marți, 31 decembrie 2019

Vizualizarea viitorului

Viitorul, o necunoscuta pentru multi oameni, este de fapt bilantul gandurilor si realizărilor noastre. În realitate, noi ne creionăm viitorul. Asta pentru că viitorul nu există... trăim doar în prezent. Iar prezentul depinde 100% de noi, asta desi gandurile și faptele noastre haotice fac ca această realitate să pară că este în afara puterilor noastre.
Revenind la viitor, deși acum nu ne aflăm cu adevărat la sfârșitul unui ciclu anual (schimbarea anului se făcea la sfărșitul iernii și începutul primăverii... așa se întâmplă în Asia și este mai aproape de adevăr), obișnuința pe care societatea ne-a inoculat-o, de a sărbători noul an la sfârșitul Saturnaliilor romane, ne-a făcut pe toți să ne construim în minte bilanțul realizărilor din an. Astfel, este un moment bun să ne vizualizăm viitorul an sau viitorul apropiat și să ne creionăm în minte realizări mărețe. Este momentul să ne construim drumul pe care să pășim cu ochii larg deschiși, cu mintea conștientă și cu dragoste în inimă. Un drum frumos, plin de realizări și de bucurii. Un drum care să conducă spre Conștienzarea noastră, către eliberarea din capacana acestui vis și spre Unitate.

Vă urez un An Nou Prosper, cu Multă Iubire și Bucurii!!!

Imagini pentru anul 2020

luni, 30 decembrie 2019

Sonoterapia - energiile subtile ale vibratiilor sonore


"Muzica este precum o matematica misterioasa, ale carei elemente participa la jocul infinitului." Claude Debussy

Importanta energiilor subtile sonore in viata omului a fost intuita din antichitate, cand vechii greci au descoperit, au studiat si au dezvoltat intr-un mod foarte riguros aspectele privitoare la gamele si modurile muzicale, cautand astfel sa ajunga la o sinteza a Totului, care sa surprinda intr-o intelegere adecvata partile sale componente. {n muzica, ei au realizat acest lucru prin definirea notei fundamentale sau tonului fundamental, care contine, de asemenea, in manifestarea sa, o serie intreaga de armonici superioare, cunoscute sub numele de serii implicite.

Pitagora, in special, si discipolii sai au studiat in profunzime raporturile existente intre aceste armonici si tonul fundamental, utilizand pentru aceasta monocordul, un dispozitiv simplu, alcatuit dintr-o cutie dreptunghiulara din lemn avand incastrata la capete o singura coarda, care era facuta sa vibreze prin atingerea cu un arcus special sau prin ciupire cu degetele. Diferitele tonalitati erau obtinute prin presarea acestei corzi cu degetele la anumite distante de capetele cutiei; recunoastem aici precursorul chitarei de mai tarziu, precum si al altor instrumente cu coarde. Implicatiile acestor studii sunt atat de profunde, fiind corelate cu stiinta numerelor pe care Pitagora o cunostea foarte bine, incat acest fapt l-a determinat pe marele intelept si initiat sa afirme ca intregul Univers nu reprezinta altceva decat o perpetua armonie subtila pulsatorie, interpretata intr-un mod desavarsit si perfect de catre cel care reprezinta Sursa Originara ce a emis, la inceputuri, Tonul Fundamental Creator: UNUL sau Dumnezeu Tatal.

Pe de alta parte, asa cum remarca si eminentul savant Jacques Atlan in studiul sau foarte interesant asupra gamei pitagoreice, muzica chinezeasca din antichitate era intim corelata cu manifestarile Naturii, iar sunetul etalon, cu alte cuvinte tonul fundamental, il reprezenta pentru chinezi murmurul Fluviului Galben (Huang-Ho). Astfel, nota-cheie in muzica chinezeasca din vechime o reprezenta sunetul manifestat de asa-numitul "clopot galben" (huang-tehong), care reproducea acest murmur al fluviului sfant in China, asa cum pentru hindusi Gangele reprezenta insasi esenta divina a vietii.

Muzica initiatica, o invitatie la transcenderea iluziei

Pornind de la aceste aspecte, intuim cu usurinta faptul ca este pe deplin posibil sa combinam in mod armonios sunetele si culorile, in relatie stransa si directa cu semnele zodiacale si diferitele organe ale corpului uman, pentru a da nastere unei muzici vindecatoare, relaxante si eliberatoare de stresurile cotidiene. Studiul muzicii chinezesti din antichitate a permis totodata redescoperirea conceptului si ra-portului divin perfect, semnificat de Numarul de Aur (intalnit in studiile lui Pitagora, si in cele ale marilor initiati si alchimisti ai antichitatii si Evului Mediu), ceea ce a permis aparitia unei noi generatii de muzicieni si terapeuti care urmaresc realizarea unei unificari fundamentale intre om si cosmos, intre sufletul uman si mediul inconjurator.

Pentru a realiza aceasta, este necesara manifestarea unei intense aspiratii spirituale, dublate de practica asidua a unor metode autentice si precise, apartinand traditiei spirituale ori unor sisteme autentice contemporane. De pilda, cercetatoarea Myriam Dailly a propus o metoda inedita de studiu si dezvoltare a potentialitatilor vocale individuale, imbinand exercitiile de canto si vorbire, cu acelea ale unei respiratii controlate, dar si cu alte procedee specifice sistemului yoga, asociate evolutiei personale si transpersonale. "Ascensiunea energiei subtile in fiinta este asimilata unei veritabile "treziri" la o noua viata, iar senzatiile fizice resimtite la fiecare etaj al corpului (corespunzand succesiunii chakra-elor sau centrilor subtili de forta (n.n.)) se sublimeaza din ce in ce mai mult, in masura in care constienta starii de veghe raspunde apelurilor lansate de inconstient." De aceea, muzica initiatica tibetana sau chinezeasca, cea provenind de pe taramurile mongole, coreene, hinduse sau japoneze ne apare precum o invitatie la transcenderea iluziei, la depasirea diferitelor forme de manifestare a aparentelor, oferindu-ne, dimpotriva, ocazia de a "plonja" in sursa pura si primordiala a adevaratei Realitati. Chiar daca muzica actuala (si aici ne referim, bineinteles, la muzica inteligenta, rafinata si spirituala, nu la acele stiluri decadente si impure, caracterizate de rezonante vibratorii joase si deosebit de grosiere) incepe sa-si formeze o "filosofie" a sa proprie, sa nu pierdem din vedere si sa nu ignoram faptul ca la baza acestei conceptii se afla in cel mai inalt grad aportul subtil si spiritual al muzicii orientale.

Plenitudinea sufletului si sanatatea trupului

In traditia orientala, instrumentele, tonurile, gamele specifice, insasi conceptia unei melodii sau dansurile asociate acesteia au reprezentat tot atatea puncte pentru intelegerea si manifestarea inspiratiei muzicale in contemporaneitate.

Celebrul dans in spirala al dervisilor, de exemplu, este o intruchipare a daruirii totale, in care corpul uman devine insusi "diapazonul universal" al intregii Manifestari. In India, vioara se acordeaza mai jos decat vioara occidentala, obtinandu-se astfel rezonante mult mai profunde. Marele violonist Yehudi Menuhin practica yoga pentru a se desavarsi in studiul si interpretarea la vioara, deoarece el devenise constient de faptul ca energia sa, purificata de practica lui spirituala yoghina, se repercuteaza in mod evident asupra performantelor sale artistice. Astfel, sunetele emise capata rezonante si modulatii mirifice, angelice, conferind o inconfundabila senzatie de plenitudine, de comunicare inefabila, intre sunetul individual si Dumnezeu sau Creatorul tuturor. Relaxarea profunda care se obtine in acest fel favorizeaza vindecarea oricarei afectiuni, deoarece lipsa armoniei care a determinat boala respectiva este acum inlocuita de o traire plenara transfiguratoare si o unitate desavarsita a ansamblului corp-spirit.

"Adevarata muzica se afla, de fapt, intre sunete"

Omul nu este insa singura fiinta care comunica sau foloseste sunetele melodioase pentru a-si exprima diferitele stari sau sentimente. Inca din antichitate, marele filosof Platon a constatat ca delfinii, de pilda, emit sunete asemanatoare cu vocea omului. Intr-adevar, cercetarile efectuate au demonstrat ca delfinii comunica foarte mult, pe o intinsa plaja de tonuri. Studiile au revelat existenta a nu mai putin de opt tipuri de sunete, emise de delfini deasupra sau dedesubtul apei. Ei pot emite, de asemenea, la vointa, doua sunete simultan cu toate combinatiile armonice pe care acestea le permit. {n ceea ce priveste domeniul frecventelor sonore utilizate de delfini, acesta este mai mare de aproximativ patru ori decat cel al vocii umane!

Totusi, animalele au si ele limitele lor in manifestarea sonora, deoarece ele nu pot intelege aspectele subtile implicate in muzica. Asa dupa cum afirma Rudolf Steiner, adevarata muzica se situeaza intre sunete; cu alte cuvinte, muzica se realizeaza prin notele si tonurile emise, dar ea trebuie cautata si inteleasa chiar mai mult intre acestea, deoarece "acolo salasluieste misterul insondabil al Necunoscutului". Chiar am putea spune ca trupul omului este activat intr-un mod misterios de muzicalitatea corpurilor sale subtile. "Linistea" aparenta dintre sunete vibreaza cu putere si ajunge la organele fizice, influentand astfel functiile acestora. Cercetarile lui Steiner sunt insa complexe, deoarece ele aprofundeaza raporturile ezoterice existente intre "arhitectura" invizibila a celor trei corpuri (fizic, astral si cauzal) si fascinanta muzica a sferelor care a constituit mereu un punct major de interes pentru initiatii, inteleptii si preotii din vechime, in special cei din Egiptul Antic.

Muzica pura este in primul rand o muzica spirituala

Teoria lui Pitagora asupra raporturilor analogice intre note, numere si influentele planetare isi are in fapt izvorul in marile secrete ale initierilor egiptene. Asadar, muzicoterapia chineza, persana sau egipteana exista deja cu mult inaintea aparitiei principiilor psihanalizei moderne. Muzica pura este mai intai de toate o muzica spirituala, avand la baza intelegerea si adaptarea unor legi simbolice universale.

Imblanzitorii de serpi, simbolic vorbind, se straduiesc sa realizeze ascensiunea energiilor subtile. Sarpele, fireste, o reprezinta pe Kundalini, o miraculoasa energie a vindecarii. Caduceul lui Mercur sau caduceul lui Hermes este reprezentat de incolacirea simetrica a doi serpi, avand o simbolistica si referinta precisa in fiziologia subtila a fiintei umane. La modul sugestiv, cantecul imblanzitor de serpi nu reprezinta altceva decat realizarea controlului desavarsit asupra acestei extraordinare energii bazale in fiinta, care este Kundalini, si mai apoi ascensiunea ei spre crestet, pentru a realiza Unitatea Primordiala.

Repetitivitatea armoniilor sonore creeaza stari modificate ale constiintei

Imnurile vechii traditii ebraice exprimau convingerea ca intregul Univers rezoneaza cu o melodie celesta si divina. Celebrul kabbalist Abraham Aboulafia, care a trait in sec. al XIII-lea d.Hr., cunostea tehnici speciale prin care avea posibilitatea sa modifice starea de constiinta a unei fiinte umane pornind de la alfabetul ebraic si de la puterea sunetului. Asa dupa cum precizeaza si Edward Hoffman in cartea sa "Iudaismul mistic si psihologia moderna", Abraham Aboulafia era, in realitate, un maestru desavarsit al practicii Kundalini Yoga, controland astfel perfect suflul subtil, precum si aspectele care implicau concentrarea mentala si meditatia. El s-a orientat cu precadere asupra practicii specifice pentru dezvoltarea focului subtil intern, pe care maestrii tibetani o cunosc sub numele de tumo. Sistemul de gandire al lui Abraham Aboulafia a influentat decisiv stiinta Kabbala-ei. Acest initiat a demonstrat, printre altele, ca modul repetitiv (ostinat), folosit in desfasurarea unei anumite secvente muzicale, avand la baza stiinta ritmului si a executiei precise, este modalitatea principala de obtinere a unor stari modificate, profund elevate, ale constiintei.

Astfel, atunci cand emotia ritmului si inalta frecventa de vibratie a armoniilor sonore elevate patrund in profunzimile inimii si ale sufletului, ego-ul efemer inceteaza sa se mai manifeste, iar universul intreg este resimtit atunci plenar in chiar fiinta ascultatorului, devenit astfel "arborele lumii".

profesor yoga Dan Bozaru



sâmbătă, 28 decembrie 2019

Orice boală – un învăţător

Sănătatea – un echilibru dinamic al regimului de viaţă
„Atât în acest Univers, cât şi în celelalte universuri sau dimensiuni de existenţă,
totul este de natură energetic-vibratorie şi se supune, analogic, principiilor rezonanţei.”

Maeştrii medicinii orientale ne indică, dacă dorim să ne păstrăm sănătatea în bune condiţii sau să vindecăm o boală, să fim atenţi atât la condiţiile exterioare (caracteristicile vremii şi sezonul în care se petrece acest lucru), la alimentaţie cât şi la modul propriu de gândire. Pentru o sănătate perfectă este necesar ca regimul de viaţă zilnic să îmbine armonios caracteristicile muncii pe care o depunem cu vremea de afară şi cu ceea ce mâncăm. Dar mai presus de toate se află atitudinile interioare şi modul propriu de a gândi. Acestea, în caz de boală, ne pot  aduce vindecarea foarte rapidă sau adâncirea morbidă într-o boală cronică. În acelaşi timp, înţelepţii ne sfătuiesc ca în caz de boală să nu învinuim nici vântul prea aspru, nici curentul în care am stat, nici soţia care a făcut mâncarea prea picantă etc., ci să ne privim cu sinceritate şi să conştientizăm ceea ce ne-a făcut să acceptăm condiţiile respective fără să facem nimic. În cazul unei boli care apare, incursiunea în noi înşine trebuie să fie detaşată şi profundă.  

Universul minţii este extrem de complex şi fascinant, iar modul de prelucrare al informaţiilor este propriu fiecăruia, deşi există  o structurare şi anumite legităţi naturale ale planului mental – aceleaşi pentru toate fiinţele umane. Funcţiile şi operaţiile realizate de creier sunt mult mai complexe decât cele ale unui computer. Utilizând modelul sintetic de funcţionare al calculatoarelor vom putea înţelege, în parte, modul în care funcţionează, în intercorelare, structurile minţii noastre. Aşadar orice gând, intenţie sau dorinţă care apare la un moment dat în minte, în funcţie de conţinutul său, va fi direcţionată la un moment dat spre un anumit organ de acţiune, pentru finalizare. Ceea ce determină locul şi modalitatea de finalizare a gândurilor şi dorinţelor este tocmai conţinutul acestora şi intenţiile profunde existente.

Tratamentele alopate ale diverselor afecţiuni îndepărtează manifestările nedorite ale lor, dar nu şi cauza reală. Tratarea definitivă a acestor afecţiuni se realizează printr-o abordare complexă a lor, atât fizică – prin tratamente naturale cu plante vindecătoare, cât şi psihică şi spirituală, pentru a înţelege şi a corecta atitudinea greşită care a determinat apariţia lor. Orice boală trebuie privită ca pe un ajutor în transformarea spirituală. Trebuie doar să avem curajul şi onestitatea interioară de a privi… în oglindă şi de a ne vedea „diformităţile”, deoarece orice perturbare a sănătăţii este de fapt o reflectare a problemelor cu care ne confruntăm. Rezolvate cu succes, acestea ne vor aduce nu numai o stare de sănătate foarte bună, ci şi o transformare spirituală necesară.

luni, 23 decembrie 2019

Nirvanashatkam – Şase strofe despre eliberare

Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici intelectul, nici gandirea si nici simtul eului, nici mintea.
Nu sunt nici auzul, nici gustul, nici mirosul, nici vederea.
Nu sunt nici eterul, nici pamantul, nici focul, nici aerul.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici suflul vital, nici cele cincieteruri vitale.
Nu sunt nici cele sapte componente ale corpului, nici cele cinci invelisuri.
Nu sunt nici cele cinci organe de actiune.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu sunt nici aversiune, nici atractie, nici aviditate, nici ratacire.
Nu cunosc nici orgoliul, nici invidia.
N-am nici obligatii, nici interese, nici dorinte, nici pasiuni.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Pentru mine nu exista nici actiunile bune, nici actiunile rele, nici placerea, nici suferinta.
Nu exista nici macar incantatiile rituale, locurile sfinte, Vedele sau actul sacrificial.
Nu sunt nici placerea, nici obiectul placerii si nici agentul placerii.
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Nu cunosc nici moartea, nici indoiala, nici diferentele de casta.
Nu am nici tata, nici mama, caci eu sunt nenascut.
Nu am nici un prieten, nici o ruda, nici un maestru, nici un discipol.
Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA,
sunt SHIVA!
Sunt etern, neschimbat si fara forma.
Prin ubicuitatea mea exist pretutindeni.
Nu sunt atasat de organele de simt si de aceea nu am nici o dorinta.
Nu cunosc nici libertatea, nici robia,
Sunt Constiinta
si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!
Shankara 

sâmbătă, 21 decembrie 2019

A sosit Solstițiul de iarnă 2019!!!

A sosit vremea Solstițiului. Duminică, 22 decembrie 2019, ora 06:19, are loc Solstițiul de iarnă. Putem spune că Solstițiul reprezintă începutul (sau mijlocul sărbătorilor... trebuie cercetat serios acest fapt) sărbătorilor de iarnă. Acum cerurile se deschid și Pământul este inundat de magie și energie. Este un moment bun să medităm și să ne deschidem inima către umanitate și către întregul Pământ. Începând de luni ziua se va mări și vibrația se va schimba. Dacă până acum nu v-ați făcut o imagine despre viitorul vostru, faceti-o acum, punând sentimentele cele mai curate și frumoase în imaginile proiectate în gandurile voastre.
Vă urez un Solstițiu Fericit!!!

Imagini pentru solstitiu iarna

joi, 19 decembrie 2019

Obiectele – se impregnează cu emanațiile noastre

“Când trebuie să vă folosiți de un obiect, gândiți-vă să îl atingeți cu blândețe. Pentru că, într-un anumit fel, toate obiectele sunt vii și ele rețin ce se întâmplă în jurul lor. Ele sunt ca plăcile sensibile ale fotografului: le putem face să povestească multe evenimente la care au fost martore.
Chiar dacă vă este greu să admiteți, acceptați ideea că toate obiectele ce le atingeți se impregnează cu emanațiile voastre. În toate camerele din casa în care locuiți există niște obiecte acoperite cu straturi bune sau rele conducătoare ale luminii din înalt. Iar dacă se depun pe obiecte niște gânduri, niște sentimente de ură, niște cuvinte răuvoitoare, niște priviri rele, ele devin precum magneții: ele atrag curenți malefici care circulă prin spațiu. Așadar, fiți atenți la cuvintele voastre, la gândurile voastre, la sentimentele voastre, astfel ca obiectele din jur să devină niște magneți ce vor atrage numai lumina, bucuria, frumusețea, chiar sănătatea, și le vor răspândi împrejur.”

marți, 17 decembrie 2019

Retragere Hridaya de meditație în tăcere de 10 zile

Retragerea Hridaya de Meditație în Tăcere este o experienta unica de imersie de 10 zile, care se axează pe accesul la adevărata și esențiala noastră natură, Sinele suprem și divin, atman, printr-o integrare măiastră de tehnici de meditatie și yoga. În timpul retragerii, ne vom referi la aspecte generale ale Inimii Spirituale, dintr-o varietate de tradiții, inclusiv cea ezoterică creștină, cea sufită, și cea a șaivaismului cașmirian. Atmosfera va fi una de comunitate și de susținere spirituală.
Retragerea Hridaya de Meditație în Tăcere a fost creată special pentru a înțelege complet și intim ce este meditația și pentru a simți uimitoarele transformările interioare pe care le aduce.
Programul își propune să creeze o experiență asemănătoare cu o retragere solitară (cum ar fi într-o peșteră), în scopul de a oferi o oportunitate de a ajunge la stări profunde de conștiință, a trezi o aspirație intensă pentru Divin și a oferi o interiorizare extrem de intensă pentru trezirea și înflorirea sufletului, jivatman. Această metodă este o integrare unică a sublimării și oferă posibilitatea:
1. conștientizării Inimii Spirituale;
2. calmarea minții (o stare de pace a mintii);
3. polarizarea între sufletul individual, jivatman și cel divin, Sinele, Atman, care este experimentat ca o stare de aspirație și de dor foarte puternic și profund pentru Dumnezeu;
4. evocarea morții corpului fizic ca o modalitate de a transcende dorințele și tendințele egoiste;
5. actul evocării în forță și a experimentării misterului prezenței lui Dumnezeu în Inima noastră Spirituală.

Metode, tehnici și învățături

Această retragere include sfaturi pentru meditație ghidată, prelegeri și metode practice, cum ar fi:
  • Metoda Ramana Maharshi de introspecție (introspecție, Atma vicara, folosind întrebarea “Cine sunt eu?”)
  • Tehnici de liniștire a minții, folosind conștientizarea respirației
  • Studiul simbolismului Inimii Spirituale
  • Metode de centrare în Sine pentru viața de zi cu zi
  • Sfaturi pentru menținerea conștieței Inimii Spirituale, în tradiția Părinților deșertului (din creștinism)
  • Metoda creștină a Rugăciunii Inimii
  • O înțelegere corectă a principiilor fundamentale din Vedanta
  • Metode de trecere de la constiinta individuala la Constiinta Cosmica
  • Cele patru aspecte fundamentale ale procesului de revelare a Inimii Spirituale
  • Meditații speciale zilnice pe teme legate de Revelarea Sinelui
  • Metode de yoga care abordează problema Inimii Spirituale
  • Poezie
  • Sesiuni de Hatha Yoga
  • Care sunt scopurile acestei retrageri?

    În timpul retragerii, scopul nostru este de a vă informa cu privire la metodele de meditație cuprinzând, dar fără a se limita la, unitatea conștiinței și Advaita Vedanta, ducând astfel la descoperire de sine a Inimii Spirituale. Sistemul de meditație se va concentra pe metodele dezvoltate de Ramana Maharishi, cea a lui Atma vicara, sau mai popular cunoscută sub numele de întrebarea: “Cine sunt eu?”, precum și alte meditații complementare și rugăciuni.
    Scopul nostru este de a vă informa cu privire la aspectele practice și teoretice ale acestei metodologii, care să vă ofere oportunități ample pentru a le pune direct în practică.
    În acest sens, sperăm că veți înțelege principiile care stau la baza meditației și să apreciați scopul acesteia, culegând astfel beneficii imediate și ajungând astfel să îndrăgiți meditația ca o parte esențială a vieții voastre.
    1 Veți învăța câteva metode directe de a vă liniști mintea și chiar de a o transcende. Când mintea este cu adevărat liniștită și fără gânduri, vă transcendeți ego-ul și ajungeți într-un loc unde nu aveți nici nume, nici statut social, nici relatii, nici trecut, nici viitor, nici o țară, nici o realizare spirituală, și nici o lipsă de realizare spirituală. Este pur și simplu o prezență a existenței. În cazul în care o mișcare sau un gând apar în această liniște, sunt învăluite în liniște, devenind astfel liniștea însăși. Este ca si cum viața voastră se umple și se saturează cu această pace și sfințenie.
    2 Veți învăța, de asemenea, o modalitate care cuprinde o viziune, o înțelegere spirituală și o metodă de a vă transforma. Sperăm că cei mai mulți dintre voi veți învăța să iubiți meditația ca un mijloc pentru a descoperi realitatea divină, numită și Dumnezeu, cu toate că aceste metode sunt dincolo de orice idei specifice ale unei religii sau de orice concepte teoretice despre Dumnezeu.
    3 Sperăm că cei mai mulți dintre voi veți avea experiențe de vârf legate de Suprema Realitate, unele stări speciale de conștiință referitoare la iubirea cosmică, eternitate sau unitatea a tot, care pot fi evocate ulterior în viața de zi cu zi. Acest lucru vă va ajuta în încercarea de a înțelege scopul propriei existențe.
    4 Scopul nostru este să realizați importanța integrării complete a Inimii Spirituale în propria viață, dincolo de concepte, teorie și filozofie. Calea spre Inima Spirituală, care trece prin sufletul tău și o deschidere și intimitate a sufletului va apare în mod natural pornind de la acest lucru. În timpul acestei retrageri, vom avea șansa să ne aventurăm mai adânc decât nivelul psihic, emoțional al Inimii, în Realitatea Divină care reprezintă aspectul cel mai profund al Inimii Spirituale. În cele din urmă, veți fi determinați să iubiți la un nivel pe care ego-ul, de obicei, vă împiedică să-l accesați prin blocaje, cum ar fi atașamentele, ignoranța, și alte emoții negative, gânduri și credințe. Pentru a accesa acest nivel de iubire universală, obstacolele personalității și ego-ului trebuie să fie depășite prin accesarea Inimii Spirituale.
    5. Scopul nostru final este să obțineți o înțelegere profundă cu privire la natura reală a existenței și despre natura manifestării vieții și a universului. Mai exact, veți obține în cele din urmă o viziune coerentă a Unității Divine, Advaita, și a non-dualității, care este principala putere revoluționară, ideea principală de transformare din Jnana Yoga, Advaita Vedanta, taoism, Dzogchen, și Zen.
  • Efecte purificatoare ale retragerii

    Când ne aventurăm dincolo de suprafața ego-urilor noastre în domeniul Inimii Spirituale, este ceva obișnuit să apară unele forme de purificare la nivel fizic, mental, emoțional. Acest lucru este pur și simplu un mod prin care trupurile noastre se eliberează de blocajele vechi, de traume și emoții negative, în scopul de a accesa niveluri mai profunde ale sufletului. Nu vă fie frică. Nu evitați purificarea. Cu toate acestea, nu dramatizați; nu le acordați prea multă importanță. Când aceste transformări își ating în cele din urmă scopul, meditația încetează să mai fie o experiență plictisitoare, durerosă sau trecătoare și devine cu adevărat o experiență profundă, plină de bucurie și fericire. În funcție de nivelul individual de practică și de conștiință, aceste transformări pot fi imediate sau au nevoie de mai mult timp. Cu toate acestea, schimbarea este inevitabilă. Ea poate fi foarte stabilă și profundă și vă poate transforma viața în mod dramatic.
  • Așteptările

    Deci, ce așteptări putem avea de la o retragere? Nici una! Pentru că ceea ce suntem cu adevarat este inefabil, pentru că Realitatea divină este inefabilă, această schimbare este o transformare naturală care vine de la liniște, de la abandon și, în cele din urmă, din ceea ce suntem cu adevărat.
    Scopul este de a crea cele mai bune condiții în care Realitatea Divină să se reveleze în inima noastră. Făcând acest lucru, vom experimenta unele efecte profunde ale acestor meditații. Mulți fac greșeala de a deveni atașați de aceste efecte și realizări.
    Cu toate acestea, nu vă agațați de ele. În deschiderea ființei noastre, se întâmplă cu mult mai multe lucruri și vom învăța să acceptăm, să ne abandonăm și să fim deschiși la fluxul și refluxul acestor realizări.
  • Inima Spirituală, adevărata noastră ”acasă”

    În cele din urmă, cel mai important rezultat al acestei retrageri este ca noi să începem să ne obișnuim cu centrarea în Inima Spirituala. Acest lucru înseamnă să ne obișnuim și să fim conștienți de acea fundație liniștită, plină de pace, infinită și eternă a ființei noastre, care nu poate fi percepută de mintea rațională, dar este sursa iubirii, frumuseții și a vieții spirituale. Mulți înțelepți au spus că Inima Spirituală este adevărata noastră casă. Deci abandona-vă, aveți încredere și vă bucurați de această centrare. Inima Spirituala este axul vieții voastre, este ceea ce numiți ”acasă”.
    În timpul acestei retrageri, fiți ca acasă, fiți prezenți și să integrați această practică complet pentru o experiență intimă și plină de semnificație.
    Inima Spirituală este “locul de întâlnire” pentru cei care doresc să se raporteze la viață într-un mod sacru.

joi, 12 decembrie 2019

Cine ești tu?

- CINE ESTI TU ?

- Cine nu sunt ?

- NU INTELEG CE INSEAMNA ASTA.


- Inseamna ca nu exista nimeni si nimic ce Eu sa nu fiu.


- ADICA,TU ESTI TOATE LUCRURILE SI TOATE FIINTELE ?


- Da,asta vreau sa spun.


- CUM AR PUTEA CINEVA SA NU CREADA IN TINE , DOAMNE ?


- Fiecare are liber arbitru, poate sa creada sau sa nu creada in ceea ce alege. Credintele majoritatii oamenilor se bazeaza pe experienta lor, experienta lor se bazeaza pe credintele lor.

Este foarte in regula ca oamenii sa nu creada in Mine .A nu crede in Mine, nu Ma poate face sa nu exist.

Credeti sau nu, Eu sunt intotdeauna cu voi.


- DOAMNE AI PUTEA SCHIMBA CEVA LA SOCIETATEA DE AZI ?


- Nu exista decat o singura cale prin care aceasta se poate intampla - si anume, prin voi. Eu nu pot actiona ASUPRA voastra.
Eu nu o pot face decat PRIN voi. Aceasta este pentru ca Cine Sunteti Voi este Eu - Dumnezeu - exprimat ca viata, in, ca, si prin VOI.


- POTI SA-MI ARATI PUTIN CE-MI REZERVA VIITORUL ?


- Eu nu va creez viitorul. Voi o faceti. Oamenii Ma tot intreaba:
"Dumnezeule, ce se va petrece in viitorul meu?" Si eu le tot spun: " Nu stiu. Ce se va petrece in viitorul tau?" Si ei spun: " Dar Tu ar trebui sa stii!" Si Eu spun: "Ba tu ar trebui sa stii". Si ei spun: "Tu ai puterea sa iei decizii!" Si Eu spun:" Ba tu ai puterea sa iei decizii!

Vezi tu, asa e in viata.

Tu decizi ce alegi si, apoi, Eu il fac sa se intample.

Nu e deloc invers.

Problema este ca tu crezi ca e invers. Tu crezi ca Eu decid ce aleg si ca depinde de tine sa-l faci sa se intample. Inversarea relatiei Dumnezeu-om este ceea ce a creat experienta denaturata si distorsionata pe care o traiti pe planeta voastra.

Nu uita:


Ceea ce GANDESTI, aceea creezi.
Ceea ce SPUI, aceea creezi
Ceea ce FACI, aceea creezi.


Daca spui "EU DORESC ceva...", aceea va fi experienta ta. Vei avea experienta de... a dori acel ceva.
De aceea, pazeste-ti gandurile, cuvintele si actiunile si asigura-te ca ele reflecta ceea ce alegi sa experimentezi in viata ta.


- VREI SA SPUI CA TREBUIE SA FIU ATENT LA FIECARE CUVANT PE CARE-L SPUN?


- Nu. Asta ar innebuni pe toata lumea. Dar ai face bine sa iei aminte la felul in care vorbesti DE OBICEI, la lucrurile pe care le spui IN MOD FRECVENT si la felul in care actionezi ADESEA. A gandi, a vorbi si a actiona permanent intr-un anume fel produce vibratii enorme. Aceste vibratii ale energiei sunt ceea ce va creeaza REALITATEA.


- CARE ESTE DIFERENTA INTRE " RELIGIE " SI " SPIRITUALITATE" ?


- Una este o institutie, cealalta este o experienta.

Religiile sunt institutii ridicate in jurul unei anumite idei despre cum stau lucrurile. Cand acele idei devin dure si impietrite, ele se numesc doctrine si devin, in cea mai mare parte de neschimbat. Ori crezi, ori nu crezi in ele.

Spiritualitatea, in forma ei cea mai libera, nu-ti cere sa crezi in nimic. Mai degraba, te invita in permanenta sa-ti observi experienta.

EXPERIENTA ta personala devine sfera ta de competenta - mai degraba decat ceva ce ti-a fost spus de catre cineva.


- DE CE INSISTA RELIGIILE CA DRUMUL LOR ESTE CEL MAI BUN DRUM- NU, NU "SINGURUL" DRUM - CATRE TINE?


- Religiilor le este de folos sa-si inchipuie acest lucru, pentru ca le ofera o unealta cu care sa caute, sa dobandeasca si sa retina adepti - si astfel, sa continue sa existe.

Prima functie a tuturor organizatiilor este aceea de a se perpetua. In momentul in care o organizatie isi indeplineste scopul pentru care a fost creata, acea organizatie inceteaza de a mai fi necesara.

De regula organizatiile nu sunt interesate in a se pune in situatia de a fi scoase din uz.

Acest lucru este la fel de adevarat pentru religii, ca si pentru orice alta actiune organizata. Poate chiar mai mult pentru acestea.

Faptul ca o anumita religie a rezistat foarte mult timp, nu este un indiciu al eficientei ei, ci arata exact contrariul.


- DAR DACA TU ESTI ATOTPUTERNIC SI POTI CREA MIRACOLE, ATUNCI DE CE NU TRANSFORMI NECREDICIOSII IN CREDINCIOSI AI RELIGIILOR TALE ?


- Mi-ar fi greu sa fac oamenii sa creada in "religia Mea" pentru ca Eu NU AM o religie.

Toti ar vrea sa creada ca Eu am o religie si ca religia Mea este religia LOR, dar miracolul pe care Eu l-am creat este cu mult mai mare decat miracolul pe care voi vreti sa Mi-l atribuiti. Adevaratul miracol este ca toti se vor intoarca la Mine, indiferent de calea pe care o urmeaza.

Ei se vor intoarce la Mine, pentru ca nu exista NICAIERI ALTUNDEVA unde sa se duca.

Eu sunt Tot Ceea Ce Este. Nu EXISTA nimic altceva. Va spun inca o data, nu exista iad. Exista o experienta a iadului, care este separarea de mine, dar voi puteti sa puneti capat acestei experiente.


- DE UNDE AI VENIT ?


- De oriunde. Am venit de oriunde. Si EU SUNT oriunde, chiar acum. Nu exista nici-"unde", unde Eu sa nu fiu. Eu sunt ori-"unde'.


- CARE ESTE ROLUL RELIGIEI DACA SE PRESUPUNE CA EA NU TREBUIE SA SPUNA CA STIE CARE E "ADEVARATA" CALE CATRE DUMNEZEU. ARE EA VREUN ROL ?


- Religia ca toate celelalte, joaca rolul pe care i-l dati voi.


I-ati putea da rolul de a aduce oamenii mai aproape de Dumnezeu si mai aproape unul de celalalt.In momentul de fata, observ insa ca ,in majoritatea cazurilor, religia a facut exact contrariul.

De fapt nimic nu a facut mai mult pentru a separa oamenii unul de celalat si de Dumnezeu, ca religia organizata.


- MIE IMI PLACE SA MERG LA BISERICA. EU CRED IN RELIGIA MEA. VREI SA SPUI CA NU AR TREBUI SA FAC ASTA ?


- Bineinteles ca nu spun asta. Niciodata nu as sugera ca o persoana sa renunte la religia ei, daca aceasta crede in ea din toata inima si din tot sufletul - si daca viata ei este mai fericita datorita credintelor sale.


- CE AI SPUNE TU ?


As spune, du-te si traieste raspunsurile pe care le ai, dar nu inceta niciodata sa pui sub semnul intrebarii raspunsurile pe care le traiesti.

Aceasta este adevarata atitudine a fiecarui cautator si acesta este adevaratul scop al fiecarei religii.


- CUM MA POT FOLOSI DE MINTEA MEA PENTRU A-MI GASI SUFLETUL ?


Prin mijlocirea gandurilor tale. Mai intai trebuie sa crezi ca ai un suflet. Trebuie sa incepi sa te vezi ca cine si ce esti tu cu adevarat: un spirit, traind int-un trup si avand o minte. Aminteste-ti intotdeauna acest lucru:

Trupul tau nu este cine esti tu. Este ceva ce tu ai.


Mintea ta nu este cine esti tu, este ceva ce tu folosesti.


Sufletul tau este esenta lui cine esti tu.


- DE CE NI SE PREDAU IN SCOALA FAPTE SI NU IDEI ?


- Pentru ca ideile sunt periculoase, daca vrei sa mentii lucrurile asa cum sunt - si societatea voastra asta vrea.


Majoritatea societatilor sunt profund interesate in a pastra totul neschimbat - pentru felul in care stau lucrurile face din societate "societatea" care este.

O societate nu este altceva decat un grup de oameni, format in jurul unui anumit mod de a privi lucrurile. Acesti oameni impartasesc traditii, institutii, activitati si interese create in comun. Tot ceea ce ameninta acele traditii, institutii si interese trebuie contracarat si categoric, nu poate fi PREDAT in scoli.

Bineinteles ca nimic nu este mai amenintator la adresa acestora ca niste idei noi.

De aceea copii sunt incurajati sa "invete ' dar sa nu ' gandeasca" prea mult.

Gandirea implica analizarea ideilor, invatarea implica o simpla memorare.


- CAND AM SA DEVIN PARINTE, OARE O SA FAC ACELEASI GRESELI PE CARE LE FAC PARINTII DIN ZIUA DE AZI?


- Ai sa vezi lucrurile altfel, fara nici o indoiala. In fiecare zi vezi lucrurile altfel.

Asta se numeste crestere.

Se numeste schimbare.

Se numeste evolutie.

Dar asta nu inseamna ca vei face lucrurile la fel ca parintii tai. Poate ca da,poate ca nu. Vei face - doar daca nu vei face. Ceea ce te va determina sa faci un lucru sau altul, va fi ideea ta despre tine insati, Tu te autodefinesti in fiecare moment. In fiecare zi decizi cine esti si cine vrei sa fii.

Tot ceea ce ti-au dat parintii tai a fost un dar. Nu numai lucrurile prin care vrei sa te ridici, ci si lucrurile pe care vrei sa le elimini. Nu numai lucrurile de care vrei sa-ti amintesti ci si lucrurile pe care vrei sa le uiti. Nu numai lucrurile care te-au facut sa razi, ci si lucrurile care te-au facut sa plangi.

Din multimea asta vei tria si vei alege tu,din acest intreg vei selecta tu, din tot vei ajunge sa cunosti acea parte pe care vrei sa o numesti Tu.

Acest lucru nu e adevarat numai cu privire la ce ai primit de la parintii tai, ci si de la intreaga viata.


Fii ceea ce doresti sa experimentezi.

Trimite ceea ce vrei sa primesti.

In loc sa cauti pe cineva care sa te iubeasca, fii cineva care ar putea fi iubit.

Fii ceea ce cauti - si ceea ce cauti, te va gasi pe tine.

Toata lumea cauta acelas lucru.

De aceea nu fi cel care cauta.

Mai degraba fii acel ceva pe care il cauta ceilalti.


Fragment din cartea CONVERSATII CU DUMNEZEU pentru adolescenti si parinti - de Neale Donald Walsch