marți, 10 iulie 2018

Omraam Mikhael Aivanhov – Ştiinţa educaţiei

Conferinţa din 25.07.1984

Părinţii sunt cei care trebuie educaţi, căci copiii îi vor lua ca modele. Diferitele faze ale dezvoltării copiilor.

După cum v-am promis, mă voi opri puţin asupra educaţiei copiilor; bineînţeles, înainte de a ne ocupa de educaţia copiilor, trebuie să ne ocupăm de galvanoplastia spirituală pentru că, până acum, lumea întreagă muncea în acest fel: gestaţia, fabricarea, creaţia, formarea copilului…, nu prea erau studiate în trecut, nici măcar savanţii nu proiectau vreo lumină. Acum da, aproape toţi doctorii sunt unanimi în privinţa sensibilităţii copilului, a faptului că el înregistrează tot ceea ce se întâmplă cu mama sa, ei dau chiar dovezi, exemple, pentru că au aparate care pot detecta, vedea, înţelege şi înregistra. Deci, acum, ei au mijloace mai perfecţionate pentru a se pronunţa. Şi chiar ne spun că, dacă mama vorbeşte o limbă străină, această limbă, copilul este mai pregătit a o vorbi şi a o înţelege; iar dacă ea cântă la un instrument, sau altul, copilul este şi el capabil de a cânta, are aceste posibilităţi… Deci gândurile, sentimentele, se reflectă, acţionează asupra copilului.
Şi cum se face că ei (doctorii, savanţii) au uitat ceva esenţial, foarte important. Acum aproape 42 de ani, când am vorbit la Lyon, despre galvanoplastia spirituală, existau doctori care râdeau, îşi băteau joc chiar, nu credeau. Şi era chiar şi o soră, nu sunt aşa mulţi ani de atunci, care aştepta un copil, se afla într-o clinică, şi vorbindu-i doctorului, spunându-i că aparţinea unui Învăţământ spiritual, şi că Maestrul acestuia explica că mama are toate puterile în formarea copilului, chiar în a-l face genial, a-i forma corpul, tot, la făcut, pe acesta, să râdă şi să-şi bată joc, spunând că nu există nici o legătură între gândul mamei şi copil.
Şi cum se face că, acum, toţi doctorii, din lumea întreagă, sunt unanimi, ei cred, scriu chiar cărţi, pe care le-am răsfoit, şi am constatat că esenţialul nu l-am sesizat, notat, oh, din nou ei trebuie instruiţi. Şi despre ce este vorba? Ei bine, este partea materială, tocmai materia pe care mama o furnizează copilului, şi dacă această materie este din aur, vorbind simbolic, sau din plumb, ea nu mai poate fi schimbată apoi, orice s-ar face. În timp ce sentimentele, gândurile, se mai pot, totuşi, influenţa, schimba, prin educaţie, evenimente, circumstanţe, dar materia, forma materiei, de exemplu, sistemul osos, dacă copilul s-a născut cocoşat, deformat sau urât, sau sistemul muscular, ei bine, acestea rămân toată viaţa, orice aţi face nu le mai puteţi schimba, pentru că sistemul osos şi materia sunt mai rezistente, mai stabile, mai durabile. Pe când partea afectivă, gândirea, sunt mai sensibile, mai subtile, se mai pot prelucra. Şi cum se face că doctorii n-au vorbit, încă, despre aceasta?
Iar acum, ceea ce vă voi spune va fi un pic rezumat, bineînţeles, fiindcă, dacă am vorbi despre educaţia copiilor, la perioade, de la naştere până la şapte ani, de la şapte ani la paisprezece, la pubertate, de la paisprezece la douăzeci şi unu de ani, la majorat, şi mai târziu la treizeci şi cinci de ani, patruzeci… ar trebui mult timp, destule conferinţe. Şi chiar vă veţi întreba: cum se face că eu, fiind un educator, ei bine, nu am conferenţiat despre aducaţia copiilor; aşa, din timp în timp, măcar câteva fărâmiţe, să lansez anumite lucruri, câteva adevăruri, cuprinderi şi mereu a educa pe adulţi. Pentru că adulţii trebuie educaţi, nu copiii. Iar copiii, veţi vedea imediat, cum vor fi educaţi din cauza educaţiei adulţilor. Problema nu a fost niciodată prezentată aşa…
Dovada, priviţi dovada acum. Peste tot, în lume, bărbaţi şi femei îşi doresc copii. Veţi spune că este normal, natural, minunat, în acord cu Biblia, ei da, este bine, dar de ce ei n-au înţeles anumite lucruri, pe care eu pot să vi le arăt acum? De a şti, de pildă, responsabilitatea de a avea copii, importanţa de a avea copii pentru a-i educa. Şi de a-i educa cum? Eh, pentru a deveni slujitorii Domnului, adică să fie utili, binefăcători, necesari, în loc de ai fi pungaşi, smintiţi, bolnavi, handicapaţi şi criminali, cum se întâmplă astăzi. Nu, nu, nu au nici o importanţă cum sunt părinţii, că sunt analfabeţi, mârşavi, hoţi, beţivi şi chiar bolnavi, aceasta nu are nici o importanţă pentru ei, trebuie să aibă copii! Iată cum s-a propagat, în lumea întreagă, această situaţie. Şi iată de ce evenimente sunt cum sunt, pentru că nu s-a explicat niciodată că, înainte de toate, părinţii trebuie educaţi, să fie cum trebuie. Vă voi arăta acum, prin câteva imagini, importanţa problemei. Ei nu, părinţii, aşa cum sunt ei, ei bine, vor să aibă copii, oh, lá, lá, lá, dar ei nu cunosc responsabilitatea, cum se angajează în ceva în care nu sunt capabili, nu sunt demni, nu sunt pregătiţi, în loc de a se pregăti, pentru a atrage spiritele luminoase, oh, ei acţionează la voia întâmplării, trăiesc şi fac la fel, şi atunci gândesc că şi copiii vor fi minunaţi, aşa dintr-o dată, fără a face nimic. Este latura biologică, ei se bazează pe latura vegetativă şi biologică a copiilor, ei nu se ocupă de a-i înnobila, de a-i educa, a-i ilumina, de a face cum trebuie. Nu, nu, nu, ei vor creşte de la sine, iată cum… s-au născut, să se descurce, deci, singuri! Iată cum lumea întreagă înţelege lucrurile. Mergeţi peste tot, la sate, aşa este, toţi au nevoie de copii. Şi dacă, în acest moment, eu vă voi explica, în detaliu, cum trebuie educaţi copiii, veţi fi uluiţi, da, aveţi răbdare.
Şi acum, ceea ce am învăţat aici, conferinţele despre personalitate şi individualitate, în care v-am cerut să vă analizaţi, să căutaţi de fiecare dată, să vedeţi ce se petrece în capul vostru, ce dorinţe aveţi, ce… oare este minunat, e aşa cum trebuie, sau este ceva din personalitate care vă împinge, care vă sfătuieşte sau dirijează, sau este individualitatea. Ei bine, nu, nu a fost dezvoltată, încă, această latură.
Iar acum, pentru toţi aceşti părinţi care-şi doresc copii, cine este aceea care cere, individualitatea sau personalitatea? Fireşte, este pentru plăcerea lor, pentru că ei nu ştiu altceva să facă, se plictisesc, cu copiii, cel puţin, se vor descurca, vor face ceva, se vor ocupa, şi îşi vor petrece timpul activând. Deci, pentru plăcerea lor ei cer copii, nu pentru copiii înşişi, pentru a-i educa, înălţa şi conduce către regiunile cereşti. Ei bine, nici la acestea nu s-au gândit, nu s-au analizat. Analiza mea este teribilă, eu disec şi cercetez tot, cu de-amănuntul! Ei bine, dacă s-ar analiza, s-ar vindeca… De ce? Pentru că nu există alte munci, alte ocupaţii mai înalte, sublime, ei nu ştiau ce să facă, aveau nevoie de o ocupaţie şi de a avea copii, aşa, să se descurce, şi iată că era pentru personalitatea lor, pentru plăcerea lor.
Bineînţeles, există excepţii. De exemplu, primesc scrisori, de la fraţi şi surori, ceea ce mă bucură enorm, şi care spun: “O, Maestre, noi vrem un copil, să-l chemăm din regiunile cereşti, pentru ca el să vă poată ajuta”. Ei da, dar oare toată lumea gândeşte aşa pentru Fraternitate? Există, deci, excepţii. Dar eu vorbesc pentru majoritatea.
Şi de ce Marii Maeştri nu se căsătoresc? Da, nu se căsătoresc pentru a nu fi limitaţi, pentru a fi liberi, pentru a face tot felul de lucruri, lucruri grandioase,… libere, în loc să-şi irosească toată viaţa lor cu un mizerabil care insultă, care fură şi care va aduce… numai necazuri, pagube, şi apoi apare poliţia care… şi tot voi veţi plăti. Aşa au mai existat cazuri, şi în Bulgaria, cum v-am povestit. Iar voi veţi spune, da, dar ei nu aplică cuvintele Bibliei: “Creşteţi şi înmulţiţi-vă”. Dar ei au mulţi copii, mulţi copii în alte regiuni, sunt prolifici. Şi chiar în planul fizic, priviţi copii care mă înconjoară, mă privesc, mă copleşesc, cu iubirea lor, ah, este nemaipomenit! În loc de a avea unul sau doi, care să vă rupă picioarele, în fiecare zi, priviţi-mă, eu nu cheltuiesc nimic pentru a-i hrăni, pentru a-i îmbrăca, este economic, formidabil, da. În timp ce voi cheltuiţi, sărăciţi, şi nici rezultate nu sunt. În fine, aceasta nu vrea să însemne că nu trebuie, acum, să aveţi copii. Nu, problema nu este aceasta.
Trebuie să ştiţi cum gândeşte şi acţionează majoritatea oamenilor, pentru ca să nu-i imitaţi, ci să faceţi ceva mai bine. Trebuie să aveţi copii, eu sunt de acord cu aceasta, dar nu numai pentru că vă plictisiţi, că vă umpleţi timpul, că vă prostiţi, ci pentru a şti cum să-i instruiţi, cum să-i educaţi.
Să mergem mai departe, acum. Mai întâi copilul, înaintea naşterii, are un înveliş, numit placentă, nu-i aşa? Dar, de ce? Pentru că Inteligenţa Cosmică a prevăzut multe lucruri cum trebuie să fie protejat, nu trebuie, nici măcar, să aibă lumină, pentru că lumina îl poate deranja, la fel şi zgomotul, etc., şi atunci el este ocrotit. Mai apoi, acest înveliş, se înlătură la naştere. Iar când s-a născut, ah, corpul său fizic este pregătit cum trebuie. Este fragil, plăpând, delicat, este moale, sunt necesari ani întregi pentru a se forma. Ei da, dar pentru a forma acum acest corp fizic, pentru a fi simetric, frumos, expresiv, solid, rezistent, sănătos, ei bine, trebuie cunoscute anumite lucruri, pe care părinţii nu le cunosc. Până în al 7-lea an, ei nu ştiu că tot ceea ce copilul vede, aude, gustă, se reflectă asupra lui, se înregistrează asupra lui, pentru toată viaţa. Şi aşa se modelează chiar organele, celulele. Şi cum părinţii nu ştiu că până la 7 ani tot ceea ce vede, şi gândurile şi sentimentele pe care nu le vede, acţionează asupra lui foarte puternic, iar el se simte în diferite stări, este chiar bolnav. De ce? Pentru că părinţii s-au certat, au proiectat lucruri lipsite de armonie în atmosferă iar el, fiind sensibil, a primit toate acestea şi s-a înbolnăvit, iar părinţii nu ştiu de ce. De aceea, până la 7 ani, părinţii, ştiind că totul, totul, se reflectă asupra copilului, binele şi răul deopotrivă, şi că apoi nu se mai poate face nimic pentru a îndrepta aceasta, trebuie să fie conştienţi, să fie stăpâni pe situaţie, şi din cauza iubirii lor pentru copil, niciodată să nu prezinte lucrurile în mod negativ, urât, dezgustător în faţa lui, pentru ca el să nu vadă niciodată lucruri înspăimântătoare, lucruri oribile şi dezgustătoare. Dar părinţii fac orice în faţa copiilor până la 7 ani, da. Şi atunci ce se petrece cu copilul, ce legi îl conduc? Ah, există o lege care îi conduce pe copii.
V-am vorbit, în trecut, despre aceasta, dar nu aţi fost atenţi. Spuneam că ei sunt mici maimuţe, copiază, întocmai, pe adulţi, părinţi, bunici, vecini, tot ceea ce alţii fac; fac şi ei, neştiind dacă este bine sau rău. De ce, oare, natura a aranjat astfel lucrurile? Ei bine, natura a aranjat aşa, ca el să imite, să facă la fel ca alţii. Şi dacă părinţii nu cunosc acestea, ei vor face lucruri abracadabrante, copilul îi va imita, şi chiar depăşi pe drumul greşit. Iar părinţii nu vor şti, nici măcar, de ce.
Vedeţi, de exemplu, am găsit, în cărţile lui Steiner, un exemplu – pentru că eu îl consider, pe Rudolf Steiner, un mare pedagog, un mare clarvăzător şi un Mare Maestru. Da. Dacă se ajunge a se trăi o viaţă cum trebuie, se ajunge la cunoaşterea aceloraşi adevăruri, pentru că adevărul este acelaşi pentru toţi aceia care ajung să-l sesizeze, să-l contemple, să-l…, da. Toţi Marii Maeştri spun aproape aceleaşi adevăruri, fie sub diferite forme sau cuvinte, diferite fraze, limbi, intonaţii, dar sunt aceleaşi adevăruri. Am găsit, în acele cărţi, că există un caz în care un copil a luat bani de la mama sa, din portofelul ei, iar părinţii erau atât de supăraţi, prăbuşiţi, necăjiţi şi furioşi, că el va deveni un hoţ. Şi s-a explicat, apoi, că acel copil nu fura, el imita pe mama sa, care lua bani din portofel… el văzând că mama lua bani mereu din acelaşi loc, pentru a face anumite lucruri, şi a imitat-o. El nu a făcut-o pentru sine, ci pentru a da altcuiva, altui copil. Deci priviţi imitaţia unde conduce.
Deci, pentru a vă educa copilul până la 7 ani, nu este decât aceasta, nu trebuie să i se explice, nu trebuie certat, spuse lucruri religioase, mistice, pe care nu le înţelege, el privind numai. Aşa cum am văzut o mamă, la televizor, cât de proastă era, cât de neştiutoare, în ciuda vocabularului ştiinţific pe care-l avea, vorbind copilului, de şase sau şapte ani, despre procreere, în detaliu. Şi se observa că acel copil nu înţelegea nimic, şi ea îi explica cum se petrece totul, da. Iar toată lumea – erau milioane de persoane care priveau – ei bine, găseau normal lucrul acesta, toată lumea face aşa cu copiii lor. Dar veţi spune că şi voi înşivă aţi vorbit cu copilul, când era mic, şi el nu a înţeles nimic. Ah, asta este altceva, mă voi opri şi asupra acestui aspect. Dar există mulţi părinţi care se preocupă a arăta celorlalţi oameni, prietenilor care vin, că odrasla lor este excepţională, genială, ei îi bagă tot felul de lucruri în cap, de a recita, vorbi, cânta, atunci… ei abrutizează copilul, reuşesc să-i devieze forţele, energiile care sunt în el, pentru a-l forma în alte domenii. Şi, deci, este foarte periculos, foarte nociv de a dori…, cum există mai ales în America, ei fiind mândri de a arăta că există copii foarte tineri care fac lucruri extraordinare. Ei da, dar ei nu cunosc pagubele, daunele care vin apoi. Nu trebuie procedat niciodată aşa, copilul trebuie lăsat singur să imite, să privească, chiar să se joace – vă voi spune şi cum să se joace, ce trebuie să îi daţi – copilul trebuie să fie el însuşi. De exemplu cutii cu mici bucăţi de lemn sau crenguţe, pe care să le construiască singur, sau cu nisip pentru a construi castele, sau lucruri din argilă, pe care să le construiască singur, cu imaginaţia sa, pentru că imaginaţia sa trebuie să se dezvolte, da, nu trebuie să-i explicaţi, lăsaţi-l pe el însuşi să se descurce, daţi-i creioane colorate să poată singur exersa, să ştie, să simtă, şi asta va fi cea mai bună educaţie până la 7 ani.
Deci prin imitaţie copilul ajunge să imite. Trebuie evitate, deci, lucruri teribile, catastrofice, imorale, de a asista la ele, de a le vedea, de a participa, pentru că este foarte periculos. Începând cu al 7-lea an, corpul eteric este acela care se dezvoltă, până la 7 ani corpul fizic fiind acela care s-a dezvoltat, pentru că el era slab, plăpând, aproape deformat, nu-i aşa, oh, el acum se restabileşte, se întăreşte, devine…, picioarele, braţele sale se ridică, muncesc, ating…, mănâncă, etc. Dar nu este, încă, corpul eteric.
Corpul eteric începe să se dezvolte începând cu al 7-lea an, până la cel de al 14-lea an. Dar ce este corpul eteric? Corpul eteric este şi el învelit într-un înveliş, o manta, pe care o păstrează până la 14 ani, după aceea se dezbară de ea, o aruncă, dar până atunci trebuie cunoscut cum poate fi dezvoltat. Până la 14 ani corpul eteric este corpul memoriei, al imaginaţiei, iată, şi al sensibilităţii. De aceea, începând cu al 7-lea an, până la al 14-lea, oh, trebuie dezvoltată imaginaţia, nu prin partea abstractă, prin latura intelectuală, explicativă, nu, ci prin partea autoritară de a arăta că părinţii sunt un model, şi trebuie urmaţi. Şi când copilul va abuza, va mânca mult sau se plimba mult, sau tot felul de abuzuri, părinţii trebuie să se impună, cu blândeţe, desigur, fără să-i bată, pentru că există reguli şi legi intrasigente în faţa cărora copilul trebuie să asculte, să se supună.
Deci, în timpul acestei perioade, imaginaţia, şi alte lucruri, se trezesc în copil, sensibilitatea, şi el doreşte multe alte lucruri, de a atinge, de a gusta, de merge, de ieşi, de a face tot felul de lucruri. Iar acum părinţii, mai ales mama, care au o iubire oarbă pentru copil, îi permit totul, totul, şi aici vine pericolul, marele pericol. Ei nu-i refuză nimic, pentru că plânge; dar, în loc de a-l lăsa să plângă, nu va muri din asta, se va calma, va obosi, dar va înţelege că există ceva care trebuie respectat, şi astfel l-aţi salvat. Altfel, el va deveni un călău! Oh, lá, lá, va fi un călău, vă va chinui, nu vă va iubi, nu vă va respecta, îşi va satisface toate capriciile şi atâta tot, oh, lá, lá, lá, va fi cumplit. Sunt multe mame care au venit să mi se plângă fiindcă copilul li se urca în cap şi făcea pipi în capul lor. Ei bine, le spuneam: “Este greşeala voastră”. “Cum greşeala noastră, când îl iubeam?”. “Ei bine, tocmai, iubirea prostească l-a făcut aşa. Trebuie să ştiţi cum să-l refuzaţi, din când în când, dar nu aţi făcut-o, fiindcă plângea, şi eraţi nefericită văzându-l cum suferă”. Ei bine, da, dar apoi sunteţi voi cele care veţi suferi, da.
Deci, plecând de la 7 ani până la 14 ani, copilul trebuie să se supună părinţilor care sunt o autoritate, părinţi care nu trebuie să fie nedrepţi, grosolani, duri, teribili, nu, nu, dar să se afle în dreptate, în grandoare, în nobleţe, pentru ca el să ştie… La fel ca în chestiunea frigului şi a căldurii. Cum natura este o autoritate, lucrând cu autoritate. Ah, nu vreţi s-o respectaţi, este frig, ieşiţi, puteţi muri. Ea nu dă doi bani pe faptul că sunteţi morţi. Trebuie, deci, s-o ascultaţi, să vă îmbrăcaţi. Ah, este cald, cald, trebuie să fim atenţi acum, să nu ne ardem. Deci natura este autoritară, nu dă doi bani pe acela care se opune, care nu crede, care nu ascultă, ea este autoritară, iar părinţii trebuie să semene cu natura, da. Aici este foarte greu pentru mame. Priviţi, există atâtea discuţii între tată şi mamă, certuri chiar. Tatăl, adesea, este puţin mai autoritar, mai drept, mai intelectual, vrea ca acest copil să devină mai zdravăn, mai moral, iar mama se opune, ea vrând să-şi mulţumească copilul, şi apar discuţiile interminabile. Trebuie, ca cei doi părinţi, să fie de acord, amândoi, când este vorba de a nu se încălca anumite legi. Ei bine, părinţii lasă toate acestea, ei lasă pe copii să facă orice, pentru că sunt drăguţi, gentili, şi ei trebuie mulţumiţi. Şi mai des, mulţi părinţi îi îndoapă, pe copii, cu mâncare, când ei nu au nevoie de atâta. De ce? Pentru ca să nu moară de foame!
Vedeţi, dar, sunt părinţi prea stupizi, ignoranţi, ei îi îndoapă pe copii cu mâncare mereu iar după aceea, copiii, devin toată viaţa gurmanzi, din cauza obişnuinţei, da. Copiii nu au nevoie de atâta hrană, există ceva, în ei înşişi, care le indică când le este foame şi când nu. Iar părinţii nu aşteaptă ca el să fie înfometat, ci îl îndoapă, aşa. Şi adesea, ei îi dau multe ouă, neştiind că albumina, albuşul, din ou acţionează foarte nociv; multă albumină deranjează copilul, şi el îşi pierde instinctul de a şti ce să mănânce şi ce nu. Vedem la animale, şi apoi la unii oameni chiar, ei sunt ceea ce trebuie să mănânce azi şi ce nu, pentru că le-o indică corpul lor fizic, instinctul lor. Mâncând albuşul din ou se atrofiază acest instinct, şi ei nu mai ajung să simtă ceea ce trebuie să mănânce şi ceea ce nu trebuie, iar organismul se atrofiază. Şi mai sunt, încă, multe lucruri pe care nu am timp să le prezint.
După cel de-al 14-lea an, până la 21 de ani, se dezvoltă corpul astral. Dar ce este corpul astral? Este corpul emoţiilor, senzualităţilor, ei, al tristeţii şi necazului, al altor lucruri, este foarte important. Plecând de la 14 şi până la 21 de ani, corpul astral este de o mare importanţă. Şi ce trebuie făcut în acest moment? Ah, corpul astral are nevoie de stimulare, de propulsare, de a fi… pentru că în acest moment totul este idealizat, la adolescenţă, lucrurile se văd altfel, ideal, este formidabil, magnific, apar cavalerii, tinerii vor să devină poeţi, mari personalităţi, să joace roluri, totdeauna este ideal, divin, pur, nobil, minunat. Ei au o imaginaţie, o dorinţă, un stimul şi, în acest moment, trebuie să li se dea cărţi, o hrană, şi chiar a le vorbi acum, a-i instrui, a-i educa, a le arăta pagini de istorie, personalităţi care au făcut bine omenirii, da, iată. Şi începând cu această vârstă copilul devine, într-adevăr…; ceea ce este rău acum, foarte rău, e faptul că adulţii se amestecă în…, ei încearcă, acum, să-i ia în râs, să le arate că dorinţele lor sunt iluzorii, nu există, în realitate, aceste poveşti din “O mie şi una de nopţi”, poveşti cu zâne, ei încearcă să-i aducă la realitate, spre materialitate spre partea complet grotească şi grosieră, iar acest lucru este foarte rău; adolescenţii trebuie lăsaţi în această stare ideală, da. De ce? Este foarte important. Iar părinţii, chiar adulţii, ajung să suprime toate acestea, încep să le explice, să-i păcălească, şi asta strică enorm, enorm. Şi după acestea copiii nu mai cred în nimic, nu mai sunt nobili, spiritualişti, tocmai din cauza părinţilor. Nu trebuie niciodată distrusă această dorinţă spre ideal, spre spiritual, spre latura măreaţă, grandioasă.
Iar eu, când îmi studiez viaţa mea acum, caut să văd cum am trăit până la 7 ani, şi apoi până la 14 ani, mai târziu până la 21, şi apoi, apoi… Şi am găsit lucruri extraordinare. De exemplu, bunica mea îmi povestea lucruri frumoase, îmi vorbea mult, îmi spunea poveşti, ceea ce este cu adevărat util pentru copii, ei trebuie răsfăţaţi cu poveşti, da. Şi mereu, cum binele învinge răul, cum dreptatea triumfă, tot ce este minunat triumfă, restul este învins. Şi iată cum bunica mi-a umplut capul cu poveşti cu magicieni negri şi magicieni albi, şi cum cei albi ajungeau să-i învingă, să-i distrugă pe cei negri, să triumfe; şi asta lucrează asupra mea toată viaţa, vedeţi dar. Şi cine a instruit-o pe bunica, care a trăit 105 ani, care vindeca toate bolile, cine a instruit-o, când eu eram foarte mic, 7 sau 8 ani. Ei bine, ea îmi povestea lucruri neobişnuite, neobişnuite. Iar eu ascultam cu… Dar asta nu vă mai priveşte în continuare. Cum am trăit, la ce vârstă l-am întâlnit pe Maestrul Peter Deunov, chiar înainte de 15, 16, 17 ani, oh, lá, lá, lá, şi asta se potriveşte exact cu regulile pe care vi le-am spus. În timpul acelor ani eu m-am lansat, m-am înrădăcinat, m-am aruncat în domeniul ezoteric, este formidabil. Şi aici am avut experienţe nemaiîntâlnite, dintre care v-am spus numai două sau trei, nu vi le-am spus pe toate, tot ce am trăit.
Iar după aceea, plecând de la 21 de ani, ah, în acel moment îi puteţi da copilului să studieze lucruri transcedentale, abstracte, cărţi şi probleme filozofice, da, pentru că atunci, în acel moment, intelectul, latura mentală, este cea care se dezvoltă. Dar nu înainte, fiindcă este foarte nociv, trebuie aşteptată vârsta de 21 de ani pentru a ne lansa în studiul ezoterismului, al filozofiei, pentru că acum mentalul se dezvoltă, se hrăneşte, el începe…, omul începe să gândească, să judece, să clasifice lucrurile. De ce nu înainte? Pentru că înainte exista numai un alt lucru, acela de a face pe copil să compare lucrurile, de a-i da felurite lucruri, culori sau dimensiuni, obiecte, pentru a face el însuşi încercări şi comparaţii. Atunci comparaţia se trezeşte în el, şi memoria, el înregistrează multe lucruri, dar nu judecă încă; pentru că mentalul nu s-a dezvoltat încă, el înregistrează, compară… Şi după aceea, acest material strâns în timpul tinereţii sale, materiale de fapt, îl ajută să compare, să judece, să tragă concluzii, să gândească, să clasifice, şi devine formidabil, îi depăşeşte pe ceilalţi, pentru că posedă material. Pe când părinţii care doresc ca acel copil să gândească, să judece, să se pronunţe înainte de a avea materiale, comparaţii, dăunează copilului. El devine, în acel moment, orgolios, vanitos, îngânfat, îşi închipuie că este cineva. Eu am văzut copii de 8 ani care discutau cu bunicul lor, care era preşedintele unor mari asociaţii, despre politică. De ce oare? Pentru că ei nu au ştiut cum să-l dezvolte, da. Iată ceea ce se întâmplă, adesea, cu copiii. Ei se pronunţă, judecă, au propriile păreri, când nu au nici o experienţă. De ce? Este greşeala părinţilor? Amintiţi-vă ceea ce vă spun, luaţi notiţe, pentru că nu puteţi memora totul, luaţi notiţe.
Şi după aceea, viaţa continuă până la 35 de ani, ah, mijlocul vieţii, ne dezvoltăm, ne dezvoltăm şi, începând cu 35 de ani, suntem capabili de a munci pentru alţii, adică pentru colectivitate. Mai întâi a fost personalitatea, iar apoi este individualitatea. Şi de aceea, în trecut, vedeţi dar, nu se dădea tinerilor dreptul la vorbă, de a conduce, comanda, în sate, peste tot, chiar şi în Cabală trebuie să fii mai vârstnic. Cu cât erai mai în vârstă, cu atât se avea încredere în judecata ta, cei mai în vârstă conduceau, se pronunţau, orientau totul. Şi, de la 35 de ani, începe dezagregarea anumitor lucruri, partea astrală începe să pericliteze, iar apoi, după ani de zile, partea eterică, memoria, vitalitatea, iar mai târziu latura fizică se distruge, se întăreşte, devin fragili muşchii şi oasele, se distrug, da, dar există altceva care creşte, se amplifică, se dezvoltă, este latura spirituală, spiritul şi sufletul se întăresc. Cu cât partea materială diminuează, corpul eteric, cu atât partea spirituală se întăreşte, şi suntem din ce în ce mai mult în colectivitate, în fraternitate, în lumină, în moralitate, este formidabil. De ce este aşa? Aşa este, da, da, da. Şi când vă spuneam într-o zi că: cu cât veţi îmbătrâni cu atât veţi fi mai lucizi, mai spiritualizaţi, mai luminoşi. Nu mă credeţi!? Pentru că oamenii înteleg doar corpul fizic, numai. Ei nu, corpul fizic începe să se prăbuşească, să-şi piardă vitalitatea, supleţea; pe când spiritul şi sufletul devin formidabile, da.
Ei iată câteva cuvinte despre corpul fizic, corpul eteric, astral, mental şi despre celelalte corpuri care încep să se dezvolte la bătrâneţe. Şi de ce natura a aranjat aşa lucrurile? Ei da, peste tot în lumea întreagă, plantele, animalele, oamenii, triburile, toate acestea, înainte de toate, ea le face să lucreze pentru ele însele, să se descurce, să se protejeze, să se salveze, să fie în siguranţă, şi de abia după aceea, după, după, de a nu avea frică de moarte, nici de…, de a fi liber, iată individualitatea. Ca, de altfel, privind copilul. Întâi copilul, este latura vitală, partea în mişcare, latura fizică, el vrea să atingă tot, să se deplaseze, vrea să înghită tot, este partea vitală, şi apoi vin sentimentele, mai târziu, el are deja o divinitate, îi scrie acesteia, există rugăciuni, iar mai târziu el devine savant, filozof, gândeşte. Vedeţi deci… Iar la sfârşit el începe să se gândească la ceilalţi, la omenire, la pace, la armonie. Deci totul este în natură aşa. Mai întâi personalitatea, şi când aceasta s-a aranjat bine, nu-i lipseşte nimic; ah, Inteligenţa Cosmică împinge creaturile să meargă mai departe, în individualitate, şi aşa va fi pentru omenire. La început ei nu se gândesc decât la siguranţa lor, la fericirea şi plăcerea lor, la poftele lor, la interes, şi asta va fi secole de-a rândul, milenii, iar apoi se va instala partea individualităţii. Şi atunci va fi formidabil, este prevăzut, indicat, şi asta eu o văd, trebuie numai timp. Aşa se întâmplă cu fiecare ins, jumătate din viaţă, şi apoi dovada, când el îmbătrâneşte devine dezinteresat, mai generos, ascultător, atât de milostiv, lasă tot, tot, tot, tot, copiilor, nepoţilor. Priviţi individualitatea, aici el nu mai păstrează nimic pentru el, pe când înainte el dorea să multiplice totul pentru sine. Întreg universul este aşa. Mai întâi trebuie să existe materiale, înainte de toate. Ca şi copilul care atinge, care trebuie să vadă, să aibă jucării, oh, sunt extrem de importante pentru copii, pentru formarea lor, pentru educaţia lor, vă voi vorbi despre jucării, ce fel de jucării să le daţi.
Şi pentru culori, de asemenea. Ceea ce este bizar, un lucru, vi-l voi menţiona acum: când v-am vorbit despre culori, v-am spus că atunci când priviţi roşul şi apoi albul, eh, apare verdele. Dacă priviţi verdele, apare roşul, sunt culori complementare, da. Nu puteţi adormi, sunteţi agitaţi, şi puneţi o culoare albastră sau verde pentru a vă calma, este bine, ei da, dar pentru copii tocmai contrariul este valabil, da. Lumina acţionează întru totul contrar. Acum, dacă copiii sunt nervoşi, agitaţi, tulburaţi, în mişcare, şi vreţi să-i calmaţi îmbrăcându-i în haine albastre sau verzi, sau închise la culoare, ei devin şi mai agitaţi. Şi ce să facem?… Să-i puneţi în camere roşii, sau în haine roşii, oh, şi în acel moment, în interior, apare culoarea verde, ei se calmează, vedeţi, pentru om este contrariul, pentru că corpul eteric acţionează diferit. Iar dacă ei sunt apatici, leneşi, nu mişcă deloc, sunt flegmatici, şi vreţi să-i stimulaţi puţin şi vreţi să puneţi roşul, eh, nu merge, ei devin şi mai molatici. De ce? Pentru că apar culorile verde şi albastru, ah, şi trebuie exact contrariul. Trebuie pus albastrul sau verdele, şi ei devin şi dinamici, în timp ce înainte erau anemici. Este formidabil, vedeţi, de a cunoaşte aceste lucruri, da.
Ei da, dacă s-ar cunoaşte responsabilitatea măcar, dar eu nu v-am spus, încă, totul. Nu trebuie să fim trişti, descurajaţi, întunecaţi, în faţa copiilor, fiindcă toată viaţa şi ei vor fi la fel. Dacă sunteţi mereu vesel, bucuros, oh, lá, lá, le aduceţi cel mai mare bine. Şi chiar trebuie încurajaţi în ceea ce faceţi, în desene, sculptură, spuneţi-le că sunt minunate, felicitaţi-i, aşa cum fac şi eu mereu cu ei. Lor le place veselia, vitalitatea, activitatea, dinamismul, dar părinţii, adesea, sunt prăbuşiţi, obosiţi. Ei nu ştiu că diminuează vitalitatea copiilor, mai ales când sunt foarte mici. Totul se reflectă, da. Sunt atâtea lucruri de spus. Şi, după aceea, ei bine, puteţi avea copii, într-adevăr divinităţi, mai ales dacă faceţi munca în timpul celor 9 luni, convenabil, apoi totul va merge de la sine, dar totuşi, cele două sunt foarte importante pentru că, după naştere, mama, părinţii, pot diminua ceva ce a fost bun în timpul gestaţiei, sau să-l amplifice, să-l şteargă, da, ceva ce a fost negativ… Pentru că mai multe mame mi-au spus că până în luna a şasea totul era bine, iar apoi au intervenit probleme cu soţul… Şi aceasta se reflectă, de asemenea. Iar viaţa omului, după aceea, va avea pericole, unele rele, altele minunate, după cum mama sa le-a trăit, totul va fi studiat într-o bună zi, chiar savanţii vor descoperi totul în detalii.
Şi dacă v-aş spune cum să vă ocupaţi de imagini; copiilor nu trebuie să le daţi ceva transcedental, ci imagini reale, concrete, simple, simţite, şi să le spuneţi, chiar, acelaşi lucru pe care l-am spus eu despre omide sau fluturi. Da. Cum omida, închizându-se, se transforma în fluture în interior, care devenea frumos, uşor,… se hrănea cu nectarul florilor, cu ambrozie. Deci, copiii trebuie educaţi prin latura figurativă, intelectuală imaginativă! Trebuie să le daţi multe materiale, pentru a vedea cât mai multe lucruri, să le cunoască şi să le construiască ei înşişi, să devină creatori. Da, să modeleze ei înşişi, să deseneze ei înşişi, să danseze ei înşişi.
Vă voi vorbi şi despre acest instinct al ritmului, eh, ei îl au, într-o măsură, în ei, e curios, chiar şi cei mai mici, când aud o muzică salbatică, încep să danseze… au instinctul ritmului, fac piruete, sunt formidabili.
Aţi înţeles acum, de ce eu lucrez cu adulţii?! Pentru că adulţii trebuie educaţi, nu copiii. Când adulţii vor fi cum trebuie, nu este necesar a educa copiii, ei se vor educa înşişi, imitând pe adulţi, da. Deci adulţii trebuie instruiţi, vedeţi. Iar lumea întreagă se ocupă de educaţia copiilor, eu fiind singurul care se ocupă de adulţi. Priviţi, există profesori, educatori, eh, care niciodată nu au fost modele, fumează, au amante…, iar copiii îi imită. Nimic nu au înţeles educatorii contemporani, trebuie educaţi educatorii, da. Pe copii nu veţi ajunge niciodată să-i educaţi, atât timp cât nu veţi fi modele, pentru că ei vă vor imita. Ei bine, asta nu există nicaieri, de a fi model, ah, trebuie să-i vorbiţi, să-l pedepsiţi, să-l închideţi.
Şi acum înţelegeţi de ce, mergând cu copiii la răsăritul soarelui, aceasta va rămâne în ei, vor avea nevoie să meargă, şi chiar vă vor depăşi. Este cea mai bună educaţie, pe care nu o veţi găsi nicăieri, da, e formidabil.
Înainte de a coborî, am vorbit ieri, în faţa porţii, mai multor fraţi şi surori, dar cum alţii nu au auzit, vreau s-o repet. Spuneam, deci, cerul este întunecat, sunt nori, soarele nu apărea. Dar eu sunt, adesea, obişnuit de a cere Îngerului aerului să cureţe cerul, ca el să fie transparent, curat, pur, şi limpede. Şi eram trist că până în ultimul moment soarele nu se vedea, spunându-mi că ei au treabă, au programul lor, eu nu sunt aici pentru a schimba totul, a da peste cap totul, trebuie să ceri, trebuie, dar ei sunt cei care decid. Ce mare bucurie am avut, apoi, când totul s-a curăţat, imediat, când am coborât de pe Stâncă, şi soarele a apărut, norii au dispărut şi toată ziua de ieri a fost limpede, clară; şi am mulţumit, am mulţumit, am mulţumit. “Scuză-mă, iartă-mă Înger al aerului, am gândit că m-ai lăsat puţin deoparte, că m-ai neglijat, am fost puţin trist, dar acum văd, înţeleg că…”. Şi poate telefoanele erau ocupate, dar a fost fantastic ieri, toată ziua a fost limpede, în timp ce, peste tot, au fost furtuni, ploaie, televiziunea şi radioul au arătat-o, dar la noi a fost o zi frumoasă, da.
De aceea vreau să trag o concluzie utilă, poate, pentru voi. Sunt cazuri, când necazuri, piedici, opoziţii, greutăţi apar, şi vă rugaţi, cereţi, imploraţi, nimic nu se întâmplă, vă descurajaţi, nu vreţi să mai credeţi în această ştiinţă – am explicat cum gândul se materializează, ajungând până în planul fizic –, nu mai credeţi, dar gândul acţionează, poate nu prea repede, foarte repede, există destule motive, pot să vi le spun în detaliu, unde depinde de trecut, de ce este lung, iar alteori rapid, foarte repede chiar; concluzia este de a continua, de a nu vă opri niciodată, de a nu vă descuraja niciodată, de a nu abandona lucrul în ciuda obstacolelor întâlnite. Într-o zi totul va fi curat, neted, mai devreme sau mai târziu, trebuie să mă credeţi. Exemplul de ieri vă poate încuraja, da.
Şi ştiţi voi că eu am găsit un mare secret, de a mă descuraja adesea. Veţi spune: “Cum, ne sfătuiţi să nu ne descurajăm niciodată, iar dvs. vă descurajaţi!”. Ah, asta este pentru că eu cunosc destule şmecherii şi chestii, dar vă voi spune altă dată.
Bojiata lubov razrechva vsichkite problemi,
Bojiata lubov razrechva vsichkite problemi,
Bojiata lubov razrechva vsichkite problemi.
(Dragostea de Dumnezeu rezolvă toate problemele)
Un minut de meditaţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu