marți, 25 iunie 2019

Calatorie in lumea de dincolo

- Neurochirurgul Eben Alexander este american si una din obsesiile vietii lui a fost sa conteste cu vehementa existenta asa-numitei "experiente a mortii iminente". Pana cand a intrat el insusi in coma si a revenit la viata. Începand de-atunci, nu mai conteneste sa vorbeasca despre "lumea de dincolo" -



"Am comunicat cu Dumnezeu"



Calatoria spre cer a debutat cu dureri de spate. Eben Alexander, fiu de medic din Carolina de Nord, el insusi neurochirurg, cu studii la Harvard si cu o experienta profesionala de un sfert de secol, s-a uitat la ceas. Ora 4.30, cam devreme chiar si pentru el. Simtea niste pulsatii puternice in zona lombara si a decis sa faca o baie, dar durerile s-au intetit si s-a culcat, din nou, in pat. Sotia lui, Holley, i-a masat spatele, iar el a atipit putin, dar s-a trezit din cauza du­rerilor cumplite. Holley a vrut sa cheme salvarea, insa cum medicii nu suporta sa devina pacienti, n-a lasat-o, desi respira deja greu, de durere. Brusc, a facut un spasm traumatic, si-a dat ochii peste cap si a intrat in coma. Pe 10 no­iembrie 2008, in jurul orei 9.30, viata lui Eben Alexander, atunci in varsta de 54 de ani, a luat sfarsit. Dar a fost doar prima viata.


Cea de-a doua a inceput sapte zile mai tarziu, cand, in ciuda tuturor pronosticurilor, barbatul grav bolnav de o meningita bacteriana a iesit din coma. Primul sau cuvant a fost un "multumesc" adresat colegilor care-l tratasera, dupa care le-a spus membrilor familiei adunati in jurul lui: "Totul e bine". Medicii au considerat ca vindecarea lui Alexander pare a fi un miracol, inainte chiar ca neurologul sa fi scos vreo vorba despre experientele sale din timpul comei, mai ciudate, practic, decat tot ce traise el pana la acea varsta. "Am comunicat direct cu Dumnezeu", declara el. "Sunt dovada vie ca dincolo de lumea ma­teriala pe care o cunoastem exista un univers. Iar acest univers nu este rece si lipsit de viata, ci plin de cal­dura si viu". Acum, omul de stiinta a scris o carte, intitulata "Proof of Heaven" ("Marturie despre cer"), in care descrie ceea ce expertii, ca si misticii, numesc "experienta mortii iminente" ca pe o calatorie plina de aventuri in lumea de dincolo.



Şi care include si un mesaj de mantuire. Deci: in timp ce trupul sau, aflat la sectia de terapie intensiva a Spitalului din Lynchburg, orasul in care locuia, era legat de aparate cu tot felul de tuburi, si valuri de antibiotice se luptau cu bacteriile din creierul sau, spiritul lui o pornise la drum, pe aripile unui fluture, povesteste doctorul. Acel biotop eteric, infloritor, era populat de ingeri, stralucea si vibra de atata frumusete si fericire si o fetita cu ochi albastri i-a transmis ca n-are de ce sa se teama. Ale­xander se simtea cuprins de iubire si-si savura zborul printre norii pufosi de culoare roz. Iar cerul sclipea albastru si o prezenta divina il umplea de incredere pe calator. Impresii oarecum naive si sablonarde, de genul filmelor hollywoodiene? "Limbajul meu pamantean nu e suficient pentru a descrie aceasta lume hiperrea­la", spune Alexander. "Acolo comunicam fara cu­vin­te, ma aflam pe un alt plan".


Alexander e un barbat inalt si sportiv, tata a doi baieti si radiaza un amestec de blandete si seriozitate, asa cum se asteapta oamenii de la "zeii" in halate albe. El ba­nuieste ca profesia, si nu in­tamplarea traita, a facut din cartea sa un mega-bestseller in America si, din el, un rasfatat al mass-media: cine s-ar putea indoi de doctorul cel bun, cu papioane simpatice la gat, in loc de cravate, care a facut, pana acum, sute - daca nu mii - de operatii pe creier?


Caci despre experienta mor­tii iminente - incursiuni in lu­mea de dincolo, facute de oa­meni care, ca si Ale­xander, s-au luptat cu moartea sau au fost supusi unui stres extrem - relateaza milioane de contemporani din toata lumea, apartinand tuturor culturilor. ("Asociatia Internationala pentru studierea mortii iminente" are, doar in SUA, 8 milioane de mem­bri.)
Chiar si explicarea notiunii, ca sa nu mai vorbim de prezentarea de dovezi, este foarte dificila. Nu sunt cumva aceste "experiente" mai degraba niste visuri? Haluci­natii? Focul sinaptic de artificii, necon­trolat, al unui creier chinuit? Nu duce si meditatia la asemenea zboruri imponderale si imateriale, cum le descrie Alexander? În calitate de chirurg, spune el, au existat pacienti care i-au declarat sus si tare ca ar fi fost "dincolo", unde s-au intalnit cu mama dece­data sau cu fapturi ceresti si po­vesteau despre asta ca despre ceva extrem de real, ca despre o plim­bare in jurul blocului. Dar Eben a considerat povestile lor niste sim­ple aiureli. O functionare deficitara a capului.



"Nu ma indoiesc de o realitate extinsa, asa cum o descriu misticii"



Calatorie in lumea de dincolo



Dar acum, Eben cel renascut nu mai are niciun fel de indoieli. "Nu ma mai indoiesc de o rea­li­tate «ex­tinsa», asa cum o descriu, de secole, misticii, oamenii cu insu­siri de me­dium si cei trecuti prin experienta mortii imi­nente". Şi il citeaza pe filosoful Soren Kirkegaard, care desluseste bine marile enigme ale umanitatii. "Exis­ta doua posibilitati ale ero­rii. Una este sa crezi ce nu e ade­varat. Cealalta e sa nu crezi ce este adevarat".


Pentru a putea studia mai bine metateoriile enigmatice, precum ex­­perienta mortii iminente, me­di­cii si psihologii au notat ce au in comun re­latarile consemnate si au gasit uimi­tor de multe asemanari, indife­rent ca ele au fost facute de copii sau de batrani, de europeni sau de mon­goli. Printre ele se numara senzatia parasirii trupului si a plutirii deasupra lui. O lumina puter­nica, inter­pre­tata, in functie de religie si de gradul de civilizatie, ca fiind Dumnezeu insusi sau expresia propriei clarificari interioare. Şi, apoi, maximumul emo­tional pe care-l descrie Ale­xander: in aproape toa­te experientele mortii iminente, tinta calatoriei este cerul, nu iadul. Slava Domnului!



"Mintea mea, spiritul meu, disparusera"



Dar Alexander nu se considera, in nici un caz, un autor de literatura morala, de inaltare sufleteasca, si afirma cu tarie ca va continua sa apere si sa respecte metodele stiintei, pe care, insa, cazul lui le-a impins pana la limita. Vindecat de meningita, el si-a intrebat colegii cum cred ei ca au putut lua nastere amintirile sale despre rai si despre ingeri. Şi a constatat ca nu exista o explicatie in acest sens. Pentru ca centrii lui cerebrali pentru amintiri, visuri, fantasme si viziuni nici macar n-au functionat in perioada respectiva. Bacteriile i-ar fi atacat in asa masura materia cenusie, scrie Alexander, incat aparatele de masura n-au mai indicat nimic. Şi suna aproape triumfator: "Mintea mea, spiritul meu - sau cum vreti sa numiti dvs. ceea ce ne face pe noi oameni - disparuse". Prin urmare, conchide el, pastrand atitudinea autoritara a categoriei profesionale din care face parte, creierul nu este nicidecum "sediul" sau "generatorul" constiintei, asa cum s-a crezut pana acum. Ba mai mult, aceasta exista in afara trupului, ca o forta sublima, care, "incapa­tanata", nu se lasa masurata si nici fotografiata. Asta, ca aluzie rautacioasa la cercetarile neurologice, care aspira sa descifreze - cu electroencefalograme sau aparate cu rezonanta magnetica - sufletul omului, afirmand ca gandurile si sentimentele pot fi reproduse ca o "activitate" a anumitor zone ale creierului.



"Viata nu se sfarseste odata cu moartea, ci merge mai departe, spre frumusete"



Aici incepe, de fapt, a doua mare calatorie a me­di­cului Eben Alexander: trebuie sa le arate adevarul oa­menilor care cred fiecare cuvant al stiintei. Şi adevarul arata astfel: lumea noastra este mai mare decat credem noi. Viata nu se sfarseste odata cu moartea, ci merge mai departe, spre frumusete.


"Faliment intelectual", asa numesc criticii religiei, precum publicistul ame­rican Sam Harris, aceste teze, spunand ca sunt "echi­va­len­tul alchimiei si al pre­zi­ce­rilor din Evul Mediu". Neurologii critica faptul ca un chirurg expe­ri­mentat pre­cum Ale­xander trece cu vederea inac­tivitatea proclamata a cre­ierului sau si ca raspandeste aproape 200 de pagini cu banalitati esoterice, ca un guru New-Age sclivisit. Şi ca nu face deloc referiri la rezultatele masu­ratorilor - facute cu aparate perfor­man­te - in timpul mortii sale aparente. Şi, in plus, dupa cum isi descrie starea, ar trebui sa fi fost mort cerebral, spu­mega de furie profesorul de psihiatrie Mark Cohen, de la Uni­ver­sitatea din Los Angeles. "Dr. Alexander opereaza capete, dar despre cercetarile neuro­logice nu prea are idee".


Eben Alexander isi pastreaza calmul - o alta trasatura comuna celor trecuti prin experienta mortii iminente. Care se descriu ca fiind mult mai relaxati si mult mai putin tematori fata de ceea ce li s-ar putea intampla. În momentul de fata, el lucreaza la o noua carte, in care vrea sa-i convinga pe cei sceptici ca ceea ce i s-a intamplat lui a fost un ade­varat miracol. În felul acesta, Eben Ale­xander, care s-a autoproclamat "un fenomen de excep­tie", face exact ce fac si tovarasii sai de suferinta: in mod inconstient si ne­in­tentionat, el da un sens cedarii totale a corpului sau, construind o poveste care explica si justifica accidentul suferit. Neurologii n-au habar cum realizeaza creierul acest "artificiu", atat de ase­ma­nator cu autohipnoza. Dar daca este asa, chiar ca avem de-a face cu un miracol.

sursa: www.esoterism.ro


joi, 20 iunie 2019

Sanzienele sau Solstitiul de vara

21 iunie 2019 este cea mai lunga zi din an, dar și una din cele mai fermecate sau magice. Alături de această zi sărbătorim și Sânzienele. O sărbătoare ”păgână”, dar creștinată în timp. O zi sărbătorită de creștinism dar cu tradiții specifice popoarelor danubiano-carpato-pontice de dinainte de creștinare precum dacii, celții sau sarmații. Popoare înrudite cu românii sau nu care au locuit pe aceste plaiuri de dinaintea formării poporului român.Tradițiile sărbătorite de aceste popoare antice au fost atât de puternice încât creștinismul nu a reușit să le elimine și le-a metamorfozat, sărbătoarea Sânzienelor fiind suprapusă peste sărbătoarea nașterii Sf. Ioan. Deși creștinismul a suprapus ziua Sânzienelor peste cea a lui Sf. Ioan, 24 iunie, această sărbătoare începe odată cu solstițiul, adică 21 iunie, și se finalizează pe 24 iunie. De fapt, efectele solstițiului erau observate până spre finalul lunii iunie. Ceva asemănător se întâmpla cu sărbătorile de iarnă, cu sărbătorirea solstițiului de iarnă. 
Farmecul acestor zile este recunoscut până și de prelații creștini care au observat că românii considerau ziua de Sânziene (atenție, ei nu recunosc mai multe zile, ci una, cea de 24 iunie, Sf. Ioan) ca fiind una magică în care forțele răului și a binelui sunt la cote înalte. Totodată, în această perioadă erau observate ielele. Ielele, zâne (fenomen OZN???) care se mișcau ca niște licurici pe cer și care răpeau feciorii cei mai arătoși din sat. Odată cu ielele, apăreau și strigoii, personaje înfricoșătoare, care băgau în sperieți populația locală.
Lăsând la o parte ielele și strigoii, vă urez un Solstițiu fericit și să vă bucurați de aceste zile magice și frumoase!!!

duminică, 16 iunie 2019

Echinocții și solstiții : patru momente din an când se produc fluxuri de energii

Pe durata unui an, soarele parcurge patru puncte cardinale : 21 martie, echinocțiul de primăvară ; 21 iunie, solstițiul de vară ; 21 septembrie, echinocțiul de toamnă ; 21 decembrie, solstițiul de iarnă. În aceste patru momente se produc în natură mari fluxuri de energii care ating toate formele de viață.
Pe cercul zodiacal, primăvara începe cu Berbecul, semn de foc ; vara, cu Racul, semn de apă; toamna, cu Balanța, semn de aer; și iarna, cu Capricornul, semn de pământ. Astfel, intrarea în fiecare anotimp este în legătură cu unul dintre cele patru elemente. Asupra fiecărui element guvernează niște entități puternice care au la ordinul lor miliarde de servitori însărcinați să pună în mișcare noii curenți de energie la suprafața planetei. Fiindcă universul nu este o mașină, iar mișcările care în însuflețesc nu se declanșează mecanic: fiecare schimbare este produsă de lucrarea unor creaturi vii, invizibile pentru noi, care au sarcina să se ocupe în mod special de pietre sau de plante, sau de animale, sau de oameni.”
Omraam Mikhaël Aïvanhov

vineri, 14 iunie 2019

Esenta vietii si trezirea in constiinta

"TU NU AI UN SUFLET. TU EȘTI UN SUFLET. TU AI UN CORP"
Aceste cuvinte aparțin scriitorului C.S.Lewis, autorul "Cronicilor din Narnia".
Este o afirmație cât se poate de simplă, dar care conține esența noastră, a existenței noastre aici și acum.
Degeaba spunem "am un suflet"; e ca și cum am vorbi despre ceva ce ni s-a dat temporar pentru a ne ajuta. Adevărul este că noi SUNTEM sufletul "îmbrăcat" în "haina" corpului fizic.
El, sufletul, este veșnic și constituie matricea noastră, cea după care suntem construiți și după care ființăm.

Te invit să povestim puțin despre un subiect complex: esența noastră, esența vieții. 
Știu că este un subiect sensibil, și poate fi înțeles cu adevărat doar de către cei ce încep să se trezească în conștiință. 
Chiar dacă nu știi nimic despre asta, dar vrei să afli, nu îți fă probleme, vei înțelege cu sufletul. 
Celor care vor trezire în conștiință prin ego, le urez baftă și îi rog să nu își posteze părerea fără să citească materialul.
Nu trebuie să mă crezi: sufletul (și nu mintea) îți va "șopti" adevărul lui. Ai încredere și ascultă-l!

Am tot auzit discutându-se despre esența vieții și esența umană.
Dar, oare, cât de bine cunoaștem și înțelegem cu adevărat aceste noțiuni?

De câte ori nu ne-am întrebat "Cine sunt eu și ce caut în viața mea"? Dar, de prea multe ori am amânat răspunsul, din lene, comoditate, teama de a nu supăra pe cineva sau pe acea divinitate care ni s-a spus că ar fi supărăcioasă dacă nu doar credem orbește, dar mai și cercetăm.
Dar, pentru a afla cine SUNT eu cu adevărat, cred că ar trebui, mai întâi, să știu cine și ce NU SUNT:
1.- NU SUNT CORPUL FIZIC
Acesta este doar forma pe care am luat-o pentru a "îmbrăca" sufletul, esența mea.

2.- NU SUNT CONVINGERILE MELE
Acelea sunt doar impresii, păreri și o seamă de teorii care mă ajută să știu dacă sunt pe calea mea sau am luat-o razna pe arătura superficialității.

3.- NU SUNT ROLURILE PE CARE LE JOC ÎN FIECARE ZI
Soț sau soție, fiu sau fiică, mamă sau tată, frate sau soră, coleg sau prieten, vecin, dușman, șofer, pieton, etc., sunt doar niște roluri pe care le joc în această viață, și care mă ajută să mă cunosc, să mă desăvârșesc, să mă corectez, să învăț, să evoluez și să mă trezesc la adevărata viață.

4.- NU SUNT MUNCA MEA ȘI NICI FUNCȚIILE PE CARE LE DEȚIN
Acelea mă ajută să capăt abilitățile necesare pentru a-mi procura banii pentru a mă întreține.

5.- NU SUNT IMAGINEA PE CARE O AFIȘEZ ÎN SOCIETATE
Aceea este doar reflexia în oglindă a mulțumirilor sau nemulțumirilor celorlalți, rămase nerezolvate la mine.
-Nu sunt greutatea pe care o am. Am o greutate în viața asta, dar nu sunt o greutate nici pentru mine nici pentru alții.
-Nu sunt bijuteriile pe care le port.
-Nu sunt parfumurile, oja sau fardurile.
-Nu sunt hainele pe care le port.
Toate acestea mă ajută, doar, să mă evaluez în proprii mei ochi: cu cât sunt mai devalorizat(ă), mai neînsemnat(ă) în ochii mei, cu atât mai multe semne și însemnări simt nevoia să port și să expun.
Neînsemnarea în poprii ochi cere multe însemnări pe corp: bijuterii, tatuaje, piercinguri, culori țipătoare după atenție.

6.- NU SUNT OBIECTELE CARE MĂ ÎNCONJOARĂ
Ele doar îmi servesc, îmi sunt utile, pentru a-mi face viața mai ușoară.

7.- NU SUNT PROPRIETĂȚILE ȘI BUNURILE MELE
Acelea îmi servesc pentru a avea unde să locuiesc și de unde să îmi culeg roade pentru trai.

8.- NU SUNT NICI SĂRĂCIA, DAR NICI LUXUL ÎN CARE TRĂIESC
Acelea sunt doar indici ai valorii pe care o am în proprii mei ochi.

9.- NU SUNT OPINIILE MELE
Acelea reflectă doar gradul de educație și de înțelegere la care am ajuns.

10.- NU SUNT EMOȚIILE MELE
Acelea au doar rolul de a mă ghida în viață pe drumul creșterii și dezvoltării ca om.

11.- NU SUNT CEEA CE SE SPUNE DESPRE MINE
Acelea sunt doar păreri ale celor ce nu vor sau nu au timp să se ocupe de ei înșiși.

12.- NU SUNT CREDINȚA MEA
Aceea are doar rolul de a mă ghida pe calea regăsirii mele, a regăsirii de mine.

13.- NU SUNT CEEA CE VĂD, CEEA CE AUD, CE SIMT, CE MIROS ȘI CE GUST
Organele de simț sunt ca o busolă ce mă ajută să mă orientez spre ceea ce îmi aduce liniștea.

14.- NU SUNT DORINȚELE MELE, NICI TOANELE MELE DE MOMENT.
- Nu sunt victima ce apare din când în când.
- Nu sunt orgoliul meu, nici mândria, nici ego-ul meu.
Toate acestea sunt doar manifestări de moment, menite să mă ajute să mă cunosc și să mă înțeleg mai bine.

15.- NU SUNT REȚELELE DE SOCIALIZARE UNDE M-AM ÎNSCRIS
Acelea sunt doar mijloace de comunicare ce permit răspândirea informației cu viteza luminii.

16.- NU SUNT CEEA CE AFIRM CĂ SUNT CU MÂNDRIE, EMFAZĂ ȘI LĂUDĂROȘENIE
Cu cât strig mai tare și susțin mai mult că sunt ceva sau cineva, cu atât nu cred acel lucru și vreau să mă conving singură că așa e prin declarații și declamații de lozinci.

17.- NU SUNT CEEA CE SOCIETATEA ÎMI SPUNE CĂ AR TREBUI SĂ FIU PENTRU A MĂ ACCEPTA
Acelea sunt doar condiții izvorâte din frustrare și complexe de inferioritate, mascate sub aspectul de bunăvoință tolerantă și acceptare amabilă.

18.- NU SUNT CEEA CE ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CONVINGĂ ȘCOALA, FAMILIA, POLITICA, BISERICA, OPINIILE CIVICE ȘI CURENTELE IDEOLOGICE SĂ FIU.
Acelea sunt doar teorii izvorâte din minți lipsite de practică.

19.- NU SUNT CEEA CE SPUN CĂ SUNT, CI CEEA CE SIMT CĂ SUNT
Iar aceasta este o taină pe care doar eu trebuie să o cunosc.

20.- NU SUNT NIMIC ALTCEVA DECÂT CEEA CE SUNT! 
EU SUNT CEEA CE SUNT, INDIFERENT DE PĂREREA CELORLALȚI!

Toate cele enumerate până acum sunt doar imagini, forme tranzitorii ce ar trebui să fie doar indici ai felului în care "umblăm" prin viață.
Din păcate, de prea multe ori oamenii se identifică cu aceste forme efemere, transformându-le în viața însăși, ridicându-le la rang de certitudini, dându-le forța de a guverna viața și înscăunându-le pe tronul stăpânului absolut a ceea ce devin încet, încet.

Dar, atunci cine și ce suntem?
Suntem LUMINĂ DIVINĂ, acel duh sfânt, care coboară într-un corp de carne - lutul - despre care ni s-a spus, și care trăiește aici vremelnic cu scopul de a se manifesta și la acest nivel carnal.
SUNTEM DUMNEZEIREA MANIFESTATĂ ÎN PLAN MATERIAL.
Când coborâm în materie, uităm cine suntem și de unde venim datorită diferenței mari de vibrație: lumina divină coboară în "întunericul" materiei, străduindu-se să răzbată și să aducă strălucirea aici, pe Pământ.
Lumina, SPIRITUL, coboară și își creează un "instrument" de legătură cu emoțiile, numit SUFLET.

Sufletul reamintește omului ce are de făcut, care a fost menirea e care a ales-o și acceptat-o înainte de coborârea în materie.
Copiii știu foarte clar cine sunt și ce au de făcut deoarece emoțiile lor sunt pure, nepervertite.

Frica, ura, furia, dezamăgirea, intoleranța și alte emoții negative sunt "implantate" cu sprijinul adulților celor (cică) atotcunoscători.
Copiii sunt puri până ce oamenii (așa zis) maturi vin și le explică "suav" că e o prostie ceea ce spun, ce văd și ce simt, transformându-i în cópiile lor fidele de nemulțumire și de închistare, date de uitarea de sine.
Copiii își atenuează treptat lumina iubirii necondiționate cu care au venit, devenind cópiile ieftine ale frustrării și neîmplinirii adulților.

Și astfel, condiționați în permanență de părinți, școală, religie și societate, copiii își diminuează treptat lumina cu care au venit înzestrați, făcând loc stratului gros de pâclă al fricilor, ignoranței și necunoașterii.
Sufletul încearcă să reamintească menirea lui, dar de (prea) multe ori este înăbușit de întunericul concretizat în ego.
Odată cu vârsta lumina divină slăbește, ajungând la mulți să devină doar o pâlpâire slabă. Atunci, pentru că sufletul nu poate fi redus la tăcere, strigătele lui sunt confundate sau greșit înțelese, oamenii înlocuind iubirea, pacea, armonia, liniștea, cu "gălăgia" obiectelor, a lucrurilor, a formei lipsită de fond.

Iubirea va fi confundată cu nevoia, și va fi, astfel, vânată, cerșită, cerută cu hotărâre de la cei din jur.
Pacea se vrea obținută prin război și violență.
Armonia este condiționată prin haos, iar liniștea sufletească a ajuns doar o noțiune teoretică "fluturată" la o cafea de vorbă cu iz spiritual.

Dar, îți reamintesc, sufletul nu poate fi redus la tăcere.
Ego-ul este gălăgios, dar sufletul nu tace. Și, în încercarea lui de a reaminti omului cine este el, ce este și care îi este menirea, provoacă crize profunde fie la nivel fizic - prin boli - fie psihic, prin depresii sau/și psihoze, acestea având doar rolul de a scoate omul în afara minciunii și a iluziei ego-ului.

Unii dintre oameni nu se opresc nici atunci, considerând boala ca fiind o pedeapsă cruntă dată de un dumnezeu nemilos și răzbunător. Desigur, în acest caz finalul este, din păcate, previzibil: MOARTEA.
Atunci când oamenii înțeleg simptomele și se opresc din cursa nebună a vieții superficiale pentru a pune întrebări și a afla răspunsuri, sufletul se bucură, orientându-i și îndrumându-i spre locurile, persoanele și situațiile care îi pot ajuta.
Și astfel, lumina cunoașterii reapare, întărindu-se ca intensitate și risipind ceața ignoranței.

Atunci apar și rupturile în relații, deoarece o persoană trezită nu mai poate merge alături de o persoană adormită. Lumina este văzută de cei ce o ignoră drept un pericol, considerându-i pe cei treziți drept ciudați, nebuni, cu capul razna.
Tot atunci apar marile schimbări: loc de muncă, status familial (despărțiri, divorțuri), anturaj, etc. Dacă partenerii nu evoluează împreună, legătura se rupe, indiferent dacă cei doi acceptă sau nu acest lucru.

Pe măsură ce omul caută lumina cunoașterii ce există deja în fiecare și nu este dată de altcineva, va întâlni în cale tot felul de "ispite", imagini false a ceea ce își doresc cu adevărat: informații false, profeți și maeștri falși, prieteni "binevoitori" care descurajează în permanență, toate acestea având rolul de a ajuta omul să discearnă realitatea de iluzie, binele de rău, adevărul de fals.
Fiecare alegere corectă este urmată de un salt extraordinar în ceea ce se numește CONȘTIINȚĂ.
Fiecare pas înlătură, puțin câte puțin, ceața pusă pe ochii cunoașterii, iar omul începe să înțeleagă și să realizeze iluzia și minciuna în care a trăit până atunci.

Desigur, calea e grea, e anevoioasă; mulți abandonează după primii pași, alții mai târziu, comoditatea și iluzia reușitei fiind mai puternice.
Și atunci apare, din nou, boala.

Boala este doar mesajul că omul nu face bine ceea ce face, și că s-a abătut de la calea pe care a ales-o înainte de coborârea în materie.
Cu cât o persoană este mai hotărâtă să meargă spre lumină, cu atât încercările devin mai puternice.
E testată determinarea, voința și încrederea în ea însăși și în mesajele trimise de suflet.

Pe drumul spre lumină mulți pornesc, dar puțini ajung. Și împuținându-se pe parcurs, oamenii în lumină vor ajunge să fie singuri, doar în tovărășia lor și a credinței care îi animă.
Și acolo sunt oameni care se opresc din drum, neputând duce mai departe povara singurătății și a solitudinii căutătorului de și în lumină.
Cei care ajung să facă pace cu fricile, furiile, nemulțumirile din ei (manifestate prin oameni și situații incomode apărute în cale), vor deveni conștienți de esența lor, de conștiința ce se dezmorțește încet și ocupă locul ignoranței.
CONȘTIENȚA CONȘTIINȚEI.
O persoană trezită știe cine este și nu mai pleacă urechea la păreri emise de oameni, curente, sisteme, teorii pompoase.
Iar atunci când se trezește, omul ȘTIE că este PARTE DIN DUMNEZEU, DIN LUMINA LUI VENITĂ SĂ SE MANIFESTE VREMELNIC ÎNTR-UN CORP MATERIAL.
Cel trezit este în armonie cu el însuși, cu Universul, cu legile care îl guvernează, cu conștiința universală.
Și pentru că ȘTIE și are credință în ceea ce știe, va fi hulit de umblătorii prin întunericul ignoranței, cei care au abandonat drumul trezirii, sau care nici nu s-au încumetat să pornească, găsindu-și scuze de victimă.

Un om trezit ȘTIE că e parte din Dumnezeu, că trupul e biserica lui și că sufletul e vocea prin care comunică cu sferele divine.
O persoană trează în conștiință știe asta și nu simte nevoia să se împăuneze spunând în dreapta și în stânga cât de evoluat este.

Când ești conștient de conștiința divină ce te animă, mintea și ego-ul tac, și se așterne liniștea, pacea și armonia în viață, în fiecare celulă a corpului.
Până și fizicul începe să manifeste energia divină, iar bolile dispar și corpul își oprește procesul de îmbătrânire și de degradare. 
Atât timp cât poți manifesta lumina și conștiința divină în corpul fizic, moartea nu își are sensul.

Mulți pornesc, puțini, foarte puțini ajung.
Un om trezit atrage - prin lumina pe care o manifestă - oameni care caută și ei, ajutându-i să-și găsească drumul optim pentru ei. 
Armonia se extinde ca o rețea prin care circulă nestingherite iubirea, pacea și liniștea sufletească.

Dumnezeu a vrut să învețe tot ce este de învățat și să manifeste toate emoțiile și trăirile pe care le-a creat. Și pentru a învăța cât mai mult, s-a multiplicat și a trimis pe Pământ câte o parte din el numită OM.
OMULE, tu ești lumină divină, parte din Dumnezeu, care știi, deci, tot ce știe el, indiferent ce îți vor spune cei ce au ales comoditatea stagnării.
Știi și simți asta, dar frica de iadul promis (de oameni, nu de divinitate) te împiedică să vezi evidența.

Și dacă ești parte din Dumnezeu, de ce te mulțumești cu puținul dat de teorii, cutume, idei și ideologii create de oameni?
Poți fi nelimitat, de ce alegi limitele?
Poți fi lumină, de ce alegi întunericul ignoranței?
Poți fi iubire, de ce alegi frica?
Poți fi divinitate, de ce alegi focul iadului?

TU EȘTI CEEA CE EȘTI!
Ești mulțumit(ă)? 
Ești fericit(ă)? 
Ești liniștit(ă) în conștiință?

EȘTI CEEA CE EȘTI! 
FII CEEA CE EȘTI! 
MANIFESTĂ CEEA CE EȘTI!


sâmbătă, 8 iunie 2019

Ayurveda, ştiinţa vieţii

1. Ce este Ayurveda? 

Ştiinţa tradiţională a sistemului AYURVEDA reflectă realitatea profundă a vieţii umane, prin intermediul cunoaşterii unor principii fundamentale care se manifestă în natură, atât în fiinţa umană, cât şi în afara ei. AYURVEDA are la bază principii universale, care sunt valabile indiferent de zona geografică în care ele sunt aplicate. AYURVEDA promovează un mod de viaţă natural, care se poate desfăşura pe baza acestor principii esenţiale de viaţă sănătoasă. Aceasta este posibil şi realizabil în mod independent de sistemul cultural în care sunt aplicate cunoştinţele milenare ayurvedice.
Cunoaşterea sistemului tradiţional AYURVEDA a înregistrat în prezent o răspândire din ce în ce mai largă în întreaga lume. Spre deosebire de multe alte sisteme de menţinere a sănătăţii şi de vindecare complementară sau alternativă, AYURVEDA a început să fie cunoscută şi aplicată practic în foarte multe ţări ale lumii. Ceea ce oferă sistemul tradiţional AYURVEDA omului modern este în primul rând o perspectivă amplă, cuprinzătoare, accesibilă şi perfect naturală asupra stării de echilibru şi sănătate.
În prezent, sistemul AYURVEDA are un mare avantaj faţă de alte sisteme tradiţionale de vindecare, prin faptul că reprezintă o formă de cunoaştere care a fost foarte bine sistematizată, având un pronunţat caracter ştiinţific. AYURVEDA este un sistem tradiţional holistic, care tratează fiinţa umană ca întreg şi are avantajul de a fi un sistem complex de cunoaştere a celor mai tainice aspecte ale vieţii. Cunoştinţele pe care AYURVEDA le include sunt unice prin modalitatea lor de prezentare, care, chiar dacă datează de câteva mii de ani, este clară, sistematică şi precisă, fiind perfect adaptată cerinţelor gândirii ştiinţifice moderne.
Chiar dacă are o vechime de peste 5000 de ani, AYURVEDA a fost structurată într-o manieră foarte avansată din punct de vedere didactic şi conceptual. Principiile care stau la baza acestei elaborari sistematice sunt cuprinse în scrieri tradiţionale de o mare valoare teoretică şi practică. Pe această bază AYURVEDA studiază alcătuirea fiinţei umane, evidenţiază care sunt mecansimele intime care susţin viaţa, precum şi relaţiile de interdepen accesibilă şi perfect naturală denţă care există între trup şi minte, stabileşte care este determinismul patologic al diferitelor stări de boală, care este relaţia complexă dintre starea de sănătate şi starea de boală şi totodată dispune de un număr impresionant de mare de mijloacele naturale prin care omul poate să menţină sau să redobândească starea de echilibru şi sănătate. Tot acest tezaur de cunoaştere poate reprezenta o sursă de autentică inspiraţie pentru gândirea ştiinţifică actuală.

2. Scopurile principale ale Ayurvedei

• menţinerea stării de sănătate şi armonie a omului
• vindecarea pe cale naturală a tulburărilor şi bolilor
• posibilitatea fiinţei umane de a trăi o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită

3. Domeniul de aplicabilitate al Ayurvedei

• indicarea modalităţilor naturale care favorizează bunăstarea fiinţei umane
• precizarea factorilor care tind să perturbe calitatea vieţii
• modul de evaluare a raportului între factorii favorizanţi şi cei defavorizanţi pentru bunăstare şi sănătate

4. Ayurveda - Ştiinţă holistică

• Ayurveda studiază, diagnostichează şi tratează fiinţa umană ca un întreg
• omul este într-o permanentă inter-relaţie cu mediul său înconjurător
• examinarea ayurvedică se bazează pe relaţia Microcosmos-Macrocosmos

5. Cele mai importante modalităţi practice din Ayurveda

• folosirea alimentelor naturale, care sunt adecvate tipului constituţional
• utilizarea înţeleaptă a plantelor medicinale
• folosirea periodică a modalităţilor ayurvedice de purificare a corpului
• folosirea adecvatã a culorilor în scopul echilibrării şi elevării fiinţei
• folosirea sunetelor naturale şi a muzicii binefăcătoare
• folosirea adecvată a parfumurilor plăcute naturale
• realizarea posturilor corporale Yoga în scopul restabilirii echilibrului şi armoniei energetice a fiinţei
• aplicarea periodică a masajului terapeutic şi a presopuncturii
• folosirea sugestiilor binefăcătoare şi a altor metode de elevare a psihicului
• adoptarea şi menţinerea unui mod de viaţă înţelept
• realizarea constantă a meditaţiei profunde şi a rugăciunii către Dumnezeu, care permit o rapidă elevare şi o profundă echilibrare a fiinţei umane.

Andrei Gămulea, profesor de Ayurveda
Asociaţia naţională pentru promovarea Medicinelor Neconvenţionale - AMN


sursa: http://www.yogaesoteric.net

joi, 6 iunie 2019

Sfaturi oferite de Bruce Lee

1. Alege pozitivul
Ai o alegere. Tu eşti stăpânul atitudinii tale. Alege pozitivul, constructivul. Optimismul este o credinţă care duce la succes.
2. Nu te teme de eşecuri. În timpul marilor încercări, este glorios chiar şi să eşuezi.
3. Greşelile pot fi întotdeauna iertate dacă o persoană are curajul să le recunoască.
4. Fii tu însuţi întotdeauna, exprimă-te şi ai încredere în tine.
Nu te duce în lume să cauţi o personalitate de succes pentru a o imita. După un timp vei începe să ignori toate numele care-ţi sunt atribuite de oameni şi vei avea încredere în cine eşti.
5. Aşa cum gândeşti, aşa vei deveni.
6. Simplitatea este cheia către excelenţă.
7. Nu sunt în lumea asta pentru a trăi conform aşteptărilor tale, iar tu nu eşti în lumea asta pentru a trăi conform aşteptărilor mele.
8. Dacă impui mereu limite tuturor lucrurilor pe care le faci, fizic sau pe orice alt fel de lucruri, acestea se vor răspândi în munca şi în viaţa ta. Nu există limite, există numai nivele, şi nu trebuie să stai acolo, ci trebuie să treci peste ele.

miercuri, 5 iunie 2019

Energia vieții – să reînvăţăm să respirăm

Din ce în ce mai mulţi oameni se plâng din cauza oboselii şi a neputinţei de a face unele lucruri. Ce le lipseşte sau de ce ajung în starea aceasta? Pe de altă parte sunt oameni care par să nu obosească niciodată şi care par să nu ducă niciodată lipsă de energie. Oferim în continuare câteva sfaturi simple pentru obţinerea unei stări permanente de energizare şi vitalitate.
Vitalitatea exprimă gradul în care fiinţa umană este capabilă să manifeste energia vieţii. O fiinţă vitală are mereu foarte multă energie pe care o poate investi în orice acţiune, fizică, mentală sau spirituală. Ea oboseşte foarte greu şi de aceea dă senzaţia că este neobosită, fiind capabilă să doarmă puţin şi să lucreze intens pentru perioade lungi de timp. Se îmbolnăveşte rar şi se vindecă repede datorită acestei energii vitale pe care o manifestă din plin. Chiar şi atunci când este bolnavă ea continuă să acţioneze, fără să-şi plângă de milă sau să se complacă în starea neplăcută specifică acelei afecţiuni. Putem spune chiar că acţiunea creatoare poate să amplifice vitalitatea.
În plan subtil, vitalitatea exprimă capacitatea de a prelua, prin rezonanţă energiile necesare din univers pentru a le manifesta apoi în modul specific fiecărui nivel. Se poate vorbi astfel de vitalitate fizică exprimată prin energia cu care fiinţa umană este capabil să realizeze diferitele acţiuni, vitalitate sexuală care arată capacitatea de a întreţine relaţii amoroase de lungă durată şi capacitatea de a procrea, etc.
Este imposibil pentru un om să reuşească în ceea ce îşi propune în viaţă în lipsa vitalităţii pentru că în orice acţiune pe care o întreprinde el trebuie să investească o parte din această energie. Însă ceea ce constatăm acum, în timpurile noastre, este faptul că există o foarte slabă înţelegerea a ceea ce înseamnă vitalitatea, a modului în care ea poate fi amplificată şi folosită. De foarte multe ori această energie este irosită în mod inconştient conducând la stări aparent paradoxale de epuizare. Este cazul unui manager, de exemplu, care stă în birou aproape întreaga zi, realizează o muncă intelectuală şi cu toate acestea seara ajunge acasă epuizat de parcă ar fi realizat o muncă fizică toată ziua. Pe de altă parte există şi cazul oamenilor de la ţară, care se trezesc foarte devreme, muncesc toată ziua fără întrerupere, neobosiţi, dorm şase ore şi o iau apoi din nou de la capăt. Evident acestea sunt doar nişte extreme şi între ele există o multitudine de posibilităţi cu care fiecare dintre noi se poate întâlni în viaţa de zi cu zi.

Trecem la acţiune

Ceea ce este important în aceste cazuri este tocmai abilitatea de a capta, a produce sau conserva energia de care avem nevoie în acţiunile noastre. De cele mai multe ori “antrenamentul”, a acţiona propriu-zis, este o condiţie absolut necesară. Un sportiv poate să alerge 40 de kilometri într-un timp record tocmai pentru că zi de zi, perseverent, el aleargă pentru a se pregăti. El învaţă să respire într-un anumit ritm, să alerge într-un anume fel, tocmai pentru ca energia sa vitală să îi permită o astfel de performanţă. Este adevărat că nu ştim dinainte pentru ce fel de efort să ne pregătim, dar putem şti că vom avea nevoie mereu de vitalitate pentru a îl putea susţine.
Pentru a fi plini de vitalitate nu este totuşi necesar să ducem o viaţă de sportivi de performanţă, însă trebuie să ştim că o viaţă armonioasă este absolut necesară.
Primul pas îl reprezintă un program de viaţă echilibrat în care mesele sunt servite aproximativ la aceleaşi ore, iar somnul durează cel puţin 6 ore (dar nu mai mult de 8). Este important să ne trezim destul de devreme şi să profităm astfel de energiile specifice dimineţii care ne vor influenţa în bine tot restul zilei.

Cum mâncăm

Hrana este important să fie cât mai naturală şi lipsită de conservanţi şi alte substanţe chimice. Dincolo de componentele organice pe care le asimilăm, alimentele mai sunt încărcate şi cu o anumită energie subtilă care şi ea la rândul ei este folosită de structurile mai subtile ale fiinţei noastre. Numită “prana” în tradiţiile spirituale orientale, această energie este indispensabilă pentru o bună funcţionare a organismului nostru. Aşa cum deja au dovedit-o numeroşi oameni, se poate trăi chiar şi numai prin asimilarea directă a acestei energii, fără a mai fi nevoie să fie consumată hrană solidă, iar aceste fenomene excepţionale nu fac altceva decât să sublinieze importanţa pe care trebuie să o acordăm prezenţei prana-ei în alimente. Prin expunerea la foc în mod excesiv a alimentelor, prin prelucrarea lor industrială şi tratarea cu conservanţi şi alte substanţe chimice (unele chiar toxice) cantitatea de prana conţinută în acestea scade dramatic ajungând până la acolo încât ele să nu mai aibă aproape nimic natural în ele. Nu este de mirare în această situaţie că foarte mulţi copii şi chiar adulţi se îngraşă peste măsură şi cu toate acestea vitalitatea lor nu creşte foarte mult.
Alimentele pe care le consumăm e necesar să aibă gust şi trebuie mestecate foarte bine urmărind să asimilăm toată energia pe care ele o conţin. Este bine să nu mâncăm până când stomacul este plin, proporţia ce mai bună fiind aproximativ jumătate mâncare solidă, un sfert lichide şi un sfert trebuie să rămână gol.

Cum dormim

În ceea ce priveşte somnul, este bine ca înainte de a adormi să urmărim să ne relaxăm şi apoi să ne raportăm la energiile vitale din univers pe care corpul nostru le va capta în noaptea care urmează. Această acordare a noastră pe frecvenţa universului va permite, datorită unui fenomen de rezonanţă, reîncărcarea mai eficientă a “bateriilor” corpului pe perioada somnului.
Este bine şi să ieşim cât mai des în natură. Aşa cum arătam, vitalitatea este dependentă şi de capacitatea noastră de a asimila energiile subtile, iar un mediu natural, în care prana se găseşte din abundenţă, este cel mai potrivit pentru a dezvolta această capacitate. Comuniunea cu pământul, aerul, apa, pădurea reprezintă unul din mijloacele naturale cele mai eficiente pentru amplificarea vitalităţii.

Exerciţiu de preluare a energiilor naturii

Ne putem întinde în iarbă, aşezaţi pe spate, cu ochii deschişi privind cerul, respirând cât mai profund aerul curat care ne înconjoară. În această poziţie devenim conştienţi de energiile pământului pe care le vizualizăm cum ne pătrund întreaga fiinţă. Ne putem chiar imagina cum fiecare celulă a corpului nostru care este în contact cu iarba şi pământul, absoarbe energie telurică şi cum corpul nostru se umple gradat asemeni unui vas, cu această energie. Apoi devenim conştienţi de energiile cosmice care, la fel ca o ploaie foarte fină, ne inundă fiinţa clipă de clipă. Ne putem raporta din nou la imaginea unui vas pe care această energie, care vine din cer, îl umple gradat. Putem chiar să sesizăm diferenţa, calitativ vorbind, faţă de energiile telurice.
Ne focalizăm apoi asupra aerului pe care îl inspirăm. Simţim cum pătrunde în fiinţa noastră încărcat de prana, o dată cu fiecare inspiraţie şi simţim apoi cum părăseşte corpul nostru încărcat de energiile toxice şi de tot ceea ce simţim ca fiind negativ în fiinţa noastră. Ne simţim astfel cu fiecare respiraţie mai puri şi mai energizaţi. Vom sesiza imediat după un astfel de exerciţiu că suntem mai odihniţi, mai plini de viaţă, mai optimişti.

Să reînvăţăm să respirăm

Motto: “Ceea ce este complex ia naştere din ceea ce este simplu.” Lao Tzu
Putem trăi fără hrană câteva zeci de zile, fără apă câteva zile, dar fără aer doar câteva minute. Este aşadar esenţial pentru o fiinţă să respire pentru a trăi, şi chiar mai mult, este esenţial pentru sănătatea unei fiinţe să respire corect. Ce însemnă oare să respirăm corect? Toată lumea ştie să respire, ne-am născut ştiind să respirăm, căci altfel n-am putea trăi.
Studii mai mult sa mai puţin recente arată faptul că omul civilizat a uitat să respire corect, ceea ce i-a adus o mulţime de probleme de sănătate atât fizică, cât şi psihică. Întregul sistem nervos şi prin el toate organele şi glandele interne ale organismului sunt alimentate cu energie datorită respiraţiei. Prin modificarea respiraţiei în mod conştient putem influenţa milioane de reacţii biochimice, ajutând la producerea de substanţe relaxante cum ar fi endorfinele şi la reducerea producerii de substanţe care generează anxietate cum ar fi adrenalina sau produşii metabolici ce cresc aciditatea sângelui. Conştientizarea deplină şi ritmarea respiraţiei este atât de importantă încât toate tradiţiile spirituale pun accent pe aceasta ca etapă foarte importantă pentru vindecarea trupului, dar şi pentru creşterea interioară: în creştinism de exemplu, rugăciunea inimii se rosteşte corelată cu respiraţia, aceasta fiind o “tehnică” esenţială în practica isihastă.

Scurt istoric

Respiraţia, acest proces în aparenţă simplu, a fost utilizată de mii de ani de către căutătorii spirituali, misticii, iniţiaţii cei puţini şi privilegiaţi pentru a alina durerile şi a vindeca afecţiunile trupului dar şi pentru a urca, pas cu pas, drumul cunoaşterii. Taoiştii utilizau tehnicile de respiraţie pentru a vindeca şi menţine trupul într-o stare excelentă de sănătate, dar şi pentru a controla diferite tipuri de energie. Forţa vieţii care este preluată în trup odată cu respiraţia i-a ajutat să-şi transforme conştiinţa, să transforme alchimic trupul şi sufletul. Stări de conştiinţă modificată deveneau accesibile datorită tehnicilor de respiraţie.
Dacă în vechime aceste secrete erau accesibile celor extrem de puţini, astăzi acestea au devenit cunoscute şi practicate de mii de oameni de pe tot globul.

În ce mod afectează respiraţia emoţiile?

Specialiştii afirmă că stresul şi presiunile exterioare, la fel ca şi conflictele interioare, declanşează anxietatea la care organismul reacţionează prin contracţia involuntară a muşchilor pieptului şi stomacului. Persoanele care suferă de anxietate par că-şi “ţin respiraţia”, ca şi când ar vrea în acest fel să se protejeze, să menţină controlul asupra emoţiilor. Aceste contracţii ale pieptului şi stomacului determină o respiraţie mai rapidă şi superficială. Acest mod de a respira superficial şi rapid reduce nivelul dioxidului de carbon din sânge, contractă arterele şi reduce fluxul sanguin în creier şi restul corpului. În acest caz, indiferent de cantitatea de oxigen care intră în plămâni, creierul şi restul corpului vor fi private de oxigen. Lipsa oxigenului are un efect neplăcut asupra sistemului nervos determinându-ne să fim anxioşi, iritabili şi tensionaţi. Acest tip de respiraţie reduce capacitatea de a gândi limpede şi tinde să reducă puterea de focalizare a atenţiei.
Respirând superficial ajungem să experimentăm o mulţime de stări neplăcute care nu sunt atât de alarmante întotdeauna încât să mergem la doctor, dar care ne condiţionează foarte mult starea fizică şi psihomentală. Printre problemele generate de respiraţia insuficientă se numără: lipsa încrederii în sine, timiditatea, neliniştea, temerile de tot felul, lipsa curajului şi a îndrăznelii. În Orient există o zicală înţeleaptă care leagă modul de a respira de modul în care înţelegem să ne bucurăm de viaţă: “Spune-mi cum respiri ca să-ţi spun cum trăieşti.”
Studiile efectuate în acest sens au arătat faptul că persoanele anxioase care-şi acordă zilnic o jumătate de oră pentru a respira conştient, profund, reuşesc să reducă semnificativ simptomele fricii fără motiv, ale depresiei, ajungând chiar să nu mai aibă nevoie de medicaţie antidepresivă! Respirând corect, profund şi complet reuşim să ne impregnăm de energia vieţii, care ne ajută să devenim mai îndrăzneţi, mai deschişi, să avem încredere în noi şi în posibilităţile noastre.
Michael Sky, un cercetător în domeniul dezvoltării personale din Statele Unite a iniţiat un program în care copiii de şcoală generală sunt învăţaţi cum să respire. Mai întâi el a mers la diferite şcoli americane pentru a studia modul în care copii respiră, şi a fost uimit că la vârsta de 6 ani copii deja îşi formaseră obiceiul de a respira superficial. După numai câteva zile de aplicare a tehnicilor de respiraţie profundă, micuţii au relatat faptul că se simt “mai încrezători”, mai “plini de energie”, “mai buni”. Învăţătorii au observat faptul că elevii lor se concentrează mai bine la lecţii, devin mai atenţi, mai dispuşi să dialogheze, să-şi spună părerile.

Cum se produce procesul respiraţiei?

Respiraţia este un proces mecanic care se realizează datorită acţiunii muşchilor diafragmei şi a celor intercostali. La inspiraţie, care este un proces muscular activ, muşchiul diafragmal, comandat de sistemul nervos parasimpatic se contractă coborând către cavitatea abdominală, ceea ce creează o presiune care face ca aerul să pătrundă în plămâni. Prin dilatarea muşchilor intercostali în cuşca toracică se creează suficient spaţiu în care plămânii se dilată pentru a se umple complet cu aer. Expiraţia este un proces pasiv datorat elasticităţii ţesutului pulmonar care le permite să revină la starea iniţială în momentul când procesul inspiraţiei s-a terminat.
Prin urmare, ştiinţa respiraţiei constă în controlul şi dezvoltarea muşchilor pentru a atinge o expansiune maximă a cavităţii toracice şi a oxigena în acest mod cât mai bine plămânii şi implicit sângele. Dacă ne gândim la aer ca fiind “combustibilul” nostru, vom realiza faptul că este necesară o conştientizare a întregului proces pentru a deveni conştienţi de energia pe care o obţinem în acest mod.

Tipuri de respiraţie

Respiraţia este de trei tipuri în funcţie de profunzimea la care ajunge în plămâni aerul inspirat.
Respiraţia claviculară. Acest tip de respiraţie este cel mai des întâlnit în societatea modernă şi aduce cel mai puţin aer în plămâni. În acest caz inspiraţia se realizează prin ridicarea claviculelor, a umerilor şi a sternului. Abdomenul este contractat, ceea ce face ca diafragma să fie împinsă către în sus şi nu i se permite îndeplinirea rolului de piston. De aceea, acest tip de respiraţie este cel mai consumator de energie şi este cel care aduce în organism cantitatea cea mai mică de energie. Ca urmare a faptului că toracele nu este expansionat decât în partea sa superioară, plămânii se umplu cu aer doar într-o mică măsură. De aceea putem spune că persoanele care respiră astfel, respiră doar cu vârful plămânilor, ceea ce conduce la o oxigenare deficitară a sângelui, la lipsa energiei şi prin urmare la stări de oboseală, slăbiciune, dureri de cap, stres, frică fără motiv, etc.
Respiraţia claviculară este specifică femeilor, care au tendinţa de a respira în acest mod deoarece în mod inconştient ele se pregătesc încă din faza de copilărie pentru momentul sarcinii, când respiraţia nu se poate realiza decât clavicular.
Respiraţia toracică se realizează cu ajutorul muşchilor intercostali în special, dar în acest caz diafragma este, ca şi în cazul respiraţiei claviculare, ridicată şi deci blocată parţial. Acest tip de respiraţie face ca partea mediană a plămânilor să fie umpluţi cu aer. Acest tip de respiraţie este mai bun decât primul, însă prezintă în mare aceleaşi neajunsuri ca şi acesta.
Respiraţia abdominală este specifică bărbaţilor şi este cu mult mai bună decât celelalte două tipuri de respiraţie. Ea aduce cea mai mare cantitate de oxigen organismului şi implică un efort minim deoarece diafragma acţionează ca un piston. Prin această respiraţie partea inferioară a plămânilor este umplută cu aer.
Devine evident faptul că totuşi nici unul dintre aceste tipuri de respiraţie nu umple complet plămânii cu aer. De aceea respiraţia completă, în care se combină toate cele trei tipuri de respiraţie este cea mai indicată. Tradiţiile spirituale orientale susţin că respirând complet timp de 15 minute pe zi ne asigurăm necesarul energetic pentru o zi întreagă! Imaginaţi-vă ce ar însemna să reuşim să respirăm complet şi conştient timp de o jumătate de zi sau o zi întreagă! Să fie oare corelată această respiraţie superficială în care noi utilizăm doar o cincime din potenţialul respirator cu faptul că în mod obişnuit utilizăm doar 5% din creier?
Tehnica de respiraţie completă. Se execută timp de minim 15 minute pe zi. Puteţi să realizaţi această tehnică oricând simţiţi că sunteţi obosiţi, tensionaţi, când aveţi nevoie de o putere mai mare de concentrare, pentru a vă linişti sau calma.
Aşezaţi-vă confortabil pe un scaun, cu spatele drept.
Expiraţi profund de câteva ori la rând pentru a elimina cât mai mult din aerul rezidual care este stagnant în plămâni, aducând trunchiul în faţă pentru a facilita eliminarea aerului.
Inspiraţi încet ridicând trunchiul încet, relaxând abdomenul până când aerul care pătrunde prin nări umflă abdomenul ca pe un balon.
Continuaţi să inspiraţi urmărind să întindeţi muşchii intercostali pentru a face loc aerului să pătrundă în partea mediană a plămânilor.
Inspiraţi aerul expansionând pieptul şi ridicând claviculele pentru a face loc aerului să pătrundă în partea de sus a plămânilor.
Expiraţi apoi uşor aerul, faceţi o scurtă pauză şi reluaţi cu o expiraţie cât mai completă.

Efectele respiraţiei corecte

Când respirăm complet nu numai că asigurăm cantitatea necesară de oxigen organismului, dar eliminăm şi toxine. Odată cu expiraţia se elimină şi dioxidul de carbon, tensiunea şi stresul. Studiile arată faptul că 70% din toxinele organismului se elimină prin expiraţie.
Efecte asupra sistemului limfatic
Doctorul Jack Shields, limfolog în Santa Barbara e făcut un studiu despre efectele pe care le are respiraţia asupra sistemului limfatic. El a utilizat minicamere de luat vederi pe care le-a introdus în organism şi a observat faptul că respiraţia profundă, diafragmatică stimulează purificarea sistemului limfatic prin crearea unui efect de aspiraţie a limfei în circulaţia sanguină, fapt care determină purificarea acesteia. Acest simplu efect determină eliminarea toxinelor de 15 ori mai mult decât în mod “normal”.
Efecte asupra sistemului digestiv
Acţiunea diafragmei acţionează ca o pompă pentru a masa organele interne, ajutându-le astfel la buna lor funcţionare.
Efecte asupra sistemului urinar
Respiraţia superficială determină o supraîncărcare a organelor de eliminare deoarece toxinele care se elimină în mod normal prin respiraţie se reorientează către organele excretoare.
Efecte asupra pielii
Datorită faptului că o mare parte a populaţiei are o dietă bogată în carbohidraţi (făina albă, fructele dulci…etc), dioxidul de carbon în exces se elimină eficient prin respiraţia profundă uşurând circulaţia sanguină şi oxigenarea ţesuturilor. Aceasta conduce la o hrănire mai bună a ţesutului epitelial şi prin urmare la întinderea sa, la colorarea sa plăcută, şi îi conferă tenului o strălucire deosebită. Datorită faptului că respiraţia profundă aduce în organism o cantitate sporită de oxigen, de energie, aspectul fizic va fi mult mai odihnit, deoarece vom dispune de mai multe resurse.
Alte efecte ale respiraţiei profunde
Respiraţia profundă, conştientă ne întăreşte ţesutul conjunctiv ceea ce ajută la prevenirea formării aderenţelor şi reduce riscul apariţiei fibrozei, relaxează muşchii şi elimină tensiunea şi spasmele.
Respiraţia profundă hrăneşte muşchii şi ţesutul osos prin uşurare circulaţiei fluxului sanguin şi a nutrienţilor. Ajută la mărirea elasticităţii încheieturilor, fortificându-le. Datorită oxigenării intense a sângelui, bacteriile şi viruşii se dezvoltă cu greu organism, cel mai adesea fiind rapid eliminate.

Respiraţia şi conştiinţa

Descartes spunea “Gândesc, deci exist.” Aşadar ceea ce ne deosebeşte de animale este capacitatea de a supraveghea cu mintea anumite procese pe care acestea le fac inconştient într-un mod automat. Prezenţa conştiinţei într-un proces simplu cum ar fi respiraţia ne dă posibilitate de a asimila mai multă energie şi de a o direcţiona la voinţă acolo unde avem nevoie: spre o zonă dureroasă pentru a ne vindeca, sau pentru a ne concentra mai bine, pentru a depune un efort mai mare, pentru a obţine succesul într-un anumit domeniu… Direcţiile în care putem dirija această energie suplimentar obţinută prin conştientizarea respiraţiei sunt nesfârşite.
Dacă nu aveţi timp să executaţi o tehnică precisă de respiraţie, urmăriţi ca pe parcursul zilei să vă amintiţi să fiţi conştient de modul în care respiraţi. Urmăriţi fluxul respiraţiei în pauzele de la serviciu, în timp ce mâncaţi, sau chiar în momentele tensionante sau înainte de a adormi. Cu cât mai mult timp veţi reuşi să fiţi conştient de respiraţie şi să respiraţi cât mai profund, cu atât mai multă energie veţi asimila în fiinţă.

Vizualizarea creatoare în timpul respiraţiei complete

Pe forţa misterioasă a imaginaţiei la care organismul răspunde în mod misterios se bazează şi medicamentele placebo, care pot determina vindecări neaşteptate în lipsa oricăror substanţe active.
Vizualizarea se bazează pe imaginaţie controlată şi orientată la voinţă. Ea se deosebeşte de reverie sau de visare care sunt procese lipsite de control. Vizualizarea constă în a “vedea cu ochii minţii” ceea ce ne-am propus dinainte, urmând un plan sau o schemă stabilite anterior.
Vizualizarea asociată respiraţiei este deosebit de eficientă deoarece respiraţia aduce energia pe care mai apoi mintea o dirijează în direcţia indicată de vizualizare. Spre exemplu dacă ne imaginăm că atunci când respirăm, prin nări pătrund un flux de lumină aurie pe care le direcţionăm spre o zonă dureroasă a trupului, vom constata, în funcţie de acurateţea reprezentării noastre mentale dispariţia durerii, şi chiar vindecarea afecţiunii care a produs durerea.
Ne putem imagina când mergem pe stradă că ceea ce inspirăm nu este doar aer, ci iubire, sau sănătate, sau fericire, sau succes, sau curaj… Vom constata cu uimire că aceste stări se amplifică treptat în fiinţa noastră şi devenim mai buni, mai sănătoşi, mai plini de succes. Şi acesta doar…respirând! Trebuie doar să credem şi să începem chiar din acest moment, urmărind ca în fiecare zi să reuşim să facem din ce în ce mai des aceasta. Nu trebuie să ne descurajăm dacă uităm complet într-o zi fiind prinşi de treburi, ci doar să ne propunem cu hotărâre să realizăm acesta a doua zi….