joi, 19 septembrie 2019

Marina SUA recunoaște - OZN-urile există!

Serviciul forțelor marine ale SUA a confirmat autenticitatea a trei videoclipuri care au apărut în spațiul public și în care apăreau OZN-uri. Totodată, marina SUA a mai declarat că filmulețele nu trebuiau să apară în spațiul public. Videoclipurile cu pricina pot fi găsite sub numele de ”FLIR1”, ”Gimbal” și ”GoFast”. În acest videoclipuri se pot observa două întâniri separate între aeronavele americane și OZN-uri”. Primul film a fost făcut în anul 2004, pe coasta Californiei. Al doilea film, și cel mai recent, a fost realizat în 2015 în largul coastei de est de către echipajul unui avion de luptă F/A18F. În filmulețe se poate observa cum obiectele execută manevre imposibil de executat de către avioanele convenționale.
Potrivit New York Times, OZN-urile ”au apărut brusc la o distanță de 25 de km, și apoi au vuit spre mare, oprindu-se în cele din urmă la aproximativ 6 km depărtare de apă și plutind deasupra acesteia. După care au dispărut, fie ieșind din raza de acțiune a radarelor, fie au fost doborâte de nu știu cine”.
Joseph Gradisher, purtătorul de cuvânt al unui oficial american, a declarat: ”marina militară cataloghează obiectele din aceste videoclipuri drept fenomene zburătoare neidentificate”. În ceea ce privește Pentagonul, acesta declară că deși obiectele nu pot fi deocamdată identificate, totuși nu pot fi catalogate în mod public ca fiind de natură extraterestră.
Un alt fapt ce merită subliniat e că la începutul acestui an, Departamentul Apărării SUA a transmis publicației The Vault că înregistrările video erau neclasificate deși nu erau adresate publicului larg, iar în acest caz, Pentagonul nu a întreprins nici un mijloc de revizuire a acestora.

sursa: www.dcbusiness.ro


luni, 16 septembrie 2019

Cum să devii un detectiv al vieților anterioare

Prin analiza tendințelor tale puternice din prezent poți să presupui cu destulă exactitate ce fel de viață ai dus înainte. Paramahansa Yogananda, Căutarea eternă a omului

Cine ai fost într-o viață anterioară? Este o întrebare grea sau poate imposibilă pentru majoritatea oamenilor. Totuși, privind această chestiune dintr-o altă perspectivă vom observa că lucrurile nu sunt atât de neclare precum par. Gândindu-ne că totul este interconectat, atunci ajungem la concluzia că și viețile noastre sunt interconectate. Astfel, în interiorul vieții noastre din prezent putem găsi indicii care să ne dea informații prețioase cu privire la cine am fost în trecut.
Un indiciu prețios îl reprezintă persoanele din jurul nostru. Fiecare persoană din jurul nostru a avut, într-un fel sau altul, contact cu noi în viețile anterioare. Semnele din naștere, cicatricile, bolile sau alte probleme de sănătate pe care le-am avut în trecut sunt și ele indicii valoroase. Jocurile copilăriei au tot timpul încadrate în ele elemente din alte vieți. Preferințele vestimentare, hobby-urile, preferințele muzicale pot oferi și ele porți mintale către felul în care personalitatea noastră din altă viață privea realitatea.
La aceste elemente putem suprapune locația noastra dar și a strămoșilor noștri. Contează mult viața strămoșilor noștri, fiindcă viața noastră se pliază pe linia genetică (anumite studii ne spun că drumul nostru printre vieți poate să nu țină cont neapărat de originile genetice, totuși cele mai multe dovezi par să demonstreze că strămoșii noștri pot reprezenta avaturi de-ale noastre pe anumite paliere temporale).
Semne ale vieții noastre pot fi găsite peste tot. Materialul meu prezintă doar anumite direcții în care un individ poate căuta. Dar indiciile nu au nicio valoare dacă nu sunt însoțite de sentimente. Instinctele noastre și sentimentele profund ascultate pot crea liantul care să unească dovezile materiale cu cele psihice și spirituale. După cum vedeți, urmele vieților anterioare pot fi văzute peste tot, depinde doar de dvs să le vedeți.

vineri, 13 septembrie 2019

Elementele de bază ale meditaţiei

Meditaţia are ca punct de pornire un lucru foarte simplu în aparenţă: o minte liniştită. Indiferent cât de complexă ar fi o tehnică de meditaţie şi cât de promiţătoare ar fi efectele ei, atâta vreme cât mintea nu îşi schimbă modul de funcţionare, atâta vreme cât nu apare această nemişcare a minţii, experienţa meditativă nu poate avea loc. Multă lume pare să ignore acest lucru simplu, această bază pe care meditaţia se clădeşte. Oamenii vor să cunoască dimensiunile mai profunde ale existenţei lor fără să fi realizat lucrurile simple, fără de care accesul la acele profunzimi e foarte dificil, dacă nu imposibil.
De aceea baza meditaţiei o constituie aceste lucruri în aparenţă simple care însă constituie fundaţia pe care apoi se poate clădi o experienţă solidă. Punctul de plecare îl constituie postura, modul în care corpul este aşezat. Yoga a insistat mereu pe legătura care există între corp, respiraţie şi minte. Dacă asupra minţii controlul nostru e limitat  (lucru pe care l-aţi observat probabil atunci când aţi încercat să nu vă gândiţi la ceva sau atunci când aţi vrut să vă păstraţi mintea focalizată doar asupra unui subiect) asupra corpului controlul nostru este ceva mai extins. În timp ce mintea nu o putem lua şi aşeza într-o ”postură” liniştită (cel puţin la început), cu corpul este mult mai uşor să facem acest lucru. E uşor de observat modul în care poziţia corpului e corelată cu starea interioară şi cu gândurile pe care le avem într-un anumit moment. Dacă dăm puţin umerii înapoi şi deschidem puţin pieptul, spontan ajungem să ne simţim mai optimişti şi mai plini de entruziasm. Chiar dacă transformarea e mică sau insuficientă ca să ne modifice complet starea în care ne aflăm într-un anumit moment, putem totuşi să observăm cum există o modificare subtilă în calitatea trăirii interioare, o modificare în direcţia în care mintea e tentată să meargă.
Acelaşi lucru se poate spune despre respiraţie. În cazul ei, modificările sunt poate mai subtile şi e nevoie de mai multă atenţie în a nu tulbura echilibrul şi armonia proceselor lăuntrice, însă mici modificări ale ritmului respirator însoţite de o atenţie şi de o conştienţă anume, pot avea un impact semnificativ asupra calităţii minţii.

vineri, 6 septembrie 2019

Spiritualitatea – este o știință, dar ea ne cere să adoptăm și un anumit mod de viață

“A primi o filosofie nouă ce deschide noi orizonturi,
ce prezintă un ideal mereu mai înalt de atins, presupune să fim capabili să ne armonizăm cu ea, întărindu-ne nu numai creierul, dar și stomacul, plămânii și întreg organismul, pentru a rezista tensiunilor ce se vor produce neapărat. Nu trebuie să ne închipuim că acești curenți ai luminii și iubirii sunt ușor de suportat. Spiritualitatea este, mai întâi, o știință ce o dobândim ascultând cuvintele unui înțelept, citind diferite cărți. Dar este insuficient, poate chiar și nociv, dacă ne mulțumim să ne hrănim intelectul.
Așadar, cel care se decide să urmeze un învățământ spiritual, trebuie să-și schimbe și modul de viață. Altminteri, după o vreme, el se va confrunta cu atâtea contradicții încât va intra în conflict, nu numai cu el însuși, dar și cu anturajul și societatea. După ce au îmbrățișat o așa zisă viață spirituală, multe persoane devin insuportabile pentru toți! Să stea de vorbă cu ele însele: ele vor vedea dacă creează armonie în jurul lor și dacă se arată demne de învățământul spiritual pe care s-au decis să îl urmeze.”

joi, 29 august 2019

Iubirea – mai sus de perfectiune umana

Iata ca ma repet pentru a nu stiu cata oara: tot ceea ce iubim in aceasta viata, orice valoare umana, absorb din noi puterea, iubirea si energia. Totul este dat de la Dumnezeu. Inseamna ca daca il iubesc pe Dumnezeu mai mult decat orice pe lume, inclusiv viata, atunci primesc mai multa iubire si mai multe forte decat pot da si aceasta rezerva pot s-o cheltuiesc pentru mine si pentru urmasii mei. La nivelul fin, noi hranim permanent sufletele urmasilor nostri prin iubirea noastra. Dar, daca noi iubim orice pe lume mai mult decat pe Dumnezeu, atunci dam mai mult decat primim si astfel incepe degradarea sufletului. Si atunci recurgem la rezervele strategice de iubire si de forta din sufletele urmasilor nostri si din vietile noastre viitoare. Pentru ca sa-si salveze sufletul, omului i se ia tot de ce este ancorat sufletul sau, ce iubeste el mai presus de Dumnezeu. Daca omul accepta aceasta situatie si tinde catre Dumnezeu, atunci el capata echilibru si isi salveaza sufletul.
Cum putem determina starea in care sufletul a inceput sa iubeasca ceva mai mult decat pe Dumnezeu?! Cand incepem sa facem din ceva un tel si fericire suprema, este deja un semn al slabirii iubirii pentru Dumnezeu si noi incepem sa depindem de acest lucru. Atunci incepem sa ne temem, sa ne para rau, sa manifestam pretentii, sa punem conditii. Este al doilea pas. Al treilea pas este agresiunea directa, supararea, ura, blamarea, dispretul s.a.m.d. Din iubire pentru Dumnezeu se nasc doua linii ale valorilor umane.
Prima linie se realizeaza ca iubire fata de lume si de oameni. La baza dorintei de a avea familie sta iubirea pentru omul apropiat. La baza iubirii pentru acel om sta dorinta de a avea copii de la el, adica instinctul perpetuarii. La baza instinctului perpetuarii sta instinctul creatiei, adica cu cat sunt mai importante valorile umane, cu atat suntem mai aproape de Dumnezeu. Dar ele, oricum, raman omenesti si de aceea sunt supuse distrugerii, adica unei creatii sub o noua calitate.

A doua linie a valorilor este legata de dezvoltare. La baza aptitudinilor, a intelectului sta acea valoare pe care am numit-o perfectiune. La baza perfectiunii sta destinul, la baza destinului sta viitorul. Daca omul face un tel din linia iubirii pentru oameni si pentru lume, apar boli ale geloziei si ele se trateaza prin tradare, certuri, suparari, inselaciune. In cazul dorintei de a face valoare suprema din linia perfectiunii si a dezvoltarii, apar bolile trufiei. Ele se vindeca prin insuccese, inselaciuni, jigniri neintemeiate si suparari, neplaceri pe linia destinului, naruirea planurilor de viitor. Daca se absolutizeaza ambele linii, atunci intervin boli grave: cancerul, schizofrenia, diabetul zaharat, scleroza in placi s.a.m.d. Adeseori nu trebuie sa ne amintim in detaliu toata viata. Este suficient sa ne amintim doua-trei evenimente majore si sa ne schimbam atitudinea fata de ele. Cel mai important lucru in vindecare nu este regretul in legatura cu trecutul, ci dorinta de a te schimba si de a nu mai face greseli in viitor. Omul care crede in Dumnezeu poate obtine avantaj din orice situatie, intelegand ca ea nu este intamplatoare.
Diagnosticarea karmei, S. N. Lazarev

marți, 27 august 2019

O cometă ascunde două nave extraterestre

Scott Waring, vânător de OZN-uri, de la ET Data Base, susține că a descoperit într-o fotografie de pe site-ul NASA Jet Propulsion Laboratory două obiecte ciudate pe cometa 67P/Churyomov-Gerasimenko, care potrivit acestuia ar putea fi două nave extraterestre. Fotografia cu pricina a fost realizată de sonda Rosetta ce aparține agenției European Space Agency (ESA). Cometa fotografiată mai este cunoscută și sub numele de ”cometa care cântă”, deoarece produce oscilații în câmpul magnetic din jurul ei.
Potrivit lui Warring, obiectele s-ar afla în partea de jos a imaginii. Unul din obiecte ar avea formă cubică, în timp ce celălalt ar fi rotund. Warring a mai declarat că cele două nave ar fi aterizat pe cometă cu mai mult timp în urmă și ar fi de fapt responsabile pentru ”cântecele” emise de obiectul spațial.
Este de subliniat faptul că pe această cometă a aterizat, în 2014, o sondă aparținând ESA, numită Philae, care, din păcate, după numai trei zile a pierdut contactul cu Pământul.

sursa: www.gandul.info





luni, 26 august 2019

Realitatea prin acord

Cred că perspectiva noastră asupra realității este creată prin acord, iar modul în care înțelegem trecutul este determinat în același fel. Dacă mai multe persoane sunt de acord cu ceva, atunci acel ceva devine realitate.  De exemplu, o mulțime de oameni sunt de acord că Picasso a fost un mare pictor deoarece oamenii sunt de acord cu privire la valoarea artei sale. Dacă nimeni nu ar fi acceptat niciodată acest lucru, atunci Picasso nu ar fi considerat un mare pictor.
De asemenea, cred că și forma se coagulează în jurul credințelor și înțelegerii colective. De exemplu, în trecut se credea că lumea este plată. Într-o anumită perioadă din istoria noastră, toată lumea era de acord cu această afirmație și toate dovezile disponibile susțineau acest punct de vedere. Acum lumea este rotundă. Știința dovedește că așa este - de fapt, dovedește că lumea a fost întotdeauna rotundă. Dacă, în viitor, s-ar arăta că Pământul este, de fapt, o hologramă proiectată dintr-un alt univers, toate dovezile ar sprijini această realitate - și că Pământul a fost întotdeauna o hologramă.
Ne schimbăm permanent nu doar prezentul, ci și trecutul și viitorul, - și o putem face din orice punct din timp. Universul este un ocean fluctuant de conștiință, toate timpurile apărând simultan. Suntem intim conectați cu această mare conștiință. Atunci când te eliberezi de un blocaj vechi prin schimbarea percepției tale din trecut, e ca și cum ai arunca o piatră într-un lac liniștit, ale cărui valuri sunt resimțite până la cele mai îndepărtate țărmuri. Nu numai că te ajută, dar membrii familiei și prietenii sunt, de asemenea, afectați pozitiv de aceste ”unde”, la fel ca toți ceilalți de pe planetă care au aceleași frecvențe ca tine, chiar dacă ei nu te cunosc.

Denise Linn - Vieți în trecut, miracole în prezent.

miercuri, 21 august 2019

Yama și niyama – codul moral și etic al yogăi



Pe orice cale spirituală există un ansamblu de reguli morale şi etice pe baza cărora se construieşte practica. Majoritatea acestora se refera la o atitudine pozitivă, plină de bunătate şi compasiune faţă de universul înconjurător şi faţă de fiinţele din el. Practica lor are un caracter afirmativ și doar simple abțineri ori impuneri constrângătoare. La început însă, până când se produce acea trasformare spirituală mai profundă, ele apar ca fiind niște indicații pentru a duce o viață spirituală armonioasă, indicații pe care vom căuta să le respectăm atât de bine cât putem în acest moment al vieții noastre.

Yama – Regulile interioare de comportament

Yama reprezintă anumite „înfrânări”, „constrângeri” sau „restricţii” privitoare la viaţă şi la relaţia noastră cu mediul şi oamenii din jur. Fiecare din aceste reguli de conduită se referă atât la un mod exterior de a face lucrurile cât şi la controlul gândurilor şi al stărilor lăuntrice pentru a corespunde acestor norme. Modalitatea pe care o indică Patañjali pentru a ajunge la respectarea lui yama şi niyama este ca ori de câte ori în mintea noastră apar gânduri negative, care corespund unor încălcări ale acestor norme, să ne gândim la opusul lor. Dacă ne apar gânduri de mânie să ne gândim la iubire şi bunătate, dacă apare dorinţa de a lua ceva ce nu ne aparţine să ne gândim la darurile pe care le putem face, etc.
Patañjali vorbeşte de 5 astfel de yama, însă în alte tratate tradiţionale (Haṭhayogapradīpikā, Shandilya şi Varāha Upaniṣad) găsim 10 astfel de yama-uri. Le vom prezenta în paralel pentru a avea astfel o imagine mai clară despre ce implică yoga din punctul de vedere al regulilor de viaţă.
Cele 5 yama descrise în Yoga Sūtra sunt următoarele:
a. Ahiṃsā sau non-violenţa
Să nu facem rău nici unei fiinţe vii şi implicit să nu ne facem rău nici nouă. Este iubirea necondiţionată şi plină de respect pentru tot ceea ce există, iubire manifestată în fapte, gânduri, rostiri.
b. Satyā sau adevărul
Rostirea adevărului în orice situaţie, evitând totuşi ca prin aceasta să încălcăm prima regulă, adică să facem rău. Unii o mai descriu şi prin abţinerea de la minciună. Satya este totodată şi recunoaşterea clipă de clipă a Adevărului Divin.
c. Asteya sau a nu fura
Să nu ne însuşim obiecte sau chiar idei care nu ne aparţin (nu în sensul de a nu învăţa ce au spus alţii, ci de a nu prezenta acele idei ca fiind ale tale).
d. Brahmacarya sau controlul energiei sexuale
Păstrarea potenţialului sexual, evitarea pierderii acestuia fie prin abstinenţă activă (adică prin reorientarea energiilor lăuntrice în scopuri spirituale), fie prin continenţă sau actul sexual în care este evitată „descărcarea”.
e. Aparigraha sau lipsa avariţiei
Să nu acumulăm lucruri sau cunoştinţe de care nu avem nevoie şi să nu fim ataşaţi de bunurile materiale.
Cele 10 yama pe care le găsim în alte tratate yoghine sunt:
a. Ahiṃsā sau non-violenţa
b. Satyā sau rostirea adevărului
c. Asteya sau a nu fura
d. Brahmacarya sau controlul energiei sexuale
e. Kṣamā sau răbdarea
Implică trăirea în prezent, aici şi acum, fără aşteptări ori regrete inutile care să ne tulbure mintea. De asemenea, răbdarea de a practica meditaţia până ce efectele sale încep să se manifeste.
f. Dhṛti sau perseverenţa
Este capacitatea de a depăşi obstacolele care stau în calea practicii spirituale, de a merge până la capăt în direcţiile pe care ni le propunem.
g. Dayā sau compasiunea
Implică o manifestare plină de bunătate, iubire şi înţelegere faţă de toate fiinţele.
h. Ārjava sau onestitatea
Înseamnă să fim sinceri şi oneşti, evitând să păcălim sau să înşelăm pe cei din jurul nostru.
i. Mitāhāra sau dieta cumpătată
Implică să evităm să mâncăm prea mult sau prea puţin. De asemenea, să consumăm doar alimente pure.
j. Śauca sau puritatea
Este evitarea producerii şi acumulării impurităţilor în corp, minte şi vorbire (în cadrul clasificării lui Patañjali, śauca este inclusă între cele cinci niyama).

Niyama – Regulile exterioare de comportament

Niyama constituie un set de „discipline” sau „respectări” (observări) lăuntrice care reprezintă aşa numitele „lucruri de făcut” în comparaţie cu yama care sunt „lucrurile de respectat”.
În Yoga Sūtra-ele lui Patañjali sunt descrise doar 5 niyama şi anume:
a. Śauca sau puritatea
Semnifică puritatea acţiunilor, rostirilor şi gândurilor. Integrează totodată şi ansamblul modalităţilor prin care este menţinută puritatea corpului fizic şi a celor subtile.
b. Saṃtoṣa sau starea de mulţumire interioară
Implică să fii mulţumit cu ceea ce ai, cu ceea ce trăieşti în fiecare zi.
c. Tapas sau austeritatea și ardoara practicii
Realizarea cu intensitate a unei practici spirituale asumate. De asemenea se referă şi la creşterea capacităţii de a rezista sau îndura acţiunea contrariilor, a recurge conştient la anumite austerităţi în vederea creşterii capacităţii de auto-control.
d. Svādhyāya sau studiul individual al textelor sacre
Citirea tratatelor tradiționale de yoga, a cărților spirituale, făcând astfel ca mintea să fie îndreptată spre lucrurile care o înalță și o purifică.
e. Iśvarapraṇidhāna sau abandonarea în faţa voinţei divine
Mai este cunoscută și sub forma unei căutări plină de iubire a lui Dumnezeu, reprezentând în Hridaya Yoga însăși procesul cunoașterii de Sine care este în ultimă instanță recunoașterea naturii divine.
Cele zece niyama cuprinse în alte tratate yoga sunt:
a. Hrī: modestia şi regretul pentru greşelile făcute
Aceasta implică să ne recunoaştem cu sinceritate greşelile şi să simţim regretul că le-am săvârşit. Această disciplină reprezintă în fapt o practică a discriminării dintre bine şi rău şi totodată o respingere a ceea ce este negativ printr-o atitudine umilă şi lipsită de orgoliu.
b. Saṃtoṣa: starea de mulţumire interioară
c. Dāna: milostenia
Implică să dăruim fără să aşteptăm o recompensă pentru aceasta.
d. Astikya: încrederea
Să ai încredere în maestrul autentic, în învăţătura pe care o primeşti şi în calea către iluminare.
e. Īśvarapūjana: adorarea lui Dumnezeu
Este trăirea devoţiunii faţă de Dumnezeu prin rugăciune, meditaţie etc.
f. Siddhānta śrāvaṇa: studiul scrierilor sacre
Citirea textelor care cuprind învăţăturile spirituale sau ascultarea unor oameni înţelepţi care le prezintă sau le comentează.
g. Mati: cunoaşterea
Implică dezvoltarea intelectului şi a voinţei.
h. Vrata: legămintele sacre
Îndeplinirea legămintelor religioase sau asumarea şi respectarea în faţa lui Dumnezeu a anumitor legăminte spirituale.
i. Japa: repetarea unei Mantra
j. Tapas: asceză, austeritate.

luni, 19 august 2019

Fraternitatea – prin lucrarea noastră, noi atingem toate ființele receptive la această idee

“Când medităm și ne rugăm împreună, noi emitem niște unde, iar aceste unde pleacă în lume să îi atingă pe bărbații și femeile care se deschid ideii de fraternitate pentru care lucrăm. Prin undele puternice și armonioase ce le emitem, noi trimitem niște mesaje ce sunt captate de ființele receptive și pregătite. Deseori, fără să știe de unde le vine acest impuls, se decid și ele să lucreze pentru pacea și fraternitatea în lume, pentru propagarea luminii, pentru slava Domnului.
Oriunde s-ar afla, oricine ar fi, chiar dacă ele nu ne cunosc, toate aceste ființe sunt legate de noi și ne primesc mesajele. Fiindcă în proiectele Cerului, toți copiii Domnului se vor uni într-o zi pentru realizarea Împărăției sale pe pământ.”


sâmbătă, 17 august 2019

Din 7 în 7 ani trupul și conștiința trec printr-o modificare

Viaţa are un şablon, şi este bine să-l înţelegi. Fiziologii spun că, din şapte în şapte ani, trupul şi conştiinţa trec printr-o criză de modificare. La fiecare şapte ani, toate celulele din trup se reînnoiesc.
De fapt, dacă trăieşti şaptezeci de ani, durata medie de viaţă, trupul tău moare de zece ori. În al şaptelea fiecare an al vieţii, totul se modifică, exact ca la schimbarea anotimpurilor. În şaptezeci de ani, cercul este complet. El are zece diviziuni.

În realitate, viaţa omului nu este cel mai adecvat să fie împărţită în copilărie, tinereţe şi bătrâneţe, pentru că din şapte în şapte ani începe o nouă vârstă, se face un pas nou...

În primii şapte ani copilul este autocentrat, de parcă ar fi centrul universului. Toată familia se învârte în jurul lui. Dorinţele îi sunt îndeplinite imediat, căci altfel îl apucă pandaliile – ţipă, plânge, face urât. El trăieşte ca un adevărat împărat – mama, tata îi sunt servitori, toată familia trăieşte doar pentru el. Şi bineînţeles el crede că aceasta este valabil şi pentru lumea mai largă. Luna răsare pentru el, Soarele răsare pentru el, anotimpurile se modifică pentru el. Un copil de şapte ani este mulţumit de sine. Nu are nevoie de nimeni şi nimic, se simte complet.

După şapte ani se produce o modificare. Copilul nu mai este autocentrat; devine excentric, ad literam. Se mişcă spre ceilalţi. Ceilalţi – prietenii, găştile – devin fenomenul important. Acum nu mai este atât de interesat de sine: este interesat de ceilalţi, de lumea mai mare. Începe să se cerceteze, vrea să fie tot, pune mii de întrebări, aducându-şi părinţii la exasperare. Îl interesează totul, vrea să ştie tot. Omoară un fluture ca să vadă ce are înăuntru, strică o jucărie ca să vadă cum funcţionează. Dacă este băiat, nu-l interesează fetele. Pe fete nu le interesează băieţii. Dacă o fată se joacă cu băieţii e privită ca un băieţoi, ceva nu este în regulă cu ea.

După al paisprezecelea an de viaţă se deschide o a treia uşă. Pe băieţi nu-i mai interesează băieţii, pe fete nu le mai interesează fetele. Sunt politicoşi, dar lipsiţi de interes. De asta prietenia care se leagă între şapte şi paisprezece ani este cea mai adâncă, şi nu se va mai lega niciodată în viaţă o alta la fel. Copiii care s-au împrietenit atunci rămân prieteni pe viaţă, legătura este foarte profundă. Îşi vor mai face prieteni, dar acei prieteni vor fi mai degrabă cunoştinţe; fenomenul acela profund care s-a petrecut între şapte şi paisprezece ani nu se va ma repeta.

După al paisprezecelea an, pe băiat nu-l mai interesează băieţii. Dacă totul decurge normal, îl interesează fetele. Acum devine interesat cu adevărat de opusul lui, de adevăratul celălalt.

Al paisprezecelea an este un an revoluţionar, important. Sexul devine matur, adolescentul începe să se gândească la amor; fanteziile sexuale amoroase încep să domine visele. Bărbatul devine un mare Don Juan, începe să curteze fetele. Apare romantismul, poezia.

La douăzeci şi unu de ani, dacă totul decurge normal şi adolescentul nu este forţat de societate să facă ceva care nu este firesc, adolescentul devine tânăr, este interesat mai mult de statutul social decât de iubire. Are ambiţii, vrea un Rolls Royce, vrea o casă mare, vrea să fie un om de succes, un Rockefeller, un prim ministru. Ambiţia devine preponderentă. Toată preocuparea tânărului se canalizează pe viitor, pe reuşită, pe competiţie, pe strategia în bătălia pentru poziţia socială. Acum el intră în lumea nebuniei. Piaţa devine acum aspectul cel mai important. Întreaga lui fiinţă se îndreaptă spre piaţă: bani, putere, prestigiu.

De la douăzeci şi unu la douăzeci şi opt de ani, tânărul duce o viaţă aventuroasă, are ambiţii mari, dorinţe mari şi luptă prin toate metodele să şi le realizeze. La douăzeci şi opt de ani, devine conştient de faptul că nu toate dorinţele pot fi împlinite. Înţelege mai bine că multe dorinţe sunt irealizabile. Acum începe să-l intereseze mai mult siguranţa şi confortul, şi mai puţin aventura şi ambiţiile. Începe să se aşeze. Al douăzeci şi optulea an de viaţă marchează sfârşitul perioadei „hippie”...

La treizeci şi cinci de ani energia vitală atinge punctul omega. Cercul este jumătate complet şi energiile intră în declin. Acum, omul nu este interesat numai de siguranţă şi confort, el devine conservator. Nu numai că nu-l interesează revoluţia, ci devine antirevoluţionar. Acum este împotriva tuturor modificărilor, este conformist, conservator. Este împotriva a tot ce este revoluţionar, vrea să păstreze un status quo, adică starea în care se află situația în momentul de faţă, şi este împotriva oricărei modificări care ar putea să-i pună în pericol stabilitatea. Este împotriva hippioţilor, a rebelilor. Este cu adevărat un membru de bază al societăţii...

La treizeci şi cinci de ani, omul face parte din lumea convenţională. Începe să creadă în tradiţii, în trecut. Este împotriva modificării, pentru că orice modificare îi poate tulbura viaţa, iar acum are mult de pierdut. Este de partea legii, a religiilor, a reglementărilor, a disciplinei şi combate anarhismul.

La patruzeci şi doi de ani erup tot felul de boli fizice şi psiho-mentale, căci acum viaţa este în declin. Energia se îndreaptă spre moarte. Dacă la început energiile erau în urcare şi omul devenea tot mai vioi, mai energic, mai puternic, acum se petrece exact pe dos – cu fiecare zi omul este tot mai slab. Însă obiceiurile persistă. Dacă acum mănâncă la fel de mult ca la 35 de ani, se îngraşă, şi încep să apară tot felul de boli – tensiune mare, atac de cord, insomnie, ulcer. Toate acestea se petrec în preajma vârstei de 42 de ani, care este unul dintre cele mai periculoase puncte. Părul începe să cadă, încărunţeşte. Viața se transformă în moarte, încetul cu încetul.

În preajma vârstei de 42 de ani pentru mulți religia devine pentru prima dată importantă, pentru că religia este profund preocupată de moarte. Acum moartea se apropie şi omul caută refugiul în religie...

La patruzeci şi nouă de ani, căutarea a devenit clară. I-au fost necesari şapte ani să devină clară. Acum apare hotărârea. Nu te mai interesează ceilalţi. Pe bărbaţi nu-i mai interesează femeile, pe femei nu le mai interesează bărbaţii – se instalează menopauza. Omul nu prea mai are chef de relații amoroase. Toată treaba i se pare puţin cam juvenilă, cam prea imatură... Aşa cum la paisprezece ani dorinţa amoroasă apare în mod firesc, la fel de firesc ea se estompează la patruzeci şi nouă de ani pentru omul obișnuit. Este firesc să fie aşa, pentru el, întrucât fiecare ciclu este necesar să se încheie...


Acum omul a întors spatele vieţii şi ambiţiilor şi dorinţelor – s-a terminat. El se îndreaptă spre singurătate, spre el însuşi. Înainte nu putea fi singur; existau responsabilităţi de îndeplinit, copii de crescut. Acum copiii sunt adulţi, căsătoriţi, sunt aşezaţi la casele lor. Nu mai sunt hippioţi, au în jur de 28 de ani. Acum este vremea ca părintele să lase casa în urmă, să se desprindă de problemele lumeşti, să înceapă să privească spre pădure, să coboare în sine, să devină introvertit, să fie din ce în ce mai înclinat spre meditaţie şi rugăciune.

La vârsta de cincizeci şi şase de ani se produce iar o transformare, o revoluţie: acum nu mai este de ajuns ca omul să privească spre pădure, el este necesar să plece în pădure. Viaţa este pe sfârşite, moartea este tot mai aproape. Dacă la 49 de ani nu mai este interesat de sexul opus, la 56 de ani încep să nu-l mai intereseze ceilalţi, indiferent de sex, societatea, formalităţile sociale, formele de înregimentare. S-a terminat cu „socializareaˮ, cu apartenenţa la diverse cluburi, organizaţii, grupuri. A trăit destul, a învăţat destul; acum mulţumeşte tuturor şi părăseşte forma de organizare respectivă. Cincizeci şi şase de ani este vârsta la care este menit să devină în mod firesc un sannyasin. Este binevenit să îmbrăţişeze renunţarea, să iasă din societate. Este firesc – aşa cum a intrat, este necesar să iasă, pentru dacă n-ar ieşi, s-ar sufoca.

La şaizeci şi trei de ani redevine copil, este interesat numai de sine. Asta înseamnă meditaţia – să cobori în sine, ca şi cum totul s-a prăbuşit şi numai tu exişti. Redevine copilul inocent, începe să coboare în sine. I-au mai rămas de trăit numai şapte ani, este necesar să se pregătească de ultimul capitol al vieţii. Este necesar să fie gata să părăsească această lume. Ce înseamnă să fii pregătit să ajungi la îngeri? Înseamnă să-ţi dai sufletul sărbătorind, fiind fericit, să întâmpini acest proces firesc cu braţele deschise, să fii dornic să mergi la Dumnezeu. Dumnezeu ţi-a dat prilejul de a fi şi de a învăţa, şi ai învăţat. Tot ce-a fost până acum a fost sejur. Ai rătăcit pe un tărâm străin, ai trăit cu oameni străini şi ai învăţat multe. Acum este vremea să te întorci acasă. 

La şaptezeci de ani, omul se închide de tot în sine. Nu citeşte, nu vorbeşte mult. Este tot mai tăcut, tot mai mult el cu sine, total indiferent la ce se petrece în jurul lui. Încetul cu încetul energia slăbeşte. La vârsta aceasta este pregătit. Dacă a urmat acest şablon natural, cu nouă luni înainte de a se înălţa la ceruri îşi dă seama şi e conştient de asta. Aşa cum copilul este necesar să petreacă nouă luni în uterul mamei înainte de a se naște, înainte de a merge la cele veşnice omul este nevoie să petreacă nouă luni în sine. Cu nouă luni înainte de venirea inevitabilului, omul intră iarăşi în „uter”, numai că acum uterul nu mai e în mamă, ci în el însuşi.

Indienii numesc cel mai tainic altar al unui templu, garbha – uter. Denumirea este profund simbolică. În ultima fază a vieţii, cu nouă luni înainte de a părăsi definitiv această lume, omul intră în sine, propriul său trup devine uter. El coboară în cel mai tainic altar, unde flacăra arde veşnic, unde se află lumina, unde trăieşte Dumnezeu. Acesta este procesul natural.

Pentru acest proces natural nu este nevoie de ajutor. Este indicat să trăieşti clipa prezentă. Clipa următoare va veni de la sine. Aşa cum râul curge şi ajunge la ocean, tot aşa curgi şi tu şi ajungi la sfârşit, la ocean...

Când ajungi la 70 de ani, când eşti gata să părăsești definitiv această lume, dacă ai trăit totul aşa cum se cuvine, în prezent, fără să amâni nimic pentru viitor, fără să visezi la viitor, dacă ai trăit total clipa... indiferent cum a fost ea – cu nouă luni înainte vei deveni conştient de faptul că vei merge la cele drepte...

Ajungerea în ceruri este încununarea, împlinirea. Viaţa pământească sfârşeşte când sufletul părăseşte trupul; de fapt, viaţa înfloreşte în acel moment. Însă pentru a cunoaşte frumuseţea acestui proces este important să fii pregătit pentru el, este necesar să înveţi arta de a merge la cele veşnice!

sâmbătă, 10 august 2019

Secretele dealului Kula din Himalaya


Hitler a trimis o expeditie secreta in Himalaya pentru a descoperi enigma aparitiei omului si pentru a pune stapinire pe niste cunostinte vechi care sa-i ajute celui de-al treilea Reich sa creeze o arma puternica.


Hitler - preocupat de originea vietii pe pamint



Cel mai mare mistic al celui de-al treilea Reich, o persoana care traia la propriu intr-o lume ezoterica pe jumatate inventata, era secretarul lui Hitler, Rudolph Hess. Acesta se distingea printr-o cumpatare extraordinara in aprecierea situatiilor si a perspectivelor lor de dezvoltare. Inainte de sosirea nazistilor, in anul 1926, Adolf Hitler i-a spus acestuia ca unui om de incredere: Stii, pe mine nu ma multumeste intru totul teoria lui Darwin si parerile care domina societatea in ceea ce priveste originea omului. Atunci, cel mai bine ne-ar putea lamuri in aceasta chestiune Rudolph Steiner, i-a raspuns ingindurat Hess.


Steiner era secretar general al asociatiei teozofice germane. El sustinea numeroase cursuri interesante despre misticismul crestin si cunostintele oculte ale lui Goethe. Principala lui creatie a fost cartea Doctrina tainica, in care a alaturat cu curaj dogmele evului mediu, ideile proprii si interpretarea credintelor indo-budiste. Steiner a murit anul trecut, si-a amintit suparat Hitler. Da?, s-a mirat Hess ca si cum ar fi auzit pentru prima oara despre acest lucru si s-a straduit sa ii distraga atentia fuhrerului, conducind discutia catre o alta tema.


Cu toate acestea, el ii cunostea obisnuintele conducatorului national-socialistilor si a prevazut ca, in cel mai scurt timp, acesta se va intoarce la problema teoriei originii omului.


Rudolph Hess nu s-a inselat si, cind s-a intimplat acest lucru, a propus: Ne putem folosi de profesorul Albert Hermann, de la Universitatea din Berlin.


Cele sapte rase originare



La recomandarea lui Hess si dupa o verificare foarte atenta a increderii si a puritatii singelui, Hermann a fost chemat la munca. A lucrat cu multa ardoare si uimitor de repede a creat o cercetare asupra raselor originare care, dupa parerea lui, erau in numar de sapte: adamitii polari, hiperboreenii, lemurienii, atlantii, arienii si inca doua rase, care au disparut foarte repede.


Pe corabiile lor, asemanatoare in acelasi timp cu lebedele si cu dragonii, atlantii, care aveau, potrivit teoriei profesorului, niste trasaturi nordice bine exprimate au ajuns pe tarmurile Americii si ale Asiei Centrale, unde au dat viata unor noi neamuri. In deplinatatea ei, umanitatea a avut la origine trei radacini.


Prima dintre ele au fost adamitii, care puteau sa comunice cu ingerii, cea de-a doua atlantii, o rasa nordica foarte puternica, disparuta din cauza folosirii magiei negre, iar cea de-a treia radacina au fost lemurienii niste creaturi slabe, care aveau capacitati telepatice.


Acestia din urma insa s-au dovedit foarte putin rezistenti si au disparut relativ repede.


Lucrarea lui Hermann i-a placut lui Hitler. Dar fuhrerul vroia sa aiba niste confirmari istorice a ceea ce era scris. In acea perioada, la initiativa lui Hess si a lui Hermann au avut loc niste cercetari in coloniile de tibetani si hindusi, care aparusera la Munchen si Berlin oamenii lor au devenit membrii Ordinului negru SS, care indeplineau misiuni secrete pentru obtinerea unor cunostinte. Cu alte cuvinte, potrivit limbii profesionale a serviciilor speciale, acest lucru se numea activitate operationala printre emigranti cu scopul dobindirii unor informatii.


Templul lui Shiva de pe dealul Kula



Potrivit datelor unor izvoare straine, agentul Wilhelm Bayer a reusit sa recruteze un hindus de virsta medie, care a primit pseudonimul de agent Radja. Bayer a stiut sa stabileasca cu sursa sa niste relatii de incredere si de la Radja a obtinut o informatie absolut uimitoare, pe care Bayer, incalcind toate poruncile si instructiunile, nu s-a hotarit sa o comunice conducatorilor citva timp.


Fumind si luind in acelasi timp hasis, hindusul i-a povestit despre o particica enigmatica a muntilor Himalaya tainicul deal Kula, care se gaseste intre niste munti din piatra vesnici, la o inaltime de aproximativ 4.000 de metri peste nivelul marii. Acolo, dupa spusele sale, a fost asezat un templu unic inchinat unuia dintre zeii panteonului hindus, pe care Radja il denumea lingam.


Aceasta notiune insemna simbolul vesnic al originii masculine. Acesta era pregatit din oase, piatra sau metal, considerindu-l idol, iar in timpul ceremoniilor religioase peste el erau presarate petale de lotus, era uns cu ulei de trandafir si, asemenea unui zeu, i se aduceau diferite daruri si prinoase.


Unul dintre muntii care inconjurau dealul Kula este socotit din cele mai vechi timpuri un lingam mare, pe care domina templul zeului Shiva. Cind deasupra dealului se dezlantuie furtunile de munte si fulgerele albastre lovesc in cupola templului, se spune ca Shiva este multumit, pentru ca in aceste momente are loc comuniunea cu cerul.


Orasul subteran cu intrarea vrajita



Cel mai uimitor fapt in povestirile lui Radja nu a fost acest lucru. El povestea foarte convingator despre niste animale salbatice necunoscute stiintei, animale care stiau sa vorbeasca limba oamenilor, povestea despre oameni care stiau sa zboare, oameni inzestrati cu darul levitatiei, si despre yoghini care cunosteau tainele tumo focul interior al esentei umane.



Cei care stapineau aceste secrete puteau sa traiasca in atmosfera rarefiata a inaltimilor himalayene fara nici un fel de haine, direct pe ghetari, fara sa simta nici un fel de disconfort in legatura cu frigul sau lipsa oxigenului.


Potrivit spuselor hindusului, oamenii needucati, neinitiati in tainele dealului Kula ii luau adesea pe yoghini drept yeti oamenii zapezilor despre care povestesc miturile si legendele din cele mai vechi timpuri in Orient si Asia. Chiar si asa, nu acestea erau lucrurile care il interesau pe Bayer cel mai mult, ci povestea hindusului despre un oras enigmatic subteran, a carui intrare era vrajita, iar oamenii auzeau adesea un zgomot de sub pamint.

Acest oras este acolo, in dealul Kula?, a intrebat Bayer. El este in interiorul muntelui? Da, acolo se gaseste, a confirmat hindusul tragind din tigara. Orasul este acolo, dar in el nu se poate intra. Multi au incercat, dar nimeni nu a reusit.


Mai departe, el i-a povestit agentului ca, in vremurile demult trecute, in dealul acesta enigmatic a trait un guru un conducator religios, pe nume Nanak, care a scris o carte vrajita cu cuvinte lumesti. Acum, la multe secole dupa aceste momente, zile intregi, zi si noapte, aceasta carte este citita in fiecare templu. Oamenii intra in templele lor cu armele niste cutite lungi ascutite pe care le tin la briu, iar in spatele celor care citesc din cartea sfinta sta obligatoriu un slujitor care goneste cu arma, fara oboseala, cuvintele lumesti din cartea vrajita, pentru ca aceste cuvinte sa zboare in toate colturile lumii.


Tu ai fost acolo? Ai vazut chiar tu dealul Kula? Desigur, a raspuns Radja. Altfel, de unde as putea sa stiu despre ceea ce se face acolo?


Hitler comanda o expeditie in Himalaya



Potrivit afirmatiilor lui Radja, tocmai in dealul Kula se poate gasi raspunsul in ceea ce priveste taina originii vietii pe Pamint. Dar merita oare sa incerci sa descoperi niste taine care pot depasi intelegerea omeneasca? Omul este mic si slab, iar Universul este nelimitat!


Wilhelm Bayer a avut insa o cu totul alta parere in aceasta privinta: agentul a hotarit in cele din urma sa aduca datele obtinute la cunostinta conducatorilor. Este adevarat ca Wilhelm a fost foarte precaut, a redat povestirile lui Radja pe bucati mai mici si a urmarit cu atentie reactiile conducerii, pentru ca in caz de ceva nemultumiri sa reuseasca sa se opreasca la timp. Cu toate acestea, datele despre tainicul deal Kula au fost primite foarte bine.


Potrivit unor date, Henrich Himmler si-a exprimat dorinta de a se intilni personal cu agentul hindus: la sfirsitul anului 1929, interesul pentru enigmele Himalayei a aparut la cel mai inalt nivel al conducerii naziste. O confirmare documentara sigura despre intilnirea lui Himmler cu Radja nu a putut fi  insa gasita.


La un moment dat a fost luata hotarirea de a pleca o expeditie secreta la dealul Kula nazistii era foarte atrasi de orasul tainic subteran, zgomotul caruia se auzea de sub pamint, si de posibilitatea de a obtine niste date necunoscute pina in acel moment despre originea vietii, date care ar fi putut fi folosite eficient nu numai in plan ideologic, ci si pentru crearea unei arme absolute, la care nazistii visau cu mult inainte de a ajunge la conducere.


Cu toate acestea, expeditia nu a fost facuta imediat aceasta s-a indreptat catre Himalaya nu mai devreme de sfirsitul anului 1930 sau inceputul anului 1931, inainte de venirea nazistilor la conducere, si tocmai de aceea nu s-a distins printr-un numar foarte mare de participanti: cu totul au fost cinci-sase oameni, printre care, in mod natural, s-au numarat Radja si Wilhelm Bayer.


Oamenii un experiment genetic al unor reptile rationale



Din pacate, nici un fel de date sau notite personale despre locurile pe unde a fost expeditia si despre posibilele ei descoperiri in Himalaya nu au putut fi descoperite de cercetatori daca jurnalele participantilor la expeditie s-au pastrat cumva ca printr-o minune, probabil ca au cazut in miinile serviciilor speciale americane sau engleze.


Cu toate acestea, nu degeaba se spune ca nu este taina care sa nu fie dezlegata: niste experti independenti au reusit sa descopere ca expeditia la dealul enigmatic Kula s-a intors in Germania la sfirsitul anului 1934 sau, cel mai tirziu, la inceputul anului 1935. Dintre toti cei care au plecat nu s-au intors decit trei persoane: Radja, Bayer si un agent secret care raspundea de protectia echipei de cautare. La citeva zile dupa intoarcerea din expeditie, acesta din urma, din cauze necunoscute, s-a sinucis.


Dupa unele fragmente, dupa unele date neverificate si indirecte se poate incerca sa se restabileasca un tablou mai indepartat al evenimentelor legate de tainele enigmaticului deal Kula. Despre orasul subteran, oamenii care zboara si animalele care vorbesc nu se cunoaste nimic, cu toate acestea insa, Bayer a adus in Germania un manuscris foarte vechi in limba sanscrita, ascuns intr-un penar din bronz si lemn. Continutul manuscrisului nu l-a cunoscut nici el, nici Radja, care era analfabet.


In acest manuscris se gaseau date despre istoria Pamintului cu 20.000-30.000 de ani inainte de Nasterea lui Hristos.


Atunci, rasa humanoizilor si a reptilelor rationale, venite din alte lumi, au creat in mod artificial pe planeta noastra un nou tip de viata, folosind pentru mutatie o fiinta protohumanoida aceasta fiinta a fost adaptata existentei pe Pamint cu luarea in consideratie a tuturor particularitatilor mediului de viata si i s-a dat posibilitatea unei dezvoltari intelectuale si sociale individuale si bine determinate.


Experimentul genetic la scara planetara sau poate chiar la scara intregului Univers a inceput atunci si continua si in zilele noastre, cu unele mici corecturi facute din cind in cind, schimbari pe care noi le atribuim fortelor divine.


Participantii la expeditie au disparut unul cite unul



Se spune ca, facind cunostinta cu manuscrisul adus din Himalaya, Adolf Hitler a tacut destul de mult, apoi a spus incet si cufundat in ginduri: Acest lucru nu ne convine…


Manuscrisul si traducerea au disparut fara urma, ca si agentul Radja, cel care i-a aratat expeditiei drumul catre dealul enigmatic Kula. Bayer a mai lucrat o vreme la Gestapo in Berlin, unde a primit de la subordonati porecla Camila spinzurata dupa intoarcerea din expeditie si vizitarea dealului enigmatic se puteau observa la el adesea accese de cruzime si unele probleme psihice.


Se poate pune intrebarea: a fost el intr-adevar acolo? Nu este exclus ca membrii expeditiei sa fi incaput pe miinile serviciilor secrete care stapineau atunci in India. Aceste servicii ar fi putut sa ii spuna toata povestea lui Radja si dupa aceea sa le dea participantilor la expeditie si manuscrisul despre originea vietii pe Pamint. Oare nu de aceea s-a sinucis si responsabilul cu protectia membrilor expeditiei, oare nu de aceea a disparut si Radja, iar Bayer a inceput sa aiba probleme cu nervii?


Orice s-ar fi intimplat, taina muntilor Himalaya si a originii vietii pe Pamint au ramas nedezlegate.


Wilhelm Bayer, ultimul dintre participantii la expeditia secreta ramas in viata, a primit o misiune intr-unul dintre orasele ocupate din Polonia, in anul 1939. Acolo, un an mai tirziu, a fost ucis de o organizatie strins legata de conducerea emigrantilor de la Londra.


El a fost ultimul dintre martorii expeditiei.

marți, 30 iulie 2019

Relativitatea si cautarea calitatilor primare

Interviu cu Dalai Lama

Arthur Zajonc este un fizician si un ganditor de traditie antroposofica; el a predat si a condus cercetari la Amherst College timp de 35 de ani si a fost presedinte la Mind & Life Institute din 2012 pana in 2015.
ARTHUR ZAJONC: Unul dintre cele mai importante concepte cu care opereaza fizica cuantica este acela de „context” sau „relatie”. Priviti cei trei oameni din imagine (fig. 1.5). Care este cel mai mare? Cel de sus pare cel mai mare, nu? Din cauza liniilor de fundal, apreciem marimea obiectelor in raport cu contextul. Ceea ce vedem si apreciem nu este o cunoastere adevarata a marimii fizice, ci o impresie subiectiva. Corpurile au aceeasi marime, dar sunt privite in contexte diferite. Liniile sunt trasate diferit pentru cele trei corpuri si de aceea unele par mai mari decat celelalte, in functie de raportul pe care il au cu liniile.
Pericolul care ne paste in fizica moderna este acela de a incerca sa obiectivam lumea, cu uneltele pe care le avem la indemana; cu alte cuvinte, de a vedea lumea ca formata din obiecte complet separate de noi, de care nu suntem legati in niciun fel. Ne-am obisnuit sa credem ca lumea este compusa din obiecte fara legatura intre ele.
Dupa cum am vazut de nenumarate ori, lucrurile nu stau la fel in fizica moderna, caracterizata de conceptul de „relatie”. Trebuie sa ne amintim de noi insine si de rolul pe care il avem in constituirearealitatii. Totul apare intr-o relatie sau intr-un context.
Vom studia impreuna teoria relativitatii, dar mai intai vreau sa va amintesc cum se juca Sfintia Voastra cu ceasurile, in copilarie. Sfintiei Voastre ii placeau ceasurile si masinile, pe care le demonta, gandindu- se la fiecare piesa si la modul ei de functionare. Apoi le montati la loc, iar unele dintre aceste obiecte functionau din nou.

DALAI LAMA: Doar unele.
ARTHUR ZAJONC: Am trait si eu acest sentiment: si mie imi placea sa demontez lucrurile cand eram copil si apoi sa le refac. Ceasul este, intr-un fel, un arhetip al fizicii clasice. Ne gândim la functionarea unui ceas in acelasi mod in care ne gandim la lumea macroscopica. Este un model de gandire foarte puternic.
Mecanica cuantica si in special noile masini care se construiesc pe baza ei functioneaza intr-un mod cu totul diferit de un ceas vechi. Mecanica cuantica opereaza cu concepte noi si presupune un mod de gandire complet diferit. De aceea este atat de dificil sa o intelegem.
Cred ca atunci cand ne vom intoarce in lumea aceasta, in urmatorul ciclu al reincarnarii, ne vom deprinde sa gandim dupa modul de functionare al acestor masini noi. Vechile masini vor fi pentru noi niste jucarii vechi intr-un magazin de antichitati.
Astazi suntem pusi in fata unei mari provocari. Cele doua fatete ale acestei provocari sunt mecanica cuantica, despre care am vorbit mai devreme, si teoria relativitatii. As dori sa va prezint, pe scurt, teoria relativitatii si ce ne spune ea despre natura realitatii, precum si despre rolul contextului si al relatiei.

Einstein dorea sa inteleaga lumea asa cum este in realitate. Eu cred si stiu ca si Michel crede la fel, ca Einstein a gresit in dorinta lui de a cunoaste o lume in sensul vechi al cuvantului, una care sa „existe cu adevarat”. El a ajuns foarte aproape de cunoasterea noii realitati,
de care se ocupa astazi fizica noua. El a spus:

„In spatele eforturilor neobosite ale cercetatorului, exista o
nazuinta mai puternica si mai misterioasa: aceea catre
existenta si realitatea pe care vrea sa le inteleaga”.

Cu totii resimtim dorinta de a intelege realitatea, dar avem, oare, aceleasi asteptari legate de aceasta?
Voi incepe cu calitatile primare, din perspectiva teoriei relativitatii. Nu stiu daca e valabil si pentru Sfintia Voastra, dar de fiecare data cand un strain soseste pentru prima data in America, i se iau amprentele si i se fac fotografii. La un moment dat, probabil, se vor lua si mostre ADN. Toate acestea au rolul de a identifica acele elemente biologice care ne fac unici si diferiti fata de toti ceilalti. Elemente biologice sunt, de exemplu, si inaltimea sau greutatea, dar acestea se pot schimba. Culoarea ochilor, sexul – nici ele un sunt unice. Sunt multi oameni cu ochi caprui. Amprentele si ADN-ul sunt, in principiu, unice. Ai putea spune ca prin ele ne deosebim unii de altii. Aceste seturi unice de elemente biologice ne ajuta sa identificam o persoana.
Dar ce sunt aceste semne biologice? Care sunt proprietatile fundamentale, intrinseci corpului uman? Il voi cita aici pe Galileo Galilei, unul dintre filosofii si oamenii mei de stiinta preferati. El a facut pentru prima data distinctia intre calitati primare si calitati secundare (fig. 1.6). Galilei scria acum cateva sute de ani urmatoarele cuvinte:

„Cred ca gustul, mirosul, culorile etc. nu sunt mai mult
decat niste nume […] care nu traiesc decat in constiinta.
Prin urmare, daca fiintele vii ar disparea, toate aceste
calitati ar disparea odata cu ele”.

DALAI LAMA: Vorbiti despre realitatea calitatilor secundare, nu despre cadrul general in care se face distinctia intre lucruri si calitatile lor, nu? Pentru ca separarea lucrurilor de proprietatile lor este un construct mental.
In textele epistemologice budiste, cum ar fi cele ale lui Dharmakirti, distinctia este facuta ca sa putem atribui mai multe proprietati aceluiasi lucru, dar unele dintre aceste proprietati sunt inerente acelui lucru. De exemplu, una dintre calitatile unui lucru cu existenta conditionata este faptul de a fi un produs, de a nu fi permanent, de a fi deci un obiect schimbator. Toate acestea sunt calitati naturale ale acelui lucru. Dar putem, de asemenea, sa-i atribuim multe proprietati din punctul de vedere al functiilor pe care le indeplineste. Multe dintre atributele prezente in limbajul nostru de zi cu zi sunt doar niste constructe
mentale.

ARTHUR ZAJONC: Dar nu le corespunde o realitate.
DALAI LAMA: Dar alte proprietati exista, tocmai in virtutea existentei lucrului pe care il determina.
ARTHUR ZAJONC: Daca ar fi sa parafrazez, dupa cum inteleg eu lucrurile, avem, pe de o parte, un lucru si atributele lui, de cealalta. Daca dam atributele la o parte – unul cate unul –, vom ajunge sa ne intrebam daca exista un lucru fara niciun atribut, un obiect purtator de atribute, atunci cand nu poseda niciun atribut. Ce ramane dintr-un obiect dupa ce ii luam toate atributele?
Sfintia Voastra spune ca exista atribute intrinseci obiectului-„purtator de atribute”, precum caracterul schimbator, efemeritatea si altele asemenea, diferite de celelalte atribute, care pot fi date la o parte si nu au alta existenta decat cea conceptuala?
DALAI LAMA: Exact.
ARTHUR ZAJONC: In cuvintele lui Galileo citate mai sus gasim o idee asemanatoare. El spune despre culoarea curcubeului, mirosul mancarii gatite, despre gustul ei si despre sunetele din jurul nostru ca sunt atribute de natura conceptuala ale obiectelor pe care le desemneaza. Toate atributele de natura conceptuala sunt atribute secundare.
Dar sunt toate calitatile pe care le numim primare, intr-adevar, primare? Ce putem spune despre forma, masa sau chiar despre numar? Sunt acestea calitati primare sau fac si ele parte din categoria calitatilor secundare? Exista cu adevarat atribute primare, fundamentale ale obiectelor, si, daca da, care sunt ele? Ne vom pune aceasta intrebare, in cele ce urmeaza, nu din perspectiva filosofica, ci din perspectiva fizicii. Fizica clasica incearca sa explice proprietatile secundare precum culoarea in termenii calitatilor primare, cum sunt marimea si forma. Sa ne gandim la experienta pe care o avem impreuna acum. Faptul ca imi auziti vocea sau faptul ca va aflati in aceasta sala – toate acestea sunt secundare. Din punctul de vedere al lui Galileo, dincolo de acest nivel al experientelor secundare, exista obiecte materiale primare – cum suntatributele prezente in limbajul nostru de zi cu zi sunt doar niste constructe mentale. 
Fizica clasica incearca sa explice proprietatile secundare precum culoarea in termenii calitatilor primare, cum sunt marimea si forma. Sa ne gandim la experienta pe care o avem impreuna acum. Faptul ca imi auziti vocea sau faptul ca va aflati in aceasta sala – toate acestea sunt secundare. Din punctul de vedere al lui Galileo, dincolo de acest nivel
al experientelor secundare, exista obiecte materiale primare – cum sunt undele usoare – care produc sunetul, lumina, culoarea, experienta. El voia sa explice nivelul proprietatilor secundare in termenii proprietatilor primare. Sa ii examinam initiativa mai amanuntit.
DALAI LAMA: Daca apropiem cele doua planuri, ne putem gandi la calitatile secundare ca emergente din calitatile primare?
ARTHUR ZAJONC: Bineinteles. Planul calitatilor primare determina planul calitatilor secundare. Unda de sunet ajunge la ureche, produce o miscare inauntrul ei, semnalele electrice ajung la creier si astfel ajungem sa auzim vocea celui care ne vorbeste. Se poate ca misterul care inca invaluie calitatile primare in fizica cuantica si in teoriile relativiste sa se datoreze tocmai caracterului de „primar” al acestor calitati? Exista undeva o lume a obiectelor si proprietatilor intrinseci sau calitatea intrinseca a acestei lumi este aceea de a fi una subiectiva? Lumea experientei este singura care exista? Lumea experientei este marcata de caracterul subiectiv. Asta nu inseamna ca nu este o lume valida, dar exista, oare, o cale in care putem trece dincolo de experienta, catre altceva?
Sa exploram acest mister, insa nu din perspectiva fizicii cuantice – adecvate mai degraba obiectelor foarte mici din aceasta lume –, ci prin prisma teoriei relativitatii, care a insemnat un moment de cotitura in gandirea umana pe tema spatiului, timpului si relatiei de simultaneitate si care reprezinta una dintre cele mai importante idei de la baza
gandirii stiintifice in general.

Fragment extras din „Manastirea si microscopul: convorbiri cu Dalai Lama despre minte, mindfulness si natura realitatii" de Dalai Lama, Colectia Dialoguri, coordonata de Luisa Neag (Senior Editor)... www.edituraherald.ro