de vara este una plina de energie. De fapt, toate solstitiile si echinoctiile sunt momente magice. Momente care in trecut erau sarbatorite de intreaga populatie. In aceasta zi, oamenii meditau si facea tot felul de incantatii si ritualuri magice, incercand sa penetreze "negura" care ii despartea de adevarata realitate.

luni, 18 iunie 2018

Energizarea apei


Pe o planeta acoperita in proportie de 70% de apa, viata si sanatatea noastra sunt dependente de apa. Dar daca apa detine cheia sanatatii noastre, si noi suntem la randul nostru detinatorii cheii sanatatii apei...Noi suntem, in cea mai mare parte, alcatuiti din apa. Ea dirijeaza toate schimburile fizice si chimice din corpul nostru. Un nou nascut este format din aproximativ 97% apa, un adult sanatos din 75% si, cu cat imbatranim mai mult, incepem sa ne deshidratam in mod proportional, pana cand ajungem la aproximativ 65% apa. Trupul nostru este o masa de trilioane de celule umplute cu lichid. Echilibrul acestui lichid este cheia sanatatii noastre. O persoana poate sa traiasca cateva saptamani fara a manca nimic, insa fara apa se deshidrateaza si moare in cateva zile. Daca nu bem indeajuns de multa apa, datorita deshidratarii suntem predispusi la o serie de boli degenerative. in mod normal, ar trebui sa bem cam 2 litri de apa naturala, pura, zilnic. Putini dintre noi au insa acces la o apa pe deplin sanatoasa, nepoluata.
Pentru cei care sunt nevoiti sa consume in mod curent apa de la robinet, fara posibilitatea de a o filtra si structura prin metodele sofisticate ale tehnologiei actuale, oferim cateva metode absolut gratuite de a o purifica, foarte usor de aplicat de catre fiecare. Aceste metode isi gasesc explicatia eficientei lor in cercetarile dr. Emoto, care au demonstrat capacitatea de memorare a apei si de influenta a noastra asupra ei.


- cand beti apa de la robinet, umpleti o cana si apoi asteptati 5-7 minute, pana cand se evapora o parte din clor, apoi adaugati suc proaspat de lamaie (in proportie de 5-7 lingurite la un litru de apa), pentru combaterea efectelor nocive ale clorului;

- plasati apa intr-o piramida construita la scara dupa dimensiunile piramidei lui Kheops;

- creati prin rotire timp de 3-5 minute vortexuri in sens antiorar (yang) in apa inainte de a o consuma;

- directionati energia tainica a cristalelor in apa sau captati energie benefica in apa cu ajutorul culorilor ;

- plasati in apa un mic obiect din argint;

- puteti adauga busuioc apei pe care o beti, dar nu lasati planta mai mult de 24 de ore in apa.



Dupa ce ati purificat in prealabil apa, o puteti incarca cu diverse energii binefacatoare. Puteti sa realizati o rugaciune in preajma apei respective, puteti medita sau sa ascultati o muzica armonioasa, spirituala. De asemeni, apa poate fi incarcata cu energia unui sentiment, a unei stari, daca acestea sunt emise cu suficienta putere.
Evocati momentele in care ati fost foarte fericiti sau foarte indragostiti sau ati manifestat intelepciune si trimiteti apei energia acestor momente pe care le-ati trait. Daca nu aveti inca incredere in propria putere de evocare a starilor traite, puteti recurge la experienta lui Emoto, cu mesajele scrise. Lipiti biletele pe recipientul cu apa (neaparat din sticla) cu ideea-forta sau starea pe care doriti sa v-o induceti (de exemplu: iubire, sanatate, intelepciune, compasiune, bunavointa, genialitate, etc.).
Este foarte simplu, iar rezultatele dr. Emoto speram sa va impulsioneze suficient pentru a recurge la aceste metode de purificare si energizare a apei.


Metoda de purificare a apei cu ajutorul energiei alb-stralucitoare


Asezati-va pe un scaun, intr-o camera linistita. Relaxati-va corpul fizic, detasati-va de ganduri si emotii. in curand agitatia mentala se va linisti si veti putea incepe vizualizarea luminii alb-stralucitoare. Ea izvoraste din centrul fruntii dumneavoastra si va cuprinde gradat intregul corp. Constientizati sfera de lumina al carei centru sunteti, devenind din ce in ce mai radianta. Directionati apoi aceasta lumina alb-stralucitoare intr-un flux continuu ce porneste din mjlocul fruntii catre apa pe care doriti s-o purificati. Acest exercitiu poate dura atat cat doriti, incepand cu un minim de 7 minute.

vineri, 8 iunie 2018

Legătura dintre emoţii şi organe

De mii de ani, medicina tradițională chineză a arătat că fiecărui organ din trupul nostru îi corespund anumite emoţii. Și medicina tradițională grecească vorbea despre legăturile ce există între organele trupului și emoții, și modul în care acestea din urmă ne pot influența starea de sănătate. Dacă emoțiile armonioase, benefice, stenice, contribuie la menținerea unei funcționări optime a organismului, emoţiile perturbatoare ce sunt trăite în mod repetat, un timp îndelungat, pot afecta organele corespondente.
 
Inima
Curajul, sinceritatea, iubirea și altruismul întăresc inima. 
Vinovăţia, dezamăgirile, ura şi minciuna o slăbesc. 
Potrivit medicinei greceşti, se poate muri exclusiv din cauza suferinţei (sau „de inimă rea”, cum se spune în popor). Inima este totodată cel mai cald organ al corpului, fapt ce-l face vulnerabil în faţa pasiunilor prea „fierbinţi”. Sistemele tradiţionale cataloghează aceste trăiri intense sub umbrela termenului de „febră efemeră”.
Gâtul şi tiroida
Gâtul este principalul centru de comunicare al organismului. Incapacitatea de transmitere a trăirilor spre exterior şi imposibilitatea de exprimare a sinelui vor cauza adesea probleme cu gâtul sau cu tiroida. În cazuri extreme, dificultăţile din această sferă pot duce şi la pierderea definitivă a vocii.
Gâtul reprezintă în acelaşi timp şi partea superioară a tractului digestiv. Tensiunile emoţionale şi anxietăţile pot să agite energia vitală de la nivelul acestui sistem şi să perturbe funcţiile ficatului, determinând creşterea acestuia din urmă şi blocarea ce poate apare la nivelul gâtului, dând senzaţia de „nod în gât”, denumită ştiinţific globus hystericus.
Valurile de tristeţe intensă şi tragediile pot cauza şi ele dificultăţi la înghiţire, în timp ce orice dezechilibru al tiroidei este legat de o problemă de exprimare a sinelui sau un conflict între percepţiile lumii interioare şi exterioare eu-lui.
Plămânii
Plămânii sunt organe importante, care lucrează strâns cu inima, fiind la fel de sensibili la diversele tipuri de emoţii. Senzaţia de sufocare (la propriu sau la figurat) cauzează afecţiuni ale plămânilor şi probleme respiratorii.
Legată de piept este şi demnitatea, care permite plămânilor să se extindă şi să funcţioneze corespunzător. Suferinţa neexprimată este şi ea puternic conectată la starea plămânilor – aşa se explică faptul că anumite boli de plămâni apar până şi în cazul nefumătorilor.
Creierul
Creierul se îmbolnăveşte în urma apariţiei unor dezechilibre majore ale unui alt organ, care va trimite semnale subtile că nu funcţionează corespunzător.
 
Persoanele colerice se agită, se irită, se inflamează şi se descarcă prin furie, invidie şi gelozie. Persoanele sangvine sunt înclinate către stări de bine, de plăcere şi de senzualitate. Cei melancolici sunt caracterizaţi de prudenţă, griji şi atenţie sporită, în timp ce flegmaticii de plictiseală, de ceață și letargie mentală, de lentoare sau își întunecă gândirea obiectivă prin sentimente excesive sau subiectivism. Cu toate acestea, problemele la nivelul creierului nu reprezintă întotdeauna efectele dezechilibrelor altor organe. Ele pot fi şi cauza generării unor afecțiuni în alte părți ale trupului, având în vedere faptul că gândurile noastre predominante pe care ajungem să le hrănim, ne afectează profund energia vitală.
Sânii
Afecţiunile sânilor au legătură cu situaţiile conflictuale (de multe ori din sfera de cuplu). Este interesant de văzut cum fiecare dintre cei doi sâni reacţionează la emoţii diferite.
Sânul drept este afectat puternic de certurile şi neînţelegerile cu ființa iubită, iar sânul stâng se află în legătură strânsă cu sentimentele materne şi relaţia cu propriii părinţi.
Splina
Bolile de splină apar în primul rând de la prea multe griji, muncă mentală excesivă şi concentrarea obsesivă pe un singur subiect.
Splina joacă un rol esenţial în digestia şi absorbţia substanţelor nutritive. Ajută la formarea sângelui şi a energiei. Este conectată la muşchi, gură şi buze, iar un eventual dezechilibru la acest nivel se va manifestă prin scăderea apetitutului, oboseală inexplicabilă, disconfort abdominal, scaune moi sau diaree, buze palide, scrâşnirea dinţilor pe timp de noapte, menstruaţie foarte abundentă sau senzaţie de oboseală a muşchilor.
Ficatul
Furia, resentimentele, frustrările şi irascibilitatea se numără printre factorii declanşatori ai bolilor de ficat. Stările de nervozitate blochează energia de la nivelul acestui organ.
Deoarece ficatul se află în conexiune subtilă cu tendoanele, unghiile şi ochii, persoanele cu probleme la ficat vor experimenta adesea simptome precum înroșirea ochilor, modificarea aspectului unghiilor sau apariţia unor senzaţii aparent inexplicabile de oboseală.
Atenţie: ficatul prezintă o legătură importantă şi cu ciclul menstrual, astfel încât durerile excesive din perioada menstruaţiei ar putea indica un eventual dezechilibru la nivelul acestui organ.
 

marți, 5 iunie 2018

Bashar – Cum îţi poate fi de folos Frica

Frica înseamnă că tu crezi ca un scenariu, despre care-ţi doreşti enorm să nu se întâmple, este foarte probabil să se-ntâmple! Aşadar frica te înştiinţează despre faptul că tu crezi într-o realitate pe care tu n-o preferi. Prin urmare, frica-ţi poate fi de folos, fiind un “indicator” sau o “alarmă”, care te înştiinţează că: “Hei, cred într-o realitate care nu este absolute deloc aliniată cu Fiinţa mea!” De îndată ce devii conştient de acest lucru, poţi alege să-ţi schimbi credinţă, astfel încât astfel de scenarii înspăimântătoare să nu mai apară în realitatea proprie.
#1. Intră în contact cu acea Credinţă care cauzează această frică/temere. Întreabă-te: “În ce ar trebui să cred pentru că eu să nu mai fiu înfricoşat de această situaţie chiar acum?”
#2. De îndată ce conştientizezi Credinţa care generează frica/temerea respectivă, Conştientizează faptul că aceasta este Credinţa ta actuală. “Posed-o”. (Nu poţi schimba ceea ce nu-ţi aparţine.)
#3. Întreabă-te: “Cu ce fel de Credinţă aş dori SĂ ÎNLOCUIESC Credinţa actuală?”
#4. De îndată ce te decizi asupra noii Credinţe preferate, accept-o. Adopt-o. Absoarbe-o. CREDE CU TĂRIE că această nouă Credinţă este acum activă şi funcţionează pe deplin în întreaga ta Fiinţă. (Nu este necesar ca tu “să scapi” de vechea Credinţă. Nu este necesar decât s-o inlcouiesti cu noua Credinţă preferată.)
Pătrunde în Starea Mentală a noii Credinţe.
Pătrunde în Starea Emotional-Sentimentala a noii Credinţe.
Pătrunde în Starea fizică şi Acţiunile noii Credinţe.


sursa: http://portalspiritual.com