miercuri, 1 ianuarie 2020

Realitatea stranie si limitele perceptiei

O declaratie faimoasa, facuta in 1927, de catre biologul J.B.S. Haldane, reluata apoi si de astrofizicianul Arthur Stanley Eddington, a devenit celebra sub forma: „Realitatea nu doar ca este mai stranie decat ne imaginam, dar este chiar mai stranie decat am fi in stare sa ne imaginam”.
 Deocamdata invatatii considera ca realitatea pe care o putem sesiza nemijlocit reprezinta sub 5% din tesatura Universului, restul fiind „energie intunecata” si „materie intunecata”, despre care nu cunoastem prea multe. Mai stim ca realitatea noastra are trei dimensiuni spatiale si una de timp. Doar ca anumite teorii nu se inchid decat daca luam in considerare unsprezece dimensiuni. Unde sunt celelalte? David Barclay, ufolog din Marea Britanie, mai avansa in 1993 si ipoteza ca o buna parte din fenomenele paranormale se petrec intr-o realitate virtuala cu care suntem pusi in contact. El adauga: „tot ceea ce noi consideram ca real ar putea fi o holograma – chiar si dumneavoastra care cititi aceasta pagina”. O presupunere asemanatoare este „ipoteza Matrix”, care spune ca intregul Univers, inclusiv omenirea si tot ce se mai afla pe Pamant, ar putea fi un joc simulat pe calculatoarele unor inteligente superioare, exact ca in filmul „The Matrix” si in continuarile sale. Unii mistici orientali sustin ca realitatea este o „maya”, o iluzie, care se transforma intr-o lume fizica (de fapt in perceptia ei) abia dupa ce trece prin simturile noastre. Colapsarea functiei de unda din mecanica cuantica, doar atunci cand este observata, este foarte aproape de acest punct de vedere.

Viata intr-un joc complex

Dar dincolo de aceste intrebari ramane una mult mai grava. Traim oare intr-un „joc” al unei puteri infinit mai complexe? Este oare lumea care ne inconjoara rezultatul unei evolutii naturale sau a fost creata de o vointa? In a doua varianta, cine a fost creatorul? Exista doua posibile abordari principale. Prima este cea creationista (de sus in jos) presupunand existenta, dintru inceput, a unei constiinte care, posedand un maximum de putere si de informatii, a creat materia, cu toate formele ei, de la cele mai evoluate pana la ultimele caramizi constituente. A doua abordare este cea evolutionista (de jos in sus), a materiei care a progresat treptat, intr-un numar inimaginabil de mare de pasi marunti, de la formele cele mai simple pana la maxima complexitate a lumii actuale, de la inert la constiinta, ajungand probabil chiar si la forme de necuprins cu mintea, care au depasit cu mult pe cea a civilizatiei tehnologice pamantene si pe care le-am numit hipercivilizatii.
 Ambele variante au probleme deschise. De ce o divinitate atotputernica, in stare sa creeze Universul printr-un singur gest, a avut nevoie – pe Pamant – de cele patru miliarde de ani de lupta continua, de la primele forme de viata, pana la actuala civilizatie tehnologica? De ce 6/7 din acest timp au existat doar microorganisme? Si de unde a provenit, la inceputuri, ex nihilo, acel maxim de insusiri de care divinitatea a dat dovada?
 Dar si creationismul are argumente in favoarea sa. Un astfel de argument este asa-numitul principiu antropic. Ecuatiile prin care intelegem functionarea Cosmosului contin un numar de asa-numite „constante universale” (viteza luminii, constanta gravitationala si alte inca cel putin zece). Aceste constante au exact valoarea potrivita pentru ca noi sa putem exista, atat civilizatia pamanteana, cat si intregul Univers. Daca una sau doua dintre constantele universale ar fi fost doar cu cateva procente mai mici sau mai mari, stelele nu ar mai fi fost stele, planetele planete, iar viata nu s-ar fi nascut niciodata. Unul dintre raspunsurile evolutionistilor la aceasta provocare a fost ca – la fel cum exista foarte multe stele in Univers, dar numai foarte putine dintre ele gazduiesc o inteligenta in preajma lor – poate ca exista, si intr-un „Multivers”, un numar imens de tot soiul de universuri, cu diverse constante, al nostru fiind printre cele foarte putine privilegiate.
 Totusi, un raspuns care sa incline balanta in mod definitiv catre creationism sau evolutionism nu exista. Ipoteza hipercivilizatiilor ar putea, in schimb, concilia, fie si partial, cele doua viziuni.
 Pentru a intelege, cat de cat, aceasta realitate extrem de complexa care ne inconjoara, oamenii nu pot folosi, pe de o parte, decat simturile lor, limitate biologic, prelungite cu instrumente limitate din punct de vedere cultural si tehnic, iar pe de alta parte, de mintea lor, care este departe de a fi perfecta si care foloseste cuvinte, operatii matematice, logice, ori teorii etc. limitate cultural.
 Avem impresia ca percepem realitatea „asa cum este ea”. Din pacate, de la ceea ce ni se ofera sa percepem si pana la relatarea celor percepute, informatiile trec printr-un numar de „filtre” care pot schimba radical mesajul transmis.
 Primul „filtru” este chiar perceptia. Ea este marcata de „hipnotismul cultural” si de fenomenul de imprinting, care ne face sa raportam toate cele percepute la un numar limitat de elemente pe care ni le-am insusit in prima perioada a vietii. Noi nu doar privim (sau auzim sau pipaim s.a.m.d.), ci mai ales recunoastem. Si recunoastem ceea ce avem deja in minte, conform experientei noastre si instruirii pe care am primit-o. Deci perceptia noastra functioneaza intre limite acceptabile doar atunci cand suntem intr-un mediu familiar, dar ne poate duce la rezultate aberante daca e confruntata cu o realitate pe care n-am cunoscut-o pana atunci.
 Cei care au investigat fenomenul rapirilor OZN au subliniat importanta unui alt „filtru”, a asa-numitelor „amintiri paravan” (screen memories) – prin care rememorarea unui eveniment traumatizant este inlocuita cu o varianta „imbunatatita”, acceptabila pentru instantele constiente ale mintii. In acest proces sunt folosite arhetipuri din inconstientul colectiv. De pilda, in aparitiile sfinte din zonele cu predominanta catolica, in Europa de Vest sau America Latina, oamenii intalnesc aproape totdeauna Sfanta Fecioara Maria, in timp ce in cele aproape zece cazuri pe care le cunosc, in ambianta predominant ortodoxa a Romaniei, martorii s-au intalnit intotdeauna cu Dumnezeu Tatal sau cu Iisus sau cu niste apostoli barbosi. Adeptii altor religii se intalnesc cu propriile personaje sfinte: Mohamed, Vishnu, Buddha etc.
 Un alt „filtru” este faptul ca adesea – fara sa vrem – percepem ceea ce dorim sa vedem si nu ceea ce vedem de fapt. Psihologii numesc acest mecanism „autoamagire” sau „autoinselare” (wishful thinking, self-delusion). Si, dimpotriva, in acelasi mod, este posibil sa ramanem orbi pentru ceea ce nu ne place sau nu dorim sa vedem.

Tabuuri, temeri, conventii

 Atunci cand lucrurile percepute ajung in constiinta rationala a martorului, le asteapta alte „filtre”. Aici ele vor fi verificate pentru a respecta preconceptiile, doctrinele acceptate, teoriile stiintifice, tabuurile, temerile, conventiile sociale etc., adanc inradacinate in mintea subiectului. Daca cele percepute vor deveni o relatare, ea trebuie sa indeplineasca o alta lista de conditii: povestea sa aiba „cap si coada”, sa fie completate unele goluri, sa se verifice ca afirmatiile sa nu se contrazica intre ele si asa mai departe. Daca in acest proces apar neconcordante care nu pot fi reparate, intreaga perceptie va fi respinsa; martorul va prefera sa spuna ca probabil totul a fost o iluzie, pe care se va si stradui s-o uite cat mai repede, pentru a-si regasi astfel echilibrul imaginii cunoscute despre lume. Daca fenomenul perceput este acceptat, el va mai trece inca o ultima „vama”, cea a timpului care altereaza, inconstient, amintirile. In ciuda acestor transformari, la sfarsitul intregului proces, martorul va ramane convins ca a redat perfect cele percepute.
 Un sceptic ar putea spune ca, tinand cont de toate transformarile care au loc in procesul perceptiei, firesc ar fi sa nu acordam credit niciunei marturii, si mai ales celor ce privesc „magii” neverosimile, ca cele prezentate in episoadele precedente, si sa aruncam totul la gunoi. Dar daca am face asa, am pierde ultima sansa de a surprinde manifestarile unor fenomene inca necunoscute. Atitudinea inteleapta este aceea de a retine si de a colecta relatarile martorilor oculari ca pe niste „fapte”, de un tip mai special. Prin compararea a zeci sau sute de astfel de „fapte”, ilustrand situatii similare, un analist calificat va putea selecta cazurile cu detalii relevante comune si va putea sa elimine influentele culturale particulare pe care fiecare martor le putea suferi. In cazurile cu detalii comune, pot fi aplicate metode statistice pentru a determina probabilitatea ca o anumita ipoteza cu privire la realitatea perceputa sa fie adevarata. Aceasta va crea o sansa de a obtine o imagine mai completa a fenomenelor care se afla in spatele relatarilor.
DAN D. FARCAS


Un comentariu:

  1. Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin: +2348069032895

    RăspundețiȘtergere