luni, 19 martie 2018

Scrisoarea până acum secretă a lui Albert Einstein către fiica sa Lieserl

Dezvăluie care este forţa supremă din univers și ne ajută să înțelegem că aceasta este singura noastră salvare! 

Când am propus teoria relativităţii, foarte puţini oameni m-au înţeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanităţii acum, se va ciocni de neînţelegerea şi prejudecăţile imense din această lume. Te rog să păstrezi aceste scrisori atât timp cât este necesar, ani, decenii, până când societatea va fi suficient de avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.


Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel puţin până în prezent, ştiinţa nu a găsit o explicaţie formală. Este forţa care include şi guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers şi încă nu a fost identificată de noi. Această forţă universală este IUBIREA.

Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este Gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii. Iubirea e Putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.

Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinţa umană nu a învăţat să o controleze după voinţa sa.

Pentru a evidenţia iubirea, am creat o simplă substituire în cea mai faimoasă ecuaţie de-a mea. Dacă în loc de E=mc2, acceptăm că energia pentru a vindeca întreaga lume poate fi obţinută din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la pătrat, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternică forţă ce există, deoarece nu are nicio limită.

După eşecul umanităţii în a utiliza şi controla celelalte forţe din univers, care până la urmă s-au întors împotriva noastră, este imperios să ne hrănim pe noi înşine cu o altă formă de energie…

Dacă vrem ca speciile noastre să supravieţuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieţii, dacă vrem să salvăm lumea şi fiecare fiinţă conştientă ce trăieşte, atunci iubirea este unicul răspuns.

Probabil nu suntem încă pregătiţi să creăm o bombă a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul şi lăcomia care devastează planeta.

Cu toate acestea, fiecare ființă umană poartă în sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie dumnezeiască aşteaptă să fie eliberată.

Când o să învăţăm să oferim fără măsură şi să primim această energie universală, dragă Lieserl, vom putea afirma că iubirea învinge tot, că poate transcende totul şi orice, deoarece iubirea este chintesenţa vieţii.


Regret profund că nu am fost capabil să exprim ceea ce este în inima mea, care a bătut în linişte pentru tine întreaga mea viaţă. Poate e prea târziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia să îţi împărtăşesc că Te Iubesc şi datorită ţie am ajuns la răspunsul suprem!

Tatăl tău,
Albert Einstein


sursa: http://www.yogaesoteric.net

Un comentariu:

  1. Sa zicem ca asta -i scrisoarea lui Albert Einstein ,asa si ce mare secret ,de n-a putut fii spus 60 de ani ?Ezoterismul spune la fel ,Isus spune sau nu sa ne iubim ?Da iubirea invinge tot ,dar ce greu e sa inveti aceasta iubire ,cine sa te invete primii pasi ,pt ca vrem nu vrem intr-un fel ne iubim parintii ,in alt fel fratii ,sotul ,copii ,neamurile , poporul din care facem parte dar cum sa-i iubesti pe ceilalti 6 miliarde si ceva,empatizez cu ei ,imi pare rau de necazul lor ,dar care-i solutia la ai iubii ?Cei care am venit la intrupare in vremurile acestea avem acces la scolarizare stim sa citim ,e un lucru fenomenal caci asa avem acces la informatie.Epoca internetului ne-a facut sa acumulam informatii pe care sigur n-am fii avut posibilitatea sa o facem acum 40 de ani si totusi ... Incerc din rasputeri sa nu fac rau nimanui ,am invatat (e adevarat ca incet ,dar sigur) sa nu mai doresc raul nimanui chiar daca acestia fac rau unei mase mari de oameni ,iubesc natura cu toate vietuitoarele ei ,chiar ma simt implinita cand ma aflu in mijlocul animalelor florilor ,campului verde ,linistea unui susur de izvor chiar reuseste sa-mi faca muschii gatului sa se relaxeze ,dar omul imi pare rau dar de cele mai multe ori ma face sa ma inchid in cochilia mea ,sa ma simt incordata .Stiu ca am mult de lucru cu mine insami dar cand cred ca am gasit o cale de rezolvare aceasta se vadeste a fi un alt esec .Parerea mea e ca doar daca societatea umana isi va impune o moralitate superioara care sa nu poata fii incalcata de nimeni ,atunci si nimai atunci vom invata sa ne iubim toti cei 6,5 miliarde de oameni .

    RăspundețiȘtergere