luni, 6 aprilie 2020

Despre viață - Neale Donald Walsch

Da. Gratitudinea este atitudinea care schimbă totul. A fi recunoscător pentru ceva înseamnă să încetezi a-i mai rezista, să-l vezi şi să-l recunoşti ca pe un dar, chiar şi atunci când darul nu este imediat aparent.
Fii Talismanul norocos pentru toţi ceilalţi! Fă-i pe toţi cei pe care îi atingi astăzi să se simtă norocoşi că te-au întâlnit.
Dorinţa e începutul întregii creaţii. Este primul gând. Este un senti­ment grandios din suflet. Este Dumnezeu care alege ce să creeze în con­tinuare.
Pentru ca sufletul să trăiască experienţa grandorii sale, el trebuie să ştie ce înseamnă grandoarea. Şi asta nu poate s-o ştie, dacă în jurul lui nu există decât grandoare.
Dacă Dumnezeu este ţinta ta, atunci ai noroc; pentru că Dumnezeu este atât de mare încât nu se poate să nu nimereşti.
Frica ne înfăşoară corpurile în haine. Dragostea ne permite să stăm goi. Frica înhaţă şi acaparează tot ce avem, dragostea dăruieşte tot ce avem. Frica îmbrăţişează averi, dragostea îmbrăţişează pe cel iubit. Frica ţine strâns, dragostea dă drumul. Frica înveninează, dragostea mângâie. Frica atacă, dragostea iartă.
Iluminarea înseamnă a înţelege că nu ai unde să mergi, că nu ai nimic de făcut şi că nu trebuie să fii nimeni altcineva decât exact cel ce eşti chiar acum.
Deci, vrei ca viaţa ta “să pornească”? Începe imediat prin a-ţi imagi­na cum vrei să arate şi încadrează-te în ea. Verifică fiecare gând, cuvânt şi acţiune care nu este în armonie cu ea şi îndepărtează-te de ele.
Înţelepciunea este ştiinţa de a trece cu vederea.
Dragostea este energia care se extinde, se deschide, trimite departe, stă pe loc, scoate la iveală, împarte cu alţii, vindecă.
Marele har a lui Iisus a fost că El i-a văzut pe toţi aşa cum erau ei cu adevărat; El a refuzat să accepte aparenţele. El a refuzat să creadă ceea ce credeau alţii despre ei înşişi. El a avut întotdeauna gândirea cea mai înaltă şi întotdeauna i-a invitat şi pe ceilalţi să o aibă.
Dacă te gândeşti că eşti deprimat, abătut, gândeşte-te din nou. Dacă te gândeşti că lumea este un loc rău, plin de evenimente negative, gândeşte-te din nou. Dacă te gândeşti că viaţa ta se prăbuşeşte şi că nu mai ai nici o şansă să o refaci, gândeşte-te din nou.
Salvarea voastră nu se află în acţiunea altuia, ci în acţiunea şi reac­ţia voastră.
Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie să vă asiguraţi că daţi ascultare adevăratelor sentimente şi nu unui model contrafăcut, construit în mintea voastră.
Rostul vieţii nu este să ajungeţi undeva, ci să vă daţi seama că deja sunteţi acolo şi că aţi fost din totdeauna. Sunteţi din totdeauna şi pentru totdeauna – în momentul creaţiei pure.
Dacă întreaga omenire v-ar urma, aţi fi mulţumiţi de drumul pe care o călăuziţi?
Dumnezeu este pretutindeni. De aceea, Dumnezeu nu este ni­căieri anume, deoarece, pentru a fi undeva anume, Dumnezeu ar tre­bui să nu fie în altă parte – ceea ce nu este posibil pentru Dumnezeu.
Grijile sunt cea mai rea formă de activitate mentală din câte există, alături de ură, care este profund autodistructivă. Grijile nu-şi au rostul. Reprezintă o energie mentală irosită.
E momentul ca omenirea să înceteze de a se mai autoamăgi, să se tre­zească, să-şi dea seama că singura problemă a omenirii este lipsa de dra­goste. Dragostea dă naştere la toleranţă, toleranţa dă naştere la pace. In­toleranţa produce război şi priveşte cu indiferenţă către condiţii de neîngăduit. Dragostea nu poate fi indiferentă. Nu ştie cum să o facă.
Voi nu vreţi ca tinerii voştri să tragă propriile lor concluzii. Vreţi ca ei să ajungă la aceeaşi concluzie la care aţi ajuns şi voi. Aşa îi condamnaţi să repete greşelile la care v-au dus propriile voastre concluzii.
Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele. Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele.
Sentimentele tale reprezintă adevărul tău. Cel mai bine pentru tine este ceea ce e adevărat pentru tine.
Frica va distorsiona, va dispreţui, va distruge. Şi astfel, Frica va fi cel mai mare duşman al vostru.
Rugăciunea corectă nu este deci rugăciunea de cerere, ci rugăciunea de recunoştinţă.
Bucurie, adevăr, dragoste. Acestea trei sunt surori şi una te duce întotdeauna la cealaltă. Nu contează ordinea în care sunt aşezate.
Vorbeşte cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.
Într-un moment critic din orice relaţie umană există o singură întrebare: Ce ar face dragostea acum?
Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri. Fii atent să nu intri în viaţa altuia, dacă nu poţi să fii un dar.
Uneori, cel mai bun mod de a iubi pe cineva şi cel mai mare ajutor pe care i-l poţi da este de a-l lăsa în pace sau de a-i da puterea de a se ajuta singur.
Un adevărat profesor nu este cel care ştie cel mai mult, ci cel care îi face pe cei mai mulţi să ştie.

marți, 24 martie 2020

Suntem obisnuiti sa gandim ca avem nevoie de timp pentru a produce schimbari

Cineva este violent, invidios, lacom, manios, rau sau pasional.
Pentru a transforma ceea ce este, e nevoie de timp?
Mai intai…de ce vrem sa producem o transformare?
Intrucat ceea ce este ne nemultumeste; ceea ce suntem creeaza conflicte si tulburare. Neplacandu-ne aceasta stare, dorim ceva mai bun, mai nobil, ceva mai aproape de ideal.
Deci dorim sa ne schimbam pentru a scapa de durere, de conflicte, de neliniste.
Dar este oare conflictul invins de timp?
Afirmand ca va fi invins de timp, te afli inca in conflict.
Poti afirma ca-ti trebuie 20 de zile sau 20 de ani ca sa te schimbi, ca sa scapi de conflict, dar in decursul acestui timp te afli in conflict.
Prin urmare, timpul psihologic nu produce o transformare.
Cand masuram in timp dobandirea unei calitati, a unei virtuti, a unui fel de a fi, nu facem decat sa amanam sau sa evitam ceea ce este.
Este extrem de important sa intelegem lucrul acesta.
Rezistand conflictului ce ia o forma pe care o numesti lacomie, invidie sau violenta, iti irosesti energia. Mintea ta se afla inca in conflict.
Constatam deci lipsa de autenticitate a unui proces care se desfasoara in timp ca mijloc de a invinge conflictul.
O minte linistita este o minte hotarata sa inteleaga.
Daca doresc sa inteleg se instaleaza imediat o stare de liniste mentala.
Cand vrei sa asculti muzica sau sa privesti un tablou care iti place, se produce imediat o stare de liniste interioara. Cand asculti muzica, mintea nu-ti rataceste aiurea; asculti.
In acelasi fel, daca iti doresti sa intelegi conflictul, nu mai depinzi deloc de timp – te afli in fata cu ceea ce este – in cazul de fata, cu conflictul.
Atunci apare imediat linistea, o tacere a mintii.
Cand nu mai depinzi de timp ca mijloc de a transforma ceea ce este, fiindca ti-ai dat seama de lipsa de autenticitate a acestui proces, te confrunti cu ceea ce este.
Cum esti interesat sa intelegi ceea ce este, mintea ti-e bineinteles, linistita.
Intelegerea se produce in aceasta stare atenta, dar pasiva.
Aceasta tacere a mintii este cea care produce transformarea.
Cand mintea inceteaza de a mai rezista, de a evita, de a inlatura, sau de a condamna ceea ce este, ci este pasiv constienta, atunci, daca adancesti cu adevarat problema, vei constata ca in acea pasivitate a mintii se produce cu adevarat transformarea.
O schimbare radicala este posibila doar in clipa prezenta, nu in viitor. Regenerarea are loc astazi, nu maine.
Daca vei face experienta a ceea ce am spus, vei constata o reinnoire imediata.
Mintea este intotdeauna linistita cand este cu adevarat interesata, cand doreste sau vrea cu tot dinadinsul.
Dificultatea consta in faptul ca multi dintre noi nu vrem sa intelegem, fiindca ne e teama ca, daca intelegem, s-ar produce o schimbare radicala in viata noastra. De aceea opunem rezistenta.
Indata ce ne-am programat o schimbare in timp sau ne propunem sa urmam un ideal, se declanseaza un intreg mecanism de aparare.

vineri, 20 martie 2020

Profețiile Andreei Esca

Trebuie să recunosc că Nostradamus și Baba Vanga sunt ”pistoale cu apă” pe lângă Știrile Pro Tv și Andreea Esca.

 

marți, 17 martie 2020

Teorii ale conspirației...

Trebuie să recunosc că oamenii încep să vadă și să înțeleagă mai mult. Totuși, sub acest val de trezire se află și un alt val de dezinformare. Pe lângă informațiile noi și folositoare, apar tot felul de teorii prostești și idioate. Tot la fel este și cu imaginile și filmările cu OZN-uri și extratereștri. Sunt atât de multe fake-uri încât nu mai poți să deosebești imaginile reale de cele falsificate. Un alt subiect, cu o evoluție asemănătoare, îl reprezintă istoria. Teoriile conspirative inventate, în cea mai mare parte, pe seama unor evenimente istorice împiedică o evaluare corectă a faptelor din trecut.
O bună parte a acestor teorii sunt metode foarte bune de dezinformare gândite de organizații special create pentru acest fapt. Totodată, cel mai trist aspect este că o bună parte a acestor teorii sunt gândite și postate de indivizi doar pentru vizualizări și pentru plăcerea de a șoca. Astfel că, pe Youtube și Facebook, vezi imagini tulburător de falsificate cu OZN-uri, extratereștri și pe de altă parte vezi indivizi care își dau cu părerea despre fapte istorice pe care nu le-au studiat serios, emițând teorii care de care mai idioate.
În acest context, sugerez publicului cititor să nu creadă tot ceea ce vede și citește, ci să treacă prin filtrul criticii imaginile și materialele respective. Exemplificând, nu cred că Federația Galactică bombardează bazele Ocultei Mondiale (un ansamblu de știri a tot circulat în anii ăștia despre Federația Galactică și nu știu ce bombardamente) și nici că noul virus COVID19 este adus cu cisternele în România. Vă salut.

luni, 16 martie 2020

Împotriva Coronavirusului!!!

Stăm acasă! De fapt, stăm acasă și cumpărăm. Cumpărăm mult, chiar foarte mult. Dar de ce cumpărăm? Logica - cumpărăm pentru ca mai apoi să stăm blocați în casă până trece Coronavirusul. Paradoxul - însăși cumpărăturile zilnice, făcute în cantități industriale, ne expune unui asemenea pericol (asta dacă acest pericol există cu adevărat). Dar problema cea mai mare este că acest mod de viață ne face dependenți de marile lanțuri de hipermarkete (de fapt eram deja dependenți, dar acum devenim dependenți 100%). Depindem în totalitate de cumpărăturile făcute la supermarket sau hipermarket, care oricând ar putea să dea stop joc. Mâncarea s-ar strica în casă și noi, cu toții, am rămâne în pană de idei... sau cu hârtia igienică în mână. Pe de altă parte, în acest fel acceptăm și cumpărăm tot ceea ce ni se oferă, fără mofturi și la orice preț.
Un alt aspect, foarte neplăcut al acestei așa-zise crize, îl reprezintă egoismul oamenilor. Dar oamenii sunt buni... cel puțin pe facebook și pe instagram, că în realitate, cumpărând în neștire, nu se gândesc deloc la ceilalți. În egoismul lor, oamenii riscă să ajungă controlați și manipulați. Din cauza egoismului, orice criză ne face foarte vulnerabili și separați și ăsta este cel mai mare pericol.

vineri, 13 martie 2020

În liniște – să știm să fim însuflețiți și creatori

Uneori, noi rămânem câteva minute în liniște. Această liniște nu este un scop în sine, ea oferă numai niște condiții pentru a înfăptui o lucrare interioară. Liniștea în sine nu aduce mare lucru; desigur, ea ușurează, ea odihnește, doar atât. Adevăratul rol al liniștii este de a permite zborul gândului și al imaginației. Așadar, când noi ne aflăm aici împreună în liniște, încercați să creați ceva pur, călduros, luminos, pentru ca atmosfera din jurul nostru să să vibreze și toți care vor veni să simtă în ei un impuls spre bine.
Altminteri, de ce să ne mai reunim? De ce să fim împreună? Nu trebuie să rămânem ca niște stane de piatră! Chiar în nemișcare și liniște trebuie să știm să devenim însuflețiți și creatori.

vineri, 6 martie 2020

Dharana – Concentrarea

Un alt element necesar practicii meditației și a yogăi în general îl reprezintă concentrarea, capacitatea de a păstra atenția focalizată asupra unui obiect (fie că este ceva concret, fizic, fie că este o idee, o experiență, o emoție etc.). Tendința obișnuită a minții este să sară de la un obiect la altul asemeni unei maimuțe, metafora obișnuită în textele yoghine. Maimuța din metaforă trece de la o creangă la alta ”agățându-se” de următoarea înainte de a da drumul precedentei. La fel și mintea noastră trece de la o idee la alta prin același proces de ”agățare”. De exemplu, mergem pe stradă și vedem pe cineva care mănâncă. Poate ne este poftă ori ne aducem aminte că ne este foame. Începem să ne gândim ce avem de mâncare acasă și care este starea frigiderului nostru. Ne amintim ce am mâncat ultima dată și poate ne simțim puțin vinovați că am avea câteva kilograme în plus. Ne gândim apoi că ar fi bine să mai facem câteva exerciții fizice pentru a slăbi. Ne-am putea aminti chiar de yoga, care nu implică chiar atât de mult efort. Și așa mai departe. Este doar o direcție în care mintea noastră a luat-o. Ar fi putut după ce a văzut persoana care mănâncă să înceapă să caute din ochi patiseria preferată. După care să se gândească la banii pe care îi are prin buzunare. Apoi la salariul care pare să ajungă la limită pentru toate cheltuielile, la problemele cu care se confruntă orice firmă în perioada de criză. Apoi la guvernanții care par să nu știe cum să redreseze economia. Și așa mai departe.
După cum vedeți un gând conduce la un altul și de multe ori ajungem foarte departe de ideea de la care pornisem inițial. Concentrarea reprezintă un proces, un efort chiar, prin care păstrăm mintea prezentă asupra ideii inițiale, efort care seamănă adesea cu ceea ce face un cioban pentru a-și păstra turma compactă. Ori de câte ori o oaie-gând se îndepărtează de turma-obiectul meditației, este necesară o acțiune pentru a o readuce la direcția cea bună. Simplificând foarte mult, aceasta ar fi concentrarea.
Termenul sanscrit dhāraṇā se referă în yoga la concentrarea minții, la fixarea ei obținută prin ekāgrata (focalizarea gândirii într-un singur punct). Cuvântul se mai referă și la memorie și capacitatea de a memora, la acțiunea de a susține sau de a menține (în cazul minții fiind vorba de atenția susținută sau menținută un anumit timp). În aṣṭāṅgayoga lui Patañjali este cea de a șasea etapă, care urmează interiorizării din faza de pratyāhāra.
Dhāraṇā reprezintă primul pas spre meditația cu obiect, chiar dacă ”obiectul” este Sinele, ātman. În acest prim pas există încă o conștiință duală în care rămâne foarte clară separarea obiect-subiect și cunoașterea care le leagă. Cel care se concentrează știe că își focalizează mintea spre ceva anume, este atent la obiectul concentrării și în același timp conștient de el însuși. În etapa următoare, meditația, dualitatea se restrânge, există conștiința propriei persoane și conștiința obiectului meditației, dar nu mai există conștiența acțiunii care le leagă. În samādhi apare unificarea subiect-obiect și dualitatea se estompează gradat.
Concentrarea implică un efort de a centra gândirea pe obiectul ales, chiar dacă la început acest lucru nu implică o minte liniștită, existând diverse gânduri referitoare la obiect. Dacă vă concentrați la un măr, de exemplu, la început mintea va fi ocupată cu gânduri referitoare la măr. Ce culoare are, dacă miroase, textura, gustul. Pot să apară amintiri referitoare la măr sau dorința de a-l mânca. Gândurile apoi pot să pornească spre alte aspecte ale propriei vieți (mâncați mere la bunica și de aici nostalgia copilăriei) și tocmai de aceea este nevoie de un efort de a readuce mintea la obiectul concentrării. Scopul concentrării este să liniștească gradat mintea reducând agitația și multitudinea gândurilor. Gradat doar imaginea mentală a obiectului concentrării va rămâne în minte, spunându-se despre ea că ”a luat forma obiectului”.
În cartea sa numită ”Laya Yoga”, Goswami arată că dhāraṇā depinde de procesele anterioare, de canalizarea lăuntrică a prāṇa-ei și de interiorizarea funcțiilor senzoriale, pratyāhāra. În această situație, concentrarea se manifestă ca o energie lăuntrică, energie care ajunge să se exprime sub forma puterii de a focaliza mintea într-un singur punct pentru o durată suficient de mare.
În Yoga Sūtra, dhāraṇā e definită foarte simplu în prima sūtra din capitolul 3, despre puterile oculte (siddhi):

”Fixarea minții într-un singur loc se numește dhāraṇā.”
Puteți însă constata că mintea este mereu în mișcare și cel puțin la început, singurul lucru care se poate face este să se limiteze această mișcare la obiectul concentrării. Este ca atunci când citind o carte uitați de tot ce e în jur, dar cu toate acestea sunteți absorbiți de acțiunea din carte. Mintea este concentrată, dar încă în mișcare.
Yoga, așa cum e definită de Patañjali, înseamnă încetarea acestor mișcări, atingerea liniștii. Începutul, reprezentat de concentrare, urmărește diminuarea gândurilor și limitarea lor sau ”legarea” lor (termenul tradus ca fixare se poate traduce și ca ”legare”) de un singur obiect.
În Svetasvatara Upaniṣad se oferă o imagine foarte plastică a concentrării:

”II.8. Cel înțelept își va ține corpul nemișcat, cu cele trei părți superioare drepte (pieptul, gâtul și capul), își va orienta simțurile cu ajutorul minții spre Inimă și cu ajutorul vasului lui Brahman (mantra aum) va traversa râurile înspăimântătoare ale lumii.
II.9. Păstrând prāṇa în corp, rămânând nemișcat, respirând ușor pe nări, yoghinul își va controla mintea imperturbabil la fel cum un vizitiu își strunește caii nărăvași.”

Amritanada Upaniṣad definește și ea dhāraṇā în termenii următori:
”Se numește dhāraṇā când omul înțelept își privește mintea ca fiind saṃkalpa (dorința de acțiune, fructul sacrificiului) și o dizolvă în ātman, contemplându-l numai și numai pe ātman.”
În Yoga Inimii Spirituale, obiectul concentrării este Sinele și locul în care vă focalizați este pieptul. Prin urmare mintea, de la care pornește concentrarea și mai apoi meditația, va fi fixată în locul pe care spontan îl indicați ca fiind ”eu” (atunci când arătați cu degetul spre voi înșivă), în mijlocul pieptului ușor în dreapta. De aici, folosind introspecția prin întrebarea ”Cine sunt eu?” va trebui să păstrați mintea ”legată” de Sine, de Inima Spirituală, de ātman. De altfel aceasta este viziunea tradițională asupra concentrării, ea fiind capacitatea de a-l vedea pe brahman (care este tot una cu ātman) în toate lucrurile.
În Tejobindu Upaniṣad se spune:

”35. Văzându-l pe brahman oriunde se duce mintea, dhāraṇā este starea în care yoghinul rămâne doar cu gândul: ”Eu sunt doar brahman”.
Iar Aparokshaanubhuti continuă și ea aceeași idee:
”122. Liniștea minții prin cunoașterea lui brahmani oriunde se duce mintea este cunoscută ca suprema dhāraṇā.”
Există de asemenea o strânsă legătură între respirație și minte, controlul respirației ajutând la controlul minții. Retenția suflului este unul dintre momentele favorabile concentrării.
Iată ce se spune în Haṭha Yoga Pradipika:

”Cel care își controlează respirația, își controlează și mintea, iar cel care își controlează mintea își controlează și respirația.
Există două cauze pentru agitația minții: vāsanā (dorințele, tendințele subconștiente) și respirația (prāṇa). Controlând una, le controlezi pe amândouă.
Respirația devine superficială când mintea devine concentrată și mintea devine absorbită când respirația este oprită.
Mintea și respirația sunt unite ca laptele și apa și fiecare sunt egale în acțiunile lor. Mintea își începe activitatea când există respirație și respirația își începe activitatea când există gânduri.”

Śāṇḍilya upaniṣad indică trei feluri de concentrare:
”Khanḍa IX. Urmează dhāraṇā care este de trei feluri: fixarea minții în ātman, fixarea minții în vidul lui daharākāśa (vidul Inimii numit uneori și hṛtākāśa, spațiul inimii), contemplarea celor cinci brahmani (Brahma, Viṣṇu, Rudra, Īśvara și Sadāśiva) în cele cinci elemente (pământul, apa, focul, aerul și eterul).”
Se poate vedea aici o ordine în care poate fi dezvoltată concentrarea, pornind de la aspectele mai grosiere, mai palpabile (cele cinci elemente), urmând apoi concentrarea în vidul Inimii și în cele din urmă fixarea minții în ātman. De altfel concentrarea asupra celor cinci elemente (tattva în sanscrită) este o practică tradițională. Iată cum sunt descrise în Gheranda Samhita cele cinci dhāraṇā mudrā:
”68. După ce a fost explicată Śhambhavī, ascultă acum cele cinci dhāraṇā. Învățând aceste dhāraṇā, ce nu poate fi realizat în această lume?”
69. Prin acestea, prin corpul uman, se poate vizita iar și iar Svarga-loka (tărâmul zeilor), yoghinul poate merge oriunde vrea, la fel de repede ca gândul, el poate merge prin ceruri. Aceste cinci dhāraṇā sunt: pārthivi (pământească), āmbhasi (lichidă), vāyavī (aeriană), āgneyī (arzătoare) și ākāsī (eterică).”

Concentrarea implică folosirea atenției, o însușire a minții de a își orienta gândurile, percepțiile într-o anumită direcție. Orientarea susținută a atenției asupra unui obiect, păstrarea acestuia în câmpul mental o perioadă mai lungă de timp este practic ceea ce se întâmplă atunci când se realizează concentrarea. În mod obișnuit, atenția este distribuită la diversele lucruri care au loc în jur și este atrasă rând pe rând de acestea. Fiecare eveniment tinde să distragă mintea de la ceea ce făcea până atunci și de aici nevoia interiorizării, a realizării etapei precedente a retragerii simțurilor înainte de a reuși dhāraṇā.
Această atenție susținută, în care timpul este factorul esențial, reprezintă și modul în care poate fi dezvoltată puterea de concentrare.

joi, 27 februarie 2020

Rav Michael Laitman, PHD – Memoria

Toate tablourile care ne formează viaţa, sunt conectate unul cu celălalt. De aceea, evocarea unui anumit Reshimo, adesea ne reaminteşte de experienţele din trecut. Nu ne conducem memoriile şi nici nu putem extrage unele din ele sau să reuşim să uităm altele. Reshimo determină absolut totul. Noi doar aducem „în faţă” experienţele care se trezesc şi lucrează în interiorul nostru. Dacă realizarea unui anumit Reshimo necesită asta, atunci memoriile trecutului vor ieşi la suprafaţă singure.

Tot ceea ce am experimentat vreodată, rămâne în interiorul nostru şi nimic nu dispare. Un Reshimo care se trezeşte în dorinţa cuiva, este realizat în opoziţie cu Lumina şi produce un discernământ despre ceea ce se întâmplă în acel moment. În consecinţă, un alt Reshimo se trezeşte şi din moment ce toate aceste Reshimot sunt conectate, noul Reshimo îl foloseşte pe cel vechi în concordanţă cu nevoile sale.
Când alte Reshimot vin şi pleacă, primul Reshimo este pierdut din memorie şi tabloul pe care îl creează se dizolvă din senzaţii. Aceste senzaţii pot fi ulterior retrezite, dacă este nevoie de ele pentru crearea unui nou Reshimo. De aceea, noi discernem un lanţ de experienţe în care Reshimot devin active şi pasive, şi pe măsură ce aceste Reshimot sunt realizate, ele acumulează impresii în interiorul nostru.
Acest proces dezvăluie „Superiorul” din noi; de aceea nu putem aborda memoria noastră din care să extragem un anumit tablou din ea. De exemplu, în timp ce umblam pe strada s-ar putea să întâlnim un parfum familiar care ne aminteşte de o scenă din copilărie. Pe măsură ce scena apare şi dispare, noi nu îi putem înţelege scopul. Totuşi, nimic nu are loc accidental în lume, toate memoriile ieşind la suprafaţă în concordanţă cu necesitatea de a realiza actualul Reshimo.

Toate sufletele sunt conectate într-un sistem singular şi comprehensiv. Putem de aceea să spunem că memoria, deasemeni, este comună tuturor. Aceasta devine şi mai clar pe măsură ce fiecare devine şi mai conectat cu celelalte suflete. Cu cât lucrăm mai conştient faţă de acest sistem, cu atât mai multe memorii vor ieşi la suprafaţă în noi, şi odata cu acestea, vor ieşi deasemeni abilităţi şi atingeri colective. Dacă ne ridicăm până la un nivel de contopire cu ceilalţi şi dacă lucrăm cu vasele lor ca şi când ar fi ale noastre proprii, vom utiliza cu siguranţă, totul din interiorul lor.

marți, 18 februarie 2020

Natura inferioară – dacă ne legăm de cea a oamenilor ne vom încetini evoluția

Natura inferioară din noi este atât de egoistă, de rea, de crudă, pentru că ea a trăit în niște condiții foarte dificile. Priviți ce trebuie să înfrunte animalele pentru a-și găsi hrana sau un adăpost, și să îl păstreze, sau pentru a se apăra față de alte animale!…Cum ați vrea ca această natură primitivă care a trăit în aceleași condiții să devină acum generoasă și dezinteresată? Nu, tocmai, pentru a supraviețui, ea trebuie să fie egoistă, vindicativă, și astfel ea este perfectă în manifestările sale.
Așadar, natura inferioară a avut dreptul la un loc sub soare, și ea și-a împlinit pe deplin sarcina, dar ea nu reprezintă ultima etapă a dezvoltării umane. Acum este rolul inteligenței să-și exprime calitățile. Datorită ei, va exista un echilibru între forțele instinctive și forțele echilibrate. Astfel spus, natura inferioară va deveni hrana naturii superioare care va profita de toate bogățiile ei și va fi împlinire.

sâmbătă, 15 februarie 2020

Trezirea energiei Kundalini

Kundalini este energia care se află in stare latentă în fiecare dintre noi. Conștientizarea acestei energii prin trezire aduce cu ea multiple si semnificative schimbari în trup, minte și în toata existența ta.
Energia Kundalini te ajută sa descoperi o altă față a existenței în care trăiești zi de zi. Termenul Kundalini provine de la un cuvânt sanscrit „Kundal” care înseamnă „înfășurat”. Kundalini este adesea numit șarpele și este energia care hrănește pomul vieții din noi. Este energia feminină primordială care trăiește la baza coloanei vertebrale în interiorul osului triunghiular cunoscut sub numele de osul sacral.Kundalini- această energie rămâne latentă în întreaga lume, până când este pregătită pentru a fi trezită. O trezire kundalini se poate realiza prin ritualul de inițiativă sau se poate întâmpla spontan datorită sufletului evoluat.

Într-adevăr, ne trezim de la naștere, nu este un comutator luminos pe care îl porniți automat sau unul îl puteți opri, deoarece ni se întâmplă tuturor. Totul se ridică la diferite niveluri de conștientizare. Fiecare parte diferită a aceleiași singure experiențe este o viață interminabilă.
Trezirea spirituală se poate întâmpla oricui la orice vârstă. Există multe metode de trezire a energiei kundalini, cum ar fi yoga, meditația, experiența aproape de moarte, substanțele minții, sexul, experiența în afara corpului, stresul prelungit, inițierea de către un guru, ritualul șamanic, etc.
S-a întâmplat multor guru, practicieni spirituali, șamani și alții de-a lungul istoriei. Gopi Krishna, unul dintre fondatorii cercetării Kundalini a trezirii acestei energii din cauza unei meditații sacre cunoscută sub numele de metoda Floare de Aur. Se spune că metoda florilor de aur durează peste 100 de zile de practică pentru a începe construirea energiei încorporate a kundalini, care duce la înțelegerea autorealizării.

Există numeroase metode de inițiere în care kundalini se realizează prin ajutorul unui maestru profesor sau guru.

Ramana Maharshi, un celebru guru hindus născut în 1870 când avea doar șaisprezece ani Kundalini trezindu-se de o frică anihilantă de moarte care i-a depășit corpul. O trezire spontană prin moartea ego-ului.
Philip St. Romain, un ministru creștin a experimentat propria trezire șocantă prin simpla metodă de rugăciune către Dumnezeu.
Aleister Crowley, celebru ocultist și fondator al Thelema la sfârșitul anilor 1800, avea diverse metode proprii referitoare la magie, inclusiv alchimie, sex, hașiș și mescalină.
Aldous Huxley, scriitorul englez al Brave New World a trecut printr-o experiență de trezire prin peyote [mescalină], unde și-a retras experiențele din cartea sa de schimbare a vieții din anii 1950, The Doors of Perception. Ușile Percepției au creat o indignare absolută asupra experienței deschise și vulnerabile a psihedelicilor, care abia a fost recunoscută chiar în anii ’50. Descoperirea Universului îl determină să cerceteze studii psihedelice și psihiatrice.
Prezența lui Kundalini a intrigat chiar mințile intelectuale ale lui Carl Jung, Alan Watts, Timothy Leary, Daniel Pinchbeck, Maynard Keenan, Joe Rogan, Russell Brand și diverși intelectuali iconici.

Kundalini Shakti a aprins focul la multe persoane din întreaga lume, de la Șaman la Psihiatru, la adultul obișnuit până la psihonauți. Ideea de trezire nu este pentru o elită specială și se poate întâmpla oricui.

SHAKTIPAT – ENERGIA

În centrul experienței Kundalini se află ceva cunoscut sub numele de inițierea lui Shaktipat. Shaktipat este transferul de energie spirituală de la profesor la student, pentru a iniția Shakti kundalini. Se poate întâmpla în persoană sau la distanță. Cu adevărat, cu toții accesăm această energie Shaktipat, deoarece realitatea noastră este realizată din câmpuri electromagnetice ale curenților de energie.
Inițierea lui Shaktipat este doar un alt simbol în diferitele niveluri ale Trezirii. Această energie spirituală este compusă din oscilația undelor de frecvență date care se conectează împreună prin conștiința colectivă.
Kundalini este în mod natural o energie creatoare, este același sentiment pe care l-a întâlnit Einstein când a descoperit teoria Relativității. La fel este același curent pe care îl simți atunci când ești insuflat de inspirație pentru compunerea unei melodii, pictura unei imagini sau scrierea unui roman.
Însăși aspectul creativității este legat de energia Kundalini, de aceea mijloacele creative sunt legate de emisfera noastră dreaptă, deoarece se conectează direct la lumea spiritelor și este regina Kundalini Shakti. De asemenea, Kundalini este recunoscut ca energie sexuală. Este literalmente aceeași energie pe care o simți atunci când ai un orgasm, focul kundalini. Este prin canalizarea acestei energii de la organele sexuale până la nivelul coloanei vertebrale în glandele principale ale tulpinii creierului care creează fluxul Kundalini. Acesta este motivul pentru care Trezirea se poate întâmpla accidental în intimitatea sexuală dacă nu ești atent. În timp ce Kundalini își are rădăcinile în glandele sexuale, nu este singura cauză a Kundalini. Energia sexuală a Kundalini este doar o parte a experienței, s-a spus că, în adevăr, Kundalini este despre deschiderea sau trezirea Centrului Inimii. Jana Dixon subliniază acest lucru în propria sa carte de cercetare intensă despre Biologia Kundalini. Ea afirmă că:
„Nu este sexul în sine care ajută la declanșarea kundalini, ci vasodilatația sistemului cardiovascular și introducerea asociată a noilor niveluri de„ relaxare ”parasimpatice în corp-minte. Ceea ce inițiază kundalini este, prin urmare, deschiderea inimii, împreună cu starea pozitivă a minții și creșterea fluxului de prana care vine cu iubirea. Iubirea sub orice formă este transformatoare, căci iubirea este sursa de energie ”
Deschiderea Inimii este cea care creează puntea dintre chakrele inferioare și superioare, determinând călătoria Kundalini Shakti la coroană, trezind mintea la o inteligență superioară. Inima este extrem de importantă pentru trezire, deoarece este piesa de conectare care permite energiei Kundalini să curgă corect. Conform celor mai recente cercetări în neurocardiologie „inima este un organ senzorial și un centru sofisticat pentru primirea și procesarea informațiilor. Inima este de fapt mult mai puternică decât creierul. De exemplu, în articolul despre Inima energetică se desfășoară, acesta afirmă: „Inima generează cel mai mare câmp electromagnetic din corp. Câmpul electric măsurat într-o electrocardiogramă (ECG) este de aproximativ 60 de ori mai mare în amplitudine decât undele creierului înregistrate într-o electroencefalogramă (EEG). Componenta magnetică este de aproximativ 5000 de ori mai puternică decât câmpul magnetic al creierului și poate fi detectată la câțiva metri distanță de corp cu magnetometre sensibile. Aceasta înseamnă că nu numai că inima este mai puternică decât mintea, de asemenea, este capabilă să perceapă informațiile prin curenții electromagnetici în același mod în care poate creierul. Acestea fiind spuse centrul inimii este o componentă uriașă pentru trezire, deoarece este deschiderea centrului inimii în care începem să dezvoltăm empatie, iubire necondiționată și compasiune față de ceilalți în propria noastră călătorie.â

Mitul lui Kundalini

Este simbolic o formă de artă bazată în filosofia Tantrică.
În Tantra, povestea începe cu întregul univers văzut ca o manifestare a Conștiinței. La manifestarea acestui Univers, conștiința a devenit împărțită în două regiuni, niciuna dintre ele nu poate exista fără cealaltă. Pentru a permite totalitatea Manifestării, fiecare are nevoie de celălalt.
Prima regiune, Shiva este o forță masculină, care rămâne identificată cu conștiința nemanifestă. unde are puterea să fie în repaus, mai degrabă decât să se schimbe. În timp ce Shakti, forța feminină este flexibilă, dinamică și creativă văzută ca Marea Mamă a universului unde se naște orice formă.
În Tantra, ființa umană este personificată ca un univers în miniatură sau microcosmosul macrocosmosului. „Tot ce se găsește în cosmos poate fi găsit în fiecare individ și aceleași principii care se aplică universului se aplică în cazul ființei individuale.”

Androginul – Shiva și Shakti

În corpul uman trăiește Shakti, aspectul feminin numit Kundalini. Această forță energetică se sprijină la baza coloanei vertebrale din osul sacral. Practica tantrică a yoga Kundalini se referă la aprinderea acestei energii cosmice puternice pentru a urca prin chakrele care trăiesc de-a lungul axei coloanei vertebrale unde se naște gândul conștient. Shakti își dansează drumul prin ascensiunea sistemului Chakra deasupra coroanei pentru a se uni cu Shiva, conștiința pură. Aceasta este baza Kundalini în care unim dualitatea în unitate, shiva-shakti, unind percepția noastră conștientă în ascensiune într-o inteligență superioară a conștiinței umane. Există, de asemenea, coborârea de Kundalini despre care puțini vorbesc despre faptul că, odată ce Kundalini ajunge la sushumna, trebuie să călătorească înapoi în chakre. Aici iei tot ce ai învățat de la trezirea Kundalini și începi să îl aplici în viața ta. Descendența kundalini ne transformă realitatea fizică, în loc să simți că viața ta este banală și banală te predai vieții și fluxului universal al existenței. Devii observatorul realității și co-creatorul propriei tale experiențe subiective.
Există, de asemenea, trei canale care sunt extrem de importante pentru Kundalini, cunoscute sub numele de Nadis. Nadi se traduce prin „flux”. Acestea sunt canale subtile care direcționează energia prin corpul unde circulă și curg. Potrivit Kundalini Yoga, în corpul astral există 72.000 de nadis care corespund direct cu nervii formei umane fizice. Dintre acestea, Ida, Pingala și Sushumna sunt considerate cele mai importante. Ida este cunoscut sub numele de canalul stâng, forța feminină care reprezintă luna. Apoi există Pingala, canalul potrivit, care este forța masculină și simbolizează Soarele. În sfârșit, Sushumna, canalul central unde Ida și Pingala se împletesc. În corpul masculin Kundalini se află în perineul dintre organele urinare și excretorii. În timp ce în corpul feminin, locația este rădăcina uterului, centrul creației în colul uterin.Toți cei trei se întâlnesc în Muladhara sau Chakra Rădăcină, unde Shakti, Kundalini este simbolizat ca un șarpe blochează intrarea în Sushumna cu gura ei. Prin urmare, Șarpele Kundalini rămâne înfășurat la baza coloanei vertebrale adormit până la trezirea Kundalini.
Puterea focului Kundalini este o forță energetică puternică care poate transforma orice ființă care suferă procesul trezirii. Se spune că, odată ce Sushumna, canalul nervos central se ridică spre creier traversând mai departe în coroana de deasupra capului, ceea ce determină înflorirea lotusului petalat de o mie de mii cunoscut sub numele de iluminare sau autorealizare. Ne poate trezi la o inteligență cognitivă superioară care ne deschide conștiința către stări modificate de conștientizare. Cu alte cuvinte, ne putem trezi conștiința prin excitarea lui Kundalini care poate induce daruri psihice și aduce în conștientizarea noastră dimensiuni multiple ale funcționării interioare a psihicului. De asemenea, ne ajută să folosim mai mult din capacitatea creierului nostru decât înțelegerea cognitivă normală. Forța Kundalini este în esență epitomul experienței umane. Este esența divină a noastră însuși experimentată în interiorul individului. Trece prin mai multe nume în numeroase culturi precum nirvana, samadhi, shangri-la, extaz, comuniune, Brahman, chintesența omului, eliberare, scara către cer, calea inițiatilor, toate acestea simbolizează același lucru care este trezirea Kundalini. În Psihologie o etichetăm ca aspect inconștient sau subconștient al conștiinței. Kundalini poate fi o forță puternică care dezleagă iluziile acestei lumi care ne poate lega și ne îngrozi pe măsură ce realitatea noastră începe să se desprindă de cusături. Cu toate acestea, această energie ne eliberează și sufletul și începe să pună împreună piesele de puzzle ale misterului, care este realitatea. Odată ce ne trezim șarpele adormit, viața noastră se schimbă pentru totdeauna. Suntem eliberați de limitele formei materiale și vedem dincolo de vălul timpului în celelalte lumi ale realității care este văzută doar în ochiul conformistului ca lumea a „necunoscutului”.

Istoria și reprezentarea simbolică a lui Kundalini

Deși nu se cunoaște originea precisă a Kundalini, ea a fost recunoscută în diferite culturi în jurul secolului al V-lea. Este descrisă pe larg în scrierile tantrice și vedice, precum și în mitologia egipteană. Conceptul de Kundalini se încadrează în diferite religii precum hinduismul, gnosticismul, budismul, Cabala, taoismul și multe altele. De fapt, aproape toate religiile vorbesc despre această putere interioară înnăscută într-o formă sau într-un context simbolic, ea apare chiar în Biblie. Vechiul Testament este plin de multe interpretări simbolice care se conectează direct la trezirea spirituală. De exemplu, Isus a menționat chiar că trezirea este adevăratul destin pentru toți creștinii:
„Și pe când Moise a înălțat șarpele în pustie, așa cum a fost ridicat fiul omului: ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.

joi, 13 februarie 2020

Cele 4 principii spirituale ale lui Deepak Chopra

1. Un corp plin de vioiciune si energie.
Primul principiu este un corp vioi si plin de energie. Nu trebuie sa facem nimic care ne-ar putea rani corpul. Este bine sa facem yoga, sport si sa mancam sanatos, preferabil o dieta pe baza de plante. Este important sa evitam toxinele: nu doar un mediu toxic, ci si oamenii toxici sau un loc de munca toxic – acestea imbolnavesc corpul.
2. O inima plina de iubire si compasiune.
Al doilea principiu este o inima plina de iubire si de compasiune. Toata lumea are nevoie de iubire. Tot ce trebuie sa faci este sa-ti dezvolti cele patru A-uri: atentie (sa inveti sa asculti), acceptarea (nu incerca sa schimbi oamenii decat daca iti cer sfatul), aprecierea (observa faptele bune ale celorlalti), afectiunea (grija fata de ceilalti). Toate aceste lucruri ii vor face pe cei din jur sa se simta bine, ceea ce te va face si pe tine sa te simti bine in corpul tau.
3. O minte linistita si vigilenta.
Al treilea principiu spiritual este o minte care reflecta, este calma si vigilenta. Nu vorbim aici de o minte pozitiva. Mintile pozitive pot fi foarte nelinistite, ceea ce nu este decat o alta forma de stres. Insa o minte linistita este foarte interesanta: cand mintea este intr-o stare de reflectie si atentie, te lasa sa iti accesezi intuitia, creativitatea, viziunea si imaginatia. Lucrurile de care ai nevoie vor veni la momentul potrivit fara sa ai asteptari sau regrete. Viata are un curs linistit pentru ca mintea ta este linistita.
4. O viata detasata.
Ultimul principiu este o viata detasata, ceea ce inseamna sa traiesti fara sa opusi rezistenta, fara sa ai asteptari sau regrete, sa traiesti prezentul si atat. Inseamna doar sa traiesti. Este cea mai inaltatoare experienta pe care o poti avea pentru ca viata detasata aduce cu sine ceea ce oamenii numesc energia vietii, experiente spirituale, transcendenta...abandonul in fata misterului. In definitiv, totul este mister. Nu exista nicio explicatie pentru existenta noastra sa pentru constiinta existentei noastre. Nu exista o explicatie pentru existenta ta aici si acum si nu exista nicio explicatie pentru Univers. Nu exista o fiinta interioara si o fiinta exteriora. Este doar fiinta ta care exista. Nimic altceva nu mai conteaza.
Folosind aceasta ratiune, Chopra defineste succesul ca pe o realizare progresiva a telurilor meritorii – teluri care iti aduc fericire si bucurie tie si altora. In al doilea rand este abilitatea de a gasi iubire si compasiune. In al treilea rand este sa descoperi cine esti cu adevarat. Cei mai multi oameni nu pot raspunde acestei simple intrebari: ”Cine esti tu?”. Iti pot spune cum ii cheama, dar este doar un nume. Oricine poate da un nume unui lucru. Dar daca vrei sa traiesti o viata plina de sens, implinita si sanatoasa, trebuie sa inveti sa traiesti dupa aceste principii si sa te descoperi la un nivel mult mai profund.

marți, 11 februarie 2020

Indra – conducătorul divin al tărâmului spiritual al fiinţelor zeieşti

În timpurile vedice, Indra era cunoscut ca fiind regele tuturor zeilor. El era conducătorul Deva-şilor, zeul războiului, zeul fulgerului şi al furtunii, cel mai mare dintre războinici şi cel mai puternic dintre toate fiinţele. Era apărătorul zeilor şi al întregii omeniri împotriva forţelor răului. Indra era considerat un zeu solar, ce străbătea cerurile în caleaşca sa aurită. Cel mai adesea era însă cunoscut ca zeu al fulgerului, mânuind cu iscusinţă şi putere arma celestă, Vajra (fulgerul). În luptă, Indra folosea de asemenea şi arcul, un laţ şi un cârlig. Printre altele, Marele Zeu avea puterea de a reînvia războinicii ucişi în luptă.
 
Indra este considerat un zeu creator, fiind cel care a stabilit ordinea în Cosmos şi, deoarece este cel care a readus apa pe Pământ după o perioadă de cumplită secetă, este considerat şi un zeu al fertilităţii.
Indra este descris ca fiind foarte puternic, având pielea de culoare  roşiatică şi două sau patru braţe foarte lungi. Părinţii lui au fost zeul ceresc Dyaus Pita şi zeiţa Prithivi. Consoarta lui este Indrani, iar slujitorii săi erau numiţi Marut-i. Fiii săi au fost Jayanta, Midhusa, Nilambara, Ribhus, Risabha, Sitragupta şi, cel mai important dintre ei, Arjuna. În Rig Veda, dintre toţi ceilalţi zei, cele mai multe imnuri (în jur de 250) îi sunt închinate lui Indra. El agrea foarte mult nectarul divin al nemuririi (Soma) şi consuma cantităţi uriaşe din acesta. Uneori, stăpânul zeilor bea elixirul dumnezeiesc pentru a căpăta puteri în lupta cu duşmanii săi, iar atunci când făcea aceasta, creştea instantaneu foarte mult, ajungând la  proporţii gigantice. Când nu folosea caleaşca aurită, Indra călărea un elefant mare şi alb (Airavata), care era întotdeauna victorios şi care avea patru colţi de fildeş ce semănau cu un munte sfânt.
De-a lungul timpului, Indra a primit numeroase nume: Sakra („Cel Puternic”), Vajri („Cel care fulgeră”), Purandara („Distrugătorul oraşelor”), Meghavahana („Călăreţul norilor”) şi Svargapati („Domnul Cerului”).
Reşedinţa celestă a lui Indra este tărâmul fiinţelor divine zeieşti (Svarga), paradisul celest, care înconjoară cel mai înalt pisc al muntelui sacru Meru. Acest paradis se putea deplasa oriunde, la comanda stăpânului său, Indra.
Indra şi frumoasa lui contraparte feminină, zeiţa Indrani, domnesc peste acest paradis. În palatul lui Indra nu este îngăduită nicio supărare, suferinţă sau frică. Apsara-ele, dansatoarele celeste, şi Gandharva-şii, muzicienii celești, îi umplu de încântare pe cei care vin la sublimul palat al lui Indra. În acest paradis se desfăşoară uneori şi jocuri sau concursuri sportive.

Cea mai remarcabilă faptă de vitejie a lui Indra a fost lupta sa cu asura (demonul) Vritra. Vritra a luat forma unui dragon foarte puternic şi a furat toată apa din lume, ţinând-o numai pentru el. Până la naşterea lui Indra, nimeni nu a putut înfrânge acest demon. Auzind despre cele petrecute, Indra a jurat să ia înapoi lichidul dătător de viaţă. El s-a dus să-l întâlnească pe teribilul Vritra. A consumat o mare cantitate de Soma, pentru a dobândi puterea de care avea nevoie pentru a se lupta cu un duşman atât de puternic. Marele zeu a doborât cele 99 de fortăreţe ale lui Vritra, ajungând în cele din urmă la dragonul malefic. Cei doi s-au aruncat năvalnic unul asupra celuilalt şi, după o lungă bătălie, Indra a ucis demonul cel puternic. Vritra ţinuse Pământul într-o secetă continuă, însă atunci când Indra a despicat demonul în două, apele au început să curgă din ceruri şi omenirea a fost astfel salvată. De atunci, Indra a devenit un erou pentru toţi oamenii, iar zeii l-au ales să le fie rege.

de profesor de yoga Dan Bozaru

miercuri, 29 ianuarie 2020

A fi conștient este o stare spirituală?



Daca vei cauta semnificatia cuvantului „spirit” in dictionar, vei afla ca acesta deriva din latinescul spirare, care inseamna „a respira”. Asa cum ii spune numele, inspiratia este o absorbire a suflului sau a spiritului, iar expiratia o expulzare a lui in exteriorul fiintei. Asa s-au nascut toate asocierile spiritului cu suflul vietii, cu energia vitala, cu constiinta sau cu sufletul, considerate in multe mitologii daruri divine revarsate asupra noastra, si implicit aspecte ale divinitatii, ale principiului luminos sau inefabil. In sensul cel mai profund al cuvantului, respiratia in sine este darul suprem al spiritului. Din pacate, asa cum am vazut pana acum, profunzimea si virtutile sale ne raman necunoscute atat timp cat atentia noastra este indreptata in alta parte. Scopul practicii luciditatii este acela de a ne trezi la viata in fiecare moment de care dispunem. Atunci cand esti trezit, totul te inspira. Altfel spus, intreaga realitate devine spirituala.
Personal, evit pe cat pot sa folosesc cuvantul „spiritual”. Acesta nu mi se pare potrivit, nici util sau necesar pentru munca pe care o desfasor la spital, prin care incerc sa introduc exersarea constientizarii in domeniul medical si al ingrijirii sanatatii, sau in munca pe care o desfasor in alte parti, cum ar fi clinica noastra de reducere a stresului, in inchisori, scoli, sau atunci cand lucrez cu diferite organizatii profesionale ori cu sportivi. De altfel, nu consider cuvantul „spiritual” foarte potrivit nici pentru mai buna intelegere, nici pentru aprofundarea in vreun fel a propriei mele practici meditative.
Pe de alta parte, nu contest faptul ca meditatia poate fi considerata prin excelenta o „practica spirituala”. Problema mea este legata mai degraba de conotatiile incorecte, incomplete si adeseori gresit intelese ale acestui cuvant. Meditatia poate fi o cale profunda pentru dezvoltarea de sine, pentru rafinarea propriilor perceptii, a viziunii personale si a constiintei, dar dupa parerea mea, vocabularul spiritualitatii creeaza mai multe probleme decat rezolva.
Unii oameni se refera la meditatie ca la o „disciplina a constiintei”. Personal, prefer aceasta formulare celei de „practica spirituala”, intrucat cuvantul „spiritual” evoca de regula conotatii complet diferite in cazul unor oameni diferiti. Toate aceste conotatii fac inevitabil parte integranta din sisteme de convingeri care genereaza asteptari inconstiente, pe care cei mai multi dintre oameni nu le examineaza. De aceea, ele ii pot impiedica foarte usor sa evolueze sau chiar sa creada intr-o crestere autentica.
Din cand in cand, la mine vin oameni care imi spun ca perioada traita la clinica noastra de reducere a stresului a fost experienta cea mai spirituala pe care au trait-o vreodata. Ma bucur intotdeauna sa aud asa ceva, intrucat aceasta perceptie provine direct din experienta lor meditativa, si nu pornind de la o teorie, de la o ideologie sau de la un sistem de convingeri oarecare. In linii mari, imi dau seama la ce se refera, dar in acelasi timp stiu ca incearca sa descrie in cuvinte o experienta launtrica ce transcende orice concept. Speranta mea cea mai profunda este ca, indiferent in ce a constat experienta sau viziunea lor, aceasta va continua, va prinde radacini, va ramane vie si va creste. Sper de asemenea ca au ascultat mesajul nostru, potrivit caruia scopul practicii nu este de a ajunge undeva, nici macar la o experienta spirituala beatifica sau profunda. Sper ca ei sa ajunga sa inteleaga ca a fi constient transcende orice mod de a gandi, oricat de elevat ar parea el, si ca scena pe care se desfasoara continuu aceasta munca cu sine este exclusiv locul prezent si momentul actual (aici si acum).
Conceptul de spiritualitate nu deschide neaparat noi orizonturi gandirii noastre; dimpotriva, uneori o ingusteaza de-a dreptul. Se intampla frecvent ca unele aspecte sa fie incluse in conceptul de spiritualitate, in timp ce altele sunt excluse, in mod arbitrar. De pilda, este stiinta spirituala? Dar ideea de mama, sau de tata? Sunt cainii fiinte spirituale? Este corpul un element spiritual? Dar mintea? Sau nasterea unui copil? Sau mancatul? Sau pictura, muzica, plimbatul, privitul unei flori? Este respiratia o experienta spirituala? Dar urcatul pe un munte? In mod evident, totul depinde de felul in care privesti lucrurile, de gradul tau de luciditate.
In realitate, singura luciditatea permite unui aspect al realitatii sa straluceasca in lumina la care face trimitere cuvantul „spiritual”. Einstein a vorbit de „acel sentiment cosmic religios” pe care l-a experimentat prin contemplarea ordinii implicite a universului fizic. Marea geneticiana Barbara McClintock, a carei opera de cercetare a fost ignorata si respinsa de colegii ei de sex masculin ani la rand, pana cand i s-au recunoscut meritele si i s-a acordat premiul Nobel la varsta de 80 de ani, a vorbit la randul ei de „intuitia organismului” care a ajutat-o sa inteleaga si sa dezvaluie complexitatea geneticii in cazul porumbului. Poate ca, in ultima instanta, spiritualitatea nu inseamna altceva decat experimentarea directa a totalitatii si a interconexiunilor dintre aspectele acesteia, viziunea potrivit careia individualitatea si totalitatea se intrepatrund si nimic nu este separat sau izolat. Daca privesti realitatea din aceasta perspectiva, totul devine spiritual in sensul sau cel mai profund. Stiinta devine o activitate spirituala, dar si spalatul vaselor. Singura care conteaza este experienta launtrica, iar aceasta nu poate fi constientizata daca nu esti prezent. Orice altceva sunt simple concepte mentale.
Pe de alta parte, trebuie sa fim in permanenta atenti la tendintele de a ne autoamagi, de a gandi gresit, de a cadea in capcana grandorii, a inflamarii egoului, precum si la impulsurile care ne predispun catre exploatarea altor fiinte si catre cruzime. In toate epocile au existat razboaie si s-au facut crime abominabile din cauza atasamentelor oamenilor pentru un „adevar” spiritual sau altul. Si mai mult rau fac cei care se ascund sub aparenta spiritualitatii, fiind oricand dispusi sa ii raneasca pe cei din jur pentru a-si satisface propriile dorinte.
De multe ori, ideile legate de spiritualitate capata rezonante competitive. Viziunea ingusta, literala, asupra spiritului il plaseaza pe acesta mai presus de domeniul „grosier”, „impur”, „iluzoriu” al corpului, mintii si materiei. Oamenii care cad prada unor asemenea viziuni se pot folosi de ideile lor spirituale pentru a fugi de viata reala.
Privind din perspectiva mitologica, notiunea de spirit are o calitate prin excelenta inaltatoare, dupa cum explica James Hillman si alti adepti ai psihologiei arhetipale. Energia conceptului simbolizeaza ascensiunea, ridicarea deasupra calitatilor terestre ale acestei lumi, intr-o lume imateriala, alcatuita din lumina si stralucire, care transcende dualitatea opusilor si in care totul fuzioneaza in aceeasi unitate cosmica sau nirvana. Pe de alta parte, desi unitatea este o experienta umana extrem de rara, ea nu reprezinta nici pe departe finalul povestii. Mai mult, cel mai adesea ea reprezinta 90% dorinta sau imaginatie (adica gandire) si numai 10% experienta directa. Cautarea unitatii spirituale, indeosebi in anii tineretii, este adeseori marcata de naivitate si de o aspiratie romantica de a transcende durerea, suferinta si responsabilitatile acestei lumi a formelor si atributelor, care include in sine si intunericul sau umezeala.
Ideea de transcendenta se dovedeste nu de putine ori o poarta catre escapism, un combustibil cu cifra octanica mare care alimenteaza autoamagirea. Asa se explica de ce traditia budista, indeosebi budismul zen, pune accentul pe inchiderea intregului cerc, pe aducerea spiritualitatii in viata de zi cu zi, adica pe ceea ce ei numesc „libertatea plenara traita in viata sociala”. Asta inteleg budistii prin a ramane centrat oriunde te-ai afla, in orice circumstante; prin a nu te situa nici deasupra, nici dedesubt, ci a ramane prezent in locul in care te afli, dar plenar prezent. Adeptii zen au un aforism minunat si extrem de provocator, aparent ireverentios, care spune: „Daca te intalnesti cu Buddha, ucide-l”; altfel spus, orice atasament conceptual fata de Buddha sau fata de iluminare reprezinta o indepartare de realizarea suprema.
Va reamintesc in aceasta directie ca imaginea muntelui din meditatia care are in centrul ei acest concept nu include exclusiv culmea semeata, situata mult deasupra „bazei” vietii de zi cu zi, ci si soliditatea acestei temelii, inradacinata in stanca, sau dorinta de a contempla toate starile meteorologice care se manifesta pe munte, cum ar fi ceata, ploaia, zapada si frigul, sau, intr-o traducere la nivelul mintii: depresia, mania, confuzia si suferinta.
Adeptii psihologiei arhetipale ne reamintesc ca stanca sau piatra reprezinta mai degraba un simbol al sufletului decat al spiritului. Ea este directionata in jos, fiind atrasa de propria ei greutate. In mod similar, calatoria sufletului este una descendenta, o coborare din planul luminii catre intunericul lumii din adancuri. Apa reprezinta un alt simbol al sufletului. Si ea intruchipeaza acelasi element descendent, asa cum am explicat atunci cand am vorbit despre meditatia lacului, care isi cauta intotdeauna locurile cele mai joase pentru a se stabiliza. Ea ramane captiva in causul ei de piatra, este intunecata si misterioasa, receptiva, rece si adeseori mocirloasa.
Sentimentele sufletului sunt inradacinate mai degraba in multiplicitate decat in unitate. Ele isi gasesc resursele in complexitate si ambiguitate, in lumea formelor si a atributelor individuale. Toate legendele despre suflet sunt povesti ale cautarii acestuia, care isi risca viata, indura intunericul si se confrunta cu umbrele, este ingropat in adancuri sau sub ape, se rataceste si isi uita uneori calea, dar continua sa persevereze la infinit. Aceasta perseverenta il conduce in cele din urma la redescoperirea propriei sale straluciri de aur, atunci cand iese din lumea subterana de care s-a temut atat de tare, dar pe care a infruntat-o totusi. Aceasta stralucire de aur a existat dintotdeauna, dar a trebuit sa fie redescoperita in urma acestei coborari in lumea intunericului si a durerii. Stralucirea nu poate disparea; ea ne apartine de-a pururi, chiar daca ceilalti nu o pot vedea intotdeauna (si nici chiar noi).
Basmele din toate culturile reprezinta prin excelenta legende despre suflet, nu despre spirit. Piticul este un arhetip al sufletului, asa cum am vazut atunci cand am vorbit de basmul „Apa Vietii”. Cenusareasa este de asemenea o poveste despre suflet. Arhetipul central al basmului este cenusa, dupa cum explica Robert Bly in Iron John. Noi (caci toate aceste povesti se refera intotdeauna la noi) suntem tinuti captivi in aceasta lume de jos a cenusii, a taranii. Ne simtim inradacinati in ea, dar suferim, caci nu ne putem percepe si manifesta propria frumusete interioara. In tot acest timp, inlauntrul nostru se produce un proces de maturare, de transformare interioara, o metamorfoza care culmineaza cu aparitia unei fiinte umane plenar dezvoltate, stralucitoare si aurie, dar si inteleapta, intrucat cunoaste caile acestei lumi, pierzandu-si naivitatea si pasivitatea. O fiinta umana plenar dezvoltata intruchipeaza unitatea dintre suflet si spirit, dintre sus si jos, dintre lumea materiala si cea imateriala.
Practica meditatiei reprezinta ea insasi o oglinda a acestei calatorii initiatice, a cresterii si a dezvoltarii personale. Si ea ne conduce cand jos, cand sus, provocandu-ne sa ne confruntam cu durerea si intunericul, dar si cu bucuria si lumina, acceptandu-le in final deopotriva. Ea ne reaminteste sa ne folosim de orice ocazie si de orice situatie in care ne trezim ca de o sansa pentru a ne pune intrebari legate de sine, pentru a ne deschide, pentru a creste in putere si intelepciune, si pentru a continua sa avansam pe propria noastra cale. In viziunea mea, cuvinte precum „suflet” si „spirit” reprezinta incercari de a descrie experienta launtrica a fiintelor umane care incearca sa se cunoasca pe ele insele si sa isi gaseasca menirea in aceasta lume ciudata. Nici o lucrare spirituala autentica nu poate sa excluda sufletul, la fel cum nici o lucrare sufleteasca autentica nu poate sa excluda spiritul. Demonii, dragonii, piticii, vrajitoarele si capcaunii cu care ne confruntam, printii si printesele, prapastiile si potirele sfinte, incercarile de toate felurile – toate exista in noi, aici si acum, si rostul lor este sa ne invete o lectie. Nu vom putea invata insa aceasta lectie decat daca le vom asculta si daca le vom integra – in spiritul calatoriei eroice care nu se sfarseste niciodata si pe care o intruchipam cu totii, indiferent daca suntem constienti sau nu de acest lucru – in insasi urzeala vietii umane, caci asta inseamna sa fii om la intregul tau potential. Poate ca cel mai spiritual „lucru” pe care il putem face cu totii este sa privim realitatea din jur cu proprii nostri ochi, cu ochii totalitatii, actionand apoi cu integritate si cu bunatate.
(extras din lucrarea „Meditatia, arta de a fi constient” de Jon Kabat-zinn, ed. Kamala) http://editura.kamala.ro/